OMENIA LA ROMANI

Am primit textul de mai jos de la rudele mele, Iacob si Asineta Nicoara. Banuiesc ca este scris de vreun nepot de frate. Nicoara Iacob a fost prietenul tatalui meu de cind ma stiu...si s-a casatorit cu nepoata lui Buna mea. Pe vremea cind nu puteam sa vorbesc bine ii spuneam Fa Nicoara ( de la fratele Nicoara- si asa ii zic si astazi). Textul m-a bucurat. Avem nevoie sa ne uitam mereu la lucrurile bune...la cele pozitive. Ne-am invatat de pe vremea comunismului cu critica si autocritica si nu ne mai iasa din singe. Daca Dumnezeu ne-a iubit atit de mult ca a trimis pe Fiul Sau sa ne rascumpere...trebuie ca a gasit ceva valoros si in noi romanii.

Dar mai bine sa-l las pe acest Ioan Nicoara sa va spuna povestea lui...

....................................

de Ioan Nicoara

Citind  presa romaneasca,esti surprins de multitudinea stirilor negative din tara; furturi, violuri, scandaluri, batai, coruptie, minciuna, crime si tot felul de lucruri rele ce se petrec. Ai impresia ca romanului nu i-a mai ramas nimic din calitatile de altadata. De aceia, unora din concetatenii nostrii de pe aici (saturati cu informatii negative),le este si rusine sa spuna ca sunt romani. Sa fie oare asta realitatea?  Nicidecum! Daca faptele rele isi gasesc atata publicitate in coloanele ziarelor, dece nu si-ar gasi spatiu si faptele bune!?

Se stie ca daca-i repeti  mereu copilului ca-i prost, tampit, golan, puturos, ticalos….si altele de felul asta atunci sa nu te astepti ca are sa iasa un baiat bun.Cine are interesul sa denigreze o natiune, daca nu dusmanii ei? Repetandu-li-se mereu atributele negative ale neamului lor,ajung unii sa spuna ca ;”-romanii sunt un popor de hoti” si sa se fereasca de compatriotii lor.  Unii si-au schimbat chiar numele.

Lucrand ca interpret la Fundatia Tolstoi; venise un roman din Germania; Sacagiu N.,care s-a speriat auzind ca mai sunt romani aici in capitala Arizonei. Mi-a zis sa nu spun nimanui ca el e roman si ca nu vrea sa cunoasca pe niciunul. Sacagiu N. cu familia lui,a plecat apoi la New York si i-am pierdut urma. Peste cativa ani, aparea un  anunt intr-un ziar romanesc de aici.  O mama disperata din Bucuresti isi cauta fiul (S.N) emigrat in SUA,  prin anii 1987-1988. Era omul de care ma ocupasem personal. I-am scris femeii ca venise aici in Arizona, dar ca dupa 6-7 luni am auzit ca a plecat la New York cu sotia si cei doi copii…Ca nu voia sa cunoasca nici-un roman si insasi pe mine m-a acceptat de nevoie, ca nu avea masina si nu stia engleza.

 -Draga doamna, banuiesc ca de aceia nu va scrie fiul dumneavoastra, pentru ca sunteti …romanca.

Cu durere i-am scris aceste cuvinte dar nu puteam sa mint. Imi spunea Sacagiu ca romanii pe acolo prin Germania se tineau de rele; mai ales de hotii. Si pentru asta blamezi tu toata natiunea ta !?   Parintii si bunicii mei au fost oameni simplii, au muncit din greu pentru traiul vietii, au trait in pace si bune legaturi cu vecinii; cum as putea eu sa-i categorisesc negativ??  Cum as putea eu sa spun ca romanii sunt un popor de nimic,cand experientele  m-ar contrazice ?

Sa dau doar cateva exemple. In vara lui 1977, am umblat doua saptamani pe jos, prin Maramures. Pe valea Viseului, in comuna Petrova, am tras la casa invatatorului (pensionat) Chirilean Vasile. I-am spus ca lucrez la Arad cu un fost elev de-a lui (Pasare Petru) si l-am intrebat daca ma poate gazdui o noapte. In curtea lui erau trei masini cu numar de Galati.

