30 September 2011
29 September 2011
MULTUMESC CA M-ATI INTIMIDAT CU EVANGHELIA
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
29 septembrie 2011
NOTA: Dintr-o greseala a mea, editia aceasta a scrisorii saptamanale a AFR care trebuia sa apara joi a aparut cu o zi mai tarziu. Imi cer scuze pentru intarziere.
Leonard Farauanu, AFR ClujMULTUMESC CA M-ATI INTIMIDAT CU EVANGHELIA
Ocazional la AFR primim, in confidenta, corespondenta din partea unor tineri romani din Romania sau Moldova, unii dintre ei plecati in tarile Scandinave, Marea Britanie sau Olanda, in care ne comunica lucruri diverse legate de viata lor, printre care si unele intime. Ne scriu pentru ca au nevoie de ajutor. Le multumim pentru increderea pe care o au in noi si in dorinta sincera pe care o avem sa-i ajutam in masura in care putem. Ii incurajam sa continue sa ne scrie. Una din problemele cu care unii dintre ei se confrunta e atractia catre persoane de aceleasi sex. Citim cu atentie si ingrijorare mesajele sincere ale acestor tineri care doresc sa scape de aceasta anomalie.
Unii ne scriu ca au biruit, altii ca au falimentat, dar ca nu se lasa. Mesajele lor ne provoaca la o si mai multa seriozitate pentru valori si soarta tinerei generatii. Majoritatea acestor tineri sunt dusi in eroare de propaganda la care sunt expusi in media ori in cercurile de prieteni pe care le au. Unii sunt impinsi de curiozitate si apoi regreta.
Istoria acestor tineri nu este unica. Este un fenomen raspindit in societatile occidentale, si incepe sa fie simtit chiar si in biserici. Crestinii americani au lansat cu citeva decade in urma conferinte si cursuri speciale pentru tinerii care doresc sa-si elimine simtamintele pentru persoane de acelasi sex. Astfel de tineri traiesc si in Romania si in comunitatile romane din strainatate. Poate unii dintre ei ne sunt vecini, copii, locuiesc in acelasi bloc cu noi, pe aceasi strada, ori stam langa ei in biserica Duminica. Indraznim sa spunem ca poate unii dintre ei sunt chiar preoti ori pastori. Toti suntem tinta ispitelor si a lucrarii celui rau. Avem insa datoria sa ne preocupe situatia unor astfel de tineri. Sa ii ajutam sa iasa si sa scape. Ostracizarea lor nu este o solutie si nici nu trebuie luati in ras ori batjocoriti. Dar nici aprobarea modului lor de viata nu e. Trebuie ajutati sa iasa din capcana in care au cazut. Asta cere efort, rabdare si perseverenta.
Privind acest subiect am dat peste marturia alaturata a unui pastor din Texas. Familia lui insa nu l-a abandonat, nici sotia nu a divortat de el. Dimpotriva, toti s-au strins in jurul lui si l-au sprijinit ani de zile sa isi revina la identitatea data lui de Dumnezeu. Astazi e sot si tata fericit. Motivul, spune el, este ca atunci cind traia in pacat, cei din jurul lui nu l-au aplaudat ci l-au “ofensat cu Evanghelia.” Astazi multumeste tuturor pentra ca fost “ofensat.”
Marturia lui a fost tradusa si prelucrata de Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. A fost publicata pe 29 august in publicatia americana Baptist Press cu titlul “Thanks for offending me with the Gospel.” In engleza poate fi citit aici: http://www.bpnews.net/BPFirstPerson.asp?ID=36014
Mulţumesc că m-aţi intimidat cu Evanghelia
Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc după Mike Goeke
Problema
În calitate de persoană implicată în misionarismul creştin, am observat o anumită tendinţă în creştere în ultimii ani. Se pare că noi, ca creştini, individual, şi ca Biserică, colectiv, suntem foarte preocupaţi să ne diminuăm exprimarea exterioară a credinţei noastre, de teamă să nu îi incomodăm pe alţii. Uneori, cei ce vorbesc în sprijinul credinţei îşi diluează cumva credinţa şi mesajul pentru a fi siguri că nimeni nu se simte ofensat. Oamenii ignoră unele comportamente greşite ale prietenilor lor ca să nu îi jignească. Se caută acele relaţii şi medii sociale în care se evită posibilele situaţii conflictuale, pentru ca nimeni să nu se simtă incomod.
În ultima vreme m-am întâlnit cu situaţii in care conflictul de idei părea iminent, dar nici una dintre părţi nu a vrut să facă pasul de deschidere. Asta m-a făcut să mă gândesc la credinţa mea. În ce măsură cred în Hristos? Dacă cred, de ce îmi este teamă să le vorbesc deschis altora despre credinţa în El? Dacă îmi pasă de aproapele meu, nu ar trebui să risc incomodarea lor atunci când e vorba de mântuirea lor?
Eram „Ofensat”
Adevărul e că Evanghelia lui Hristos şi Adevărul lui Dumnezeu sunt prin natura lor intimidante. Sunt asemenea unei săbii care desparte, aduce la suprafaţă şi pătrunde până în cele mai ascunse locuri. Ne conduce la Dumnezeu, la adevăr, la vindecare, la împlinire şi la libertate. Gândindu-mă la asta, mi-am amintit de o perioadă din viaţa mea în care mă simţeam foarte ofensat de prietenii şi familia mea. Îmi părăsisem soţia pentru a-mi construi o viaţă definită de atracţia mea faţă de acelaşi sex. Voiam ca prietenii şi familia să accepte ce fac, să mă încurajeze şi să nu pună la îndoială comportamentele mele. M-am simţit incomodat de creştinismul lor şi, pentru o vreme, m-am îndepărtat de cei ce mă iubeau şi de Biserică.
Astăzi însă, după 13 ani, aş vrea să le mulţumesc din inimă soţiei mele, părinţilor şi familiei, precum şi prietenilor cărora le-a păsat de mine suficient de mult ca să mă ofenseze. Mă cutremur când mă gândesc la implicaţiile din viaţa mea dacă cei din jurul meu ar fi acceptat minciuna că a iubi pe cineva înseamnă a-l încuraja în păcatele lui. Atunci când mi-am părăsit soţia, ea mi-a spus direct că ştie că Dumnezeu mă poate scăpa din căderea aceea şi că nu va intenta divorţ. Şi-a apărat interesele dar în acelaşi timp a continuat să mă iubească şi să mă ajute să-mi revin.
Părinţii mei (şi alţi membri ai familiei) mi-au spus că ce fac eu e greşit. Au cumpărat cărţi şi alte materiale şi au încercat să mă convingă să merg la un psiholog. De asemenea, mă sunau frecvent ca să vadă ce fac, îmi trimiteau bani când aveam nevoie, veneau la ziua mea de naştere şi îmi plăteau avionul ca să vin acasă de sărbători. Veneau cu avionul în oraşul meu şi mă invitau la cină ca să poată sta de vorbă cu mine şi să mă convingă să abandonez drumul pe care apucasem. De asemenea, îmi trimiteau cărţi poştale şi scrisori de dragoste şi confirmare a prieteniei noastre.
M-am simţit incomodat de fiecare dintre ei. Fiecare m-a enervat. Erau pentru mine nişte bigoţi, încuiaţi, ignoranţi şi plini de ură. Dacă chiar m-ar fi iubit, le-am spus eu, ar fi trebuit să mă accepte şi să mă susţină în stilul de viaţă pe care mi-l alesesem. Le-am ignorat telefoanele şi i-am privit cu scepticism. Am făcut tot ce am putut ca să rup legăturile cu cei ce mă ofensau. Ei însă nu au renunţat. Nu mi-am cântat în strună, dar nici nu au renunţat la mine.
O Viata Noua
La un moment dat am luat o carte de la tatăl meu. Nu am vrut-o – o consideram „propagandă extremistă de dreapta” – dar am luat-o ca să-l fac să tacă. Eram decis să trag o linie şi să rup orice legătură cu soţia mea, cu familia şi cu prietenii. Însă Dumnezeu nu dormea. Cartea de la tatăl meu nu mă condamna, dar îmi arăta că iubirea sentimentală şi siropoasă a lui Dumnezeu, pe care mi-o însuşisem eu ca credinţă, era o minciună. Îmi arăta dragostea puternică a unui Mântuitor înviat şi mă invita să răspund acelei iubiri. Oamenii ofensatori din viaţa mea erau acolo, cu dragoste şi răbdare ca întotdeauna, fără a-mi arunca în faţă păcatele mele, ci aşteptând să păşească împreună cu mine pe drumul de eliberare.
