Pentru Abbu,
Trebuie să fiţi consecventă în argumentare. Dacă Coranul este cartea lui Dumnezeu, atunci
trebuie să acceptaţi că Isus s-a născut din fecioară, pentru că nu numai
Evangheliile spun lucrul acesta, ci şi Coranul. De asemenea, Coranul susţine că
Isus a fost fără păcat, iar Mahomed a recunoscut că este păcătos! Deci Coranul
îl pune pe Isus mai presus de Mahomed şi recunoaşte naşterea lui din fecioară!
Pe cine acuzaţi de invenţii?

Apoi, dacă este adevărat ce spuneţi, că în islam ţi se cere să nu păcătuieşti şi nu există
soluţie pentru cei care au păcătuit, atunci Mahomed este pierdut, deoarece el
însuşi recunoaşte că a a păcătuit şi era terorizat la gândul judecăţii divine. Şi
noi toţi am fi pierduţi, deoarece toţi am păcătuit (inclusiv Abbu). Frumos este că Dumnezeul biblic nu ne abandonează judecăţii drepte, ci ne-a trimis un Mântuitor în persoana lui Isus
Christos. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre! Islamul nu are o
soluţie pentru păcate! Dar noi toţi am păcătuit! Ce bine că avem Cuvântul
autentic al lui Dumnezeu, care ne arată calea mântuirii!

Apoi triumfalismul pe care îl exprimaţi şi convingerea că islamul va cuceri lumea,
este nefundamentat. Dacă islamul distruge ceva, acel ceva nu este creştinismul
autentic, ci o civilizaţie ce s-a abătut de la credinţa creştină şi practică
toate urâciunile Sodomei. Dumnezeu lasă ca societatea islamică ce invadează
Vestul să distrugă această civilzaţie pervertită. Dar după ce vor distruge
Vestul, musulmanii se vor întoarce la Dumnezeul adevărat, exact aşa cum au
făcut popoarele migratoare care au distrus civilizaţia greco-romană coruptă, şi
apoi au adoptat creştinismul.

Un lucru care ar trebui să dea de gândit musulmanilor militanţi este faptul că în propria lor
ogradă credinţa creştină autentică se extinde în ciuda persecuţiilor feroce la
care sunt supuşi cei care se convertesc la creştinism. Se ştie, şi avem
mărturii multe şi concludente, că în ţările musulmane tot mai mulţi oameni vin
la credinţa în Domnul Isus, deşi uneori plătesc această credinţă cu preţul
vieţii. Dacă este să stabilim care credinţă câştigă teren, aceasta este
credinţa creştină, care se extinde nu cu sabia (ce credinţă este aceea care ţi
se impune cu forţa? Şi de ce ar avea Allah nevoie de credincioşi care îl
accceptă numai pentru că i-a ameninţat cu moartea?) Prin contrast, Dumnezeul
creştinilor cheamă la sine pe cei care vor să vină de bună voie (nu sub
ameninţarea cu sabia), şi rămân în credinţă pentru că Îl iubesc, fiind gata să
îşi dea viaţa pentru El, nu ca sinucigaşi, ci ca oameni care se sacrifică
pentru ca alţii să vad lumina adevărată!

Un exemplu concludent îl avem din societatea chineză. La 1949 comuniştii au dezlănţuit o
prigoană foarte aspră împotriva micului număr de creştini care erau atunci în
China. Pe cei mai mulţi i-au închis sau expulzat din ţară. Pe alţii i-au pus în
închisoare. Intenţia lor a fost să elimine cu totul credinţa creştină adusă cu
preţ de sânge de misionarii şi martirii creştini din alte părţi ale lumii.
