Am sa va prezint introducerea la predica de astazi…”Lepadarea de credinta a sosit. Biserica este in prezent intr-o stare trista. Si ceea ce este si mai alarmant este faptul ca biserica pare satisfacuta cu starea ei de acum. Bineinteles ca unii pastori sint mai alarmati… dar foarte putini. Gasesc ca foarte putini credinciosi sint deranjati de starea asta de lucruri. Majoritatea bisericilor s-au compromis in starea deplorabila in care sintem, au acceptat situatia si se simt neputinciosi si cred ca este imposibil sa mai faca ceva.”
Bineinteles ca la asa o introducere am raspuns cu fiecare celula a creierului… si a inimii. Trezirea nu vine decit prin rugaciune… In ultimii 20-30 de ani biserica din America care a cunoscut cindva asa o crestere, n-a mai crescut absolut deloc. Singura “crestere” a unor biserici este prin transferul credinciosilor dintr-un loc intr-altul. Printre alte motive ale acestui transfer este si nemultumirea unora sau dorinta de a gasi o biserica care inca predica Cuvintul Sfint al Bibliei asa cum a fost scris – sau unii cauta un loc unde urechea sa le auda cuvinte placute si unde sa se simta distrati.
N-am sa va spun intreaga predica- ci doar faptul ca parca mi s-a confirmat si mai mult ceea ce aveam in minte, dar intr-o forma dezorganizata de ginduri si idei.
Predicatorul nostru a spus ca 9/11…care este si a 10-a aniversare a atacului terorist care a doborit gemenii din New York, a fost aleasa ca o data in care toti credinciosii din America sa se roage pentru o trezire spirituala. Cindva, citiva fundamentalisti -oameni care au crezut in integritatea Cuvintului lui Dumnezeu au fost parintii acestei tari care s-a dezvoltat si a inflorit atita timp cit au tinut cont de invatatura Scripturii. Dar in ultimii ani, din ce in ce mai mult oamenii au abandonat invatatura curata si imbuibati de bunastarea in care traiau au uitat cui datoreaza starea buna de lucruri in care se aflau. Astazi liberalii incearca si in parte au reusit sa schimbe notiunile cele mai elementare – legile si chiar constitutia tarii. Judecatorii in loc sa faca dreptate folosindu-se de legile existente, au inceput sa faca legi dupa placul lor… iar guvernul consuma si risipeste din ce in ce mai mult. In prezent in Washington incearca sa hotarasca daca maresc taxele sau micsoreaza cheltuielile guvernului. Ceva trebuie facut – cu asta sint de acord si democratii, si republicanii, si independentii. Dar ce?
Dar ce sa facem noi… cei care intelegem ca traim timpurile din urma? Sau mai bine zis… ce ar trebui sa facem?
3 comments:
Unii iau arma si fac 92 de victime....asta inteleg ei ca este de facut....
Si fara sa se lepede de credinta.
Altii mai "cuminti" ard Coranul.
Dar prea putini se intreaba :"Care este contributia noastra la ceea ce tu nunesti -lepadarea de credinta"
Poate felul in care se adreseaza oamenilor este depasit uneori de inteligenta si pretentiile ascultatorilor?
Cat crezi ca vor mai fi utile caietele cu fluturasi, ingerasi, gradina raiului cand totul in jur este un iad.Un iad de ignoranta, nepasare,necivilizatie,needucatie,nesimtire..??
A declama la nesfarsit pilde si citate din scrieri care nu au intarire cu viata de zi cu zi, aduc un produs inedit...viorica abbu
Este povestea clasica a profesorului care nu reuseste sa tina clasa interesata de subiectele lui invechite.
Dupa asa o predica trista si infiorator de adevarata ,postez cu voia ta , mai jos, o incurajare si pentru tine si pentru mine :
IZVOARE IN DESERT
25 Iulie
Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.
(Ioan 13:7)
În viaţa aceasta, noi avem o viziune incompletă a metodelor lui Dumnezeu, văzând planul Lui terminat doar pe jumătate şi insuficient dezvoltat. Dar dacă stăm în magnificul Templu al eternităţii, vom avea o perspectivă corectă şi vom vedea că toate se potrivesc atât de frumos!