Astăzi căsnicia mea este refăcută şi consolidată. Am trei copii minunaţi şi îmi conduc viaţa după Cuvântul lui Dumnezeu. Relaţiile mele de familie s-au vindecat şi sunt mai apropiat acum de prietenii mei decât am fost vreodată. Atunci când îi ascult pe cei ce se frământă cum să nu îi intimideze pe alţii cu mesajul lor, când îi văd cum îşi schimbă întregul sistem de referinţă al credinţei lor pentru a-i face pe alţii să se simtă bine, când îi văd că îngăduie comportamente greşite doar că să evite conflicte, mă întreb unde aş fi fost eu astăzi dacă Stephanie ar fi înaintat divorţ aşa cum voiam eu să facă. Mă întreb unde aş fi fost acum dacă părinţii şi prietenii mei ar fi fost alături de mine când voiam să divorţez de ea, şi dacă m-ar fi susţinut în noua mea identitate. Mă întreb unde aş fi fost dacă creştinii din jurul meu ar fi fost „amabili” cu mine şi m-ar fi bătut aprobator pe umăr. Mă cutremur la gândul acesta. Ştiu că i-ar fi durut cumplit să mă piardă, dar m-au iubit suficient de mult ca să-şi asume acest risc.
Vă mulţumesc, prieteni, că m-aţi intimidat, indispus şi ofensat. Atunci, adevărul pe care mi l-aţi înfăţişat era „o mireasmă a morţii” pentru mine (2 Corinteni 2:15), dar astăzi este „o mireasmă a vieţii spre viaţă”.
PROGRAM AFR
Cu ani in urma AFR a demarat proiectul “Speranta si vindecare pentru homosexuali.” http://www.homosexualitate.ro. A fost initiat si continua sa fie promovat de dl Bogdan Mateciuc. Cei interesati, sunt invitati se viziteze acest program la http://www.homosexualitate.ro Este, credem noi, cea mai amplă bază de documentare asupra homosexualităţii in limba romana, a cauzelor şi posibilităţilor de tratare a acesteia.
DACA-I VOIA DOMNULUI...
Una din frustrarile zilnice este faptul ca facem planuri si programam lucruri de facut pentru noi sau pentru altii si...nu se intimpla- nu reusim sa ducem tot ce ne-am propus la bun sfirsit. Am devenit meticulosi, metodici, avem liste, facem programari, ne educam ca sa avem cunostinte suficiente, punem timp la dispozitie...dar anumite lucruri pe care le dorim atit de mult...nu se implinesc. Urmarea este ca sintem nefericiti, dezamagiti, suparati pe noi, suparati pe cei care nu ne inlesnesc viata, situatia, nu ne ajuta sau ne stau impotriva.
Nu odata am suferit astfel de dezamagiri si nu odata m-am uitat la cei dragi ai mei trecind prin aceste momente grele. Sint astea intr-adevar necazuri? Noi le tratam ca fiind necazuri dar ele sint doar planuri de-ale noastre care nu ne-au reusit. Exemplu - am vrut sa cumparam ceva mai mare , mai scump decit ne permite buzunarul. Ok, am facut planuri, chiar investitii - dar ...ceva s-a intimplat ca planurile noastre nu s-au materializat. Chiar asa mare catastrofa sa fie? Stiu ca putem face tragedie din asta...sau tratam situatia ca si cind ar fi. Chiar daca am investit si bani si timp si energie...si deci suferim ceva pierderi - dar nicidecum nu-i rupere de nori si o sa ne reabilitam ...mai ales ca ne-o facem de cele mai multe ori singuri cind lucram de capul nostru si fara aprobare de sus...
Exista un verset care spune clar ca noi facem planurile - noi oamenii - dar ca Dumnezeu este cel care le implineste. Si iaca ca am ajuns la vorba lui Buna mea si a altor frati batrini pe care mi-i amintesc. Ei ziceau cam asa de fiecare data...de fapt cind vorbeai cu ei despre orice, nu lipsea fraza de mai jos...
-Pai...ma duc in cutare loc, sau fac cutare lucru...daca-i voia Domnului.
Asemenea expresii rar mai auzi ...sau mai degraba le-am lepadat cu totii din vocabularul nostru. Ai si ride de cineva daca L-ar invoca pe Domnul in afacerile lui marunte de fiecare zi. Daca vrea Domnul? Pai ...eu sa vreau si este suficient. Imi fac lista, imi fac programarile si le iau la rind...Ca si Nemrod la Turnul Babel...construim ca avem in mina schita arhitecturala a fiecarui obiectiv ce l-am programat. Cine ne poate sta impotriva?
Daca stau si ma gindesc asa...uite de unde ne vine frustrarea si nefericirea. Vrem prea mult...vrem ceea ce nu ne chiar trebuie si insistam sa nu-L intrebam pe Domnul despre tot ce planuim...
Ma intreb daca dupa concluzia asta am sa incep sa folosesc vorba aia batrina si inteleapta mai des ..."Daca este voia Domnului"...Stiu ca voia Lui este sa o folosesc...dar ...o sa?
Nu odata am suferit astfel de dezamagiri si nu odata m-am uitat la cei dragi ai mei trecind prin aceste momente grele. Sint astea intr-adevar necazuri? Noi le tratam ca fiind necazuri dar ele sint doar planuri de-ale noastre care nu ne-au reusit. Exemplu - am vrut sa cumparam ceva mai mare , mai scump decit ne permite buzunarul. Ok, am facut planuri, chiar investitii - dar ...ceva s-a intimplat ca planurile noastre nu s-au materializat. Chiar asa mare catastrofa sa fie? Stiu ca putem face tragedie din asta...sau tratam situatia ca si cind ar fi. Chiar daca am investit si bani si timp si energie...si deci suferim ceva pierderi - dar nicidecum nu-i rupere de nori si o sa ne reabilitam ...mai ales ca ne-o facem de cele mai multe ori singuri cind lucram de capul nostru si fara aprobare de sus...
Exista un verset care spune clar ca noi facem planurile - noi oamenii - dar ca Dumnezeu este cel care le implineste. Si iaca ca am ajuns la vorba lui Buna mea si a altor frati batrini pe care mi-i amintesc. Ei ziceau cam asa de fiecare data...de fapt cind vorbeai cu ei despre orice, nu lipsea fraza de mai jos...
-Pai...ma duc in cutare loc, sau fac cutare lucru...daca-i voia Domnului.
Asemenea expresii rar mai auzi ...sau mai degraba le-am lepadat cu totii din vocabularul nostru. Ai si ride de cineva daca L-ar invoca pe Domnul in afacerile lui marunte de fiecare zi. Daca vrea Domnul? Pai ...eu sa vreau si este suficient. Imi fac lista, imi fac programarile si le iau la rind...Ca si Nemrod la Turnul Babel...construim ca avem in mina schita arhitecturala a fiecarui obiectiv ce l-am programat. Cine ne poate sta impotriva?
Daca stau si ma gindesc asa...uite de unde ne vine frustrarea si nefericirea. Vrem prea mult...vrem ceea ce nu ne chiar trebuie si insistam sa nu-L intrebam pe Domnul despre tot ce planuim...
Ma intreb daca dupa concluzia asta am sa incep sa folosesc vorba aia batrina si inteleapta mai des ..."Daca este voia Domnului"...Stiu ca voia Lui este sa o folosesc...dar ...o sa?
28 September 2011
Cind esti in disperare...si totu-n jur se naruie, Cind nu mai ai pe nimeni...alearga la Isus!!!
http://unhealthygirl.com/2011/09/27/back/
Vin chiar acum...vin chiar acum...nu te sfii ci crede-n El. Pacatele iti iarta El si-odihna El iti da...
Vin chiar acum...vin chiar acum...nu te sfii ci crede-n El. Pacatele iti iarta El si-odihna El iti da...