Astăzi, după ce cortina de bambus a fost înlăturată, şi putem avea contact cu
societatea chineză, se constată că numărul creştinilor a crescut fenomenal,
unii experţi spunând că există în China până la 300 000 000 de creştini,
majoritatea întâlnindu-se la închinare prin case. Comunismul şi-a propus
eliminarea credinţei creştine! Ce a realizat? Tocmai răspindirea credinţei
creştine! Când Islamul declară că va distruge credinţa creştină, noi privim
această declaraţie ca o garanţie că credinţa creştină va învinge, şi crucea
Domnului Isus se va pune în final pe toate moscheile din ţările musulmane!

Credinţa adevărată se extinde nu cu sabia,ci cu dragostea. Credinţa musulmană nu are dragoste, de aceea în final va cădea! Cine scoate sabia, de sabie va pieri!Mahomed a făcut război, a ucis cu mâna lui oameni, a avut robi şi roabe (pe unele le-a forţat să aibe contacte sexuale cu el), a avut armate cu care a jefuit şi a impus
credinţa islamică. Domnul nostru Isus Christos (slăvit să îi fie Numele!), nu a
avut armate (nici nu a avut nevoie de ele), nu a făcut război, nu a avut robi,
nu a ucis pe nimeni... El i-a iubit pe toţi oamenii şi le-a oferit mântuirea în
dar, prin credinţa în jertfa pe care El a depus-o în locul nostru! El a venit
să elibereze pe robi (mai ales din robia păcatului), a venit să ni-L facă
cunoscut pe Tatăl (nimeni nu vine la Dumnezeul adevărat decât prin Isus
Christos).

Abbu, dacă ai fi
într-o situaţie de viaţă şi moarte, şi ai avea de ales între Mahomed şi Isus ca
să te asiste, pe care l-ai alege? Care crezi că spune adevărul şi te iubeşte şi
te poate ajuta cu adevărat? Care crezi că s-ar jertfi pentru tine? Mahomed,
care a ucis pe alţii, sau Isus, care a acceptat de bună voie să fie condamnat
la moarte pentru ca alţii să fie salvaţi?

21 comments:
Toti profetii sunt EGALI, asa invata Islamul.. nu exista un profet mai bun si unul mai putin bun, ceea ce conteaza este MESAJUL cu care vine acesta (conteaza continutul si nu invelisul)
In islam exista solutie la ce ai pacatuit prin CAINTA.. normal, ca si crestinism, iudaism, etc.
Am sa raspund cand am timp,multora dintre ideile("acuzatiile") citite pe acest blog,pe blogul meu.cred ca e nevoie de explicatii mai largi, bine de citit si de inteles de toata lumea.
Cred ca ms Abbu nu crede nici in crestinism nici in islam si nici in ideea de "salvator",singura ei problema fiind Extremismul (atat in islam cat si in crestinism).dar poate ma insel
...asa invata Islamul. Islamul invata si ca daca faci pe tine dupa ce mori te duci in iad. Si mortul nu se poate controla. Ce te faci?
Solutia la pacat in religia islam nu iti asigura paradisul Mahomed insusi era ingrijorat si nu era sigur daca va ajunge in paradis. Atunci la ce cainta? Citeste aici...hadith 5.266 "By Allah, desi sint Apostolul lui Allah, si nu sint sigur ce va face Allah cu mine". Sau Mahomend nu stia de cainta? Stia, dar nu era sigur ca il va ajuta .
Nu sint aici acuzatii de loc...toate ideile vin direct din Coran-
Intr-adevar abbu are o problema cu extremismul. Dar cred ca si unii dintre musulmani au o problema cu extremismul. Si la urma urmei...planeta intreaga are probleme cu extremismul...
nu cred in hadisul cu iadul de care vorbiti :) exista relatari fabricate chiar in cartea lui Bukhari . sursa autentica a islamului este Coranul dupa care vin hadisurile Qudsi. celelalte hadisuri sunt chestiuni auzite, interpretate, transmise de la generatie la alta.. deseori alterate... compilatorii le-au cercetat, au stabilit cat de autentice sunt, insa ele raman doar "traditii" si este normal sa resping orice relatare care sfideaza logica sau chiar si simplitatea Coranului.
