Sunt bucuros că putem purta un dialog. Am văzut în cele scrise de dumneavoastră temere faţă de Dumnezeu şi dorinţa de a ajunge la adevăr. Sunteţi convinsă că islamul este ultima revelaţie a lui Dumnezeu din multele pe care ni le-a dat în decursul vremii. Aş vrea înainte de a porni în argumentare şi discuţie să stabilim unele lucruri absolut necesare într-o dezbatere ce priveşte adevărul religios.
1. Adevărul trebuie să primeze faţă de convingerile noastre personale, faţă de educaţia ce am primit-o, faţă de tradiţiile în care am crescut şi faţă de orice altă informaţie la care am fost expuşi şi care, probabil ne-a cucerit. Adevărul trebuie căutat şi cercetat chiar dacă îmi contrazice convingerile pe care am şi pe care le preţuiesc dintr-un motiv sau altul.
2. Adevărul religios este deosebit de adevărul ştiinţific. Dacă cred că pământul este plat, în ciuda faptului că din punct de vedere ştiinţific s-a dovedit că pământul este rotund, acest lucru nu mă afectează de loc. În schimb, Adevărul religios îmi afectează veşnicia. De adevărul religios depinde soarta mea după moarte şi după înviere. Dacă am adevărul, dacă îl accept, sunt mântuit pentru eternitate. Dacă îl resping, dacă nu îl accept, sunt pierdut pentru eternitate! Să exemplific: Isus a spus că El este singura cale spre Dumnezeu, şi nimeni nu vine la Dumnezeu decât prin El! Dacă lucrul acesta este adevărat, înseamnă că toţi cei ce nu apelează la Isus pentru a ajunge la Dumnezeu sunt pierduţi pentru veşnicie! Dacă este adevărat… Alt exemplu: Dacă Biblia pretinde că este Cuvântul lui Dumnezeu, şi eu găsesc în textul biblic greşeli şi contradicţii şi anacronisme şi afirmaţii care sunt clar contrazise de ştiinţă, de istorie, de logică, etc., atunci Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu! Oricât mi-ar place să cred că Biblia este inspirată, dacă informaţia pe care mi-o oferă este discreditată de istorie, de ştiinţe, de logică, etc. nu pot să o mai accept ca şi cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
3. Când avem o astfel de dezbatere trebuie să lăsăm la o parte simţămintele personale şi aşteptarea că nu vom spune nimic care să ne contrazică convingerile religioase. Dacă vrem o discuţie în care să spunem numai lucruri frumoase despre creştinism, şi despre budism, şi despre mahomedanism, această discuţie nu ne-ar folosi la nimic, dacă vrem adevărul. Afară numai dacă întreţinem concepţia că toate religiile sunt adevărate! Dar în cazul acesta trebuie să punctăm că nu pot fi toate adevărate, deoarece ele se contrazic logic. Exemplu: Un hindus spunea unui creştin, că poziţia lor, a hinduşilor, este că toate religiile sunt bune şi sunt o cale spre Dumnezeu. Deci, spunea el, ar trebui ca şi creştinismul să accepte că toate religiile sunt bune oferind acccesul la Dumnezeu. Noi, spunea Hindusul, avem poziţia: Şi… şi (noi credem că şi hinduismul şi creştinismul sunt adevărate). Voi aveţi concepţia: Ori… ori (ori creştinismul este adevărat, ori hinduismul este adevărat). Ar fi bine să adoptaţi poziţia noastră, deoarece noi acceptăm că creştinsmul este o religie bună şi adevărată! La care creştinul i-a răspuns: Dacă poziţia voastră este adevărată, prin care spuneţi că creştinismul este bun şi adevărat, atunci aţi desfiinţat religia voastră, deoarece, dacă creştinismul este adevărat, el condamnă orice altă cale spre Dumnezeu. Deci oricum o puneţi, tot creştinismul are dreptate. Sper că aţi înţeles că o dezbatere despre adevărul religios va duce implicit la demonstraţia că unele concepţii religioase sunt greşite şi trebuie abandonate! Acest lucru nu însemană că nu iubim pe adepţii altor religii. Dimpotrivă, îi iubim şi dorim ca şi ei să ajungă al adevărul mântuitor!