FLORI PENTRU CELLA...
Treceti pe la ea si lasati si voi o floare...
27 September 2011
LA CELE TARMURI...
Februarie 2 1992 pentru multi care au trait acea zi poate a fost o zi ca toate celelalte zile...poate o zi chiar plictisitoare. Pentru mine insa a fost ziua cind perspectiva mea despre viata si moarte s-a schimbat pentru totdeauna. Dupa un accident care m-a tinut in spital pe morfina o luna jumate, si in medicamente care sa-mi calmeze gindurile ziua si visele noaptea, a trebuit eventual sa ma confrunt cu noul mod de a vedea viata.
Unde inainte traiam tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, cu un Dumnezeu plasat undeva intr-un viitor foarte indepartat cu a carui existenta aveam sa ma ocup serios ...chiar foarte serios - dar undeva in viitorul cit se poate de indepartat posibil, am ajuns sa gindesc la viata doar prin prisma mortii sau la moarte ca parte din viata...nu stiu exact care.
M-au indopat cu medicamente o perioada lunga si cu discutii interminabile cu doctori profilati pe aceste simptome si probleme - pe care ei le numesc post trauma syndroms. Un lucru nu au putut schimba- faptul ca orideunde o iei si oricum o explici viata este eventual finita. Si apoi vine...pentru majoritatea oamenilor- necunoscutul.
Imi amintesc momentul acela unic in care am realizat ca mor...si singurul gind pe care l-am avut a fost...unde ma duc? Si m-am rugat "Doamne Isuse, ia sufletul meu" cu toata pasiunea si credinta si puterea pe care am gasit-o in mine...
Dar am supravietuit acelui moment - o adevarata minune . Nu multi supravietuiesc la 12.000 de Volti. Insa perspectiva vietii trecuta prin acel moment din viata mea s-a schimbat pentru totdeauna. Dupa mult counseling si cutii de medicamente am hotarit in mintea mea sa fac pace cu moartea. Din moment ce este inevitabila...mi-am zis eu...din moment ce mai devreme sau mai tirziu voi trece prin acel moment, ar fi mai bine sa ma imprietenesc cu acest gind.
Majoritatea ne gindim la moarte ca la un sfirsit...ca la o despartire; de fapt moartea este doar un inceput...si o intilnire. Ne ducem pe rind, fiecare la ceata noastra si sintem petrecuti aici si asteptati dincolo. Putem considera paharul de jumatate gol sau...paharul de jumatate plin. Considerind ca ne-am asigurat vesnicia si ne-am incredintat sufletul Domnului Isus care a platit pretul Mintuirii noastre, ramine doar sa ne acomodam cu gindul plecarii spre alte zari. Cei care au emigrat din Romania in alte tari pot sa isi imagineze mai usor cum va fi.
In primul rind...la plecare, emigrantul trebuie sa-si imprastie tot ce a adunat in viata si sa plece doar cu o bocceluta mica in care de obicei comoara cea mai mare sint pozele...amintirile pe care le ia cu el. Cam asa se intimpla si la plecarea de aici...numai ca amintirile sint undeva in constiinta noastra- toate experientele si relatiile- legaturile pe care le-am facut pe pamint...atit si nimic mai mult!
Cred ca problema noastra cea mai grava este ca nu vorbim de cer cum emigrantii vorbesc de pilda si se intereseaza de locul unde vor merge. Noi visam la America, gindeam la America si mai incercam sa invatam cite un cuvint englezesc ...ne pregateam pentru noua viata. Cit de usoara ar fi plecarea spre cer daca ne-am pregati putin pentru ea...daca ne-am interesa cum este acolo, daca am dori , daca am visa cerul...daca l-am anticipa...
Ne-asteapta un loc pregatit special pentru noi...si-mi imaginez ca al meu va avea un piriu care sa treaca prin mijloc ...si multi pomi...si multe flori...si broscute si ratuste si greieri si ...noaptea licurici. Dimineata as asculta ciocirliile intr-o veranda afara si as gusta cea mai minunata ceasca de frappucinno cu placinte cu brinza facute de Buna mea...Bineinteles Buna ma asteapta la sosire - de cum ajung pe peronul cerului. Noi am planuit sa petrecem vesnicia impreuna. Numai atita ma duce imaginatia deocamdata - ca stiu ca sint limitata la ceea ce stiu si cunosc de pe pamint - dar stiu ca daca Dumnezeu a pus pe primul om intr-o gradina atit de minunata Gradina Edenului...cu cit mai minunat va fi locul pe care-l pregateste acum in cer pentru mine. V-ati gindit cum o sa fie locul pe care il pregateste pentru voi? Poate n-ar fi rau sa va ginditi un pic...
Unde inainte traiam tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, cu un Dumnezeu plasat undeva intr-un viitor foarte indepartat cu a carui existenta aveam sa ma ocup serios ...chiar foarte serios - dar undeva in viitorul cit se poate de indepartat posibil, am ajuns sa gindesc la viata doar prin prisma mortii sau la moarte ca parte din viata...nu stiu exact care.
M-au indopat cu medicamente o perioada lunga si cu discutii interminabile cu doctori profilati pe aceste simptome si probleme - pe care ei le numesc post trauma syndroms. Un lucru nu au putut schimba- faptul ca orideunde o iei si oricum o explici viata este eventual finita. Si apoi vine...pentru majoritatea oamenilor- necunoscutul.
Imi amintesc momentul acela unic in care am realizat ca mor...si singurul gind pe care l-am avut a fost...unde ma duc? Si m-am rugat "Doamne Isuse, ia sufletul meu" cu toata pasiunea si credinta si puterea pe care am gasit-o in mine...
Dar am supravietuit acelui moment - o adevarata minune . Nu multi supravietuiesc la 12.000 de Volti. Insa perspectiva vietii trecuta prin acel moment din viata mea s-a schimbat pentru totdeauna. Dupa mult counseling si cutii de medicamente am hotarit in mintea mea sa fac pace cu moartea. Din moment ce este inevitabila...mi-am zis eu...din moment ce mai devreme sau mai tirziu voi trece prin acel moment, ar fi mai bine sa ma imprietenesc cu acest gind.
Majoritatea ne gindim la moarte ca la un sfirsit...ca la o despartire; de fapt moartea este doar un inceput...si o intilnire. Ne ducem pe rind, fiecare la ceata noastra si sintem petrecuti aici si asteptati dincolo. Putem considera paharul de jumatate gol sau...paharul de jumatate plin. Considerind ca ne-am asigurat vesnicia si ne-am incredintat sufletul Domnului Isus care a platit pretul Mintuirii noastre, ramine doar sa ne acomodam cu gindul plecarii spre alte zari. Cei care au emigrat din Romania in alte tari pot sa isi imagineze mai usor cum va fi.
Cred ca problema noastra cea mai grava este ca nu vorbim de cer cum emigrantii vorbesc de pilda si se intereseaza de locul unde vor merge. Noi visam la America, gindeam la America si mai incercam sa invatam cite un cuvint englezesc ...ne pregateam pentru noua viata. Cit de usoara ar fi plecarea spre cer daca ne-am pregati putin pentru ea...daca ne-am interesa cum este acolo, daca am dori , daca am visa cerul...daca l-am anticipa...
Ne-asteapta un loc pregatit special pentru noi...si-mi imaginez ca al meu va avea un piriu care sa treaca prin mijloc ...si multi pomi...si multe flori...si broscute si ratuste si greieri si ...noaptea licurici. Dimineata as asculta ciocirliile intr-o veranda afara si as gusta cea mai minunata ceasca de frappucinno cu placinte cu brinza facute de Buna mea...Bineinteles Buna ma asteapta la sosire - de cum ajung pe peronul cerului. Noi am planuit sa petrecem vesnicia impreuna. Numai atita ma duce imaginatia deocamdata - ca stiu ca sint limitata la ceea ce stiu si cunosc de pe pamint - dar stiu ca daca Dumnezeu a pus pe primul om intr-o gradina atit de minunata Gradina Edenului...cu cit mai minunat va fi locul pe care-l pregateste acum in cer pentru mine. V-ati gindit cum o sa fie locul pe care il pregateste pentru voi? Poate n-ar fi rau sa va ginditi un pic...