Imaginează-ţi că mergi în munţii Libanului în timpul domniei marelui împărat al lui Israel, Solomon. Poţi să vezi cedrul acela măreţ? El este mândria tuturor celorlalţi copaci şi s-a luptat mulţi ani cu vânturile reci din nord! Soarelui verii i-a plăcut să zâmbească peste el, în timp ce noaptea făcea ca pe frunzele lui catifelate să strălucească picăturile de rouă. Păsările şi-au făcut cuiburi în ramurile lui, şi călătorii obosiţi şi păstorii rătăciţi se odihneau la umbra lui, adăpostindu-se de căldura amiezii sau de furtunile puternice. Şi deodată realizăm că acest bătrân locuitor al pădurii a fost sortit să cadă victimă securii pădurarului!
Privim cum securea îşi face prima crestătură în trunchiul noduros al cedrului. Atunci vedem ramurile lui groase şi nobile cojite de crengile lor în timp ce copacul cade prăbuşindu-se la pământ. Strigăm împotriva distrugerii violente a acestui „Copac al lui Dumnezeu“, după cum se ştie lămurit, şi ne exprimăm supărarea din cauza dărâmării acestui stâlp semeţ din templul natural al pădurii. Suntem tentaţi să exclamăm odată cu profetul Zaharia: „Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut…!“ (Zah. 11:2), ca şi cum am invoca compasiunea fiecărei plante mai puţin semeţe şi am invita lucrurile neînsufleţite să sufere împreună cu noi.
N-ar trebui să ne grăbim să ne plângem, ci ar trebui să urmărim giganticul copac când lucrătorii lui „Hiram, împăratul Tirului“ (2 Cronici 2:3) îl coboară de pe munte. De acolo ar trebui să-l urmărim cum este transportat pe plute pe apele albastre ale Mediteranei. Şi în sfârşit, ar trebui să-l privim când este aşezat ca o grindă glorioasă şi lustruită în Templul lui Dumnezeu. Când contempli destinaţia lui finală, şi-l vezi în Sfânta Sfintelor ca o bijuterie în diadema Împăratului atotputernic, poţi să mai plângi că această „bijuterie a coroanei din Liban“ a fost tăiată, a fost luată din pădure şi aşezată într-un loc atât de nobil? Cedrul a stat odată maiestuos în sanctuarul naturii, dar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi“ (Hagai 2:9).
Atât de mulţi oameni sunt ca aceşti cedrii din vechime! Securile lui Dumnezeu pentru încercări i-au jupuit de tot, şi totuşi noi nu putem vedea nici un motiv pentru aceste împrejurări atât de aspre şi de dificile. Dar Dumnezeu are un scop şi un plan nobil în minte: să-i aşeze ca stâlpi veşnici şi ca grinzi în Sionul Lui ceresc. Şi El le spune: „Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău“ (Isaia 62:3). J. R. Macduff
Eu nu-i cer crucii mele să înţeleagă,
Să vadă drumul meu –
Mai bine să simt mâna Ta în întuneric,
Şi să Te urmez.
abbu- daca inteligenta si pretentiile ascultatorilor pot sa faca 92 de victime...ma indoiesc de asemenea inteligenta.
Iti inteleg frustrarea despre caietele cu fluturasi...dar e mai bine sa te ocupi de fluturasi decit cazul care l-ai folosit mai sus cu arma.
La ora asta sint atit de obosita ca nu pot avea alta contributie decit cea care o vezi...si inteleg de ce clasa nu este interesata. Raspunsurile sint insa in caietul cu fluturasi. Cei care traiesc in Christos sint ascunsi in El si nu conteaza daca traiesc sau mor. Este ceva ce un necredincios nu poate sa inteleaga. Pentru ei viata este un dar, zilele sint numarate, planuite de Dumnezeu care strecoara printre degetele miinii Lui fiecare secunda a existentei lor. Iar moartea un cistig...
Privind la Biblie, ca la un calendar al timpului care i-a fost daruit acestei planete, putem sa stim exact cam unde ne plasam in acest calendar. Si nu este greu sa gasim ca traim sfirsitul veacului...Nu ne ramine altceva nimic de facut decit sa spunem tuturor celor care vor sa priceapa ca sfirsitul este aproape. Asta si fac, in felul meu imperfect si lipsit uneori de talent sau de energie. Subiectul este invechit pentruca este vechi - cit lumea de vechi. O saptamina buna iti doresc- pentru nu stiu care motiv sint atit de obosita ca abia pot pune un picior in fata aluilalt...si ma duc la lucru- astia inca nu vor sas ma plateasca daca stau acasa...
:)
Post a Comment