O PRIVIRE RETROSPECTIVA... (2011)

   

 Cu citiva ani in urma... (nu-mi vine sa cred ca timpul trece atit de repede) aveam o sefa, pe nume Elvia, de origine mexicana. Eram asa de diferite una de alta... mi-a fost greu sa gasesc ceva comun cu ea. Geloasa si suspicioasa, era mereu ingrijorata ca cineva nu-i da suficienta atentie. Mi-amintesc ca simtea nevoia sa ma umileasca din cind in cind ca sa se simta importanta (eram singura femeie din departament); asa ca dupa o vreme m-am luminat asupra acestui lucru suficient cit sa creez din cind in cind cite o situatie unde ma umileam eu singura, ca mi se parea mai usor de acceptat - plus ca eram pregatita pentru asta din moment ce alegeam eu momentul cind si cum sa se intimple... si astfel ii satisfaceam necesitatea asta de a se simti in control. Lucrase acolo de vreo 30 si ceva de ani, cunostea pe toata lumea... dar in secret era mereu urmarita de gindul ca cineva se uita la ea de sus. Avea si motive... pe parcurs, in loc sa se emancipeze si sa invete tehnologia care era atit de agresiv incorporata in procesele noastre, s-a multumit sa stea pe laturi si sa actioneze mai mult ca o secretara sau ca un clerk... tinind hirtiile in ordine... si facind tot felul de comisioane, chiar si pentru celelalte departamente cu care aveam tangente in lucrul nostru... dar chestii care nu erau de datoria noastra sa le facem. Asta ca sa-si umple timpul si sa para ocupata.
    Cum nu-mi place sa-mi stea nimeni in ceafa cind lucrez, n-am respins niciodata cele mai dificile lucrari pe care mi le dadea, mai ales cind am vazut ca ele imi dau un soi de independenta. Si Elvia s-a straduit sa-mi puna pe birou tot ce i s-a parut mai incurcat - tot ce nu-i convenea sau era respins de ceilalti. Fiind cea mai noua in department, nu prea aveam ce sa comentez. Unele zile au fost grele... dar situatia m-a obligat sa invat sa inteleg ce aveam de facut... plus ca stiam ca nu minuiam engleza la fel de bine ca ceilalti si trebuia sa compensez cumva. Dar tocmai situatiile astea dificile pe care am fost obligata sa le depasesc mi-au fost de cel mai mare folos.  
     Nimeni nu se indesa niciodata sa se amestece in lucrarile mele de teama sa nu sfirseasca pe biroul lor. Si ce bine mi-a mai prins treaba asta. M-am disciplinat sa-mi placa sa fac cele mai dificile treburi si in curind am putut sa le fac in timp record si sa nu dau socoteala nimanui de nimic cind era vorba de lucrarile astea dezagreabile. Si am devenit stapina pe domeniul meu, si chiar si pe timpul meu. N-a fost usor "sa-mi placa" sa fac ceea ce nu-mi placea... dar asta m-a ajutat mult.
     Uneori asa este si in vata... ocolim unele lucruri dificile si traim cu teama lor in suflet; cind am putea sa le confruntam si sa le intelegem... si posibil sa le rezolvam. Asa mi-am trait viata... si sint obosita adesea... dar de cite ori stau drept in fata problemelor cu care ma confrunt... pina la urma le inving... si-mi recapat astfel independenta.
    Si acum citiva ani, Elvia s-a pensionat. Am crezut o vreme ca n-o sa scap de situatia aia pina-i lumea. Dar a plecat cind a implinit 55 de ani. Si s-a intimplat ca... i-am luat locul. Am mai putina educatie ca ceilalti colegi ai mei (cu deosebirea ca ei s-au educat aici in America, iar eu in Romania), am un accent puternic... si inca ma lupt cu noua tehnologie, care nici mie nu-mi place... dar am invatat sa fiu tot ce n-a fost Elvia... si asta a fost formula succesului meu pina acuma. Daca stau bine sa ma gindesc... ii datorez mult acestei femei...
    A trebuit insa sa treaca ceva timp la mijloc ca sa vad ca poate sa iasa ceva bun din ceva... nu chiar atit de bun. Dar Dumnezeu care cunoaste sfirsitul si inceputul inainte de a fi vreunul din ele... nu ne lasa sa trecem prin nicio situatie din viata care nu are un scop, un rost... Asa ca infrunta, confrunta viata cu tot ce are... ca nimic nu se intimpla fara voia Lui. Si Dumnezeu poate sa aduca victorie si scop in orice situatie, oricit ar parea de fara noima... Tine minte asta: El stie si El poate - si nimic pe lumea asta nu este vesnic - asa ca,  increde-te deplin in El!... N-o sa ai regrete...