REVISTA "DE SUB FINICUL DEBOREI" - recomand doritorilor sa scrie un email editoarei acestei reviste ca sa o primerasca lunar...

Nr. 17, August 2011
Revistă creștină pentru femei

”În ce mă priveşte,
departe de mine gândul să mă laud cu altceva
decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos,
prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume !”
Galateni 6:14


Editor : Aurelia Gabor
EMail : aureliagabor@yahoo.com

”Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi, care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos...”
Filipeni 3:18
.....................................................................................................
Crucea – un mesaj puternic !
De Aurelia Gabor
”Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi,
şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal,
şi a căror gură nu l-au sărutat.”
1 Împărați 19:18
De când sunt la pensie am constatat că, pentru a nu-mi pierde complet condiția fizică, este absolut necesar să ”exersez”. Așa se face că, ”umblând” în sus și în jos prin cartierul nostru și admirând frumusețea și creativitatea vecinilor mei în privința aranjamentelor florale și ale gazonului, am observat într-una din curțile prin fața cărora trec ceva, pentru mine, cel puțin, cu totul ieșit din comun, care mi-a atras atenția dar m-a și pus pe gânduri. În fața unei case, cu nimic deosebită de ”suratele” ei de pe aceeași stradă, toate case noi și frumoase, se afla o statuie mare (cred că de peste doi metri – cca șapte feet), dintr-un material ce părea o marmură albă (nu știu dacă chiar era marmură, dar, cel puțin așa părea) și care reprezenta un bărbat îmbrăcat în straie orientale. Cum nu mă prea pricep la ”cultura musulmană”, m-am gândit că, desigur, statuia aceasta reprezenta fie pe Mohamed, fie pe Alah sau pe Buddha. Nu m-a prea interesat pe mine pe cine reprezenta acea statuie, dar gândul mi-a fugit la investiția pe care proprietarul acelei case a făcut-o pentru a arăta celor din jur care era identitatea lui și a familiei lui, într-un cuvânt, cine erau ei și în cine credeau ! Și, nu este greu de ghicit că a început și în mine o cercetare interioară intensă. Prin ce arăt eu, celor ce trec prin fața casei mele, cine locuiește la 1002 NE 91-st Avenue în Vancouver, statul Washington ?
Nu demult, am primit prin EMail un articol în care se descria o situație petrecută în orășelul Frankenmuth, Michigan. Se spune că, în urmă cu câțiva ani, un ateu care locuia în acel oraș a făcut o petiție pe care a depus-o la primăria orașului, în care se plângea că ”îl deranjează” prezența a două cruci care se aflau pe unul din podurile orășelului lor, cerând ca aceste cruci să fie luate de acolo. Pentru a fi în ”linie” cu noile tendințe ale lumii și a politicii recente a Statelor Unite ale Americii, liderii orașului au hotărât că e cazul să împlinească doleanța concetățeanului lor – ca nu cumva acesta să se simtă ”jignit” în ”credința” lui – și au mutat cele două cruci de pe podul respectiv. Foarte încântat de reușita manevrei și văzând că ”i-a mers”, Diavolul, și-a instruit subalternul (promițându-i, probabil, și o ”promoție”) să facă un pas mai departe. Așa că, plin de avânt, ateul a cerut oficialităților orașului să schimbe și emblema reprezentativă a orașului, care, printre alte simboluri semnificative, avea pe ea și o inimă străpunsă de o cruce, care amintea de grupul de creștini luterani germani care fondaseră orașul Frankenmuth. Dar, slăvit să fie Domnul că mai are încă mulți copii care, în vremuri ca acestea, se ridică plini de curaj și inițiativă și știu să stea în picioare atunci când obrăznicia Satanei depășește limitele. Așa s-a întâmplat și în micuțul orășel fondat de creștinii luterani germani cu peste 150 de ani în urmă. Sute de locuitori ai acestui orășel, în dorința de a-și arăta protestul față de această cerere nerușinată dar și suportul față de
Fundația Creștină Luterană a orașului, în mod tacit au început să ”planteze” ceva în fața caselor lor : în scurt timp, au apărut sute de cruci micuțe și simple, vopsite în alb, pentru ca fiecare trecător să știe care este identitatea celui ce locuia în casa respectivă ! Văzând reacția concetățenilor lui, care au acționat ca un singur ”Trup”, fără demonstrații sau vorbărie multă ci, prin puterea afirmării identității creștine a fiecărei familii, ”angajatul” Diavolului, rușinat, și-a retras cererea. Dar acel semn al apartenenței locuitorilor Frankenmuth-ului la Conducătorul și Suveranul suprem al orașului lor și al lor personal, a rămas în continuare parte din simbolurile acelui oraș. Și acolo au rămas și crucile ”plantate” de-a lungul a mii de metri de curți, în acest scop nobil !
Nu este o noutate faptul că noi, creștinii, suntem surprinși de direcția pe care o ia creștinismul în America și, de altfel, în lumea întreagă. În timp ce orice musulman radical sau islamic terorist poate vorbi liber și fără nici o rezervă despre creștini în fel și chip, și își poate practica ”credința” în plină voie și libertate, noile ”reguli” interzic creștinilor, cel puțin în America, să își facă de cunoscut identitatea, sub motivul că nu doresc să îi ofenseze pe ”cei ce cred altfel”. Sau, nu cumva să ofensezi pe ”noii căsătoriți” din ultimele zile, arătându-le ce scrie Biblia despre cei din Sodoma și Gomora că atunci, chiar că o pățești !!! Și nu e de mirare că se întâmplă lucrul acesta pentru că nimeni nu are idee, când trece pe lângă casa mea cine locuiește acolo și ”câți suntem” cei care gândim în spiritul Scripturii. Cred că a sosit timpul ca, oriunde am fi, în America sau în România, să facem de cunoscut celor din jur că ”mai mulți sunt cu noi decât cu ei”. Vedem cum, sub ochii noștri, ateii încearcă să desființeze bazele creștine pe care a fost construită această țară și doresc, pur și simplu, să ne despoaie de credința noastră în Dumnezeu și de dreptul la rugăciune sau evanghelizare în locuri publice, dar dau tot mai multă libertate de afirmare oricărei manifestări nebiblice. Ei bine, cred că a sosit timpul să arătăm și noi celor din jur care ne este numele și cui aparținem.
Având exemplul fraților noștri luterani din Frankenmuth, m-am gândit să vă aduc în fața ochilor o imagine și, în același timp, să vă fac o provocare : cum credeți că ar arăta cartierul sau orașul nostru dacă și noi am proceda la fel ca și locuitorii acestui oraș ? Cum va arăta America ? Știu că pare să fie o idee stranie pentru că noi, neoprotestanții, nu am obișnuit să folosim acest simbol al crucii, nu din lipsă de credință sau respect pentru ceea ce reprezintă ci, probabil, din dorința profundă de a nu crea o interpretare greșită a valorilor creștine. Dar iată că a venit timpul să ne stabilim prioritățile : cum va ști cel care trece prin fața casei noastre cine locuiește înlăuntru, dacă vom avea doar flori și iarbă verde, ca și oricare alt vecin din cartier ? Musulmanii au găsit soluția : au început să vocifereze și să își pună statui. Dar noi, ce avem de gând ? O cruce, cât de mică, pusă în fața casei va fi un mesaj puternic a ceea ce s-a întâmplat cu 2000 de ani în urmă la Golgota și, poate, va stârni în mintea celor ce o vor vedea întrebarea supremă : Sunt și eu beneficiarul jertfei de la Cruce ? Statisticile spun că America este, încă, o țară creștină, în ciuda afirmațiilor politicienilor de astăzi ai Americii. De ce, oare, atunci permitem să se întâmple ceea ce se întâmplă în jurul nostru ? Vei avea curajul să îți pui o cruce în fața casei arătând, și în felul acesta, cine locuiește la adresa ta ?
......................................................................................................
Cugetări.... de la sora Ligia Gherghel
Despre Misiune
-Dumnezeu are un singur Fiu și pe Acela L-a făcut...
Misionar !
- Pentru pescarii de oameni, nu există sezon închis !
- Câștigătorii de suflete obțin cele mai bune rezultate când se apropie
de oameni nu doar cu argumente pe buze ci și cu lacrimi în ochi ;
- Când biserica nu mai caută pe cei pierduți este... pierdută...
- Bunătatea arătată cuiva a convertit mai mulți oameni decât
elocvența și inteligența la un loc ;
- Nu există biruință fără suferință ;
- Lumea premiază succesul dar Dumnezeu dă ”premiul ceresc”
pentru adevărata credincioșie !
Domnul să te ajute să ai curajul să spui tuturora, prin acest gest simplu că : ”Eu și casa mea slujim Domnului Dumnezeului Cel adevărat !”
Notă. Orașul Frankenmuth a fost fondat în anul 1845 de către un grup de 15 misionari luterani germani care s-au stabilit în aria respectivă cu scopul de a face cunoscută Evanghelia, tribului de indieni Chippewa. Numele orașului este format din două cuvinte : Franken, care arată provincia germană din care a venit acest grup și Muth, care în germană înseamnă ”curaj”, într-un cuvânt : ”Franconienii curajoși”. La ora aceasta, comunitatea din acest orășel numără 4900 de locuitori, care sunt mândri de faptul că au reușit să își păstreze etnicitatea atât din punct de vedere al obiceiurilor germane, cât și al credinței lor în Dumnezeul cel adevărat. Casele, business-urile și fermele dimprejurul orașului sunt păstrate curate și ordonate, reflectând etnicitatea și etica germană. Florile care decorează atât casele cât și întreg orașul abundă, fapt care face pe vizitatori să descrie locul acesta ca având cea mai autentică arhitectură bavariană care poate fi găsită în Statele Unite.


