Dumnezeu ne-a facut niste promisiuni. Dar ele sint legate de victoria finala. Ne-a spus ca in lume vom avea necazuri. N-a zis ca le va indeparta din calea noastra ci ca ne va ajuta sa trecem prin ele…Ce sa faci? El este Dumnezeu si noi sintem oameni. N-am ascultat! Si acuma platim.
Sint tare incuiata…nu vreau sa accept situatia. Ma conformez cit ma conformez si apoi o iau de la capat. Caut disperata dupa bobita aia de credinta care sa mute muntele. Asa zice in Biblie, nu? Ca nu mai am rabdare sa urc muntele …e tare mare…si trebuie- trebuie ca sa-l trec – dar ma dor picioarele, m-am obosit, mi-e sete, ma bate soarele in cap, ma maninca mustele…sint ingrozitor de depresionata…si n-am rabdare…nu mai am.
Din nou intreb…ce-i cu rabdarea asta de-i asa de importanta? De ce a avut Iosif rabdare in inchisoare, vindut de frati, parasit si uitat de lume…si nevinovat pe deasupra. Si eu n-am? Nu am!!!
Si ce ar trebui sa cer? Sa piara muntele sau sa capat rabdare? Rabdarea ar presupune o incredere neclintita. Ar presupune ca stiu finalul si pot sa-l astept…Ar insemna maturitate, ar insemna incredere si respect in Dumnezeul in care ma incred, ar insemna sa ma comport ca si cind as fi biruit inainte de a lupta. Ar insemna sa astept sa primesc o cununa de victorios- cind eu de fapt ce vreau este sa gasesc o bobita de mustar pe care sa scrie “credinta”…si cu ea sa imping muntele la o parte…
Dar Dumnezeul in care ma incred eu, nu da lucruri rele copiilor Lui…si Dumnezeul in care ma incred eu, nu-i lasa singuri niciodata…si Dumnezeul in care ma incred eu, stie fiecare amanunt al vietii mele…si la timpul potrivit- nici o secunda mai devreme sau mai tirziu- va actiona.
Doamne te iubesc pentruca vei raspunde rugaciunilor mele nevrednice si bucuria mea va fi mare. Te rog lucreaza la rabdarea mea…dar lasa-ma sa gasesc si bobita…ca la ora asta am nevoie de amindoua…
No comments:
Post a Comment