Daca puteti sa precizati si nr. hadisului ca sa ma interesez mai bine??
In legatura cu "By Allah, desi sint Apostolul lui Allah, si nu sint sigur ce va face Allah cu mine" - eu nu vad nimic rau in el, care este problema dupa parerea dvs? hadisul arata ca puterea se afla doar la Allah, doar El ii va decide soarta, Mohammad nu are nicio putere si nicio certitudine in acest sens, indiferent de cine ar fi.
Aveti dreptate ca planeta intreaga are probleme cu extremismul. Sincera sa fiu, am observat totusi la dvs. ca vorbiti foarte frumos despre Dumnezeu si crestinism, ceea ce ma face sa cred ca sunteti o persoana buna. Insa ma asteptam la o atitudine mai deschisa vizavi de islam sau ca incercati macar sa aduceti un fel de armonie in relatiile crestini-musulmani. Din pacate, tot ce vad pe blog sunt exemple de "cat de gresit" este islamul si "cat de bun si ideal" este crestinismul - ceea ce este tot o forma de extremism, chiar daca nu face rau (fizic) nimanui.
Numai bine...
Shakuka…imagineaza-ti ca faci absolut tot ce iti cere Coranul- si tot nu poti sa sti daca sau nu mergi in Paradis. Acuma, dupa toata logica noastra umana spune tu daca exista dreptate in treaba asta. Daca Allah este drept si bun si milostiv, asta este tot ce poate sa ofere celor care vor sa faca exact, absolut tot ce vrea el- ca sa ajunga in Paradis? Face sens pentru tine? Cum vezi tu milostenia si dreptatea lui aratata fata de omul NR 1 care l-a avut pe pamint- profetul lui cel mai de seama- Mohamed?
Domnul Isus ii spune tilharului care era crucificat liga el…"astazi vei fi cu mine-n rai"…si Allah nu poate sa garanteze paradisul aceluia care a "rectificat " religia lumii sa satisfaca cerintele lui Allah? Explica-mi sa inteleg...
D-le Noe,daca asi fi intr-o situatie grea,asialege doctorul,iar daca situatia este fara scapare asi alege varianta sa mor cu demnitate,adica sa fiu deconectata de la aparate.
Stimate domn,regret ca trebuie sa te dezamagesc nu simpatizez cu Islamul,dimpotriva,dar cel putin imi place austeritatea lui,lipsa podoabelor,a icoanelor si a inchinaciunii la tot ce misca sau nu misca.Pe scurt intoarcerea la monoteism,un monoteism putin agresiv,dar monoteism.
In religia iudaica s-a facut o sciziune.prima sciziune a credintei,a religiei.A aparut o alta varianta,mai umana,mai populara,mai comunista daca vrei.
Normal ca nu un evreu putea sa o conduca,caci evreii nu au recunoscut revolutionarul Yeshua ca Mesia ce il asteapta si azi...
Asa ce nimic mai simplu...ne e om,dar e trimis pe pamant,nu are mama,nu are tata,are pe sfantul duh si trei magi ca nasi de botez.
Restul il stie toata lumea...
religia crestina este cea mai toleranta,cea mai putin inchistata si este cea ce iti intoarce cu busurie si cu imnuri de slava si celalalt obraz...
Greseala...Greseala fatala...
si care denota slabiciune si moleseala
Ca si in natura, cei slabi sunt destinati disparitiei....
Revin la raspunsul pentru Noe...
domnule draga,daca crezi ca islamul va trage covorul de sub picioarele vecinului pacatos iar pe dumneata te va ierta ca esti un bun si adevarat crestin ,ma faci nu numai sa zambesc dar imi imtaresti prezumtia ca moleseala si apatia ii face pe crestini sa nu vada de loc streangul ce se leagana deasupra capului lor....
spui dunmneata:
rin contrast, Dumnezeul
creştinilor cheamă la sine pe cei care vor să vină de bună voie (nu sub
ameninţarea cu sabia), şi rămân în credinţă pentru că Îl iubesc, fiind gata să
îşi dea viaţa pentru El, nu ca sinucigaşi, ci ca oameni care se sacrifică
pentru ca alţii să vad lumina adevărată!