......................................................................................................
Cauţi Pacea ?
De Ana Tătar-Andras
,,Vă las pacea, vă dau pacea Mea”
Ioan 14:27
Indiferent de timpul în care s-a aflat omenirea, întotdeauna omul a căutat după pacea interioară. Dar, dacă vom sta de vorbă cu cei din jurul nostru, vom remarca faptul că un număr redus de persoane pot face afirmația că ”au pace” !
Motivele pentru care nu avem pace sunt tot atât de diverse cum suntem și noi. Poți găsi un om, sau o familie, plini de pace, deși nu știu încă ce vor mânca mâine sau cu ce își vor plăti chiria sau curentul… Și poți găsi un spirit agitat și nemulțumit, care niciodată nu a gustat dulceața liniștii interioare, deși nu a cunoscut niciodată grija zilei de mâine. Ce poate face, oare, diferența dintre un spirit liniștit și relaxat, plin de mulțumire interioară, comparativ cu unul pe fața căruia se poate citi cu claritate că nu are pace ?
Maria şi Marta sunt două surori pe care le cunoaștem de pe paginile Bibliei. Amândouă slujesc. Marta alege să se preocupe mai mult de ce este trecător, agitându-se, lucrând din greu și îngrijorându-se pentru toate lucrurile din jurul ei. Maria, în schimb, alege să aibă în atenție ceea ce este veşnic și care va avea consecințe eterne. Rezultatul ? Marta ajunge să experimenteze lipsa păcii în inima ei, în timp ce Maria petrece în pace la picioarele Domnului.
Cauți și tu pacea ? Cu care din cele două surori te asemeni ? Cu Maria sau cu Marta ?
Eşti prea ocupată şi nu ai timp să stai la picioarele Domnului ? Ai prea multe de făcut ? Gândește-te chiar acum la ce ai putea renunţa ca, în schimb, să petreci timp cu Domnul ? Te rogi tu să ai un timp special numai tu şi Domnul ? Zece sau cincisprezece minute pe zi, sau mai mult ? Ce îngrijorări te ţin trează noaptea ? Spune-I-le Domnului și vei vedea cum pacea Lui, ”care întrece orice pricepere”, te va învălui și-ți va da confortul după care sufletul tău a alergat și a tânjit întotdeauna. În cea mai dificilă provocare în viaţă, alege să-ţi odihneşti inima în braţele Prinţului Păcii.
Domnul Isus a zis : ,,Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”. Ioan 14:27
”Doamne, Îți mulţumesc pentru promisiunea că îmi dai pacea Ta. Am nevoie de ea.
Nu vreau să las ca tulburarea sau îngrijorarea să-mi cuprindă inima. Te rog să mă ajuţi.
Vreau să mă gândesc mai mult la ceea ce este veşnic nu la ceea ce este trecător.”
Este pacea lui Hristos în inima ta ? Fie ca Domnul să-ţi dea pacea Lui și întotdeauna să poți cânta cu bucurie și seninătate frumoasa cântare :
Când am pacea Domnului în inimă, Poate să vină viforul,
Inima mea și-atunci tot așa cântă : ”Bine e, bine e în Domnul !”
”Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus”
Filipeni 4:7
.....................................................................................................
Ai spus ceva, Doamne ?
Prelucrare de Aurelia Gabor
“…Ce i-ar folosi unui om dacă ar câștiga toată lumea și și-ar pierde sufletul ? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său ?” Matei : 16:26 Adeseori suntem tentați să credem că durerea unei femei este mult mai mare decât a soțului ei, atunci treburile nu merg bine într-o căsnicie. Chiar și eu am fost tentată să cred acest lucru, în multe dintre cazurile pe care le cunosc și acest lucru se întâmplă datorită structurii speciale cu care este dotată o femeie, de a se putea deschide mai ușor și a-și spune mai repede necazul. Bărbații, fiind mai interiorizați, dau impresia că trec mai ușor peste problemele vieții. Dar, adâncimile unui suflet și zbuciumul lui îl cunoaște doar Domnul. Articolul de mai jos, scris de George Uba, pe care am încercat să îl scurtez puțin, ne va vorbi multe însă despre calvarul prin care a trecut un soț care a fost expus la o situație limită în căsnicia lui. Poate că partenerii noștri de viață nu sunt prin Spania, la construit de ”castele”, dar situația de mai jos se va potrivi oricărei încercări prin care viața îngăduie să trecem de-a lungul călătoriei în doi. Rugăciunea și speranța mea este că vom învăța, cu această ocazie, să prețuim mai mult și să tratăm cu toată seriozitatea darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu în ziua nunții noastre : partenerul nostru de viață ! Bărbatul zăcea prăvălit în fotoliu privind, parcă fără să o vadă, la scrisoarea alunecată pe podea. “Doamne, ce bine era să nu fi știut să citesc ! Crezi că meritam asta ? Spune ceva !” O citise de cinci ori. De la mirare a trecut la nedumerire, apoi la disperare, ca, în final, printre gândurile uimite, să se strecoare un șuvoi de durere nemaitrăită. Cuvintele acelea, venite de departe, de la cineva atât de aproape, parcă s-au făcut niște spini lungi și ascuțiți, care îl înțepau adânc. Acum știa ce înseamnă să ”te doară sufletul”... “Știu că n-o să-ți cadă bine scrisoarea mea, dar nu e cinstit să te amăgesc. E mai bine de un an și jumătate de când sunt plecată și numai eu știu prin câte am trecut, ca să-mi fac un rost aici, printre străini. Din banii câștigați ți-am trimis să acoperi datoriile și să ai tu și copiii cu ce să trăiți. Ți-ar fi stat mult mai bine ție să fii aici și să muncești, iar eu să fiu acasă cu copiii, dar bărbații destoinici nu sunt pe toate drumurile... Din leafa ta nu aveam cum să trăim. Acum vreau să fii tare, căci am să-ți spun ceva ce n-o să-ți placă. Acolo unde fac eu menaj am găsit înțelegere și persoana care m-a angajat mă ajută să obțin rezidența. Aici, dacă n-ai pe nimeni, nu răzbești...” Irina, care avea doar cinci ani, îi strigă veselă : ”Tată, hai să ne jucăm de-a turiștii. Direcția... Spania !” Deodată însă, se trase speriată înapoi, văzând două lacrimi mari rostogolindu-se pe obrajii tatălui. Radu însă, la cei 14 ani ai lui, devenit matur parcă mai devreme decât se cădea și care citise deja scrisoarea, îi făcu semn să se liniștească pentru că tatăl lor plecase deja, ceva mai devreme, ”în voiaj”. Atunci observă și micuța scrisoarea și începu să strige aproape cu venerație :
”E scrisul mamei. E de la mama mea. Citește-mi-o și mie, tată, te rog !” Dar Radu o trase încetișor în bucătărie încercând să îi distragă atenția de la scrisoare. Privind la copilul fericit omul, cu durerea lui mare, continuă să deruleze firul scrisorii în mintea lui : ”Iti ziceam de persoana aceea de treabă care mă ajută să-mi iau rezidența. Este avocat. El mă rezolvă sigur, dar mă vrea și pe mine. Ei , bine, n-am de ales ! Aș fi vrut să ai și tu calitățile lui. E în divorț cu nevasta lui... Nu știu dacă am fost destul de clară : vreau să rămân cu omul ăsta și nu mă mai întorc decât să-i iau pe copii aici, cu mine. Știu că o să-ți vină greu să primești vestea asta, dar înțelege-mă. Viața este cum ți-o faci și uneori mai schimbi macazul, ca să fie mai bine. Știu că o să spui că nu e biblic și cinstit și ce-o să zică biserica. Nu mă interesează. Eu răspund pentru ce fac. Dacă te-ai cerceta mai bine, poate că o să-ți dai seama că ai avut și tu partea ta de vină ca să rămân aici. O să mă refac și cu credința. Avocatul mă lasă să merg la biserică, deși e catolic. Sper că vei putea să mă ierți, dar n-am încotro. Nu mai pot renunța. Până la Anul Nou, încă mai sunt nevasta ta. După, ești liber să-ți refaci viața. E dreptul tău. O să-ți trimit ceva bani pentru copii. Sărută-i din partea mea și nu fi supărat. Viața e plină de cotituri. Scrie-mi despre copii și despre reacția ta. Voi suporta orice.”
Veronica.
 .......................................
”Tată, de-o săptămână n-ai mai ieșit din casă”, îi zise Radu. ”Ești nebărbierit și nemâncat. Arăți ca o umbră. La biserică nu te-ai mai dus și de la serviciu sună directorul după tine cu disperare. De două zile n-am mai fost nici eu la școală, ca să am grijă de asta mică. Fă ceva ! Scrie-i o scrisoare, răcorește-te, roagă-te, strigă, plângi, dar trebuie să mai și trăim. Știu că ți-e greu, dar uite, am să te ajut și eu cu ce pot. Hai la program ! Nu-mi spuneai tu așa când întârziam în pat? O să vezi că ne descurcăm noi. Pe cai, tată !” ”Băiete, nu mai merge. Sunt rupt pe dinlăuntru. N-ai cum să înțelegi cât de mare este durerea mea. M-a lovit drept în inimă, iar voința mea e făcută praf. Simt că nu mai am nici un rost. Și, în cele din urmă, știi cine e vinovat ? Tot eu. Zice că, printr-un fel al meu am împins-o să-și aleagă altă variantă de viață. Știi că v-am fost și tată și mamă. Am învățat să fac mâncare, să spăl, să calc și să cos. V-am dus la doctor când ați fost bolnavi și am jucat mingea cu voi când mai găseam timp. V-am cumpărat cărți și cadouri, ca să vă bucur. La început, îi scriam scrisori maică-tii, spunându-i cât ne este de dor de ea. Ăsta să fie felul meu de viață care a împins-o să rămână acolo cu un venetic ? Că sunt mai tăcut și mai puțin îndrăzneț, asta e adevărat. Că nu am darul de a pleca din țară ca alții, și asta e o realitate. Nu-mi place să risc și mi-e teamă de eșec. De la început nu mi-a căzut bine plecarea ei. “Doar pentru o jumătate de an și mă întorc”, a zis. Și a trecut un an și jumătate. S-au rărit scrisorile și telefoanele. Justificarea ? Să facem economii și de-o parte și de alta. Din ce în ce mai multă tăcere. Nu cred că m-a iubit vreodată, deși am avut destule zile frumoase împreună. Să ții minte, Radule : nici măcar cu un gând n-am înșelat-o pe maică-ta. Ai dreptate, am să-i scriu. Vrea reacție din partea mea, ei bine, o s-o aibă.” ”Ai grijă, tată, să nu te trezești că mai primești o lovitură. Și asta de la tine, dacă nu ești atent...” ”Ce vrei să spui ? Să umblu cu mănuși ? După cele ce mi-a făcut, s-o mai și menajez ? Dacă vrea libertate, atunci o va avea.”
Reacția :