26 September 2011
DIN GRADINA INIMII...
Si...urmatorul lucru pe care l-am facut a fost sa cumpar citeva plante de rosii- de diferte marimi, rasaduri de castraveti...o tufa de patrunjel, dovlecei, fasole, porumb...ma rog...un inceput de toata frumusetea. Si am dat drumul la apa sa ude; numai ca ...nu mi-am facut timp sa plivesc.
Tot am aminat...ba ca plivesc miine, ba poimiine. Odata a fost prea cald, altadata am fost prea obosita...pina cind au crescut buruienile in asa hal ca s-a facut o mica padurice. M-am uitat dupa rosii...unele erau coapte dar le mincasera melcii...fasolea s-a incilcit pe undeva pe jos...un pui de porumb s-a inaltat un pic mai sus dar eram asa de dezamagita ca nu m-a impresionat de loc...si am lasat buruienile sa-si faca de cap.
.......................................
Asa este viata noastra daca nu bagam de seama. Unii dintre noi am pornit in viata cu ginduri si sperante si planuri minunate. Am sadit o gradina de virtuti si valori...care mai de care mai frumoase...ne-am educat si ne-am straduit sa adunam in visteria inimii tezaure care sa ne ajunga o viata intreaga. Dar...pe parcurs am pierdut elanul...ne-am lasat furati de alte lucruri...am devenit nepasatori, uituci...si pe cind ne-am trezit ...gradina inimii noastre a fost inundata de buruieni. Si cresc buruienile astea mai mari si mai puternic decit orice alte plante...si nu le deranjeaza nici seceta , nici soarele prea puternic- orice conditii le sint prielnice si se labarteaza cu nerusinare...se intind in toate directiile...infloresc...si fac milioane de seminte ...
Si odata gradina inimii inundata de vicii si obiceiuri proaste si pacate si pacatele de toate felurile ...buruienile astea au radacini adinci si greu sa le mai scoti. Ce efort enorm sa cureti gradina de buruieni...Unii nu mai reusesc sa o curete niciodata; si chiar daca scot buruienile, periodic mai rasare iarasi si iarasi cite o planta din vechile seminte...Care sinteti gradinari cit de cit...stiti exact cita munca cere o gradina; si cei care vreti sa va tineti viata curata si sa grijiti de valorile si virtutile care va sint dragi...stiti ca trebuie sa vegheati, sa lucrati, sa jertfiti timp si dragoste...si sa stati tari in deciziile luate...
"Asa dar fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamintesti, ca sa traim dupa indemnurile ei. Daca traiti dupa indemnurile ei, veti muri; dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai. Caci toti ceice sint calauziti de Duhul lui Dumnezeu sint fii ai lui Dumnezeu." Romani 8:12-14
Cartea "Paşi" de Daniel Mitrofan oferită cititorilor
Însumând 650 de pagini şi 467 documente şi texte fotografiate, cartea Paşi este oferită cititorilor la preţul de $10 bucata. Preţul acesta este pentru cei ce o comandă înainte de tipărire.
Un adevărat deposit de documente legate de activitatea Bisericilor Baptiste în perioada comunistă, cartea face o analiză a fenomenului colaboraţionist la nivelul păstorilor şi a altor lucrători creştini.
Având în vedere recenta obstrucţionare a accesului la dosarele securităţii, şi inaccesibilitatea dosarelor aflate la externe, cartea Paşi va rămâne pentru o vreme nedefinită singura sursă de cunoştinţă veridică a funcţionării cultului baptist în perioada comunistă din perspectiva colaborării elementelor de responsabilitate cu securitatea.
Când faceţi comanda gândiţi-vă să o faceţi cadou prietenilor şi copiilor voştri, care au nevoie să cunoască istoria reală a celor ce au trăit sub comunism şi au fost supuşi la ispita grea, dar în acelaşi timp subtilă a colaborării.
Pentru comenzi vă rugăm să vă adresaţi fratelui Cristi Brad la 847 630 5850 sau m4cbrad@yahoo.com.
Anunțul a fost general, pentrucă noi sîntem la începutul acestui proces de tipărire a cărții Pași și pentrucă prețul efectiv al cărții depinde, unde locuiește cumpărătorul, cîte cărți comandă, etc. Dacă locuiți în America în zona Chicago, unde sîntem și noi, costul cărții este $10, pentrucă nu trebuie să plătiți taxele poștale, dacă trebuie să trimitem cartea prin USPS, costul total este de $14.Pentru comenzi vă rugăm să vă adresaţi fratelui Cristi Brad la 847 630 5850 sau m4cbrad@yahoo.com.
Dacă locuiți în România, acolo încă nu avem o persoană de legătură, dar credem că în cel mai scurt timp o vom avea și vă vom da datele necesare.
De asemeni cine vrea să facă donații pentru cartea Pași, acestea se pot face pe numele Bisericii Logos Baptist Ministries, care vor fi tax deductible , iar adresa poștală pe plic va fi adresa :
Logos Baptist Ministries, cu mențiunea „cartea Pași”, folosind adresa :
Chris Brad.
9532 N Tripp Ave.
Skokie IL. 60076.
25 September 2011
Ceva despre rugaciune...
Dar sa trec la lucrurile interesante pe care le-a spus. Sint multe amanunte pe care le cunoastem. Rugaciunea este imperativa- necesara fiecarui credincios care vrea sa aiba o relatie personala cu Dumnezeu. Este una sa stim despre cineva...ca am citit in carti sau un articol sau l-am citit sau am vazut un interviu pe o pelicula - si cu totul altceva este cind cunoastem in persoana pe acel Cineva. Biblia spune sa ne "rugam neincetat" ( 1Tesaloniceni 5:17).
Ce mi s-a parut mie nou...desi era ceva ce stiam de multa vreme- dar de data asta a rezonat mai mult ca altadata era faptul ca a ne ruga neincetat nu cere neaparat sa lasam tot ce facem la o parte si sa ne prosternem ca si musulmanii de 5 ori pe zi sau sa repetam ca si catolicii aceleasi si aceleasi cuvinte pina se usca scuipatul pe cerul gurii si - imi pare rau daca am ofensat pe cineva cu ceea ce am spus. Dar daca Dumnezeu este ca un Tata, atunci imaginati-va sa aveti un copil care vine repede cu presul de citeva ori pe zi si se inchina si apoi isi ia vesta cu exploziv sau cauta dupa o alta nevasta inca la virsta copilariei...sau care repeta cu mintea amortita si ochii incrucisati aceleasi si aceleasi cuvinte...I-am vazut la televizor cum se roaga la Maria Magdalena repetind exact aceeasi fraza de citeva sute de ori...si m-am intrebat...care mama sau tata ar vrea sa aiba un astfel de copil ? Sa aiba o astfel de relatie cu copilul pe care-l iubeste?
Biblia specifica sa ne rugam neincetat in dorinta de a ne spune sa-L includem pe Dumnezeu in toate actiunile noastre. Avem de facut o decizie? Il intrebam pe Dumnezeu in mintea noastra...il rugam sa faca liniste in gindurile noastre si sa ne dea lumina asupra lucrului respectiv. Sa nu facem lucrurile de capul nostru ca mai intotdeauna iasa prost. Cum ar fi daca atunci cind vedem sau auzim ambulanta sau pompierii ca trec pe linga noi am spune in gind o rugaciune pentru cei a caror viata probabil a luat o cotitura grava...se afla intr-un accident sau o criza oarecare? Cum ar fi sa tinem legatura, dialogul cu cerul permanent?
Dintre toate lucrurile pe care le putem face cu folos....rugaciunea este investitia cea mai importanta...cu rezultatele cele mai avantajoase. De ce atunci o practicam atit de putin?
24 September 2011
Pe voi ce va reconecteaza cu trecutul?
O mina de pamint, citeva pietre dintr-un fost piriu care se varsa in Jiu…imi reconstruiesc de fiecare data momente vechi asezate cu migala in memorie. Am impresia ca lucrurile palpabile reconecteaza memoria cu amintirile pe care cu greu le putem scoate citeodata din cufarul vremii…(in poza Biserica Baptista din Petrila - unde mi-am petrecut clipe de neuitat in primii 25 de ani de viata si mai jos casa bunicii...in fata careia tronau primavara bujorii, viorelele, iar mai tirziu gherghinele...)
