INTINDE MINA SI...DA...

Am scris ieri despre darnicie… si renuntarea la o masa din cind in cind – ca s-o daruim altcuiva care nu o are. M-am gindit ca este un subiect cotidian- ca nu mai poti sa te duci in ziua de astazi nicaieri fara sa vezi pe cineva cu mina intinsa. Nevoia si-a extins teritoriile…

Dar sa vorbim un pic de oamenii cu mina intinsa…O parte dintre acestia cu siguranta si-au facut o afacere personala stind la colturi si in locuri populate. Am asa o stringere de inima sa le dau ceva…ma intreb mereu:…sint intr-adevar saraci ?sint doar niste profitori? Lenesi? Si apoi stiu ca exista si oameni saraci care trebuie ajutati – ei nu stau insa la colturi de strada si la intrarea in freeway… Dar ii cautam sa le dam ceva? E usor sa scoti din buzunar citeva monede a caror lipsa nu o simti si sa deschizi geamul de la masina si sa-ti usurezi constiinta…dar daca vrei sa faci cu adevarat un bine cuiva…te costa un pic mai mult decit atit.

Indiferenta ar fi un raspuns. Este intr-adevar un raspuns? Merita sa-ti spui in mintea ta…”sint niste ticalosi la care nu le place munca”? Si poate ai dreptate …unii sint din cei carora nu le place munca…Dar nu toti. Banuiesc ca unii sint din cei care sint obositi sa mai lupte cu viata. Sau sint in strada de asa de multa vreme ca nici nu mai stiu sa gindeasca in alti termini decit sa intinda mina… Ce facem?

Apoi si resursele noastre sint limitate – stiu ca ale mele sint. Nu poti sa ajuti pe toata lumea, este adevarat. Si atunci rezolvam acest gind prin a nu ajuta pe nimeni?

Ieri scriam ca unele biserici – cel putin aici in America si-au inchis usile pentruca nu mai sint suficienti enoriasi care sa plateasca cheltuielile care vin odata cu deschiderea sau mentinerea unei biserici. Si cind spuneam sa renuntam la o masa- nu era ca sa mentinem aceste cladiri deschise…O cladire fara oameni in ea…n-are rost sa se mai numeasca biserica. Biserica Lui Christos sint oamenii vii care ii apartin Lui…

E bines a ne amintim citeodata despre povestea bogatului si a lui Lazar…omul sarac care isi petrecea vremea la poarta bogatului si care era flamind si s-ar fi bucurat de firimiturile de la masa celui bogat, dar nu i le da nimeni. Fiecare dintre noi avem un Lazar la poarta noastra. Lazar din parabola Biblica , era bolnav si plin de bube si ciinii veneau si ii lingeau ranile. Bogatul cind a fost in viata nu l-a observat…insa. Niciodata. A trecut de sute de ori pe linga el fara sa dea vreun semn ca ar vedea acolo o fiinta umana in nevoie…Dupa ce moare insa –culmea e ca-si aminteste de el…ii stie chiar numele.

Gindul meu este ca Dumnezeu are planul Lui cu fiecare din noi in aceasta privinta si ca fiecare din noi avem un alt Lazar la poarta. Exista oameni pe care Dumnezeu a planuit ca tu sa-i ajuti. Nimeni nu-i va ajuta daca tu n-o faci. Sint oamenii tai- sint responsabilitatea ta. Cind citesti despre o nevoie, cind auzi despre un necaz, cind vezi o situatie, in sufletul nostru al fiecaruia exista un simtamint care nu poate sa fie usor ignorat. Dumnezeu ne vorbeste inimii noastre in mod direct. Ne da o responsabilitate fata de acel gind si fata de persoana sau persoanele respective.

Lazar s-ar fi multumit cu firimiturile de la masa bogatului. Pe bogat nu l-ar fi costat chiar nimic sa i le dea…ii trebuia doar initiativa si…sa se deranjeze sa le adune si sa i le duca lui Lazar. Dar era prea important sa se gindeasca la lucruri marunte.

Fratii mei, prietenii mei…sint multi care s-ar putea folosi de un obiect pe care il ai in plus in casa ta si pe care-l muti dintr-un loc in altul…si ti-e tot in cale. Scoate-l din casa, de pe raftul ala de sus …si da-l cuiva. Ai o jumatate de piine mai mult decit iti trebuie si peste doua zile o sa fie uscata si o arunci…Gindeste-te cine ar putea sa o foloseasca? Economia Lui Dumnezeu nu tine seama de cantitatea ce o pastrezi- ci de cea pe care o dai…si faina si uleiul pe care ti le da El, nu se termina niciodata.