“Am primit scrisoarea ta” - își începu scrierea cel mai lovit dintre bărbați - “și îți mulțumesc pentru cadoul pe care mi l-ai făcut de Anul Nou. Pentru că te topeai după mine, ce-ai zis : hai să găsesc un ”tovarăș” și să-mi mai potolesc focul. Și pentru cei de-acasă, doi tătici nu strică. E o mai mare protecție și siguranță financiară. Și-apoi, având atâta afecțiune în exces, și-n cunoscuta ta dărnicie, ți-ai zis să mai fericești și pe altul. Ăsta da, creștinism ! Mă mir că mai ai curajul să-mi scrii să nu mă supăr. Ca și când e de datoria mea să te iert în mare grabă, ca să nu-ți stric marea fericire care a dat peste tine. Fetițo, dacă te-ai săturat de mine și ai un altul mai destoinic, nu încerca să mă fierbi cu scrisori de-astea, în care îmi spui că sunt de două parale pentru tine. O să-mi treacă, mai devreme sau mai târziu. Dar, ține minte, o să ajungi rău. Și mai fii atentă : să nu încerci să cerșești milă mai târziu, ca să te primesc. Și ca să-ți fie clar de la început, îți spun: n-ai să vezi nici un copil. Pot să te înlocuiesc cu succes. Ziceai că o să suporți orice reacție. Iat-o ! Alta n-am. Nu meriți nici măcar un “la revedere”.” ”Dă-mi un plic”, îi spuse furios bărbatul rănit fiului său. ”Cu o condiție, să citesc și eu epistola”, zise Radu. ”Nu am ce ascunde”, răspunse tatăl cu resemnare. ”Cred că am fost prea tolerant și manierat. De fapt, are dreptate maică-ta : îmi lipsește curajul...”. După ce a citit-o, cu un zâmbet ironic, fiul o înapoie tatălui : ”Bine executat. Așa cum zici că nu te-a iubit mama niciodată, nici tu nu dai de înțeles că ai iubit-o vreodată. Nici ea nu-ți dă nici o șansă, dar nici tu nu-i dai. Exterminare garantată. Lovitură de maestru ! Cred că ți-a lovit mai degrabă orgoliul, nu dragostea, pentru că nu se vede că ai fi avut-o vreodată...”. ”Ai început să mă judeci și tu ? Ce-ai fi vrut să-i scriu, versuri de dragoste ? E și biblic, băiete : dinte pentru dinte. Și eu o fac cu eleganță, nu ca maică-ta !” ”Mda... . Tată, pentru “opera ta de artă”, nu-ți dau nici un plic. M-aș simți complice la scrisoarea ta “biblică”. Poate ar fi bine să discuți cu Cel care a fost la cununia ta și ți-a binecuvântat-o. S-ar putea să-ți sugereze o altă variantă. Mai gândește-te...” “Au ajuns copiii să-mi țină lecții de atitudine”, își zise omul, hotărât să termine odată cu calvarul lui. “Și, totuși, s-ar putea să aibă dreptate băiatul. Am scris ironic și fără drept de apel. Tatăl fiului risipitor nu a gustat resentimentul și autocompătimirea. El s-a socotit mai departe tată și a așteptat, în ciuda răzvrătirii fiului său. Cred că nu merită să mă cobor într-atât. Trebuie să reformulez. De data asta, sigur o să-mi dai plic, băiete !” Rupse scrisoarea aceea încărcată de condamnare și începu alta. Judecata : “Veronica, îmi este greu să primesc o astfel de veste, dar trebuie să știi că numai tu ești responsabilă pentru alegerea pe care o faci. Poate că nu sunt la înalțimea altor bărbați, însă am făcut tot ce-am putut pentru tine și copii. Dragoste cu forța nu doresc. Față de copii, mi-am făcut datoria de tată și, în lipsa ta, le-am fost și mamă. Nu zic că nu am nevoie de tine dar, dacă nu mai suntem în atenția dragostei tale, nu rămâne decât să ne resemnăm. O să-ți ducem lipsa, dar Domnul ne va da puteri. Cu bine.” Întinzând-o fiului său, îi spuse :
”Cred că dacă ar citi-o și alți bărbați, mi-ar da palme pentru cât este de generoasă, față de figura pe care mi-a făcut-o dumneaei.” ”Da, se vede foarte clar cât de bun ești tu, și cât de rea este mama” zise Radu ironic, după ce citi scrisoarea. ”Nu înțeleg. Nu crezi că trebuia să-i spun că alegerea îi aparține și că noi nu putem s-o forțăm să-și schimbe părerea ?” ”Nu”, răspunse Radu. ”Tată, nu înțelegi că nici tu nu ești convins că e bine ce faci ? Cum poți să te resemnezi și să abandonezi lupta, când știi bine că de răspunsul tău atârnă întoarcerea mamei acasă ? Și chiar dacă nu s-ar întoarce, ești cu conștiința curată că ai făcut tot ce era posibil ca să afle că locul ei este lângă tine... Știu că ești plin de mânie și gândurile și sentimentele tale sunt otrăvite, dar, tată, nu poți șterge dintr-o dată ceea ce este în adâncul sufletului tău. Eu zic să fii sincer cu tine ; scoate iubirea care mai este și mărturisește-o. Ceea ce ai scris este o deghizare ieftină a resentimentului cu care vrei să te răzbuni. Crede-mă, n-am plic nici pentru scrisoarea asta, de care zici că este atât de generoasă. Daca Cerul îți dă ”liber”... scrie-o”... ”Dar e o nebunie să scriu așa cum zici tu...” ”Se poate, dar e singura care poate salva familia noastră”. Scrisoarea din cer : “Băiatul are dreptate încă o dată”, și-a zis bărbatul încercat ca prin foc. “Doamne, dă-mi cuvintele care să spună cel mai bine adevărata mea dorință. Nu vreau să mă mai ascund. Fă cu orgoliul meu ce vrei Tu.” Și o scrisoare care, oricum ai lua-o, are un soi de nebunie a început să se scrie. “Draga mea, nu poți să-ți închipui ce durere mi-a adus scrisoarea ta și nu pot să-ți ascund zilele mele de mânie și de frustrare. Parcă sunt beat. Mâncarea nu mai are gust și voința îmi este paralizată. Nu mă așteptam la o asemenea surpriză... M-am revoltat, m-am autocondamnat și apoi m-am resemnat într-un mod periculos. Acum, parcă m-am trezit ca după un vis rău. Te rog, nu face pasul acela cu care ai putea să mă ranești atât de adânc. Nu risipi pe uși străine bucuria care ne-a fost destinată doar pentru noi doi de Dumnezeu și nu rupe legământul prin care El dorește să ne salveze. Eu sunt soțul tău, cu minusurile mele, cu vorba mea mai înceată și cu ritmul meu, dar crede-mă că nu vei găsi nicăieri o iubire ca a mea. Îți spun sigur că nu vei fi fericită lângă o altă persoană, care caută doar o aventură pentru pasiunea lui egoistă. Adu-ți aminte de rugăciunile noastre ridicate împreună, de bucuriile noastre, de frumoșii noștri copii pe care nu-i poate convinge nimeni să te uite. Cântărește toate astea cu inima ta, și nu cu alt interes, și spune-mi răspunsul sufletului tău. Dacă iertarea lui Dumnezeu este atât de sigură, eu nu am dreptul să nu șterg greșeala ta. Cel care m-a convins de cuvintele pe care ți le scriu nu mă va lăsa să-ți aduc aminte de nici un cuvânt de condamnare sau vreo aluzie la ceea ce a fost o scurtă alunecare. Venirea ta va fi o sărbătoare. Pornește, draga mea !” ”Am trimis-o cu poșta rapidă, tată. Poate că ar fi fost bine să fi scris mai des scrisori din astea !” ”Poate... Adică sigur ar fi trebuit !” La cinci zile după trimiterea scrisorii, sosește răspunsul.
“Dragul meu, duceam lipsă de cuvintele pe care mi le-ai scris. Socotește că am fost puțin bolnavă, ca de o gripă... Dar cuvintele tale m-au vindecat. Știu de unde le ai, de aceea am încredere în ele și în tine. Mi-e dor de tine și de voi, copiii mei. Să mă iertați pentru boala cu care v-am întristat. A fost rea, dar acum a trecut de tot. Sosesc la începutul Săptămânii de Rugăciune. Vă iubesc și aștept clipa îmbrățișării.” Veronica. Ceva bun și nobil, ceva sfânt și frumos a coborât pe fața celui ce și-a oprit furtuna. Parcă fusese pe Muntele Schimbării la Față, la o strălucire ce n-o putea exprima. Doar atât a mai putut șopti : “Ai spus ceva, Doamne?”
.......................................................................................................
DE CÂTE ORI SĂ IERT …
De Olimpia Nenu, California
“Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea ? Până la șapte ori ?
Isus I-a zis : Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte“
Matei 18:21-22
S-a întâmplat în România de după Revoluție. Eram stăpânii speriați ai unei libertăți ce ne-a năucit, ne-a orbit pe moment și ne-a condus iute spre … niciunde.
Scăpați de lanțurile comuniste, nemaiștiind pași în afara lor, ne-am împiedicat de noi înșine. Trăiam cu mândrie, confuzia unei libertăți ce ne-ngrădea în chilii singuratice, cu porți ferecate, unde mustea dușmănia aprinsă împotriva aproapelui ce-avea o lecuță mai mult ca noi, pentru că… LIBERTATEA sistemului politic, dragul meu, nu te schimbă, ea doar te dă pe față cine ești…
S-a întâmplat într-un sat din apropierea Clujului. Și, știți cum sunt sătenii. Se cunosc unii pe alții, uneori “mai bine “ de cum se știu pe ei înșiși.
Membrii bisericii neoprotestante a satului, au pus mână de la mână, și-au înălțat într-un timp tare scurt, în mijlocul satului, o Biserică mândră și frumoasă, spre uimirea tuturor. Când tocmai să pună și ei uneltele-n cui și să intre-ntr-o bine-meritată odihnă, după trudă și-osteneală, iată-l și pe Stăpânitorul lumii acesteia, Luceafărul alungat din cer, din fața Tatălui, obosit de la cutreierarea pământului, s-a oprit cu “colinda” tocmai în sătucul lor…
Totul a pornit de la o ne-nsemnată și nevinovată discuție, despre un amănunt asupra căruia aveau păreri diferite. Dar cel rău , s-a vârât și el la sfat și sfatul lui, numai sfadă aduce. Și uite-i încăierați tocmai la spartul târgului, de li s-a dus faima în sat … Și toate astea, tocmai în săptămâna de dinaintea duminicii hotărâtă de toți deopotrivă, să fie Duminica deschiderii Casei de-adunare. Și-acum, gata certați, două cete sumbre și tăcute,
fără a-și lua ziua bună unii de la alții, au făcut cale-ntoarsă, pășind apăsat și dușmănos pe ulița satului, înapoi acasă. Nu exista telefon în sat pe vremea-aceea, dar nici nu le trebuia sătenilor, că vorba rea s-a răspândit cu iuțeala gândului …
Ieșiseră la porți, vezi Doamne, să-și îndrepte-un laț în gardul dărăpănat de mult, să smulgă-o buruiană uitată de când lumea-n uliță, numai să nu le scape nici-un amănunt de pe chipurile supărate și lipsite de pace a celor ce treceau prin dreptul lor, și-a căror lumină, menită să strălucească în întunericul spiritual al satului, mai, mai se stingea sub bătaia vânturilor reci de supărare. Un cer de plumb amenința pacea satului… se-auzeau doar șușoteli ne-nțelese, rostite între două basmale bârfitoare, la colț de uliță… oamenii pășeau încet, cu capete plecate… Până și la birtul din mijlocul satului a încetat veselia și ciocnitul de pahare. Suferea parcă tot satul, ortodocși, baptiști, penticostali, toți la un loc…
Și-a venit Duminica…
Acasă-n Cluj, cu-ntregul grup, am îngenunchiat înainte de plecare, conștienți unde pornim și ce ne-așteapta și ne-am rugat fierbinte Aceluia ce-avea ochii îndreptați asupra noastră, încredințând plecarea, sosirea și tot planul lucrării din acea zi, mâinilor Lui binecuvântate, rugându-L să le cârmuiască spre Slava Lui.
Abia am ajuns pe ulița principală a satului și, curios, nimeni nu dormea în sat, în acea duminică dimineața, zi de odihnă. Ba dimpotrivă, toți erau pe uliță, în straie noi de sărbătoare, îndreptându-se spre Casa de Adunare a satului. Văzându-i cum se adună, am început să ne rugăm mai puternic în mașina ce se mișca în aceeași direcție. Îmi amintesc de rugăciunea fratelui Sandu Marin, rostită scurt, cu glas puternic, așa cum obișnuia bătrânul pastor a o face : “Adu-i Doamne și umple-Ți casa Ta cu ei ! Apoi fă-Ți Numele de Slavă !“. Brusc, ne-a învăluit un sentiment de pace și liniște cerească, o bucurie fără margini inundându-ne inima. De-acum, paharul nostru era plin de da peste el iar fețele ne radiau. Zâmbeam cerește…
Până am ajuns noi la Adunare, străbătând ulița întortocheată, sătenii, pe scurtături, peste-arături, grupuri, grupuri, umpluseră deja casa și de- abia am putut pătrunde-n Adunarea ticsită de sătenii matinali. Odată pătrunși, n-am putut înainta, de valul mulțimii. Ne-am înghesuit cum am putut mai bine, dar mai departe de jumătatea încăperii tot n-am răzbit. Îi vedeam pe frații păstori cum înotau din răsputeri prin mulțime, spre amvon. Noi ne-am dat bătuți și-am rămas blocați acolo, la jumătatea sălii, printre săteni, lipiți unii de alții… Îți mai amintești, cititorul meu, ce ticsite erau Adunările noastre de demult, nu puteai arunca un ac între noi, atât de mare era-mbulzeala. Dar stăteam ore întregi în picioare ascultând și savurând Cuvântul Domnului și nu ni se părea deloc prea mult… Ce proaspăt izvor de har și ce dulci amintiri din care ne adăpăm și azi cu nesaț !
