M-am trezit cu o puternica incredintare ca Dumnezeu este inca in controlul acestei lumi si deci si a noastra...si ca promisiunea Lui este si va fi vesnic valabila, exacta, aplicabila...ca El nu da mai mult decit poti purta. Citind mesajul de la Virginia ( dar si celelalte de la voi) m-am inviorat...Vi-l pun aici sub ochi si voua; stiu ca mai sint din cei ce nu calca zilnic pe petale de trandafiri...Pentru ei si pentru noi - promisiunile Domnului nu s-au sfirsit- merita sa nadajduim. Iov - un nevinovat a trecut prin greutati de nedescris- dar Domnul l-a restabilit in cele din urma pentruca El poate...
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
C.H.SPURGEON
POVERI ARUNCATE ASUPRA LUI
"Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit."
Psalmul 55.22
Această povara este grea: las-o asupra Celui Atotputernic. Atâta timp cât o porţi tu, ea te striveşte; dar pentru braţul Său, aceasta n-are nici o greutate. Dacă totuşi Dumnezeu te cheamă să o porţi mai departe, El te va sprijini. Ea va fi asupra Lui şi nu asupra ta. Vei fi în aşa fel susţinut sub ea, încât povara va fi o binecuvântare. Cheamă-L pe Domnul în ajutor şi vei sta în picioare sub greutatea care, în ea însăşi, te-ar încovoia.
Teama noastră cea mare este ca nu cumva încercarea să ne depărteze de pe cărarea datoriei; dar Domnul nu va îngădui acest lucru. Dacă suntem sinceri înaintea Lui, El nu va îngădui ca întristarea noastră să ne depărteze de la umblarea în neprihănire, în Isus, El ne priveşte ca neprihăniţi şi tot în Isus El ne păzeşte.
Şi pentru timpul de acum? Te gândeşti să umbli singur prin încercările de azi? Vrei ca sărmanii tăi umeri să fie zdrobiţi de povara care te apasă? Părăseşte această nebunie. Spune toată durerea ta Domnului şi arunc-o asupra Lui. Nu arunca povara ta ca s-o iei din nou numaidecât; ci arunc-o asupra Domnului şi lasă-i-o Lui o dată pentru totdeauna. Atunci vei merge uşor ca un credincios bucuros, scăpat de acum înainte de grijă şi cântând laude măreţului Purtător de poveri.
No comments:
Post a Comment