AS VREA SA MOR...DE PLICTISEALA...(6-7-11)

Stiti ce? M-am gindit ca n-am mai experimentat demult… tare de demult …ceva nemaipomenit de ademenitor… plictiseala. De fapt nu cred ca am fost vreodata plictisita cu adevarat …dar nu din lipsa de momente de genul asta, ci pentru ca am o minte care trebuie sa gaseasca solutii la orice problema… si probabil ca undeva in copilarie am crezut ca plictiseala este o problema care cere rezolvare. Ce stiam eu pe-atunci?

Mi-amintesc de carti pe care le citeam pe vremuri, care vorbeau despre vreo duminica infierbintata undeva la tara… si un timp mort, in care si ciinelui i-era lene sa dea din coada… O ulita prafuita si o banca undeva la o poarta. Vreo baba ascunsa dupa un gard de nuiele, care sta pierduta cu ochii pe drum, dornica sa vada ceva actiune… si nu vedea nimic decit vreo gaina ratacita cautind dupa punguta cu doi bani… altfel… nici frunzele nu mai miscau din lipsa vintului…

Unde s-a dus vremea aia… minunata? Mi-ar fi dor sa-mi aerisesc creierul cum aerisesti o camera la care deschizi ferestrele si usile sa circule aerul… Dar zilele alea de vacanta care pareau infinit de lungi… unde s-au dus? Fara prospectul unei excursii de vacanta… ramineai credincios creioanelor colorate si cartilor de citit. Nici o responsabilitate… Stau si ma crucesc si nu-mi vine sa cred ca am trait si asemenea perioade de viata… asta cel putin pina la 16 ani cind m-am pomenit ca am doi frati gemeni. Si atunci mi-au sarit perinitele de pe scaunel si s-au transformat in perini pentru bebelusi. Va mai amintiti de perinile alea?

Dom’le ce viata… Sint citeodata atit de obosita din toate punctele de vedere, ca mi-ar placea sa stau la vreo poarta uitindu-ma de-a moaca pe ulita… pe o ulita unde nu circula nimeni… unde nu-i inghesuiala, nu-i galagie, nu sta nimeni la semafor… nu sint camere de vederi care sa te “ia” daca nu respecti legile de circulatie… Sa stau pe o banca si sa n-am unde sa ma duc si sa nu dau socoteala nimanui cit stau acolo… Stau pina ma hotarasc sa ma mut pe o alta banca la o alta poarta… uite-asa!!! Pina dau de vreo baba curioasa care sa ma scoata din sarite cu intrebarile, si atunci ma duc in casa… si iara stau…

Nu televizor, si nu radio. Din cite stiu eu… nu se intimpla nimic, nicaieri… In afara de starea vremii care se face evidenta, sa n-am alta grija… Daca ploua, ma mut inauntru pe un scaun linga geam… sa vad cum ploua. Nu stiu cit o sa dureze ploaia, ca n-am radio sa-mi spuna. Se va termina cind s-au scurs toti picurii din nor… si-atunci o sa iasa soarele…

Baba Chiraca din vecini ar incerca sa ma ispiteasca sa afle ceva… nu stiu ce… dar n-are ce… ca am deschis usile si geamurile de la camarutele creierului si gindurile au fugit… N-am cum sa-i satisfac curiozitatea si daca crapa de ciuda in pragul meu!…

Si daca tot sint la subiectul asta… oare cum e sa …mori … de plictiseala? Cind a fi sa mor… de moartea asta vreau sa am parte…