Si ma indoiesc si de asta...fiind gata sa-si dea viata pentru el CUM ?
FI TE ROG EXPLICIT...VREAU UN EXEMPLU...cantand frumos si cat mai multi psalmi,construind o noua catedrala?sau un alt lacas de cult ca sa mariti numarul zidurilor intre dumnezeu si oameni?? si ca sa aiba castig alti preoti sau pastori sau misionari...?
Dumneata chiar crezi ca nu se vede interesul material in toate actiunile de "intarire a credintei" fie ca e vorba de popi sau de alti conducatori de confesiuni...???
nu te supara dar eu nu cred intr-o divinitate, asa ca pot privi fara sa ma fac ca nu vad.....intelegi?
nu mi-e frica,nu de popa si nu de episcop si nu de blestemele cuiva si nici de anatema altcuiva.
Eu sunt detasata si pot privi adevarul crud.....
Doamne imbracate frumos,plinute si zambitoare, felicitandu-se ca au mai crosetat ceva pentru sfanta biserica ....draga domnule, nu asta este sacrificiul suprem,cand crestinii mor in explozii,arsi sau expulzati din tara lor...
Dar astea sunt lucruri neplacute inestetice care ne strica somnul de dupaamiaza si in fond Dumnezeu o sa aiba grija de ele...el este atotputernic si va rsaplati pe cei cuminti si ascultatori....
gresesc cu ceva?
============
Parere personala: nu pot sa stiu, depinde numai de Dumnezeu... si unde ma va trimite El acolo ma voi duce cu cea mai mare bucurie si stiu ca voi ajunge in locul pe care il merit.
Tocmai asta este diferenta: in crestinism Iisus, in calitate de fiu al lui Dumnezeu poate spune cine merge in Rai si in Iad, in islam, profetul (limitat la conditia umana) nu are aceasta autoritate,numai Dumnezeu stie.
"Dubiul" profetului Mohammad nu inseamna automat ca nu ajunge in Rai, dupa cum inclinati dvs, ci doar ca nu are autoritatea de a fi sigur de o decizie ce apartine Unicului Creator. Sper ca acum este clar. O zi buna
Dumnezeu, Stapanul Pamantului, a creeat Universul prin puterea Cuvantului Sau! Tot ce exista , toate care se vad si cele ce nu se vad , sunt datorita voii Sale. Pentru asta , ca oameni ar trebui sa-i multumim Lui si sa recunoastem acest lucru. Crestinii care cred, ca Isus e Fiul lui Dumnezeu si e Mantuitorul lumii, sunt rascumparati din pacat... deci apartin lui Dumnezeu, de doua ori: o data prin creatie, a doua oara prin mantuire.
Ca si creatie, toti oamenii suntem egali, indiferent de rasa, sex sau natie, aici nici unul nu-i mai om decat altul.
Ca rascumparare, aici, trebuie sa facem si noi ceva: sa credem ca Biblia e Cuvantul lui Dumnezeu, e Scrisoarea Lui de Dragoste pentru rasa umana; toti putem s-o citim, dar nu toti credem ce-i scris in ea.
Indiferent de optiunea omului, Dumnezeu e acelasi, nu se schimba si planul Lui pentru mantuirea omului e valabil inca...dar nu se stie pana cand.. Dumnezeu nu pierde nimic din Slava si Sfintenia Sa daca oamenii isi inventeaza religii de tot felul; omul e cel ce pierde sansa de-asi petrece vesnicia cu Dumnezeu, si de-ai fi dezlegate toate tainele pamantului pe care a trait...