S-a cântat o cântare de-nceput și s-a rostit rugăciunea. Apoi s-a ridicat fratele Sandu Marin. Mulțime de ochi curioși s-au pironit pe chipul lui… Liniște ca de mormânt. Curiozitatea se putea citi limpede pe fețele tuturor… Și acea tăcere adâncă, iată că a fost spartă de blândul glas al fratelui Sandu :
”Nu știu de ce-ai venit aici și cu ce gând”- și pauza ce-a urmat, în timp ce ochii bătrânului pastor scruta chipurile sătenilor, ne-a invitat pe fiecare-n parte să coborâm în noi înșine, la verificare…- ”dar eu știu de ce sunt azi aici !”. Vorbele lui au intensificat tăcerea. Părea că și respirațiile s-au oprit.
”Sunt trimis din partea Cerului, acolo unde locuiește Tatăl meu și-al tău, să-ți vestesc anul de-ndurare…”. Destinderea se așternu peste frunțile-ncordate. ”M-a trimis Tata să-ți spun că plânge de dorul tău și, ah, de când te-așteaptă–n pragul casei. Și-a pus mâna streașină la ochi, uitându-se peste ani, și te-a găsit aici în sătucul ăsta al României. Te-a trezit din somn în zorii zilei și ți-a grăbit pașii la Casa de Adunare a pocăiților din sat, că n-a vrut să te scape. A vrut cu orice preț să-ți spună ție, personal, că te iubește și Îi e așa de dor de tine. Hai, vino Acasă !”. Și s-a deschis izvorul harului… Sorbeam noi, sorbeau ei cuvintele ce curgeau ca apa rece și proaspătă, peste sufletele ostenite. Și, frații mei, s-a întâmplat ceva ce-avea să rămână mărturie pentru-ntreg satul, și pentru noi, peste anii ce au urmat. Cuvintele rostite cu-atâta har și-nsoțite de puterea Duhului de Viață, au deschis noi drumuri în inimile oamenilor și, dintr-odată, ca lava unui vulcan, vorbele fratelui pastor au răsunat în atmosfera aceea fremătândă, plină de Slava Domnului : “Te-a împins curiozitatea de la spate, și-ai venit să vezi ce-o fi, dar te-a atins Dumnezeu cu Mâna Lui. Simt în duhul meu cum regretele te năpădesc, și te frămânți acolo, înlăuntrul tău, mustrat fiind de conștiința ce nu-ți dă pace, și ce-ai mai vrea să-l ierți pe fratele tău,dar ți-e rușine… De ce n-o faci ? Ieși din ascunzătoarea celui rău, arată-ți iertarea în fața martorilor văzuți și nevăzuți, să se bucure Tatăl din cer și frații tăi de lângă tine. Fă-I măcar azi o bucurie…“. Și-atunci, de pe ultima bancă a adunării, de-acolo din spate, cu-o pălărie mototolită-n mână, tot răsucind-o-ntr-o parte și-n alta, a înaintat un bărbat înalt și subțirel, făcându-și loc cu coatele–n stânga și-n dreapta, până-n față. S-a prăbușit în genunchi în fața unuia (eu nu-l cunoșteam). Mulțimea i-a făcut loc, dându-se la o parte cât s-au mai putut, din pricina îmbulzelii. I-a îmbrățișat picioarele. Realmente i le-a cuprins cu amândouă brațele. Stătea ghemuit la picioarele lui și lacrimile-i curgeau vale. Își înneca vorbele-n hohote de plâns. Distingeam printre sughițuri, doar atât :
”Iartă-mă frate, că tare mă arde, iartă-mă… iartă-mă ! Tu poate nu știi, dar numa’eu și ei - și mâna-i tremurândă indică un grup din preajma lui - și Domnul știe cât rău ți-am făcut … ”
Noi, într-adevăr nu știam despre ce vorbește, dar ei, și-abia atunci i-am văzut pe-acei “ei”, o ceată de încă patru, cinci săteni, de care am aflat îndată că erau tot frați din adunare, tremurând ca varga, au venit și ei în față și s-au aruncat plângând, ca Iosif când s-a făcut cunoscut fraților lui, pe gâtul fraților lor din adunare. Și mulțimea aceea toată –a început să se miște când în stânga, când în dreapta, ca valurile mării, dăruindu-și unii altora iertarea din suflet.
A fost o atmosferă de Rai, de Paradis !
Așa ceva nu mi-a fost dat încă să văd în viață. Îngerii erau martori din partea cerului. Puterea Duhului Sfânt s-a pogorât acolo. Era un freamăt divin. Plutea Slava Domnului peste Cortul Întâlnirii, precum în vechime, când Cortul era învăluit în Nor, când nu s-a mai putut ține slujba la Altar. A intrat Duhul Sfânt la tămâiere în Sfinta Sfintelor. Nu mai știai, dar nici nu mai conta ce scria pe fruntea nimănui, de-i ortodox , baptist ori penticostal. Eram toți la un loc, sub aceeași pecete a Duhului, copii ai Domnului ! Fremăta Adunarea, cântam, ne rugam, după cum ne da Duhul, se căutau unii pe alții, se-mbrățișau, plângeau, râdeau… Emanam de
bucurie. Într-un târziu, fratele Sandu Negrușer, cu vorba-i blândă și-a început predica, întrebând :
- E greu să-l ierți pe fratele tău de șaptezeci de ori câte șapte ?“, vedeai capetele fraților mei mișcându-se hotărât, în stânga și-n dreapta : “Nuuuuu”, radiind de bucuria iertării, cu obrajii brăzdați de lacrimi, și toți păreau a spune : ”Nu, nu-i greu. Pot totul în Hristos care mă întărește!
Au zburat ceasurile, nici nu știu cum, dar nimeni nu s-a clintit. Erau acum toți prieteni, mai prieteni ca oricând… Nu se mai puteau despărți nici dupa ce s-a încheiat programul. Îi vedeai prin curtea adunării stând de vorbă, îmbrățișându-se, plângând. S-a împlinit ruga fratelui Sandu de dimineață. S-a văzut Slava Domnului, cum n-o mai văzusem nici eu, nici cei din grupul nostru, niciodată până atunci, în ceea ce a însemnat IERTAREA.
A fost ceasul chemării satului la pocăință și roadele s-au văzut imediat. Peste 85% din săteni, au rămas în Adunare. Și Biserica Domnului creștea și se-ntărea din putere în putere.
Efeseni 4:32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
.............................................................................................
Vesti de pe câmpul de misiune
de...Maria Magdalena Halip, Misionară româncă în Zambia
Scumpii și preaiubitii mei,
Mulțumesc Domnului pentru timpul atât de minunat petrecut în România, unde m-am bucurat împreună cu familia, rudele, frații și surorile în Domnul și unde am simțit dragostea și bunătatea românilor mei dragi. Mă bucur mult că Domnul Dumnezeu a binecuvântat mult de tot România și noi, românii, suntem într-adevăr foarte privilegiați.
Am plecat din Zambia lăsând o grămadă de probleme în urmă și m-am întors găsind și mai multe probleme. Și faptul acesta m-a învățat din nou că am nevoie de harul Domnului, de mai multă rugăciune, putere, răbdare și mai multă iubire și bunăvoință. De câteva zile mă tot rog și postesc cerându-I Domnului să mă ajute să-I înțeleg voia Lui, să Îl iubesc mai mult, să-i iubesc pe cei din jur mai mult și să mă sacrific mai mult pentru Domnul și pentru cei din jurul meu.
În timp ce am fost plecată, cineva a încercat să spargă ușa de la școală dar, datorită gratiilor nu a reușit să intre și să fure, dar a spart câteva lacăte. Acum va trebui să mă asigur că sunt suficiente lacăte și să am gratii la toate ușile și geamurile. Din nefericire, avem niște hoți în sat care au început să fure chiar și în miezul zilei și e un pic riscant. Am nevoie de înțelepciunea și protecția Domnului în tot ce fac.
Săptămâna aceasta trebuia să ajungem la Serenge unde aveam un seminar pentru profesori, urmat de o conferință pentru copii.
Am fost atât de supărată și dezamăgită, deoarece a trebuit să amân această călătorie. Nu aveam un mijloc de transport, Serenge este la o distanță mare și microbuzul misiunii este stricat. Cei de acolo ne așteptau cu mult entuziasm așa că îmi puteam imagina dezamagirea lor văzând că nu eram acolo. Și femeile cu care lucrez au fost foarte supărate dar le-am îndemnat să ne rugăm și să postim împreună, ca Domnul să ne arate ce să facem, mai ales că în luna august va mai fi o conferință pentru copii, unde suntem așteptate și unde vor
veni copii și tineri din mai multe județe ale Zambiei. Dar, după felul în care decurgeau lucrurile, se părea că va trebui să renunțăm și la conferința din august. Pe deasupra tuturora, mi s-a spus că au apărut probleme cu pompa de apă și că va trebui să așteptăm până la sfârșitul săptămânii ca să vină un misionar alb și să încerce să o repare. Mintea mi se ”cuplase” pe negativ și începusem să le ”văd” pe toate doar cu ochii firești : ”Excelent… trebuie să stau fără apă, în fiecare zi se ia curentul, mașinile misiunii sunt stricate… Doamne, unde ești ??? Am nevoie de Tine...”
De multe ori, nu putem înțelege de ce trebuie să avem așa de multe probleme. Ieri, stăteam de vorbă cu o prietenă care îmi spunea cât de dificilă este situația ei, deoarece trebuie să plătească chiria în 7 zile și că, la ora asta, nu are banii de chirie… Dacă nu va plăti, va trebui să plece din apartament… Probleme sunt multe și de tot felul și nimeni nu este scutit. Dar aceste lucruri ne îndreaptă și mai mult privirile și gândurile spre Acela care are toată puterea, El ne poate ajuta, încuraja și răspunde acestor probleme și necazuri cu care ne confruntăm zilnic. Aș dori să mă întâlnesc cu cineva care să spună că totul este perfect și că nu se confruntă cu nici o problemă, ci totul merge bine…
În ciuda supărării și a dezamăgirii, am decis împreună cu femeile să lăsăm totul în Mâna Domnului și să nu ne mai îngrijorăm. Noi să ne facem partea noastră și dacă El, care este Atotputernicul Dumnezeu, vrea să mergem la acea conferință, El să Se îngrijească de rest, adică de un mijloc de transport. M-am dus acasă, am mâncat, am decis să mă odihnesc vreo 20 de minute și să nu mă mai îngrijorez, ci să las totul în Mâna Domnului. M-am dus apoi să o vizitez pe misionara care are o fetiță la școala mea, Am avut un timp minunat cu ea și, în drum spre casă m-am întâlnit cu profesoara de școală duminicală, care mi-a spus că trebuie să merg la acea conferință în august, deoarece copiii mă așteaptă și, dacă nu voi ajunge, vor fi foarte dezamăgiți. I-am spus atunci că nu am mijloc de transport și, deci, nu știu cum voi putea ajunge. Atunci, cu uimire, o aud zicând : ”Nici o problemă. Vei putea merge cu mine și grupul meu de copii și ia cu tine și două femei din grupul cu care lucrezi. Noi vom închiria două autobuze și un loc îl voi rezerva pentru tine, iar două locuri pentru două femei din grup”. Nu vom putea merge cu întregul grup, deoarece nu sunt suficiente locuri, dar ce minunat este Domnul, care a pregătit un mijloc de transport pentru câte vom putea merge. Femeile mai în vârstă din grup vor rămâne la conferința de femei care va fi la începutul lunii august, iar eu cu Ba Peggy și Ba Omely vom merge pe 10 August la Conferința din Kafubu Depot. Ne vom întoarce pe 14 sau 15 august .
Vă rog să vă rugați, în mod special, pentru aceste zile, când vor veni copii între 7-19 ani, din diferite locuri și când dorim să vedem multe suflete mântuite. Vă rog să vă rugați și pentru mine, ca Domnul să-mi pregătească inima și să pregătesc lecțiile potrivite pentru aceste ocazii speciale. Va mai trebui să pregătesc și diferite jocuri, mingi, dulciuri, etc., pentru ca întreaga săptămână să fie și mai minunată și să îi pot îndulci un pic pe acești
copilași. Multe lucruri sunt de pregătit și timpul e scurt. Dar, în ciuda tuturor impedimentelor, mă bucur pentru că Domnul a pregătit o cale și prin Harul Lui dorim să fim o binecuvântare pentru acești copilași.
Vă rog să continuați să vă rugați pentru mine ca să pot continua lucrarea la care Domnul m-a chemat.
Vă iubesc și vă apreciez mult, Cu multa dragoste,

