PENTRU ABBU...(raspusul lui Noe)

Stimată Viorica Abbu,

Sunt necesare câteva clarificări. Când am spus că Islamul s-a răspândit şi încă se răspândeşte cu sabia, nu am avut în minte fiecare caz de convertire la Islam. Mă refeream la convertirile masive care s-au făcut cu sabia începând cu cetăţenii oraşului Mecca, continuând cu populaţiile cucerite în Asia şi Africa, şi apoi cu populaţiile din Europa (Albanezii şi Bosniecii au fost şi ei convertiţi cu sabia la Islam, sau mai bine zis cu alternativa de a fi asupriţi şi chiar ucişi, dacă nu se convertesc, sau de a fi răsplătiţi politic şi social, dacă se convertesc).

O religie care are nevoie de forţă ca să se extindă nu este de la Dumnezeu. Credinţa autentică în Dumnezeu apare în urma confruntării cu Adevărul, care convinge şi schimbă viaţa celui ce îl primeşte.

În privinţa convertiriloor la care faceţi aluzie. Care sunt contradicţiile credinţei iudeo-creştine pe care le exploatează Islamul? Eu ştiu doar una ce poate fi invocată, şi anume doctrina Trinităţii. Dar din moment ce Dumnezeu este incomprehensibil, nu putem avea pretenţia că Îl putem înţelege. Cum este Dumnezeu transcendent, tangent şi immanent în acelaşi timp? Simplu. Fiinţa Dumnezeirii există în trei personae. Tatăl este transcendent şi noi nu putem să Îl cunoaştem. Logosul este tangent (s-a întrupat şi a venit în contact cu noi). Astfel am putut să îl vedem pe Dumnezeul nevăzut şi putem să îl cunoaştem. În fine, prin Spiritul Sfânt, Dumnezeu este immanent, fiind prezent în noi, care avem credinţa biblică în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, sau Dumnezeul Domnului nostrum Isus Christos.

Despre convertiri

Să revenim însă la convertiri, pentru că acest subiect are ponderenţă în întrebările dimneavoastră. Unii oameni trăiesc în confuzie cu privire la credinţa adevărată, deoarece au loc atâtea convertiri în lume, dinspre fiecare religie înspre fiecare altă religie. Există credincioşi mozaici care se convertesc la creştinism; există creştini care se convertesc la mahomedanism şi există musulmani care se convertesc la creştinism; există budişti şi taoişti şi hinduşi care se convertesc la o altă religie. Cum putem şti care religie are adevărul mântuitor? Pentru a răspunde la această întrebare o să apelez la o convertire celebră pentru a demonstra că adevăratele convertiri au loc într-o singură direcţie, şi anume de la credinţele necreştine la credinţa creştină în Domnul Isus.

Mă refer la convertirea lui Saul din Tars. Puteţi citi istoria convertirii lui expusă de trei ori în cartea Faptele Apostolilor.  Pe scurt, Saul din Tars era speranţa iudaismului în lupta pe care această credinţă o dădea împotriva unei secte ce apăruse printre evrei, credinţa că Isus Nazarineanul era Mesia cel aşteptat de veacuri. Saul era convins că Isus era un impostor, şi era hotărât să facă tot ce îi stătea în putinţă pentru a opri răspândirea credinţei în Isus. Astfel a participat la prigoanele creştinilor, fiind martorul principal în uciderea cu pietre a unuia numit Ştefan. Apoi a pornit o prigoană atât de mare împotriva evreilor ce credeau că Isus este Mesia, încât toţi evreii creştini din Ierusalim au fugit în alte locuri, unde răspândeau credinţa în Isus. Saul a obţinut aprobarea conducătorilor evrei din Ierusalim de a aresta şi a pune în temniţă pe evreii ce s-au creştinat în Damasc. Pe drumul Damascului însă, Saul se întâlneşte cu Isus, şi după ce înţelege gravitatea faptei lui, devine creştin. Chiar de la convertire, un evreu creştin din Damasc (Anania) îi spune lui Saul ce mult va avea de suferit din pricina credinţei în Isus. Fără să şovăiască, Saul se botează şi începe să predice în sinagogile Damascului că Isus este Mesia, sau Christosul. Se face un complot împotriva lui din care scapă fiind dat jos peste zidul cetăţii într-un coş. Ajuns la Ierusalim, viaţa lui este din nou în pericol, şi pleacă şi de acolo. Timp de aproximativ 30 de ani Saul din Tars, numit şi Pavel, nu face altceva decât să răspândească credinţa în Isus atât la Evrei cât şi la Goim (neamuri). Viaţa lui este presărată cu bătăi, lanţuri, închisori, biciuiri, împroşcări cu pietre, etc.