23 September 2011
PINA UNDE AM MERGE CA SA COMUNICAM CU COPIII NOSTRI?
Focus on the family a avut o emisiune ieri – despre copiii surzi. N-am ascultat chiar de la inceput asa ca unele amanunte le-am putut doar intelege din restul discutiei. Era un tata care povestea despre fiica lui de 5 ani care era surda. Ne descria el frustrarea pe care o avea ca nu poate sa comunice cu fiica lui asa cum ar fi vrut.
Au cautat el si sotia lui o scoala pentru surzi si scoala era la 3 ore distanta de unde locuiau. Au incercat ei sa gaseasca de lucru in zona aia, dar n-au reusit . Si-au dus fetita la scoala…si au trebuit sa o lase acolo de luni pina vineri; si povestea omul cu glasul tremurind cum a inteles ca micuta lui s-a simtit abandonata- dar nu avea ce altceva sa faca.
In afara de chestiile astea marunte, dar dureroase, pe care le intimpina o familie cu un copil care este diferit de ceilalti copii, dadea el niste statistici. De pilda, dintre parintii copiilor surzi, doar 10 % pot comunica cu copiii lor. Dintre acestia doar 2 % din tati invata limba semnelor si 8% dintre mame. Este absolut tragic – cind te gindesti la numarul mic de parinti care nu pot sa aiba o discutie intima cu copiii lor.
O alta problema – bisericile nu sint echipate cu materialele si serviciile necesare ca sa se adreseze surzilor. Din totalul de oameni surzi, spunea el…doar 2% il cunosc pe Isus Christos ca Domn si Mintuitor. Daca o biserica are un translator pentru surzi, chiar si acolo nu exista o partasie si o societate a celor care nu aud- pentru ca si ei ar trebui sa aiba undeva un grup in care sa se simta bine. Cum ei nu “aud” decit in fata lor…amestecati cu restul lumii, li se pare adesea ca oamenii vorbesc despre ei. Noi putem vorbi si sa ne uitam in alta parte fara sa ne gindim la altceva…ochii se duc aiurea uneori peste lucruri si oameni. Dar surzii se uita la gura si la semnele cu care vorbesc si nu pot intelege atitudinea noastra prea bine.
Povestea el ca, in dorinta de a gasi tot ce putea gasi in ajutorul fiicei lui surde, pe linga ca a invata limba semnelor, a vizitat o facultate pentru surzi si era in cautarea unor casete cu povesti religioase pentru copiii surzi- dar n-a gasit nicaieri. Asa ca s-a dus o statie de TV si a incercat sa creeze programe pentru surzi. Povestea ca atunci cind a vizitat facultatea (nu-mi amintesc unde era- undeva prin Sud- pentru surzi) una dintre doamnele care l-a intilnit pe coridor si care avea o functie in conducerea facultatii, stind de vorba cu el, spunea ca in 15 ani de cind lucra ea acolo, el era doar al doilea tata care s-a aventurat cu fiica lui sa viziteze aceasta institutie.
Dupa mai multe straduinte, reuseste sa scoata ceva filmulete pentru copiii surzi. Vizitind o biserica mai tirziu si vorbind despre acest subiect atit de drag inimii lui, a fost acostat la urma de o familie care era evident aveau o fetita surda. Ei beneficiasera de o astfel de caseta si i-au putut da citeva amanunte foarte emotionale despre impactul pe care aceasta caseta a avut-o asupra fetitei lor.
Ei spuneau ca in fiecare seara se rugau impreuna la masa…si ca fetita lor se ruga – in felul ei si ea. Dar nu se ruga singura niciodata. Dupa ce a vizionat insa caseta, a venit la e si le-a spus foarte surprinsa…”Voi stiti ca si Dumnezeu intelege limba mea - limba semnelor)?” Asta pentru ca pina in acel moment ea nu a realizat ca Dumnezeu poate sa o inteleaga fara sa rosteasca cineva ceea ce ea spune prin semne.
Avem copii care vad si aud si avem asa un timp dificil sa ii facem sa ne intelaga, sau sa le explicam despre Dumnezeu. Imi imaginez doar cit de greu este sa transmiti informatii si ginduri atit de subtile si pline de inteles – unui surd - cind ai la dispozitie un numar restrins de semne- si devine atit de greu sa descrii altceva in afara obiectelor- sa descrii emotii, stari sufletesti…dragostea infinita a Lui Dumnezeu…
……………….
Daca un parinte al unui copil surd invata o limba noua doar ca sa comunice cu copilul lui, ma intreb de ce unii dintre noi nu facem mai multe eforturi cu copiii nostri care vad si aud…Sau avem toate mijloacele sa putem sa comunicam cu ei…dar ne cheltuim timpul cu altceva? Subiect de pus pe…ginduri…
Au cautat el si sotia lui o scoala pentru surzi si scoala era la 3 ore distanta de unde locuiau. Au incercat ei sa gaseasca de lucru in zona aia, dar n-au reusit . Si-au dus fetita la scoala…si au trebuit sa o lase acolo de luni pina vineri; si povestea omul cu glasul tremurind cum a inteles ca micuta lui s-a simtit abandonata- dar nu avea ce altceva sa faca.
In afara de chestiile astea marunte, dar dureroase, pe care le intimpina o familie cu un copil care este diferit de ceilalti copii, dadea el niste statistici. De pilda, dintre parintii copiilor surzi, doar 10 % pot comunica cu copiii lor. Dintre acestia doar 2 % din tati invata limba semnelor si 8% dintre mame. Este absolut tragic – cind te gindesti la numarul mic de parinti care nu pot sa aiba o discutie intima cu copiii lor.
O alta problema – bisericile nu sint echipate cu materialele si serviciile necesare ca sa se adreseze surzilor. Din totalul de oameni surzi, spunea el…doar 2% il cunosc pe Isus Christos ca Domn si Mintuitor. Daca o biserica are un translator pentru surzi, chiar si acolo nu exista o partasie si o societate a celor care nu aud- pentru ca si ei ar trebui sa aiba undeva un grup in care sa se simta bine. Cum ei nu “aud” decit in fata lor…amestecati cu restul lumii, li se pare adesea ca oamenii vorbesc despre ei. Noi putem vorbi si sa ne uitam in alta parte fara sa ne gindim la altceva…ochii se duc aiurea uneori peste lucruri si oameni. Dar surzii se uita la gura si la semnele cu care vorbesc si nu pot intelege atitudinea noastra prea bine.
Povestea el ca, in dorinta de a gasi tot ce putea gasi in ajutorul fiicei lui surde, pe linga ca a invata limba semnelor, a vizitat o facultate pentru surzi si era in cautarea unor casete cu povesti religioase pentru copiii surzi- dar n-a gasit nicaieri. Asa ca s-a dus o statie de TV si a incercat sa creeze programe pentru surzi. Povestea ca atunci cind a vizitat facultatea (nu-mi amintesc unde era- undeva prin Sud- pentru surzi) una dintre doamnele care l-a intilnit pe coridor si care avea o functie in conducerea facultatii, stind de vorba cu el, spunea ca in 15 ani de cind lucra ea acolo, el era doar al doilea tata care s-a aventurat cu fiica lui sa viziteze aceasta institutie.
Dupa mai multe straduinte, reuseste sa scoata ceva filmulete pentru copiii surzi. Vizitind o biserica mai tirziu si vorbind despre acest subiect atit de drag inimii lui, a fost acostat la urma de o familie care era evident aveau o fetita surda. Ei beneficiasera de o astfel de caseta si i-au putut da citeva amanunte foarte emotionale despre impactul pe care aceasta caseta a avut-o asupra fetitei lor.
Ei spuneau ca in fiecare seara se rugau impreuna la masa…si ca fetita lor se ruga – in felul ei si ea. Dar nu se ruga singura niciodata. Dupa ce a vizionat insa caseta, a venit la e si le-a spus foarte surprinsa…”Voi stiti ca si Dumnezeu intelege limba mea - limba semnelor)?” Asta pentru ca pina in acel moment ea nu a realizat ca Dumnezeu poate sa o inteleaga fara sa rosteasca cineva ceea ce ea spune prin semne.
