PENTRU abbu ( from Noe)

Pentru Abbu,

Mi se pare că sunteţi o persoană greu redutabilă, ceea ce este un câştig pentru dialogul nostru. Prevedeţi şi paraţi dinainte argumentele pe care le-ar putea aduce interlocutorul. Nu e rău de loc!

Numai că discuţia noastră trebuie dusă pe documentele pe care le avem, şi nu pe presupoziţiile noastre sau pe analize tributare ideologiilor societăţii care ne-a format.

Spuneţi că creştinii l-au transformat pe Yeshua, rabinul, în Mesia şi apoi în Dumnezeu. Spuneţi că Isus nu a pretins iniţial că este Mesia (El aştepta Împărăţia lui Dumnezeu şi pe Mesia); spuneţi că El nu ar fi pretins că este Mielul lui Dumnezeu, ci alţii i-au hrănit ideea că este Mesia şi ulterior a acceptat-o şi El, pretinzând ceva din Cartea lui Daniel, şi anume că El este Fiul Omului prefigurat în acea carte. Iarăşi, susţineţi că Isus nu a pretins oamenilor să creadă în El, şi că a fost “divinizat” prin dogmele adoptate la conciliile bisericeşti.

Poziţia dumneavoastră nu se deosebeşte mult de a teologilor “creştini” liberali, care scriu la fiecare decadă o altă biografie a lui Isus şi produc o altă portretizare a lui Isus, în funcţie de ideologia la care subscriu şi în funcţie de interesele pe care le au. Chiar marxiştii au produs “un Isus” care a revoluţionat societatea şi a luptat pentru drepturile celor săraci!

Iată informaţiile nedistorsionate pe care le avem despre Isus din Evanghelii:

1. Isus a pretins că este Dumnezeu

La vârsta de 12 ani, Isus este admonestat de mama lui, când l-au pierdut la Templu cu cuvintele: “Tatăl tău şi cu mine eram îngrijotaţi…” (Luca 2:48). El însă îi răspunde: “Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Deci la vârsta de 12 ani Isus ştia că Dumnezeu este Tatăl lui!

În evanghelia lui Ioan 14:1 sunt înregistrate cuvintele lui Isus: “Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine!” El pretinde oamenilor să creadă în El aşa cum cred în Dumnezeu!

În aceeaşi evanghelie 14:9 Isus spune unui ucenic care vrea experienţa ultimă, şi anume, “Arată-ne pe Tatăl!” La această cerinţă Isus i-a răspuns: “Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” Isus susţine nici mai mult nici mai puţin că El este Dumnezeu.

Unui tânăr interesat de viaţa veşnică şi care îl întreabă: “Bunule Învăţător, ce trebuie să fac  ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus îi răspunde cu o întrebare: “Pentru ce Mă numeşti bun? Nu este Unul singur, Dumnezeu?!” Isus îl întreabă dacă a recunoscut în El pe Dumnezeu! Că aceasta este realitatea, înţelegem din cele spuse de Isus în altă ocazie: “Voi, cari sunteţi răi ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri.” Isus nu se pune alături cu ceilalţi oameni, ci El se pune alături cu Dumnezeu care este bun, singurul bun!

Isus i-a întrbat pe oponenţii săi: “Cine dintre voi mă poate dovedi de păcat?” Nici un om nu poate susţine că nu are păcat, decât dacă este un mincinos! Isus a pretins că este fără păcat (numai Dumnezeu este fără păcat) şi duşmanii lui nu au putut să îl contrazică!

Isus a pretins că iartă păcatele oamenilor, deşi duşmanii lui i-au reproşat că numai Dumnezeu iartă păcatele! (Marcu 2). Iată că din nou Isus pretinde că este Dumnezeu! El a avut dreptul să ierte pe oameni pentru că a plătit cu moartea lui pentru păcatele noastre. El însuşi a spus că trupul lui se frânge pentru noi, şi sângele lui se varsă pentru iertarea păcatelor noastre (Matei 26:16-29). Nu Ioan Botezătorul l-a făcut Mielul lui Dumnezeu, ci însuşi Dumnezeu a promis lui Avraam că va purta de grijă să dea oamenilor un miel pentru păcatele lor!  Christos, Paştele noastre, a fost jertfit!

El, Isus, a citat cuvintele: “Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi numai lui să Îi slujeşti!” (Luca 4:8) şi tot El a aceptat închinarea oamenilor!

Întrebat de marele preot sub jurământ dacă el este Mesia, Fiul celui Preaînalt, Isus i-a răspuns: “Da!” (Matei 26:63-64).

Concluzia: Nu conciliile bisericeşti l-au declarat Dumnezeu pe Isus, ci El s-a declarat pe sine Dumnezeu! Isus a ales 12 ucenici pentru a forma noul popor al lui Dumnezeu, aşa cum în vechime cei 12 fii ai lui Iacov au format poporul prim al lui Dumnezeu. Iată deci că Isus ştia despre misiunea sa de a alcătui un nou popor al lui Dumnezeu. Mai mult, El a vorbit despre Biserica Sa (Matei 16), deci a prevăzut naşterea credinţei creştine şi formarea Bisericii.

2. Dovezile divinităţii lui Isus

Isus a arătat că ne putem încrede în spusele lui, chiar dacă nu putem verifica tot ceea ce ne-a spus despre Sine.

-        A vindecat orice boală şi orice neputinţă umană.

-        A transformat apa în vin, şi a înmulţit nişte pâini hrănind mii de oameni.

-        A potolit furtuna şi a umblat pe ape.

-        A pretins că El este învierea şi viaţa şi a înviat morţi, printre care pe unul mort de patru zile, şi a făcut această minune în faţa multor oameni prezenţi la mormânt.