Am spus că această convertire a lui Saul dovedeşte că singurul tip de convertire reală este convertirea la credinţa creştină, şi iată de ce.

1. Când s-a convertit la creştinism Saul era un duşman de moarte al creştinismului. Ce l-a făcut să abandoneze această duşmănie şi să devină creştin? Nimic altceva decât Adevărul care l-a înţeles când s-a întâlnit cu Isus cel înviat! Arătaţi-mi astfel de convertiri la celelalte religii. Vreun individ care a urât cu toată inima mohamedanismul şi şi-a făcut scop al vieţii combaterea mohamedanismului, care a luptat ani de zile împotriva mahomedanismului, dar care la un moment dat din duşman înverşunat devine credincios în doctrina lui Mahomed!? Ştiţi vreunul? Nu există nici unul în lume! Dar eu vă arăt sute, mii de cazuri de oameni care au urât credinţa în Isus, care au luptat împotriva acestei credinţe, şi care totuşi, la un moment dat au devenit dintr-o dată creştini, pentru că au văzut lumina!
2. Când Saul a devenit creştin el a pierdut poziţia înaltă pe care o avea în cadrul iudaismului. Se năruia atunci un vis, visul de a ajunge probabil cel mai proeminent evreu al vremii sale. Saul era tânăr, dar déjà stătea pe un scaun în Sinedriul poporului evreu! Era cel mai înaintat în religia strămoşească din generaţia lui – spune el despre sine. Când a devenit creştin Saul a avut mult de pierdut, şi totuşi s-a convertit. Cauza? A văzut lumina. Pot să vă dau exemple din istoria românilor de domni români care au devenit “turciţi” adică au îmbrăţişat credinţa mahomedană. Bunăoară, fratele lui Vlad Ţepeş (Radu cel Frumos), sau Mihnea Turcitul. De ce au devenit mahomedani? Ce au pierdut când au devenit mahomedani? Nu au pierdut nimic! Dimpotrivă, au câştigat simpatia Porţii şi domnia ţării! Convertirile lor au fost motivate de câştig, nu de adevăr! Arătaţi-mi un om astăzi care are totul de pierdut făcându-se mahomedan, şi care totuşi se face mahomedan. Nu există niciunul. Dar eu vă arăt sute, mii de oameni care au avut totul de pierdut prin convertirea la credinţa creştină, şi totuşi au făcut-o. Cauza? Au văzut lumina!
3. Devenind creştin, Saul din Tars a avut de suferit enorm. A fost urmărit cu furie de duşmanii credinţei creştine şi prigonit fără mişă. De multe ori a fost la un pas de moarte, şi de fapt a sfârşit-o ca martir. De ce a fost gata să sufere atât de mult pentru noua credinţă? Pentru că a văzut lumina! Arătaţi-mi şi mie oameni care se convertesc la mahomedanism fiind ameninţaţi cu moartea dacă se convertesc, şi ştiind că tot restul vieţii lor va fi sub ameninţarea cu moartea! Ştiţi vreunul? Nu există nici un caz în istorie!

Vedeţi, convertirile de tipul în care un om urăşte o credinţă şi apoi o adoptă cu bucurie şi cu cea mai mare devotare, au loc într-o singură direcţie, din afara creştinismului la credinţa în Isus.  Niciodată invers.

Apoi, convertirile în care cineva are totul de pierdut şi totuşi o face, au loc într-o singură direcţie, din afara creştinismului la credinţa în Isus. Niciodată invers.

În fine, cazurile în care cineva are de înfruntat persecuţiile cele mai mari, chiar pierderea vieţii, şi totuşi se converteşte la credinţa ce îi aduce persecuţii, convertirile de acest fel au loc  într-o singură direcţie, din afara creştinismului la credinţa în Isus. Niciodată invers.

Iată de ce convertirile la credinţa în Domnul Isus sunt reale, sunt autentice, şi sunt convetiri la adevăr.