Avem copii care vad si aud si avem asa un timp dificil sa ii facem sa ne intelaga, sau sa le explicam despre Dumnezeu. Imi imaginez doar cit de greu este sa transmiti informatii si ginduri atit de subtile si pline de inteles – unui surd - cind ai la dispozitie un numar restrins de semne- si devine atit de greu sa descrii altceva in afara obiectelor- sa descrii emotii, stari sufletesti…dragostea infinita a Lui Dumnezeu…
……………….
Daca un parinte al unui copil surd invata o limba noua doar ca sa comunice cu copilul lui, ma intreb de ce unii dintre noi nu facem mai multe eforturi cu copiii nostri care vad si aud…Sau avem toate mijloacele sa putem sa comunicam cu ei…dar ne cheltuim timpul cu altceva? Subiect de pus pe…ginduri…
21 September 2011
CEL MAI SCUMP AN DIN VIATA...
Am inceput munca…si de data asta 10 ore pe zi. Cred ca s-a observat si pe blog. Oricum, ceva ce ma inspira inainte si care n-am avut stind acasa sint programele de radio la care ascult si care ma inspira zilnic cind fac naveta.
Ieri de pilda an auzit citeva lucruri care mi s-au parut importante. Era vorba despre economie, cit economisim, si cit ar trebui sa punem deoparte pentru batrinete- iesirea la pensie. Sint absolut sigura ca multe lucruri care fac sens in State nu sint la fel in Romania - dar sint si lucruri care fac sens.
Discutia era bineinteles in lumina Bibliei si a intelepciunii pe care Dumnezeu ne-o da in felul cum trebuie sa ne organizam viata. Ce facem? Stam, nepasatori si nu muncim sau nu punem nimic deoparte pe ideea ca Dumnezeu a trimis corbii la Ilie sa il hraneasca sau…ne uitam la furnica si incepen sa agonisim ceva? Orice lucru dus la extrema este gresit. Daca Biblia spune sa nu ne ingrijoram ce o sa mincam sau cu ce sa ne imbracam, tot Biblia ne spune …"cu sudoarea fruntii" ne vom agonisi cele necesare traiului. Dumnezeu lucreaza…Domnul Isus s-a dus sa ne pregateasca un loc…femeia inteleapta isi imbraca casa…si omul vrednic munceste . Este de lucru in via Domnului- pe tarim spiritual si este de lucru la facutul corturilor ca si Apostolul ca sa nu stea povara pe spatele altora si sa-si procure cele necsare traiului.
La o emisiune "Focus on the Family" cu aproape 20 de ani in urma, ascultind…am inteles ca daca 10 % dam Domnului, cam tot atita trebuie sa punem deoparte pentru zile ploioase, pentru orice eventualitate, pentru cind vom fi bolnavi si neputinciosi…Procentajul este diferit de la o persoana la alta pentru ca si noi avem tabieturi si nevoi diferite. Si ne obisnuim cu un anume stil de viata pe care apoi simtim nevoia sa il mentinem. Am mai invatat sa nu cumpar pe credit daca se poate - mai ales pentru lucruri din casa, ci sa economisesc pentru acea canapea noua pe care vreau s-o cumpar sau birou sau scaun.
Asta a fost un inceput bun pentru mine - desi eram aproape de 40 de ani- pentru ca la virsta aia nu realizezi ca energia si capacitatea de munca se schimba catre batrinete…ca nu ramii tinar pentru totdeauna, ca uneori sanatatea este un factor care aduce aspecte noi si nu tocmai placute - dar pe care trebuie sa le depasim si pentru asta trebuie sa facem o pregatire in prealabil.
Tot cam pe atunci, dupa ce am avut la 38 de ani accidentul acela care ma putea "expira"…m-am hotarit sa cumpar insurenta pe viata. Am realizat ca cineva trebuie sa-mi creasca copiii daca mor si ca banii sint o necesitate.
Ieri am auzit despre ce ar trebui o persona care a depasit virsta de 50 de ani sa faca - cu privire la finante. Un amanunt interesant a fost faptul ca se spune ca cel mai scump an din viata noastra este - ultimul an de viata. Pe linga ingrijiri medicale acasa sau in centre de ingrijire- se mai adauga si cheltuiala pentru inmormintare. Deci trebuie sa fim pe faza si sa ne gindim si la aceste lucruri. Media de virsta in America este de 78 de ani- dar Dumnezeu rareori tine cont de citi ani am planuit noi sa traim. El are planurile Lui…si e bine sa ne pregatim : mai intii din punct de vedere spiritual- si asta nu ne costa nimic pentru ca Domnul Isus a platit toate cheltuielile…si apoi din punct de vedere omenesc- ca nu vrem sa lasam copiilor cheltuieli si probleme. Buna mea a venit in America la 68 de ani. Cind a fost in Romania a avut o asigurare de moarte- bineinteles si-a pierdut drepturile acolo. Cind a venit aici a intrat la lucru si a cerut unchiului meu sa ii caute o asigurare pentru asa ceva. Cind a murit, a avut bani suficienti si pentru flori nu numai pentru cheltuielile de inmormintare. Imi amintesc ca rugaciunea ei a fost dintotdeauna sa nu fie o povara pentru nimeni. Si pot spune ca Buna mea a fost pentru noi intotdeauna o binecuvintare.
O alta informatie pe care am aflat-o ieri era aceea ca de la 50 de ani trebuie sa economisim cam 15 % din venit- ca ne apropiem de timpul cind vrem sa iesim la pensie. De asemenea trebuie sa ne straduim sa ne platim loanurile ( imprumuturile) la banca pentru case si masini…si sa ne eliberam de toate datoriile.
O alta informatie intresanta a fost aceea ca 85% dintre milionari nu-si cumpara niciodata o masina noua. Ei prefera sa investeasca intotdeauna in ceva care are capacitatea de a-si mari valoarea in timp- iar masina ( daca nu este una clasica- veche) isi pierde intotdeauna din valoare. Plus ca la o masina noua pierzi cam 5.000 de dolari la ea numai pentru ca ai scos-o primul din parcarea magazinului. Se mai discuta faptul ca proprietatile de rentat sint o investitie buna dar uneori cu dureri de cap. Si asta o stiu din experienta. Prefer sa o dau casa cu chirie cu un pret mai mic, dar cuiva care stiu precis ca o s-o ingrijeasca- dar si asa sint atitea lucruri de cheltuit pentru o casa si toate alea trebuie facute la timp. Numai ca o casa rentata ajuta la Incomtax.
Asadar, astea sint citeva idei care mi s-au parut bune si au rezonat bine cu gindurile mele. Stiu ca am sa ma straduiesc sa fiu cit mai inteleapta cu ceea ce imi da Domnul, fara sa uit ca si altii pe linga mine mai au nevoie de ajutor. Sper ca aceste ginduri sa fie de ceva folos sau interes si pentru voi, cititorii mei… Acum… inapoi la lucru… ca daca avem de lucru asta este o binecuvintare in zilele astea unde nu se prea gaseste de lucru. Sudoarea este doar …o abureala care trece...
Ieri de pilda an auzit citeva lucruri care mi s-au parut importante. Era vorba despre economie, cit economisim, si cit ar trebui sa punem deoparte pentru batrinete- iesirea la pensie. Sint absolut sigura ca multe lucruri care fac sens in State nu sint la fel in Romania - dar sint si lucruri care fac sens.
Discutia era bineinteles in lumina Bibliei si a intelepciunii pe care Dumnezeu ne-o da in felul cum trebuie sa ne organizam viata. Ce facem? Stam, nepasatori si nu muncim sau nu punem nimic deoparte pe ideea ca Dumnezeu a trimis corbii la Ilie sa il hraneasca sau…ne uitam la furnica si incepen sa agonisim ceva? Orice lucru dus la extrema este gresit. Daca Biblia spune sa nu ne ingrijoram ce o sa mincam sau cu ce sa ne imbracam, tot Biblia ne spune …"cu sudoarea fruntii" ne vom agonisi cele necesare traiului. Dumnezeu lucreaza…Domnul Isus s-a dus sa ne pregateasca un loc…femeia inteleapta isi imbraca casa…si omul vrednic munceste . Este de lucru in via Domnului- pe tarim spiritual si este de lucru la facutul corturilor ca si Apostolul ca sa nu stea povara pe spatele altora si sa-si procure cele necsare traiului.
