VIATA ...CU SURPRIZELE EI...

Ieri am avut programare sa-mi tai parul. Ma duc tot la 7 saptamini. Coafeza mea, este o fata frumusica de 40 si de ani…dar arata de 25 -30 cel mult. Inalta, subtirica, cu un par rosu – totdeauna aranjata si pusa la punct. Ea este proprietara salonului si este probabil unul din cele mai elegante salonuri din Modesto.


De fiecare data cind ma duc sa-mi tai sau sa-mi aranjez parul, imi povesteste ultimele ei aventuri si voiajuri pe care le-a facut. N-am vazut inca pe nimeni sa guste viata asa ca ea. Nimic- dar nimic rau si neplacut nu i se intimpla. De vreun an a divortat de sotul ei ca era …plictisitor …si nu participa asa cum ar fi vrut ea la excursiile astea prin lume sau prin tara pe care ea le gusta atit de mult. I-a lasat casa…si-a cumparat ea alta pe care a renovat-o dupa ultimul racnet si parea ca duce in continuare “la dolce vita”. Pina nu demult.

Cu citeva saptamini in urma insa, Deb a trecut pe la salon si la reintoarcere mi-a spus…

-Stii mami ca Lynell are …cancer?

-Noooo…am raspuns eu mirata. Ce cancer?

-Cancer la sin. Dar stii ce este curios? Ca nu vorbeste de boala si de operatia care ii va extirpa sinul incercind sa inlature cancerul – ci este preocupata de operatia estetica de mai tirziu si ca n-o sa arate asa de bine cum arata acuma.

Ne-am mirat noi amindoua de cit de superficiali sint unii oameni. Greu de imaginat ca astea sint gindurile cuiva a carui viata este in pericol. A mai trecut o saptamina si vestile au inceput sa curga pe facebook. Aflam ca de fapt cancerul lui Lynell este extins mai mult decit se credea lainceput si ca este un tip agresiv de cancer.

Asa ca ieri cind m-am dus la par…m-am dus cu stringere de inima. Nu-i usor sa vorbesti cu o persona in situatia respectiva. Darmite cu una care pare a fi preocupata cu ambalajul mai mult decit continutul pachetului?!

Dar m gasit-o pe Lynell complect schimbata. A fost mai mult decit dispusa sa vorbeasca despre Dumnezeu. Mi-a spus ca se roaga acum de trei ori pe zi…Mi-a marturisit ca niciodata nu s-a gindit prea mult la cei care sufera ca sa aiba vreo reactie de compasiune , vreo stringere de inima pentru cineva - dar ca asta s-a schimbat- si ca acum intelege altfel viata.

I-am spus ca viata mea s-a scurs altfel. Stia de problemele de sanatate ale lui Deb si asta a facut-o probabil sa fie mult mai deschisa in discutie. I-am spus ca prietenii si rudele o pot ajuta doar pina la un punct. Si ca exista portiuni din viata pe care le parcurgi singur- daca nu ai o relatie cu Dumnezeu ca s ail ai alaturi. Am invitat-o la biserica si i-am oferit chiar sa o iau de acasa in zilele mai grele cind o sa inceapa chimoterapia si ii va fi greu sa conduca. Spre surprinderea mea , mi-a multumit de oferta si mi-a spus ca are numarul meu de telefon …

La plecare a venit sa ma imbratiseze si avea lacrimi in ochi. I-am urat binecuvintari de la Domnul meu…si le-a primit cu multumiri- ceva ce era absolut imposibil de imaginat cu citeva saptamini in urma .

Ce m-a facut sa scriu cele de mai sus? Faptul ca multi traiesc ca si Lynell in zilele ei bune- fara griji si fara sa se uite in jur cu intelegere si compasiune la cei care trec prin diferite situatii. Trebuie sa fi trecut prin focul suferintei ca sa intelegi ca un zimbet, o stringere de mina, o iuncurajare, un pahar de limonada sau doar o ureche dispusa sa asculte pentru citeva minute durerea cuiva – are valoarea aurului pentru cei care trec prin situatii dificile. Sa nu ni se para ca nu stim, nu putem, nu avem nimic de spus…sa nu ni se para ca nu-i treaba noastra…si sa nu ne treaca prin cap nici ca noi sintem invincibili, si chestii din astea li se intimpla doar altora…Viata are metodele ei de a ne ingenunchia…