4. Adevărul lui Dumnezeu trebuie privit şi primit cu cea mai mare seriozitate. Dacă am înţeles adevărul, atunci trebuie să îl acceptăm şi să ne conformăm viaţa după adevărul care l-am primit. Astfel, dacă islamul este religia adevărată, şi eu am înţeles acest lucru, atunci mă voi declara musulman, indiferent cum mă vor privi ceilalţi oameni, şi voi trăi după preceptele Coranului indiferent ce părere au alţii. Dacă Coranul este cuvântul lui Dumnezeu, atunci voi împlini ceea ce mi se cere în Coran: să mă închin cu faţa spre Mecca, să mă rog în fiecare zi de câteva ori, să mă duc în pelerinaj la Mecca, să învăţ formula credinţei musulmane şi să o recit frecvent, etc. Iarăşi, dacă Coranul este revelaţia lui Dumnezeu, voi face toate celelalte lucrui cerute în Coran. Dacă acolo scrie să îi ucid pe infideli, voi face lucrul acesta, indiferent de consecinţe, deoarece adevărul religios este mai presus de orice alt adevăr. Am dat doar un exemplu. Dumnezavoastră puteţi argumenta că nu se cere aşa ceva în Coran. De aceea discutăm, pentru a elucida lucrurile.
Dacă credeţi ca aceştia sunt parametri în care putem discuta şi argumenta, mi-ar face o mare plăcere să întreţinem un dialog. Dacă însă consideraţi că orice critică adusă Coranului sau credinţei islamice nu poate constitui parte a dialogului nostru, atunci dialogul pe teme religioase îşi pierde orice noimă.
O să vă dau un exemplu din viaţa mea şi din contactele pe care le-am avut cu credincioşii musulmani. Cu vreo zece ani în urmă am cunoscut o familie de tineri musulmani pakistanezi stabiliţi în Statele Unite. Printre altele, ei mi-au spus că se temeau de un blestem care se părea că s-a abătut asupra lor din cauza unei femei (din Pakistan) care ar fi vrut să se căsătorească cu tânărul pakistanez (ce nu i-a luat în considerare dorinţele, căsătorindu-se cu cea care îi era nevastă în Statele Unite), şi din cauză că nu s-a căsătorit cu el, a blestemat-o pe cea cu care el se căsătorise. Acum, tânăra soţie experimenta frecvent insomnii, avea coşmaruri, temeri mari, nu putea să aibă copii… Ce să mai spunem? Avea o existenţă mizerabilă.
Le-am spus că am simpatie pentru ei, şi că pot să îi ajut. Le-am vorbit despre Domnul Isus, care are putere asupra vieţii şi morţii, deoarece El a învins moartea prin înviere. Şi le-am spus că Domnul Isus poate ridica acel blestem şi le poate da tot ce le lipseşte. M-au privit cam sceptici, dar le-am cerut voie să mă rog pentru ei. Astfel, în auzul lor m-am rugat Dumnezeului care se numeşte pe sine Tatăl Domnului nostru Isus Christos, şi i-am cerut să înlăture incapacitate femeii de a dormi, să îi elimine coşmarurile din somnul nopţii şi să experimenteze odihna pe care o poate da somnul.