..............................................
- DIALOGUL -
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm,
Şi de semnale-i saturat eterul
Comunicăm febril, dialogăm,
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic,
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”,
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi,
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător,
Să-L mai chemăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat,
Stând în genunchi, avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal,
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital,
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm,
Şi de semnale-i saturat eterul
Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm,
Că doar stând în genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu Cerul.
(Primită pe Email de la cineva care nu cunoaște autorul…)
............................................................................................
Cerșetoarea Și Pălăria Mea De Soare
...de Rodica Botan
”Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi ;
şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura...Matei 7:1 :
De 4 iulie, anul acesta, mergeam la niște rude la o ”părtășie” de Ziua Independenței, de fapt doar un motiv de a fi împreună și a ”petrece” pe românește, lângă o farfurie cu mititei. Știam că vom sta afară, așa că mi-am luat pălăria cea nouă de soare. N-o mai purtasem încă... boruri largi, ușoară, eleganta și cu o panglică "bleu ciel"... (oi fi nimerit bine cuvintele ?)
Când să ies de pe autostradă, pe stânga la stop, o cerșetoare în pantaloni scurți zdrențuiți, murdară, desculță și cu fața ridată de parcă ar fi avut 80 de ani. Drogurile și fumatul o "lucraseră" mai 'nainte de vreme, că nu cred că avea mai mult de 40 de ani. Eram doar eu la stop : eu în mașină, ea lângă... uitându-se la mine. Încerc să mă uit drept înainte, ca să-i evit privirea rugătoare... mintea îmi lucrează : "Eu știu că oamenii ăștia stau aici ca să facă bani de droguri și băutură. Ei câștigă mai bine decât un salariat obișnuit și nici nu trebuie să plătească taxe. Eu și alții ca mine plătim taxe pentru ei - ca ei să primească ajutor social. Nu-i dau bani... de ce să-i dau ? Să fumeze sau să-i beie, sau să ia droguri ?". Așa îmi făceam rapid socotelile... în minte.
Stopul continua să fie roșu... Nu se mai schimba odată? Continuam să fac tot felul de analize. Cu coada ochiului văd că mișcă mâna și, fără să vreau, întorc capul și o văd cum zâmbește și îmi arată cu mâna la pălărie... spune ceva... Nu o aud, dar... pare un compliment.
Semaforul se face verde... pun piciorul pe accelerație și tot la fel de repede îl iau și îl pun pe frână... Am terminat analiza... nu-i dau bani de droguri, dar îi dau... pălăria... pălăria mea cea frumoasă. Mi-a luat doar o miime de secundă să ajung la concluzia asta. Deschid fereastra, smulg cu mâini grele, ca de bronz pălăria și i-o întind... Se uita mirată la mine... "Nu trebuia ...", mi-a zis ea surprinsă... Nu pot zice nimic... parte din mine se revoltă... îmi plăcea mult pălăria asta, ce mi-a venit să i-o dau ?
Gestul însă era făcut. Închid geamul și trec repede prin intersecție, parcă să nu cumva să mă răzgândesc Mi-am dat pălăria... realizez eu gândind "la rece" în mintea mea... Acuma o să stau eu în soare ! Am păreri de rău ? Regrete ? Adevărul este că da... Nimic nu e perfect în mine și mă lupt în fiecare zi cu omenescul din ființa mea... Când fac binele, partea aia din mine care nu-i de acord îmi explică ce prostii am făcut și ce nesocotită am fost și cum mă las păcălită de atâtea ori... Când fac răul sau când nu fac binele (și aia tot rău este), apoi ține-te la simțăminte de vinovăție... că mă pun singură la colț, pe un maldăr imaginar de boabe de porumb...
Dar îmi vine așa, deodată în minte, fața femeii îmbătrânite înainte de vreme... un tablou demn de a fi păstrat într-o galerie de artă. Mirare, bucurie, mulțumire, toate într-un zâmbet. Nu zâmbetul enigmatic al Giocondei, ci zâmbetul unui om care nu mai așteaptă prea mult de la viață, care a pierdut contactul cu tot ce-i frumos și nobil... Și, mi se umple parcă sufletul de o bucurie fără margini. Toată discuția interioară se potolește. Indiferent ce face femeia aia cu banii, pălăria mea o să protejeze o ființă umană de soarele puternic al verii din California... Asta arată, într-un fel, a iubire de oameni... Domnul Isus l-a iubit până și pe Iuda și... i-a spălat picioarele.
Mi-am luat ieri o altă pălărie... nu-i așa de frumoasă ca cea pe care am dat-o... dar, nici eu nu-s așa grozavă la anii mei. Ne potrivim - eu și pălăria mea cea nouă...
Dar undeva, la un colț de stradă sau la intrarea sau ieșirea dintr-o autostradă, stă o femeie murdară, zdrențuită și îmbătrânită înainte de vreme, cerșind dar... purtând o pălărie de soare elegantă. Și, uite-așa, gândul acesta mă înviorează și mă înveselește...
....................................................................................................
Cine sunt eu, Doamne ?
De Lidia Crisan, Perth, Australia
„Cine sunt eu, Doamne, şi ce este casa mea,
de m-ai făcut să ajung unde sunt ?”
2 Samuel 7:18
Iată o întrebare pe care nu cred că ne-o punem prea des, deşi ar trebui. Spun asta pentru că, dacă am face-o mai des, am vedea că nu avem nici un motiv să ne lăudăm cu toate realizările noastre sau să fim mândri.
”Să nu obosim în facerea binelui ; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi...”
Galateni 6:9-10 :
Când David se întreabă înaintea Domnului ”cine este el”, din întrebarea lui se observă cât se vedea el de mic, neînsemnat și fără nici un merit. Lucrul acesta l-a spus şi împăratului Saul când acesta i-a propus să fie ginerele lui (1 Samuel 18:18). În cuvintele lui David nu se găsește o modestie falsă, ci este o atitudine veritabilă de smerenie, o evaluare corectă a ceea ce este omul faţă de Dumnezeu. Noi suntem, în primul rând, o creaţie a lui Dumnezeu. El ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa. Că unul rămâne un simplu muritor, un anonim, şi din aceştia sunt cu milioanele, iar altul ajunge să fie o personalitate renumită, acesta este meritul harului lui Dumnezeu.
David provenea din seminţia lui Iuda, din care avea să vină mai târziu Mesia. Acum el era pe tronul lui Israel. Dumnezeu îi subjugase pe toţi vrăjmaşii lui Israel şi nu fusese nici un război pe care să-l fi pierdut. Şi totuşi: „Cine sunt eu, Doamne”?
Amănuntul care mi-a atras atenţia asupra acestui verset este felul în care David se adresează lui Dumnezeu : „Doamne Dumnezeule”. O versiune din limba engleză traduce aceasta prin „Domnule Suveran”. David datorează faptul că a ajuns acolo unde ajunsese datorită suveranităţii lui Dumnezeu. El alege pe cine vrea, când vrea şi pentru lucrarea pe care El o vrea. David face această rugăciune după ce Dumnezeu i-a refuzat harul de a zidi el un templu pentru Dumnezeu. El este mulţumitor şi recunoscător lui Dumnezeu, chiar dacă nu el îl va construi ci fiul lui, Solomon. David este mulţumit cu alegerea lui Dumnezeu.
Nu strică nici celor sus puşi şi nici celor mai mici să recunoască faptul că tot ce sunt şi au este prin meritul lui Dumnezeu. Fiecare suflet este preţios pentru Dumnezeu, de aceea L-a dat pe Domnul Isus să moară pentru toţi oamenii (1 Ioan 2:2). El face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi. David a fost conştient că, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu ar fi ajuns unde era. De aceea, inima lui este plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de dă pe dinafară.
R. T. Kendal spune : „Când Dumnezeu ne acordă un har în îndurarea Sa suverană, aceasta ar trebui să ne facă peste măsură de recunoscători”. Dar, în veacul în care trăim, recunoştinţa este o floare rară. Vedem în jurul nostru mai degrabă opusul, oameni care îşi asumă toate meritele şi vorbesc de Dumnezeu ca şi când El le-ar datora ceva.
Aşa a procedat Nabal cu oamenii lui David : „Cine este David şi cine este fiul lui Isai ? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni” (1 Sam. 25:10). Și, în loc să îl trateze cu respect şi cu bunăvoinţă pentru binele pe care-l făcuse pentru businessul lui, Nabal îl tratează cu dispreţ. El profită de ocazie să-l trateze ca şi un om rău, un slujitor fugar, şi asta ca să-şi acopere zgârcenia lui. Dacă David şi-ar fi atras necazul asupra lui printr-o comportare rea, ar fi meritat tratamentul acordat de Nabal. Dar David ajunsese în situaţia în care era nu din vina sa, şi Dumnezeu ştia aceasta. Şi Nabal fusese binecuvântat de Acelaşi Dumnezeu, numai că unul ştia să fie recunoscător şi celălalt nu.
„În îndurarea Domnului, cum am ajuns nu ştiu” – spunea poetul unei cântări. Nici noi nu ştim. Dar ştim că a fost alegerea suverană a lui Dumnezeu şi bine ar fi ca şi sufletul nostru „să nu uite nici una din binefacerile Lui”.
....................................................................................................
Dincolo de nori, cerul e mereu albastru...
de Carmen Bogdan
De ceva vreme, tot vreau să scriu despre o întâmplare care m-a marcat dar, de fiecare data, simțeam cum lipsa de timp îmi stătea împotrivă : mult de lucru la serviciu, școală acasă cu cel mic și treaba obișnuită a unei femei pe-acasă.
Peste toate astea, în urmă cu câteva săptămâni, băiatul meu cel mare m-a rugat mult să stau de vorbă cu o prietenă de-a lui care suferea de depresie. Nu am fost prea încântată și mă gândeam că nu i-aș putea fi de prea mare folos în starea de oboseală în care mă aflam. Totuși, știind câte ceva despre povestea acestei fete și văzând și cât de impresionat e băiatul meu, mi-am zis că merita efortul să încerc. Am zis în gând : ”Doamne ajută-mi” și, luând receptorul cred că am stat mai bine de o oră de vorbă cu acest suflet. A fost foarte surprinzător și pentru mine cum am reușit să mă adun atât de repede și cât de ușor am reușit să o încurajez. În primul rând, trebuie să spun că depresia acestei tinere i se trage de la desele cure de slăbire pe care le-a ținut și teama că, după ce a reușit ultima „performanță”, slăbind în jur de patruzeci de kilograme, ar putea să se îngrașe din nou. O teamă, de altfel, cât se poate de reală în mintea ei. Familia a dus-o la doctor, nu mai putea mânca de frică, nu mai putea să muncească, plângea ușor. Extrem de deprimant și trist. Îmi amintesc că, în tinerețea mea, și eu deseori m-am confruntat cu kilogramele în plus, și Îi mulțumesc Domnului că am întâlnit oamenii potriviți să mă ajute să trec peste acele momente depresive și să înțeleg cum stau lucrurile. Dar acele perioade, mi-au fost acum utile, ca să pot înțelege mai bine prin ce trece această fată tânără. Toate reclamele și „divele” ce se perindă pe la televizor și sunt prezentate ca tipul de femeie cu care trebuie să te asemeni, conduc pe multe tinere spre depresie. Când se mai adaugă și „binevoitorii” din jur cu remarci „glumețe”, se înfiripează gânduri obsesive care te îndeamnă să fi nemulțumit de cum arăți și, astfel, să devii nemulțumit de felul în care te-a creat Dumnezeu. M-am bucurat să pot vorbi deschis și să pot să îi spun că e creată de Însuși Dumnezeu, că Dumnezeu o iubește. A fost mai mult decât plăcută această discuție și m-am bucurat să aud, în final, că vocea ei era mult mai plină de optimism la decât la începutul conversației noastre. Am sfătuit-o, atât eu, cât și băiatul meu, să renunțe la medicamente. Băiatul meu a fost cu ea la farmacie și farmacista i-a arătat că unele din medicamentele prescrise de medic pot crea dependență. Într-o altă zi, a venit și ne-a vizitat acasă și din nou am stat de vorbă cu ea. Am fost foarte fericită să aflu că se simte mult mai bine și îmi mulțumește pentru discuțiile cu ea și că mă roagă ca, atunci când am timp, să mai vorbesc cu ea, pentru că se simte mult mai bine. A renunțat aproape în totalitate la medicamente și cel pe care il ia acum este pe bază de plante și nu creează dependență. În discuțiile noastre, care întotdeauna au ținut în jur de o oră, am încercat să îi redau încrederea în ea și, mai ales, în Creatorul ei. Mă rog ca Bunul nostru Domn Isus să lucreze la inima ei și să îi aducă pacea și liniștea.
M-am gândit să scriu aceste rânduri pentru că, de multe ori, nu recunoaștem când Domnul trimite la noi câte un suflet rătăcit și, din oboseală sau comoditate, ratăm șansa de a fi realmente ajutor unor suflete rănite sau, pur și simplu, obosite. Mă rog ca Domnul să aibă milă de noi și, deși obosiți uneori, triști și comozi alteori, să fim receptivi la șoapta Duhului.
Dar, știți ce a fost foarte interesant în urma discuțiilor cu acest suflet ? Că încercând să o zidesc pe ea, la sfârșitul fiecărei întrevederi sau convorbiri, m-am simțit eu mai întărită și zidită. Cu siguranță că au fost principii, versete biblice și îndemnuri pe care Domnul a vrut să mi le reamintească și mie. Se spune că cine zidește pe altul, se zidește pe sine. Așa că, făcând o faptă bună, un gest amabil, aducând o mângâiere celui întristat, bunatatea pe care ți-ai îndreptat-o spre aproapele tău, se va reîntoarce spre tine sub formă de binecuvântare. Eu am experimentat de multe ori acest lucru și inima mi-a fost încălzită și înviorată, ori de câte ori am reușit să aduc o cât de mică bucurie sau să fac un cât de mic ajutor cuiva. Facă Domnul ca toți copiii Lui să fim reale binecuvântări pentru cei pe care îi vedem în suferință pentru ca, în felul acesta și noi să avem parte de binecuvântările lui Dumnezeu.
......................................................................................................
DOGOARE DE AUGUST
Simona Voica, Ann Arbor, Michigan
Ți s-a părut vreodată că totul pare încremenit, că nu există nici o adiere, nici o pală de vânt, că totul e nefiresc de static, stagnant ? Am experimentat de curând această stare pe care am pus-o, în mod firesc, pe seama oboselii și a căldurii de august. Deși, pentru a ne răcori apelaserăm la o scurtă ieșire în mijlocul naturii, această stare persista creând o senzație de claustrofobie, de disconfort.
M-am întrebat atunci de ce oare nu mă pot bucura de oaza aceasta din mijlocul deșertului de august ? De ce căldura orașului încă mai persista în ființa mea și de ce toropeala îmi anihila orice stare de bine? De ce resimțeam atât de acut această stare în care inutilul devine aproape tangibil, iar voința parcă ți se frânge ?
În încercarea mea de a evada din această stare m-am concentrat asupra frumosului, asupra armoniei și a culorii. Am încercat să le pătrund tainele și să mă identific cu acestea. Am încercat să mă opresc din alergarea-mi și să respir adânc, nu pentru a opri clipa, ci pentru a-i da valoare. Am coborât înspre un izvor care-și trăsase singur traiectoria printre stânci, nu pentru a vedea dacă am suficient curaj să cobor, ci pentru a experimenta gustul purității și al prospețimii. Am ascultat atentă simfonia naturii, nu pentru a-mi testa talentul, ci pentru a vedea daca dețin abilitatea de a descifra tonuri și nuanțe, de a fi atentă la detalii și de a aprecia fragilitatea și sensibilitatea.
Captivată de toate acestea, nu am realizat imediat faptul că starea inițială se evaporase, că o stare de împăcare, liniște și armonie alungase încremenirea și că, în acea atmosferă relaxată, plutea acum o pace adâncă, incomensurabilă. Am sesizat abia ulterior că senzația
de apăsare și sufocare care-mi închistase spațiul existențial dispăruse și că sufletul meu redescoperise o altă dimensiune, aceea a unui spațiu deschis, a înalțimii și a speranței.
Abia atunci am înțeles faptul că eu eram singura vinovată pentru starea în care mă aflasem. Lăsasem valurile fierbinți de căldură să mă copleșească și, mai mult, le adusesem cu mine, permițându-le să-mi controleze viața. Gânduri, păreri, atitudini - ale mele și ale altora - păreau să întrețină “cuptorul” din viața mea. Am înțeles atunci că binele, confortul sufletesc și frumosul locuiesc în sufletele celor care privesc în sus, care caută cu tot dinadinsul să fie asemenea Mântuitorului lor care, în cele mai “aride” momente ale vieții Sale pământești, a fost într-o perfectă comuniune cu Tatăl Său, supunându-Și în totalitate Ființa voinței Lui perfecte. Am înțeles că, asemeni Lui, trebuie să avem în vedere, pe tot parcursul vieții noastre, finalitatea lucrurilor, să fim atenți la impactul pe care acțiunile, cuvintele și atitudinile noastre le vor avea asupra semenilor noștri. Văzând în perspectivă mântuirea noastră, Domnul Isus a parcurs deșertul acestei lumi, a îndurat uscăciunea și degradarea produsă de păcatele noastre și a suferit până la capăt arșița, plătind urmările existenței umane marcată de acestea.
Am mai înțeles că nici un deșert nu e prea întins, nici un vânt nu e prea uscat și nici o zonă nu e prea aridă pentru a nu putea fi transformată de puterea dragostei Mântuitorului nostru. De asemenea, am realizat faptul că încremenirea și stagnarea din viața noastră își cer tributul, un tribut prea scump, care nu merită să fie plătit.
...................................................................................................
Rubrica Sanatatii
Știați că... Răul de transport poate fi prevenit cu remedii naturale ?
De Dr. Ligia Miclea
Răul de transport este o tulburare cauzată de informațiile contradictorii primite de organism de la creier, ochi și mușchi, informații care-l confuzează și-l fac să manifeste simptome patologice. Denumirile prin care răul de transport este cunoscut în terminologia medicală sunt : rău de mașină, rău de avion, rău de mare, sindromul adaptării în spațiu și cinepatie.
Sursele de informații folosite de organism pentru a reacționa la mișcările mediului înconjurător și pentru a se situa în spațiu sunt:
 Percepția vizuală (vederea) – care situează precis poziția corpului în raport cu planul orizontal. Ea este sursa cea mai evidentă.
 Percepția deplasării capului – care se face prin intermediul urechii interne, situată de-o parte și de alta a capului. Ea este echipată cu receptori neuro-senzoriali, situați în trei canale semicirculare, care sunt îndreptate în trei direcții ale spațiului. În funcție de mișcarea capului, senzorii transmit creierului informații privind deplasarea și acesta dă comenzile necesare mușchilor pentru a menține corect direcția. Când informațiile sunt contradictorii, organismul nu poate să înțeleagă ce se întâmplă și e incapabil să dea comenzile adecvate situației reale. Astfel se ajunge la o stare de inadaptare spațială care provoacă răul de transport.
Simptomele principale prin care se manifestă această tulburare în faza incipientă sunt : paloarea, starea de disconfort, amețeala, transpirația, greața și somnolența. La copii se adaugă și greutatea în exprimare. În faza următoare, greața devine persistentă, apare transpirația și salivația care sunt excesive, amețeala este urmată de vomă, care uneori poate fi dureroasă și însoțită de senzația de frig. Aceste tulburări afectează mai mult copiii între 3 și 12 ani și femeile.
Răul de transport poate fi prevenit prin remedii naturale aflate în “Grădina Domnului”, dintre care amintim următoarele patru: menta, lămâia, roșiile și ghimbirul.
 Menta – este o plantă care are acțiunea cea mai rapidă de calmare a stomacului. Înainte de plecare se bea o cană de ceai de mentă călduț, neîndulcit.
 Lămâia – se bea sucul de la o felie groasă de lămâie, după care se clătește gura cu apă pentru a preveni cariile. În timpul călătoriei se poate mânca lămâie, fiindcă ea reduce greața și senzația de vomă.
 Roșiile – fierte, consumate împreună cu pesmeți sărați, neutralizează excesul de suc gastric. Se pot mânca înainte de plecare și chiar și în timpul călătoriei.
 Ghimbirul (gingerul) – din a cărui rădăcină se fac preparate ce combat grețurile și vărsăturile cauzate de răul de mișcare, răul de altitudine și răul de mare. Se consumă sub formă de capsule (6–8 capsule pentru adulți) sau 1-2 gr. pulbere de rădăcină, luate cu apă, înainte cu 45 minute de plecare. Pentru copii, dozele vor fi adecvate vârstei și greutății lor.
Sperăm ca aceste informații să vă fie utile, ca să vă bucurați de un sezon de vară fără problem, cauzate de mijloacele de transport cu care vă veți deplasa.
................................................................................
Rubrica Gospodinei