La o emisiune "Focus on the Family" cu aproape 20 de ani in urma, ascultind…am inteles ca daca 10 % dam Domnului, cam tot atita trebuie sa punem deoparte pentru zile ploioase, pentru orice eventualitate, pentru cind vom fi bolnavi si neputinciosi…Procentajul este diferit de la o persoana la alta pentru ca si noi avem tabieturi si nevoi diferite. Si ne obisnuim cu un anume stil de viata pe care apoi simtim nevoia sa il mentinem. Am mai invatat sa nu cumpar pe credit daca se poate - mai ales pentru lucruri din casa, ci sa economisesc pentru acea canapea noua pe care vreau s-o cumpar sau birou sau scaun.
Asta a fost un inceput bun pentru mine - desi eram aproape de 40 de ani- pentru ca la virsta aia nu realizezi ca energia si capacitatea de munca se schimba catre batrinete…ca nu ramii tinar pentru totdeauna, ca uneori sanatatea este un factor care aduce aspecte noi si nu tocmai placute - dar pe care trebuie sa le depasim si pentru asta trebuie sa facem o pregatire in prealabil.
Tot cam pe atunci, dupa ce am avut la 38 de ani accidentul acela care ma putea "expira"…m-am hotarit sa cumpar insurenta pe viata. Am realizat ca cineva trebuie sa-mi creasca copiii daca mor si ca banii sint o necesitate.
Ieri am auzit despre ce ar trebui o persona care a depasit virsta de 50 de ani sa faca - cu privire la finante. Un amanunt interesant a fost faptul ca se spune ca cel mai scump an din viata noastra este - ultimul an de viata. Pe linga ingrijiri medicale acasa sau in centre de ingrijire- se mai adauga si cheltuiala pentru inmormintare. Deci trebuie sa fim pe faza si sa ne gindim si la aceste lucruri. Media de virsta in America este de 78 de ani- dar Dumnezeu rareori tine cont de citi ani am planuit noi sa traim. El are planurile Lui…si e bine sa ne pregatim : mai intii din punct de vedere spiritual- si asta nu ne costa nimic pentru ca Domnul Isus a platit toate cheltuielile…si apoi din punct de vedere omenesc- ca nu vrem sa lasam copiilor cheltuieli si probleme. Buna mea a venit in America la 68 de ani. Cind a fost in Romania a avut o asigurare de moarte- bineinteles si-a pierdut drepturile acolo. Cind a venit aici a intrat la lucru si a cerut unchiului meu sa ii caute o asigurare pentru asa ceva. Cind a murit, a avut bani suficienti si pentru flori nu numai pentru cheltuielile de inmormintare. Imi amintesc ca rugaciunea ei a fost dintotdeauna sa nu fie o povara pentru nimeni. Si pot spune ca Buna mea a fost pentru noi intotdeauna o binecuvintare.
O alta informatie pe care am aflat-o ieri era aceea ca de la 50 de ani trebuie sa economisim cam 15 % din venit- ca ne apropiem de timpul cind vrem sa iesim la pensie. De asemenea trebuie sa ne straduim sa ne platim loanurile ( imprumuturile) la banca pentru case si masini…si sa ne eliberam de toate datoriile.
O alta informatie intresanta a fost aceea ca 85% dintre milionari nu-si cumpara niciodata o masina noua. Ei prefera sa investeasca intotdeauna in ceva care are capacitatea de a-si mari valoarea in timp- iar masina ( daca nu este una clasica- veche) isi pierde intotdeauna din valoare. Plus ca la o masina noua pierzi cam 5.000 de dolari la ea numai pentru ca ai scos-o primul din parcarea magazinului. Se mai discuta faptul ca proprietatile de rentat sint o investitie buna dar uneori cu dureri de cap. Si asta o stiu din experienta. Prefer sa o dau casa cu chirie cu un pret mai mic, dar cuiva care stiu precis ca o s-o ingrijeasca- dar si asa sint atitea lucruri de cheltuit pentru o casa si toate alea trebuie facute la timp. Numai ca o casa rentata ajuta la Incomtax.
Asadar, astea sint citeva idei care mi s-au parut bune si au rezonat bine cu gindurile mele. Stiu ca am sa ma straduiesc sa fiu cit mai inteleapta cu ceea ce imi da Domnul, fara sa uit ca si altii pe linga mine mai au nevoie de ajutor. Sper ca aceste ginduri sa fie de ceva folos sau interes si pentru voi, cititorii mei… Acum… inapoi la lucru… ca daca avem de lucru asta este o binecuvintare in zilele astea unde nu se prea gaseste de lucru. Sudoarea este doar …o abureala care trece...
20 September 2011
Pescarul
Traducere
Rodica Botan
Casa noastra era peste drum de intrarea la clinica Spitalului John Hopkins in Baltimore. Noi locuiam la parter iar primul etaj il rentam totdeauna la pacientii care nu locuiau in oras si trebuiau sa ramina mai mult timp in Baltimore pentru tratament.
Intr-o seara de vara pregateam cina, cind aud o bataie la usa, deschid si dau de un om tare, tare urit. Mi-am zis eu…" nu-i mai inalt decit baietelul meu de 8 ani", si l-am tintit lung cu privirea de sus si pina jos pe acest om marunt si cu o infatisare atit de ciudata.
Dar ceea ce era si mai repulsiv , era fata lui umflata mai mult intr-o parte, rosie si aratind ca o rana vie. Cu toate astea, vocea lui imi suna placut cind imi spuse "Buna seara". Va deranjez doar sa intreb daca nu aveti cumva o camera de inchiriat pentru la noapte. Am venit azi dimineata la tratament, de pe coasta de est si nu am autobuz de reintoarcere pina miine".
Mi-a mai spus ca de la prinz tot cauta dupa o camera sa inchirieze dar fara nici un succes. Nimeni nu are o camera libera…"cred ca din cauza fetei mele", a mai zis omul "Stiu ca arat teribil, dar doctorul mi-a spus ca , poate cu inca putin tratament"…
Am ezitat pentru un moment, dar cuvintele urmatoare m-au convins…"As putea sa dorm chiar si aici afara pe prispa pe scaunul asta …. Autobuzul meu pleaca devreme dimineata."
I-am spus insa ca o sa-i gasim un pat sa doarma dar sa astepte putin si sa se odihneasca pina termin cina. M-am dus inapoi in casa si am terminat cina si cind am fost gata cu mincarea, l-am poftit si pe el la masa. "Nu, multumesc", mi-a raspuns el…"am mincat deja"…si mi-a aratat o punga maronie...
Mi-am spalat vasele si m-am pus pe prispa in fata casei sa stau un pic de vorba cu el. Nu mi-a trebuit mult sa realizez ca omul asta avea o inima uriasa inghesuita intr-un corp marunt. Mi-a spus ca el este pescar de meserie si ca el o intretine pe fiica lui care avea cinci copii si un sot care nu putea munci din pricina unui accident care-l lasase neputincios.
Si nu mi-a spus asta ca sa se vaite …de fapt fiecare fraza era inceputa cu laude la adresa lui Dumnezeu care il binecuvinta asa de mult. Era multumit ca desi era bolnav cu un fel de cancer de piele, boala lui nu era dureroasa…si multumea lui Dumnezeu pentru ca-l ajuta inca sa isi intretina familia.
Cind veni timpul de mers la culcare, am pus un pat de campanie in camera copiilor mei pentru el. Cind m-am trezit de dimineata, asternutul era deja frumos impaturit si omul nostru astepta pe prispa.
A refuzat sa ia micul dejun, dar inainte de a pleca la autobuz, cu greutate, parca ar fi cerut o favoare uriasa, m-a intrebat daca poate veni pentru urmatorul tratament sa stea tot la noi. "N-am sa va deranjez de loc'', mai zise el…"pot dormi afara pe prispa". A facut o mica pauza, dupa care a mai zis…"Copiii tai m-au facut sa ma simt asa de bine…Oamenii mari sint deranjati cind imi vad fata, dar pe copiii tai vad ca nu-i deranjeaza". I-am spus ca il vom primi din nou cu placere.
