N.YORK - PAGINI DE JURNAL ( 3 )

Am sa va spun o poveste adevarata…O poveste pentru parinti; una din care sa invatam ceva, o poveste scurta dar plina de miez din care sa ne ramina la urma un gind pe care sa-l pastram pentru vremuri de nevoie daca acele vremi isi vor face vreodata prezenta in viata noastra. Am sa revin la urma si am sa va spun ce gind mi-a ramas mie intiparit in minte pentru…acele vremuri de nevoi.

Cind am vorbit cu Rely de excursia la N.York ce aveam s-o fac, Rely mi-a povestit ca la o intilnire recenta avuta cu surorile din Biserica din N.York, la un restaurant romanesc unde au sarbatorit ele o tinara in pragul casatoriei, a intilnit pe cineva special.

Dar sa va relatez povestea asa cum mi-o amintesc povestita de Rely. Surorile aveau un “good time” impreuna. Bineinteles laudind pe Domnul. Si cum stim ca atunci cind doi sau trei se aduna in Numele Lui, El este present, nu ma indoiesc de prezenta Lui in mijlocul cercului de surori in plina sarbatoare. In timp ce se rugau, pe usa de la bucataria restaurantului apare brusc bucatareasa care lucra acolo …si dupa rugaciune … surprinsa si mirata spune…

-Astia sint pocaiti de-ai mei…ii recunosc dupa cintare…

N-am fost prezenta la aceasta intilnire asadar imi imaginez numai cum toti ochii au fost indreptati spre ea…Si Doina incepe sa le spuna cum in copilarie a crescut intr-o biserica baptista tocmai in …departata si neinsemnata Petrila. Rely care este fata fratelui Gligor Cristea care a pastorit aceasta biserica pentru un timp foarte, foarte indelungat – ii spune Doinei cine este ea. Banuiesc ca la punctual asta se imbratiseaza si Doina ii spune ca familia ei se numea Istrate…si Rely cauta in memorie albumul ei cu amintiri si isi aminteste de ea…de familia ei…Au trecut intre timp 50 de ani...

Doina, entuziasmata spune surorilor ca isi mai aminteste inca si poeziile invatate in copilarie; si incepe sa recite din memorie o poezie lunga si frumoasa si care stoarce de emotii audienta in asa fel incit lasa multi ochi inlacrimati…Ea a fost in lume in tot acest timp, dar ceea ce a fost sadit in inima ei de copil...este inca acolo. Doina este fericita de aceasta intimplare si trage concluzia …ca totul este planuit de sus si ca trebuie sa se reintoarca la Domnul…O suna pe sora ei si ii spune - sa stii ca de undeva de sus din cer parintii nostrii ne privesc si zimbesc de bucurie...

Rely mi-a povestit toate astea cu un entuziasm specific ei. Ea are un ochi fin pe care l-a educat sa vada binele in orice persoana, sa caute pozitivul, sa scoata ce e bun la suprafata. Este unul din oamenii pe care e bine sa-i intilnesti cind esti depresat si nu mai ai incredere in tine…ca din doua vorbe te face sa te simti si destept si puternic si vrednic . De unde stiu? Pai…ce s-o mai cocolosesc…stiu din proprie experienta. Trebuie sa recunosc de exemplu…ca desi mi-a placut intotdeauna sa scriu, si uneori mai si credeam ca am scris bine vreo bucata, aveam totusi nevoie ca cineva care citeste sa valideze acest lucru; Ei bine…daca am capatat indrazneala sa continui sa scriu este pentruca Rely m-a incurajat la inceput (si pe parcurs)- si pentruca n-a facut-o numai asa ca sa se afle in treaba – ca daca o facea ma prindeam pina acuma. Verific eu cumva …atunci cind zic cite ceva despre ce am scris- o aud spunind adesea…

-Despre asta ai mai scris…spune altceva…

Si daca insist, imi spune ea exact despre ce-i vorba. Nu…nu ma pot supara ca n-are rabdare sa ma asculte- ci ma pot bucura ca cineva citeste ceea ce scriu; si asta este cel mai mare compliment pe care mi-l poate face. Ea ma cunoaste cu scadinte, defecte, alunecari…dar toate astea n-au pus distanta intre noi ci dimpotriva. Asa ca inteleg de ce Dumnezeu a lasat sa se intimple aceasta “coincidenta” in viata Doinei Istrate…

Pot sa va spun ca m-am entuziasmat la gindul s-o intilnesc pe Doina si intilnirea cu ea a fost unul din momentele luminoase ale vizitei mele la N.York. Intilnirea a fost scurta pentruca Doina era la lucru, dar a fost timp suficient sa putem sa-i comunicam dragostea noastra si sa poata sa comunice bucuria ei. Am mai ascultat-o recitind inca o poezie minunata, am ris, am mingaiat, am incurajat si ne-am incurajat reciproc. Doina a cerut …ce credeti? O Biblie. A doua zi, Rely si-a facut drum pe acolo si i-a lasat o Biblie romaneasca.

Povestea continua…si va continua si pentru dumneavoastra daca veti adauga numele Doinei Istrate listei de rugaciune pe care o aveti.
…………….
Am facut si citeva poze pe care le pun aici…si am sa va dezvalui morala pe care am tras-o eu pentru mine din aceasta povestire.

Eu cred ca nici o rugaciune nu se intoarce fara rod; si cred deci ca pentru Doina, pentru sufletul ei s-a rugat cineva. Poate persoana respectiva sa fie déjà dusa la Domnul…dar rugaciunea nu are data de expirare ca si produsele cu care ne hranim acest trup; ci este eterna asa cum este etern sufletul nostru. Povestea ei este o poveste plina de speranta nu numai pentru ea, dar pentru noi toti. Dumnezeu ne aminteste ca El este viu ...

Ma gindeam ca noi parintii, bunicii... deseori intram in panica - si traim momente critice vizavi de copiii si nepotii nostrii. Nu merg pe calea Domnului, sau merg in zig-zag sau paralel sau intermitent. Stiind ca orice rugaciune dupa voia Domnului nu se intoarce fara rod, ar trebui sa ne fie o mingaiere, o consolare nemaipomenita. De ce sa ne pierdem vremea disperati cind putem sa fim plini de speranta ca doar avem rugaciunea la indemina- aceasta unealta pe care diavolul n-o poate smulge din mina noastra pentruca ea e data de El si pentruca rugaciunile adresate Celui ce a invins deja totul pentru noi nu se intorc fara rezultat. De ce sa fim disperati cind la rostirea Numelui Lui Preasfint diavolii tremura si se-nfioara? Si doar nu degeaba  Cuvintul Lui ne indeamna pe toti in orice imprejurare, la timp si nelatimp…”Rugati-va neincetat!!!”

Ca fiecare dintre noi avem motive ...si ce mai motive avem...ca sa ne rugam…nu-i asa?