-        A cunoscut gândurile oamenilor (Scriptura spune că Dumnezeu cunoaşte gândurile oamenilor)

-        A profeţit moarte şi învierea Sa după trei zile de la moarte şi într-adevăr a înviat!

Toate cele menţionate mai sus au fost confirmate de martori oculari de ordinul sutelor!

Veţi spune că documentele nu sunt contemporane cu evenimentele, sau că martorii nu sunt vrednici de crezare, etc, etc. Dacă vreţi o discuţie pe aceste teme o putem avea. Daţi-mi voie să vă spun că de 2000 de ani încoace oamenii s-au străduit să găsească explicaţii plauzibile ale credinţei creştine, ale mormântului gol şi ale apatiţiilor lui Isus, aparte de învierea lui Isus, dar nu au putut. Nici un om sincer nu a putut analiza dovezile învierii lui Isus şi să rămână sceptic.

Cât de convingătoare este mărturia celor ce l-au văzut înviat? Un profesor de drept al Universităţii Harvard, Simon Greenleaf, considerat a fi una din cele mai mari somităţi în domeniul dreptului, a ţinut în faţa studenţilor săi discursuri despre evidenţe şi dovezi care pot fi admise în faţa instanţei şi despre pretenţii de evidenţe care nu pot fi admise într-o instanţă. Unul dintre studenţi l-a întrebat dacă a aplicat regulile acestea ale evidenţelor în cazul mărturiilor ce le avem despre învierea lui Isus. Fiind evreu, Simon Greenleaf nu a fost preocupat de problema învierii lui Isus. Dar în urma întrebării, el a hotărât să investigheze mărturiile pe care se bazează afirmaţia învierii lui Isus. La început a fost convins că învierea era o mare farsă a istoriei. Dar investigând evidenţele oferite de Scripturi a devenit un mare credincios în învierea Domnului Isus. Ulterior a scris o carte intitulată O Examinare a Mărturiei celor patru evanghelişti pe baza regulilor privitoare la dovezi aşa cum sunt admise în Tribunalele Justiţiei. (An Examination of the Testimony of the Four Evangelists by the Rules of Evidence Administered in the Courts of Justice.) In această carte el afirmă emphatic: Era imposibil ca apostolii să persiste în afirmarea lucrurilor pe care le-au narat dacă Isus Christos nu ar fi înviat din morţi. În acord cu regulile pe care le invocă, Simon Greenleaf a concluzionat că învierea lui Isus este cel mai bine dovedit eveniment al istoriei antice.

.

Viaţa, moartea şi învierea lui Isus au fost evenimentele cele mai dovedite ale istoriei antice – a spus la rândul lui Theodor Mommsen, cel mai mare istoric al antichităţii ce a trăit în secolul XIX, cel care a cules toate inscripţiile romane într-un Corpus Inscriptiorum Latinarum.

Dumneavoastră spuneţi: “daca acest revolutionar, tulburator al ordinii publice si a pozitiei rabinice, acest umanist bun la suflet, era pur si simplu arestat si aruncat in temnita langa Baraba, fara atata mediatica, azi nu auzeam nici de unul nici de altul...”

Tocmai aşa este: Dacă Isus nu ar fi înviat din morţi, nimeni nu ar şti nimic astăzi despre acel om care a trăit cu 2000 de ani înainte! Dar pentru că El a înviat (aşa după cum a spus), învierea lui a dovedit că tot ceea ce El a susţinut despre Sine este adevărat, şi de aceea ucenicii lui au umplut lumea cu acest mesaj al învierii, şi credinţa în Isus, Mesia, Dumnezeul venit în trup uman, s-a răspândit în toată lumea. Societăţile care au adoptat credinţa în Isus în mod real (protestantismul), au creat o civilizaţie aşezată pe principiile lui Isus în care fiecare individ este apreciat, în care libertatea de gândire şi religioasă este consfinţită, în care ştiinţele s-au putut dezvolta liber, în care democraţia şi societatea liberă au putut lua fiinţă şi au putut funcţiona.

Astăzi asistăm la o respingere a credinţei în Isus tocmai în aceste societăţi care au dat omenirii civilizaţia cea mai avansată, datorită credinţei în Isus. De fapt Isus a prezis acest lucru când a întrebat: “Când va veni Fiul Omului (referire la actul judecăţii finale din Cartea lui Daniel) va găsi oare credinţă pe pământ?

Încă un lucru care dovedeşte că Isus este Dumnezeul mântuitor care a luat trup uman, care a ispăşit păcatele noastre prin moartea lui, şi care dă viaţă veşnică celor ce cred în El.

Ceea ce El a spus se confirmă în experienţa noastră.

“Cine crede în mine, are viaţă veşnică.”

“Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi!”

Oricine vine cu credinţă la El, primeşte imediat iertarea (omul cunoaşte bucuria iertării şi o conştiinţă eliberată de vinovăţia păcatului), primeşte siguranţa vieţii veşnice şi o determinare de la care nu mai poate fi întors înapoi pentru nimic în lume.

   C. S. Lewis, un fost profesor de literatură medievală la Oxford, multă vreme un ateu, a ajuns să creadă în Isus şi a scris o lucrare intitulată: Liar, Lunatic or Lord? În această lucrare el arată că dacă citeşti documentle care le avem despre Isus nu ai în faţă decât aceste trei posibilităţi: Să spui că Isus a fost un mincinos (S-a făcut pe sine Dumnezeu, etc.) să spui că a fost un nebun, sau, să admiţi că a fost Dumnezeu (Lord). Dacă vrei să fii raţional, a spus C. S. Lewis, nu poţi concluziona decât că Isus a fost Dumnezeu!