Cu mult drag, vioricaO
abbu…si eu as alege sa fiu deconectata si sa nu traiesc oe life support- dar nu as alege eutanesia…Si pentruca am ajuns la sistemul nervos central al discutiei- si ai recunoscut ca tu nu crezi "intr-o divinitate"…sincer nu inteleg totusi cum si de ce te intereseaza ce fac doamnele grasute care croseteaza?
Inteleg pasiunea pentru situatia sociala, istorica. Critica insa n-a adus niciodata rezultate; iar tu esti o fata inteligenta- da-ne tu o solutie…Spune ce faci tu ca sa schimbi situatia. Mama mea…croseteaza de exemplu. Are 76 de ani…are o pensie mica. De acolo a sponsorat un copil pe nu stiu unde prin Africa, da 20 de dolari in fiecare luna pentru trimisul pachetelor in Romania, se roaga…mai si posteste si …cinta. Exact cum ai zis tu. Ce i-ai sugera sa faca ca sa schimbe lumea si sa opreasca persecutia si sa opreasca exploziile teroristilor musulmani?
Ce faci tu de pilda ca sa opresti expansiunea musulmana in Europa, ca sa stim si sa-ti urmam sfatul…s-ar putea face- da un exemplu…???Ca exista doua discutii aici. Una de natura religioasa - discutie pe care n-ar trebui s-o purtam pentruca tu nu crezi intr-o divinitate. Daca nu exista Dumnezeu …de ce sa discutam despre ceva ce nu exista? Sint oameni care cred ca daca le taie o pisica neagra calea- o sa le mearga rau. Nu-I discuta insa nimeni…e treaba lor si a pisicii…Ziumbim si ne vedem de viata- nu-si consuma nimeni timpul cu ei. De ce atunci atita forfota pentru credinta in Dumnezeu - de ce motiv de discutie pentru atei? N-au altceva mai bun de facut cu timpul?
An open mind is a prerequisite to an open heart.
"For the believer, there are no questions…
For the non-believer, there are no answers."
To those that believe no explanation is necessary,
To those that dont believe no explanation is possible
"Keep praying, don't give up! The person you are praying for may escape your presence, but they can never escape your prayers." @GregLaurie
http://www.lamblion.us/2011/05/from-islam-to-christianity-mohammad.html
http://www.lamblion.us/2011/05/from-islam-to-christianity-quran-versus.html
Pentru Viorica Abbu,
Frumoase gânduri! Observaţii interesante, de asemenea!
Dar, creştinismul este monoteist! Există o singură fiinţă a Dumnezeirii manifestată în trei persoane. Pluralitatea în singura Dumnezeire (Trei într-Unul) este prezentă şi în Vechiul Testament. Putem purta o discuţie pe tema Trinităţii în Vechiul Testament!
Apoi, creştinismul autentic are o închinare în duh, fără icoane sau reprezentări (creştinismul protestant).
Deşi credinţa creştină a adoptat (la învăţătura lui Yeshua) non-violenţa, ea, credinţa creştină, nu a dispărut, dimpotrivă a proliferat. Aici este dovada providenţei divine.
Sciziunea de care vorbiţi va fi rezolvată la venirea a doua a lui Yeshua, când evreii Îl vor recunoaşte ca Mashiah şi vor începe cu El domnia glorioasă a Mileniului. De fapt singurii prieteni reali ai Israelului sunt creştinii evanghelici conservatori. Ei ştiu că Dumnezeu nu i-a abandonat pe evrei, ci i-a pus deoparte pentru o vreme, când lucrează în lume prin Biserica reală, dând harul mântuirii tuturor oamenilor. După terminarea perioadei Bisericii, Israelul va reintra în atenţia lui Dumnezeu şi va experimenta Împărăţia mesianică pe care o aşteaptă dintotdeauna.
