REGRETELE...BUNE?...RELE?...

Cherie spunea intr-un comment ca are un regret ca n-a fost o prietena buna pentru o persoana care trecea printr-o situatie grea la un moment dat. Acuma iti trebuie “guts” cum zic americanii, iti trebuie curaj si o tona de sinceritate sa admiti asa ceva.
Eu cred ca daca ne inspectam bine, bine…mai fiecare dintre noi gaseste adinc in sufletul lui o situatie pentru care sa se poata face responsabil. Apoi sint alte si alte situatii pe care nici nu le cunoastem macar- pentruca ori n-am fost receptivi, ori persoana in cauza a fost prea discreta , prea ascunsa, prea privata…si nu am banuit prin ce trece ca sa putem face ceva…sa putem actiona in vreun fel.
Vorbeam cu fiul unei prietene care se muta sa fie mai aproape de parinti…Un baiat intelligent, vrednic, capabil…si care a descoperit la timp ca izolarea chiar in numele independentei, nu-i cel mai bun lucru in viata, mai ales cind ai copiii- familie. Toti avem nevoie la un moment dat de ajutor- fie el chiar si numai materializat in prezenta tacuta a unui prieten…la vreme de rastriste.
Stind linga patul mai multor bolnavi am invatat in timp …ca de la inceput n-am avut atita discernamint…am invatat sa nu mai stau ca o momiie… si fiindca vorbeam de reprosuri- imi reprosez ca pe vremea cind buna mea era grav bolnava in pat, n-am avut atita intelepciune sa ii fac cel putin masaj la picioare …la miini…sa o ating in vreun fel. Stateam doar nauca linga ea- durindu-ma de ea si plingindu-mi si mie de mila …pentruca stiam ca lipsa ei din familia noastra va schimba total dinamica ce exista atunci.
Apostolii isi puneau miinile peste oamenii bolnavi…si eu cred din tot sufletul ca iti trebuie simtire sa faci acest lucru…cred in puterea unei astfel de rugaciuni cu punere de miini…cred ca unde sint doi sau trei adunati in acelasi Nume Sfint, se petrece o reactie puternica…cu rezultate puternice.
Unii oameni sint plini de prieteni…dar ceata aia de prieteni poate sa semene foarte bine cu prietenii fiului risipitor. Eu prefer insa mai degraba pe prietenii lui Iov…putini dar loiali…prezenti nu la cheltuit si benchetuit ci strinsi in jurul unei nevoi, unei dureri, unei lacrime.
Revin la ce a spus cherie…( ea de obicei imi da teme excelente de discutie …)Regretele sint si ele bune la ceva. In primul rind ne asigura ca avem un sistem de valori in actiune si sintem in stare sa analizam si sa ne analizam. Apoi, daca nu ne omorim constiinta, ea ne va fi un sistem bun de alarma pe viitor – si ne va opri sa mai facem aceeasi gresala sau altele similare. Este ca si cind am avea un soldat la post care sa supravegheze in jurul nostru si sa ne atentioneze ….
-Vezi stimabile…ca iara dai in bara…
Dar in afara de ajutorul asta care ni-l dau regretele…nu le mai vad rostul. Greselile noastre sint iertate de Domnul nostru care a purtat fiecare sminteala ce-am facut-o…Daca El a iertat…cine sintem noi sa continuam sa ne reprosam? Pare nu numai absurd dar si teribil de impertinent.
Asa ca…lasind greselile in urma, luind invataturile pentru viitor, straduindu-ne sa daruim tot atita prietenie cita dorim sa primim si noi de la prietenii nostrii…viata pare a fi o scoala continua…
Va las pe voi sa continuati subiectul…Nu uitati ca prietenul nostru cel mai bun este Cel care si-a dat viata pentru noi…Domnul Isus. Si nu uitati ca regretele din trecut nu se compara cu regretul care il vom avea daca Ii refuzam darul fara de prêt care ni-L ofera…Iertarea – si odata cu ea intrarea sigura in Imparatia Cerurilor