L.B.COWMAN
tradus Rodica Botan
Isaia 40:31..."dar ceice se incred in Domnul isi inoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc."
Am auzit o fabula despre cum au ajuns pasarile sa aiba aripi. Povestea spune ca la inceput Dumnezeu le-a creiat pe pasari fara aripi. Apoi, mai tirziu le-a facut aripile si le-a asezat in fata acestor pasari care nu aveau decit picioare si le-a spus..."ridicati-va fiecare povara ce v-am pus-o in fata si carati-o cu voi."
Pasarile aveau voci superbe de cintat si pene stralucitoare care aratau atit de frumos in lumina soarelui, dar de zburat ...nu puteau zbura. Cind li s-a cerut sa-si ia fiecare greutatea ce li s-a pus la picioare...au ezitat la inceput. Dar curind, au inceput sa fie ascultatoare, si-au ridicat fiecare aripile cu ciocul si le-au aruncat peste umeri ca sa le duca.
Povara li s-a parut grea la inceput si aproape imposibil de carat, dar dupa ce au dus-o o vreme pe umeri si si-au impaturat aripile peste piept, aripile au inceput sa se ataseze de corp. Curind au invatat pasarelele si cum sa le foloseasca ...si aceste aripioare pe care le carau cu atita greutate au inceput sa le ridice in aer. Greutatea care le tragea in jos a devenit mijlocul prin care se ridicau in sus.
Aceasta este doar o parabola. Noi sintem pasarile fara aripi, si greutatile si datoriile ce le avem de indeplinit sint aripile pe care Dumnezeu le foloseste ca sa ne ridice si sa ne transporte catre cer. Ne uitam la aceste greutati si poveri si incercam sa le ocolim - sa fugim de ele...dar daca le-am ridica si le-am cara si de le-am lega peste inima noastra precum aripile ce se impaturesc frumos pe piept, aceste greutati pot deveni mijlocul de transport catre Dumnezeu.
Nu exista greutati atit de mari care daca sint ridicate cu bucurie si dragoste in inima sa nu ajunga binecuvintari pentru noi. Dumnezeu vrea ca sarcinile ce ni le da El sa ne fie de fapt ajutoare; si a refuza sa ne indoim spinarea ca sa caram aceste greutati inseamna de fapt sa pierzi o oportunitate de a creste ( J.R.Miller)
Si nu conteaza cit de dificile sint aceste greutati...ele au fost plasate cu dragoste de Dumnezeu cu propriile Lui miini pe umerii nostrii si sint binecuvintari ( Frederick William Faber)
3 comments:
Si inca o amintire,,,
Trezirile spirituale revin periodic in bisericile crestine si atunci sint oameni care se dedica lor.Un om cu dedicatie a fost si fr. Ilie Potinteu.Mot din muntii apuseni a dus mesajul mintuirii in felul lui, laic ,cu multa pasiune.Sotia lui sora Titi era daruita cu mult har de intelepciune dar era bolnava de ciroza. Nu sa vaietat deloc a fost o pilda de dragoste si rabdare . Stia ca o sa plece la Domnul. Si-a pus casa in rinduialasi cum nu aveau copii ia spus lui Ilie dupa sase saptamini te casatoresti cu Reghina o vaduva necajita si proaspat intoarsa la Domnul. La inmormintare sa nu plinga nimeni ,eu voi fi fericita cu Domnul in cer.Am fost la inmormintare,frati si surori din toata tara si toti au plins pe furis. Reghina nu a fost la inmormintare pentruca toti stiau de porunca lasata.
Dupa casatorie,Ilie sa mutat la Avram Iancu renumita comuna din apuseni. A facut din casa lor o oaza unde multi frati si surori mergeau pentru zidire spirituala dar si pentru frumusetea locului. Am fost de multe ori acolo cu sotul meu.Ilie era bolnav,avea astm si nu prea putea lucra dar avea o intelepciune nativa,isi usura munca cu fel de fel de inovatii ca de exemplu :sapa gradina cu o furca pe rulmenti cu suport ,pe care apasai sa intorci pamintul nu il ridicai . A trait acolo o viata interesanta.Avea vederi mai greu de inteles dar asa de simple ca te uimeau. De exemlu predicase in una din biserici ca a sta in Domnul este cum ai fi intr-un butoi si cind iti scoti capum diavolul ti-l loveste. Sa imbolnavit ,a facut un cancer care a facut o metastaza la ureche. Am fost la ei ,sti spunea el,suferinta fara murmur este singurul dar pe care il putem face,si de care se bucura ' Domnul Isus pentru ca a suferit moartea in locul nostru. Aceasta suferinta a noastra )il face pe Domnul Isus sa ne vada mari si oferindu-I Lui ca unui copil flori, .Sa stins fara murmur dar iti era greu sa te uiti la el ,am stat ca prietenii lui Iov muti de ce am vazut. Si daca nici unui om nu ii este ingaduit sa traiasca fara suferinta ,ma gindesc ,dece ne place asa de mult aici? Da .!Ici calatori suntem ... si ca niste calatori sa ne purtam cu grija in timpul pribegiei noastre pentru o sfinta rasplatire..... Marta
Frumoasa postare!Citesc si... lacrimi imi curg pe obraz...Asemenea unei pasari (barane), mi-am adunat puterile si aceptandu-mi "aripile",incerc incet, incet, sa invat drumul spre Dumnezeu.
Va multumesc doamna Rodica pentru caldura cu care m-ati primit pe blogul dv.!
O zi cu bucurii sa aveti !
liliana ...blogul asta este al pasarilor care inca isi cara aripile in spate. Dar vom invata sa zburam...si ce stol minunat vom fi cind vom ajunge la destinatie...
Bine ai venit ...te asteptam!!!
Post a Comment