Prajitura cu biscuiti
Ingrediente : 600 g biscuiți simpli, 4 linguri de zahăr tos, 5 linguri de cafea, 200 ml lapte, 150 g unt, 2 banane, 50 g fistic, 2 esențe de rom.
Modul de preparare: 1. Se fierbe laptele la foc mic, apoi se dizolvă în el zahărul, cafeaua și untul. Se adaugă esența de rom și se lasă la răcit. 2. Se fărâmițează biscuiții și se pun într-un castron. Peste ei se toarnă compoziția de lapte și se amestecă bine formându-se o pastă omogenă. 3. Se curăță bananele și se taie felii, adăugându-le peste biscuiți, împreună cu fisticul tăiat. 4. Se pune o folie de plastic într-o formă de tort, se întinde compoziția, se acoperă cu cafea sau cu o glazură și se dă la frigider pentru 5-6 ore. Când s-a întărit, se scoate și se feliază.
Poftă bună ! Rețetă de la Christiana Iakob, Deva
......................................................................................................................
Lasagna cu vinete
Ingrediente : 500 g lasagne, 3 vinete, 20 ml ulei de măsline, 1 ceapă
tocată, 2 căței de usturoi, 400 grame roșii tocate, 10 ml oțet balsamic,
300 grame brânză ricotta, un praf de zahăr, un praf de nucșoară, 100
grame frunze proaspete de busuioc tocate, 100 grame parmezan ras,
sare, piper.
Modul de preparare : Se fierb lasagnele pe jumătate.
Se taie vinetele felii, pe lungimea vinetei. Se ung toate feliile cu ulei de măsline. Se așează vinetele într-o tavă unsă cu unt și se dau la cuptor pentru 20 de minute. Separat, într-o tigaie se călește ceapa în uleiul rămas, timp de 5 minute, după care se adaugă usturoiul și se mai lasă la călit cca un minut, după care se adaugă roșiile și se lasă să dea totul în clocot. Se dă focul mai mic și se mai fierbe timp de 10 minute, până se mai îngroașă sosul. La sfârșit se adaugă oțetul, zahărul, sarea și piperul.
Într-un castronaș se amestecă brânza, nucșoara și busuiocul, la care se adaugă sare și piper pentru ca pasta să fie gustoasă. Se amestecă toate până se obține o pasta omogenă.
Se pune totul într-o tavă unsă cu unt în felul următor : un strat de lasagna fierte, un strat de vinete, sos de tomate, amestecul de brânză, repetându-se încă odată acest model. Deasupra se mai pune un rând de lasagna pe care se presară cașcaval ras.
Se dă la cuptor pentru 35-40 de minute.
Poftă bună ! Rețetă de la Aurelia Gabor