După ce m-am rugat, le-am spus că pot să plece liniştiţi acasă şi o să vadă că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Peste câteva zile când i-am revăzut, femeia mi-a spus că dormise în fiecare noapte şi coşmarurile au încetat. Amândoi au început de atunci să mă numească îngerul lor. Eu le-am spus să mulţumească lui Dumnezeu, Dumnezeul care se numeşte Tatăl Domnului nostru Isus Christos, deoarece El a răspuns rugăciunilor, şi să înceapă să se roage ei înşişi lui Dumnezeu în numele lui Isus. Astfel, le-am explicat că pot să îi ceară mântuirea (iertarea păcatelor find garantată prin jertfa lui Isus), şi pot să îi ceară Domnului chiar un copil! Desigur, că ei mi-au spus că Isus este un profet, dar nu este, şi nu poate fi Fiul lui Dumnezeu (aşa fuseseră ei îndoctrinaţi în credinţa musulmană). În fine, după un timp le-am propus o afacere: Ei să se roage la Dumnezeul lui Mahomed trei luni de zile. Şi dacă în aceste trei luni de zile femeia lui va rămâne însărcinată, eu voi deveni un musulman! Dar, dacă femeia nu va rămâne însărcinată în cele trei luni de zile, să îmi dea voie să mă rog eu la Dumnezeul care se numeşte pe sine Tatăl Domnului Isus, şi dacă în trei luni femeia va rămânea însărcinată şi va duce sarcina la sfârşit şi ei vor avea un copil, atunci ei să devină creştini. Au acceptat prim aparte a afacerii. Ei să se roage trei luni, şi dacă femei a ve rămânea însărcinată eu să devin musulman. După trei luni, nu s-a întâmplat nimic. Am stat la masă împreună, şi le-am propus să trecem la partea a doua a contractutui. Ei nu au acceptat, şi mi-au spus, că dacă Allah nu le dă copii, probabil le va da alte bucurii în viaţă. Cei doi nu voiau să îşi assume responsabilitatea de a acţiona în conformitate cu adevărul. Se uitau probabil la preţul pe care îl vor plăti în comunitatea lor, când se va auzi că ei au devenit creştini! Adevărul nu ne ajută cu nimic dacă nu suntem gata să plătim preţul pentru el.
Ce vreau să spun? Eu sunt gata să pun totul la bătaie când este vorba de credinţa mea în Domnul Isus. Îl cunosc, ştiu că El a murit pentru mine şi pentru păcatele mele, am prin credinţa în El asigurată iertarea şi viaţa veşnică. El este viu, şi răspunde la rugăciune! De aceea am putut provoca acea familie de pakistanezi la o verificare concretă prin care să stabilim care este Dumnezeul adevărat!
Am spus cu câteva zile în urmă pe un blog, că pot să demonstrez cu certitudine trei lucruri care sunt garanţia posedării adevărului religios creştin:
- Pot să demonstrez că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Nici o altă carte din lume nu are distincţia pe care o are Biblia. Este cuvântul inspirat al Dumnezeului adevărat.
- Pot să demonstrez că lumea în care trăim a fost creată, că materia nu a existat dintotdeauna, şi noi nu suntem produsul hazardului.
- Pot să demonstrez că Isus a înviat din morţi (aducând probele pe care le avem ca în faţa unei instanţe care trebuie să stabilească adevărul pe baza mărturiilor şi a dovezilor de care se dispune). Demonstrând că Isus a înviat, am demonstrat că tot ceea ce El susţine despre sine (că este Dumnezeu, că El este calea, adevărul şi viaţa, că El este mântuitorul nostru, că va veni a doua oară, că va judeca pe toţi cei ce nu au vrut să creadă în El, etc.) este adevărat.
Shakuka, îmi trebuie un “Da,” din partea dumneavoastră şi vom porni la discuţie. Crede-mă, că va fi interesantă, dar nu numai interesantă, ci ne va aduce răsplată pentru veşnicie. Vedeţi, veşnicia noastră depinde de cunoaşterea adevărului ce mântuieşte pe oameni. Cine are acest adevăr? Îl are Mahomed şi Coranul? Sau îl are Isus şi Biblia? Nu pot amândoi să aibe dreptate!