-Domnule Nicoara, am multe neamuri sosite in vizita si trebuie sa mai impart din ei pe la vecini,dar vorbesc eu cu vecinii si fi fara grija.

Seara,cand am coborat de pe dealuri, de la fragute si zmeuris, ma asteptau cu o masa buna, dupa care o vecina a venit dupa mine. E de prisos sa spun ca m-au primit oamenii cu toata cinstea si m-au culcat in “camera cea buna”. Dimineata nu m-au lasat sa plec nemancat si n-au vrut nici-un ban de la mine.

A doua zi tocmai ma oprisem sa schitez o sura de paie, tipica, pentru a avea  un subiect de tablou. O tanara nevasta se opreste pe drum si leaga vorba cu mine. Ii spun de unde sunt si incotro ma indrept. In  cele cateva minute imi spune ca e din Slatioara (maritata in Petrova) si zice ca daca trec prin comuna ei natala sa intreb de…cutare, ca parintii ei locuiesc in centru, peste drum de cooperativa si sa le spun ca am intalnit-o si ca pot dormi la ei.

In comuna Bogdan Voda, am ajuns seara foarte tarziu. Am cautat o familie care erau veri cu colegul meu de lucru. Oamenii se culcasera. Am insistat totusi, ca nu mai puteam continua prin ploaie toata noaptea. S-au sculat oamenii  si au deschis usa…strainului.

-Vai, da esti ud pana la piele. Sa te schimbi si sa-ti pui hainele aici langa soba sa se uste…..Ii fi flamand…Avem niste ciuperci fripte cu zmantana, ramase de aseara…daca ti-or placea.

Femeia mi le-a incalzit si am mancat bine, ca eram rupt de foame, dupa o zi peste dealuri si vai, fara merinde.  In casa lui Ardelean Vasile, din Petrova am mancat placinte cu branza si lapte, ca la mama acasa..Nu am fost refuzat nicaieri, desi nu ma cunostea nimeni pe acolo.

Dar nu numai in Maramures; in Moldova, prin Carpati, pe oriunde am umblat, am intalnit atatia oameni cumsecade.  Pe cand eram la “Strungul” in Arad, am recitat multor colegi de lucru niste poezii satirico-politice, ce le compusesem. Daca vreunul m-ar fi denuntat, cu siguranta ca as fi infundat puscaria pe mai multi ani.

Voi mai nota ca in vizita mea in tara, in vara lui 1995, am stat patru zile la cabana Gentiana, din Retezat... Aparatul de filmat mi-a fost pe masa, in bucatarie, zi si noapte. Cabana era plina cu turisti tineri ROMANI, unii soseau altii plecau. Nu mi-a disparut nici-un dolar.Tot cu aceiasi vizita, parcurgand de la Aiud la Abrud, undeva pe dealurile Ponorului, am cerut la o casa un pahar cu apa, dar omul mi-a sugerat ca-i  mai bun un pahar cu lapte, si femeia mi-a adus proaspat muls. Intrucat nu treceau masini pe acolo, s-au oferit sa ma gazduiasca peste noapte, dar am plecat la drum mai mult pentru frumusetea peisajului.

Sa mai spun ca am oprit o masina intre Campeni si Abrud - care m-a dus pana la Gurabarza? Ma luase un miner. La coborare, n-aveam bani potriviti. Se inoptase. A oprit in fata unui magazin, asteptandu-ma in strada. Imi lasasem sacosa cu aparatul de filmat  si alte cele in masina lui. Omul putea s-o ia din loc, ca nici nu oprise motorul. In Deva, una de la casa de schimb a fugit dupa mine pe strada sa-mi dea restul de la o suta dolari, ca eu ma incurcasem.

In occidentul “civilizat”, daca bati la usa unuia cerand un pahar cu apa, acesta iti cere sa te legitimezi mai intai. Dar ai sanse sa-ti iasa omul in prag cu pistolul, ori sa sune dupa politie. Exceptii sunt desigur in toate partile lumii, dar marea majoritate  a romanilor ,trecand peste toate adversitatile, au ramas oameni de omenie.

FINIX – Arizona 26.12.1996                                                            Ioan Nicoara