SINT PLECATA LA BISERICA...

1        (Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte,2        să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta,3        cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele arfei.4        Căci Tu mă înveşeleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale.5        Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne, şi cît de adînci sînt gîndurile Tale!6        Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el.7        Dacă cei răi înverzesc ca iarba, şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie.8        Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci!9        Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sînt risipiţi.10      Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m'ai stropit cu untdelemn proaspăt.11      Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de protivnicii mei cei răi.12      Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.13      Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.14      Ei aduc roade şi la bătrîneţă, sînt plini de suc şi verzi,15      ca să arate că Domnul este drept, El Stînca mea, în care nu este nelegiuire.

CE BINE!!!

"It's a good thing God chose me before I was born,
because he surely would not have afterwards." (C.H. Spurgeon)

.......................

Ce bine ca Dumnezeu m-a ales inainte de a ma fi nascut, pentruca in mod sigur n-ar fi facut-o acuma.

Puteti sa-mi dati o traducere mai buna in romaneste a textului de mai jos?

Many things I have tried to grasp, and have lost. That which I have placed in God's hands I still have. 
- Martin Luther
..................
Traducerea mea...
Am incercat sa pastrez multe lucruri, si le-am pierdut. Dar ce am pus in mina Domnului pentru pastrare - inca am.

CUM VORBIM CU REGII - DAR SI CUM DISCUTAM UNII CU ALTII...

Vizita Regelui Mihai in 1991 la o biserica din Chicago si...o lectie potrivita zilei - o lectie de comportament . Cititi tot articolul aici...