Cele mai frumoase timpuri ale istoriei omenirii ne stau în faţă. La ele vor ajunge însă numai cei ce dau cinste Fiului (vezi Psalmul 2:12, un psalm mesianic). Avem mult mai mult în comun în credinţa noastră decât se pare la suprafaţă.
Înţeleg impacientarea lui Abbu cu inactivitatea creştinilor vis-a-vis de militantismul musulmanilor. Discuţia se poate purta la două nivele:
1. La nivel guvernamental, ţările democrate ar trebui să oprească măcelărirea populaţiilor creştine de către musulmani. Lucrul acesta se întâmplă de o vreme în mai multe regiuni ale lumii (în Sudan, nordul musulman vrea să distrugă total pe creştinii din sud; în Nigeria, populaţia minoritară musulmană a pus mâna pe puterea politică şi procedează la genocid împotriva populaţiei creştine, etc.) Da, ar trebui ca ţările vestice democrate să oprească acest genocid. La fel ar trebui să ceară ţărilor musulmane să acorde libertate religiosă cetăţenilor lor. Dar, se pare că există o paralizie a acestor ţări... În ciuda acestui fapt eu sunt conştient că Dumnezeu este cel ce stăpâneşte în istorie şi istoria se îndreaptă exact spre scopul pe care El l-a hotărât.
2. Pe plan individual, eu ca şi creştin nu vreau decât să aplic învăţătura lui Yeshua, să întorc obrazul celălalt. Aşa vom cuceri pe duşmanii noştri. Am fost gata să îmi dau viaţa pentru credinţa mea în Yeshua pe când eram în România comunistă şi eram ameninţat constant de autorităţi, şi sunt gata şi acum să îmi dau viaţa pentru acelaşi scop. Ştiu că prin credinţa în Yeshua eu am viaţă veşnică.
Rodica,sa vedem cele doua exemple de mai sus "Anonymus - VioricaO" si
" AICISIACUMACOLOCURAND".
Cum ti se par??
gasesti in ele si altceva afara de sabloane lipsite de orice parere personala ??
un fatalism comod si placut in care noi ne rugam si altii au grija ?
Pentru Viorica Abbu,
Iată cum se va finaliza faza actuală a istoriei.
"Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului... Ci Domnul se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri... Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul... Dar iată urgia cu care va lovi Domnul toate popoarele cari vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură... Toţi ceice vor mai rămânea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor." (Profetul Zaharia 14:1-3, 9, 12, 16).
"Dar Iuda va fi veşnic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam. Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion." (Profetul Ioel 3:20-21)
"Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară." (Profetul Mica 7:20)
abbu...de ce nu ma pui si pe mine linga cele doua? Si eu cred exact asa ca si ele...?!
Pentru ca tu crezi intr-un mod mai sincer.TU ITI PUI INTREBARI... prietenele tale mai putin,sau deloc.
aleg calea calduta si comoda care la sfarsitul zilei de truda duhovniceasca sa dea un somn cu vise cu ingeri.
Tu ai trecut momente grele,ai rezistat,te-ai intarit,dar AI CAUTAT.
Am adunate nenumarate lucruri bune,pozitive gasite de mine in islam si in religia crestina.
am sa le public in curand.Nu sunt negativista,nu sunt distructiva,dar vreau sa fiu mandra ca pot separa fariseismul de sinceritate.
Domnule Noe,va reamintesc ca nenumarate convertiri ale romancelor,moldovencelor,englezoaicelor,frantuzoaicelor sau italienelor nu se fac cu sabia....se fac cu cartea in mana,cu aratarea punctelor slabe ale crestinismului care se inmultesc in loc sa se rezolve,care crestinism se faramiteaza in loc sa se adunese lupta pentru enoriasi,deci implicit bani si putere,in loc sa se lupte pentru a intari credinta.
Eu ii vad sfarsitul.dumneata pentru ca esti in "sistem" refuzi sa vezi.....asta nu va opri inaintarea.
Post a Comment