În ce priveşte felul în care discutăm unii cu alţii şi caracterizările pe care le facem unii altora, cred că toţi ar trebui să fim mai atenţi. Noi, toţi cei mântuiţi, suntem copiii Marelui Împărat! De aceea cred că eticheta celor credincioşi este superioară oricărei alte etichelte. Mă refer la cei care avem o credinţă de acelaţi preţ… Confruntările noastre mărunte şi fără substanţă nu aduc servicii Evangheliei. Există momente când Pavel trebuie să îl condamne pe Petru. Dar să nu uităm, o vorbă necântărită bine poate jigni foarte adânc. Dacă trebuie să facem răni, să le facem în aşa fel încât acestea să dovedeacă prietenia noastră şi credincioşia noastră unii faţă de alţii. Lupta ce o ducem ar trebui să ne solidarizeze, nu să ne despartă. Cauza pentru care luptăm ar trebui să ne facă să ne stimăm unii pe alţii. E cauza lui Christos şi a Bisericii Sale! Toţi avem de luptat împotriva insiduosului liberalism, fie că e vorba de cel teologic, ori că e vorba de cel comportamental. Ambele aduc prejudicii Evangheliei, ale cărei interese trebuie plasate mai presus de ale noastre.

Vi s-a adresat un frate ce împreună cu dumneavoastră slujeşte Regelui suprem şi celor angajaţi în lupta pentru adevăr!

 Cu stimă,

Daniel Chiu

http://rasvancristian.wordpress.com/2011/07/30/chicago-1991-ms-regele-mihai-i-si-daniel-chiu-se-intilnesc-la-logos/

BINECUVINTEAZA SUFLETE PE DOMNUL SI NU UITA NICI UNA DIN BINEFACERILE LUI...

O BUNA CONCLUZIE...LA O MARE CONFUZIE!!!

http://barzilaiendan.wordpress.com/2011/07/28/vasile-branzei-aurel-popescu-si-iosif-ton/

ELENA PITULESCU..."NU TE TEME"...SI "NU TE UITA CU INGRIJORARE"...NOI NE RUGAM PENTRU TINE...

     De ce am blog? Probabil ca sa spun cuiva, voua...ce-mi mai trece prin cap- si pentruca locuiesc de una singura nu prea am cui. Posibil ca asta e motivul- si in mod sigur blogul ma ajuta in acest sens. Mi-ar place sa cred ca ajuta si pe altii e drept. Mi-ar place...
   Am predispozitie la depresie - cred ca m-am nascut melancolica... si lupt impotriva elementelor chimice care ma predispun la starea asta blegoasa.
     Uneori si nu rar am si motive serioase sa fiu trista ...cind ma duc in trecut si mai recapitulez...reexaminez viata. Reprosurile insa nu ajuta si am invatat cumva sa si iert si sa ma iert...Mi-a fost mai usor sa iert pe altii decit sa ma iert pe mine...dar cumva am inceput sa inteleg conceptul. Daca Dumnezeu iarta - nu sint eu mai superioara si mai importanta decit El sa-mi permit sa fiu de alta parere.
    Fara doar si poate ca tot ce se petrece in jurul nostru ne afecteaza si...nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine este obositor. Astazi de pilda nu m-am putut ridica din pat sa ma duc la lucru. O migrena din aia care nu te lasa sa-ti misti capul pe perina...Si ma intreb...ce ma stresez atita? Ca mai sint si zile bune pe pamintul asta si parca am mai primit un pic de oxigen si pot sa respir ceva mai usor. La lucru nu-s nici mai multe si nici mai putine probleme ca de obicei...acasa e binisor deocamdata ( Deb cu sanatatea) -ce reuseste oare sa ma doboare in felul asta?
    Apoi imi pun intrebarea...unde anume in viata aplic versetul urmator..."Pot totul in Christos care ma intareste!"Unde? In care felie din viata mea aplic acest verset? Pentruca oricine ar zice orice...chiar si abbu de ar veni sa ma contrazica...eu am pasit in viata asta aproape in intregime prin mila si indurarea Aceluia care mi-a fost sprijin si adapost si prieten si Tata...Exemplu dupa exemplu...moment dupa moment...imprejurare dupa imprejurare...am vazut implinindu-se Cuvintul Lui..."cu nici un chip n-am sa te parasesc".
     Cam astea imi erau gindurile azi dimineata cind m-am gindit ca uite- oridecite ori n-am un proiect la care sa lucrez, o iau incet la vale...si ori imi pling de mila fara motiv, ori mai stiu eu ce apa bat in piua si nu iasa nici o smintina. Mi-am amintit ca am lucruri mai importante de facut. Si iata unul de o importanta covirsitoare...
......................................................
    Am o prietena in Tirgu Jiu-  Elena Pitulescu - poza alaturata. Am intilnit-o vara trecuta si pot spune ca o cunosc acuma in mod personal.Ea mi-a scris recent ca este in mare nevoie de rugaciune - are o tumora in lobul occipital si in zilele care urmeaza va avea o operatie. Va rog cind cititi aceste rinduri sa va opriti si sa va rugati pentru ea. Toti trecem prin incercari din timp in timp si avem nevoie de rugaciune. Nu asteptati pina mai tirziu ca nu cumva sa uitati. Rugati pe Dumnezeu sa lucreze la fiinta ei, la inima ei si sa fie cu ea in aceste momente dificile. Apoi va rog puneti citeva cuvinte de incurajare la comentarii. Ea citeste si incurajarile noastre o vor ajuta. Rog toti prietenii acestui blog sa ma ajute sa ridicam starea sufleteasca a lui Elena acum inaintea operatiei. Este foarte important pentru trup cum si in ce stare este sufletul...si speranta ne face totdeauna mai puternici si mai curajosi. Va rog din suflet...scrieti citeva cuvinte pentru Elena...si nu uitati sa va rugati pentru ea si pentru familia ei. Va multumesc...
     Acuma stiu ca sint si din cei care nu cred in puterea rugaciunii- nu-i nici o problema. Necredinta lor nu poate sa afecteze cu nimic credinta noastra. Caci credinta este in Dumnezeu nu in noi...este o "incredere neclintita in lucrurile care nu se vad". Eu cred ca Domnul Isus care ne-a iubit pina la moarte, ne iubeste inca si intelege durerile si necazurile prin care trecem. Sa nu uitam sa aducem si multumiri pentru rugaciunile ascultate...
Elena, daca citesti...sa stii ca si tu esti un motiv pentru care am acest blog...Domnul sa te pazeasca si sa te scoata cu bine din operatie...

 

SE CAUTA UN PASTOR BUN...

Iata un raport confidential despre citiva candidati care sint considerati pe pozitia de pastor.
………………
Adam: un om bun, dar probleme cu sotia. De asemenea un martor ocular a povestit cum impreuna cu Eva se plimbau dezbracati prin gradina.

Noe: a predicat 120 de ani si n-a convertit pe nimeni. Inclinatii spre proiecte care nu sint realistice.

Avraam: desi rapoartele spun ca si-ar fi schimbat sotia, adevarul este ca nu a avut nici o relatie in afara casatoriei…dar a oferit sa isi imprumute sotia unui alt barbat.

Iosif: un mare ginditor, dar ii place sa se laude si crede in interpretarea viselor. Mai are si un record…se pare ca ar fi facut si inchisoare.

Moise: un om modest cu putin talent in comunicare, citeodata chiar se bilbiie. Alteori ii sare mustarul si actioneaza sub impulsul miniei. Unii spun ca ar fi parasit o biserica sub suspiciunile unei crime…

David: un conducator foarte promitator…dar am descoperit ca a avut o relatie extramaritala cu sotia unui vecin.

Solomon: un predicator foarte talentat…dar conducerea noastra nu l-ar aproba din cauza ca are prea multe neveste.

Ilie: predispus la depresie. Cade usor la presiuni.

Elisei: unii raporteaza ca ar fi locuit cu o vaduva la parohia de unde vine…

Osea: un pastor blind si plin de dragoste, dar oamenii nostrii n-ar accepta pe sotia lui din cauza ocupatiei ce o are…

Deborah: conducatoare puternica si pare sa fie inzestrata de Dumnezeu …dar este femeie…

Ieremia: instabil din punct de vedere emotional, se alarmeaza usor, este negativist, totdeauna se lamenteaza…si l-au raportat ca a calatorit foarte departe sa-si ingroape hainele pe malul unui riu strain.

Isaia: un om cu vederi mai exagerate. Crede ca a vazut ingeri in biserica si are probleme cu limba.

Iona: marturiseste intr-o convorbire telefonica ca a refuzat chemarea Lui Dumnezeu in misiune pina cind a fost fortat sa asculte… dupa ce a fost inghitit de o balena. Ne spune ca mai tirziu balena l-a scuipat pe un tarm din apropiere. I-am inchis telefonul…

Amos: inapoiat si nu prea educat. Cu ceva lectii de seminar poate ca va deveni mai promitator, dar are ceva impotriva celor bogati- poate ca e mai potrivit la o biserica mai saraca.

Melhisedec: are referinte grozave la locul de munca de acuma, dar nu stim nimic de trecutul lui. Nici o informatie …despre precedentul loc de munca…nimic despre parinti si refuza sa spuna cind si unde s-a nascut . (Si pe deasupra, vechea traditie evreiasca spune ca Melhisedec este Shem. Daca ne uitam la durata vietii lui in Biblie…pare a fi adevarata aceasta presupunere.)

Ioan: spune ca este Baptist, dar pot sa spun sigur ca nu se imbraca ca un baptist. Doarme pe-afara cu lunile, are o dieta ciudata si provoca pe conducatorii altor denominatii.

Petru: aptitudini de slujbas obisnuit. Este temperamental si se spune ca a fost auzit spunind lucruri nepotrivite. A avut o cearta cu unul Pavel din Antiochia. Poarta arma.

Pavel: Un tip de conducator similar cu CEO si un predicator fascinant. Dar…nu prea cu tact, neiertator cu tinerii seminaristi, foloseste cuvinte grele si predica nopti intregi.

Iacov si Ioan: pachet de doi predicatori. Lucreaza ca doi asociati si par foarte buni la inceput, dar gasiti ca ar avea o problema cu privire la alti lucratori si pozitiile unde se aseaza. Dupa ce au fost insultati odata au amenintat intregul oras. Cunoscuti sa descurajeze alti lucratori care n-au lucrat alaturi de ei.

Timotei: prea tinar.

Methuselah: prea batrin…mult prea batrin…!!!

Isus: a avut o vreme popularitate, dar cind biserica lui a ajuns la 5.000 de membrii, a reusit sa-i ofenseze pe toti si si-a redus astfel biserica la numai doisprezece barbati. Rareori sta in acelasi loc pentru un timp mai lung…si bineinteles…este neinsurat.

Iuda: are referinte solide. Un complotist serios. Conservativ. Conectii bune. Stie cum sa se ocupe de bani. Il invitam duminica asta sa predice. In sfirsit cineva promitator…

(Primit de la Rschulzfam)