Pentru urmatorul tratament, a venit un pic inainte de ora sapte dimineata. Ne-a adus ca dar un peste urias si un quart din cele mai mari si frumoase oysters pe care le vazusem vreodata. Mi-a spus ca le-a pescuit in dimineata aia, ca sa ni le aduca proaspete. Stiind ca a luat autobuzul dimineata la 4, mi-am facut in gind socoteala cit de dimineata s-a sculat ca sa pescuiasca pentru noi…
In anii ce au urmat, a venit mereu sa stea la noi cind venea la tratament si nu a fost odata sa vina cu mina goala, fara sa ne aduca peste proaspat sau verdeturi din propria lui gradina.
Alta data am primit pachete la posta…totdeauna aduse special: peste, oisters, spanac proaspat…or alte vegetale, cu minutiozitate spalate si aranjate. Ca sa ni le trimita trebuia sa mearga pe jos nu mai putin de trei mile…iar stiind cit de sarac era, facea ca darurile lui sa fie si mai valoroase…
Cind primeam aceste daruri, imi mai aminteam si de comentariile vecinei mele cind l-a vazut plecind de la noi in prima dimineata…"Ai tinut la tine peste noapte pe omul ala ingrozitor? Eu l-am alungat. Poti sa-ti pierzi chiriasii daca gazduiesti oameni ca el".
Si poate e adevarat ca am pierdut ceva chiriasi de citeva ori din cauza lui, …Dar…oh, numai daca ar fi putut ei sa-l cunoasca cu adevarat, propriile lor boli li s-ar fi parut mai usor de indurat. Stiu ca familia mea s-a simtit totdeauna onorata si binecuvintata sa-l fi cunoscut. De la el am invatat sa acceptam si cele rele fara sa cirtim si cele bune cu multumiri Lui Dumnezeu.
Nu demult am vizitat o prietena care avea o mica sera. Si cum imi arata toate florile ei, ne-am indreptat catre una care era mult mai frumoasa decit toate celelalte care le vazusem acolo…o crizantema galbena, ca o explozie de flori minunate…Spre surprinderea mea, prietena mea o pusese intr-o galeata dubita si ruginita. M-am gindit in sinea mea…''daca asta ar fi fost a mea, o puneam in cel mai frumos ghiveci de flori".
Prietena mea insa m-a facut sa-mi schimb pozitia. "N-am mai avut ghivece", mi-a zis ea, "si stiind cit o sa fie de frumoasa, m-am gindit ca n-o sa se supere sa stea in galeata asta ruginita, pina o sa o plantez in gradina…"
Cred ca s-a fi intrebat de ce rid cu atita placere…dar eu imi imaginam scena care s-a petrecut in cer…si cum Dumnezeu poate o fi zis cind a trebuit sa trimita sufletul acestui pescar sa se nasca pe planeta noastra…"Un suflet asa nobil...n-o sa se supere sa inceapa viata in corpul asta asa de mic"…
Toate astea s-au petrecut cu mult timp in urma…si imi imaginez cum in gradina lui Dumnezeu, acel suflet minunat o fi crescut deja inalt si frumos…
Dumnezeu nu se uita la lucrurile la care ne uitam noi. Oamenii se uita la omul dinafara, dar Dumnezeu ne cunoaste inima...
Rodica Botan
Casa noastra era peste drum de intrarea la clinica Spitalului John Hopkins in Baltimore. Noi locuiam la parter iar primul etaj il rentam totdeauna la pacientii care nu locuiau in oras si trebuiau sa ramina mai mult timp in Baltimore pentru tratament.
Intr-o seara de vara pregateam cina, cind aud o bataie la usa, deschid si dau de un om tare, tare urit. Mi-am zis eu…" nu-i mai inalt decit baietelul meu de 8 ani", si l-am tintit lung cu privirea de sus si pina jos pe acest om marunt si cu o infatisare atit de ciudata.
Dar ceea ce era si mai repulsiv , era fata lui umflata mai mult intr-o parte, rosie si aratind ca o rana vie. Cu toate astea, vocea lui imi suna placut cind imi spuse "Buna seara". Va deranjez doar sa intreb daca nu aveti cumva o camera de inchiriat pentru la noapte. Am venit azi dimineata la tratament, de pe coasta de est si nu am autobuz de reintoarcere pina miine".
Mi-a mai spus ca de la prinz tot cauta dupa o camera sa inchirieze dar fara nici un succes. Nimeni nu are o camera libera…"cred ca din cauza fetei mele", a mai zis omul "Stiu ca arat teribil, dar doctorul mi-a spus ca , poate cu inca putin tratament"…
Am ezitat pentru un moment, dar cuvintele urmatoare m-au convins…"As putea sa dorm chiar si aici afara pe prispa pe scaunul asta …. Autobuzul meu pleaca devreme dimineata."
I-am spus insa ca o sa-i gasim un pat sa doarma dar sa astepte putin si sa se odihneasca pina termin cina. M-am dus inapoi in casa si am terminat cina si cind am fost gata cu mincarea, l-am poftit si pe el la masa. "Nu, multumesc", mi-a raspuns el…"am mincat deja"…si mi-a aratat o punga maronie...
Mi-am spalat vasele si m-am pus pe prispa in fata casei sa stau un pic de vorba cu el. Nu mi-a trebuit mult sa realizez ca omul asta avea o inima uriasa inghesuita intr-un corp marunt. Mi-a spus ca el este pescar de meserie si ca el o intretine pe fiica lui care avea cinci copii si un sot care nu putea munci din pricina unui accident care-l lasase neputincios.
Si nu mi-a spus asta ca sa se vaite …de fapt fiecare fraza era inceputa cu laude la adresa lui Dumnezeu care il binecuvinta asa de mult. Era multumit ca desi era bolnav cu un fel de cancer de piele, boala lui nu era dureroasa…si multumea lui Dumnezeu pentru ca-l ajuta inca sa isi intretina familia.
Cind veni timpul de mers la culcare, am pus un pat de campanie in camera copiilor mei pentru el. Cind m-am trezit de dimineata, asternutul era deja frumos impaturit si omul nostru astepta pe prispa.
A refuzat sa ia micul dejun, dar inainte de a pleca la autobuz, cu greutate, parca ar fi cerut o favoare uriasa, m-a intrebat daca poate veni pentru urmatorul tratament sa stea tot la noi. "N-am sa va deranjez de loc'', mai zise el…"pot dormi afara pe prispa". A facut o mica pauza, dupa care a mai zis…"Copiii tai m-au facut sa ma simt asa de bine…Oamenii mari sint deranjati cind imi vad fata, dar pe copiii tai vad ca nu-i deranjeaza". I-am spus ca il vom primi din nou cu placere.
Pentru urmatorul tratament, a venit un pic inainte de ora sapte dimineata. Ne-a adus ca dar un peste urias si un quart din cele mai mari si frumoase oysters pe care le vazusem vreodata. Mi-a spus ca le-a pescuit in dimineata aia, ca sa ni le aduca proaspete. Stiind ca a luat autobuzul dimineata la 4, mi-am facut in gind socoteala cit de dimineata s-a sculat ca sa pescuiasca pentru noi…
In anii ce au urmat, a venit mereu sa stea la noi cind venea la tratament si nu a fost odata sa vina cu mina goala, fara sa ne aduca peste proaspat sau verdeturi din propria lui gradina.
Alta data am primit pachete la posta…totdeauna aduse special: peste, oisters, spanac proaspat…or alte vegetale, cu minutiozitate spalate si aranjate. Ca sa ni le trimita trebuia sa mearga pe jos nu mai putin de trei mile…iar stiind cit de sarac era, facea ca darurile lui sa fie si mai valoroase…
Cind primeam aceste daruri, imi mai aminteam si de comentariile vecinei mele cind l-a vazut plecind de la noi in prima dimineata…"Ai tinut la tine peste noapte pe omul ala ingrozitor? Eu l-am alungat. Poti sa-ti pierzi chiriasii daca gazduiesti oameni ca el".
Si poate e adevarat ca am pierdut ceva chiriasi de citeva ori din cauza lui, …Dar…oh, numai daca ar fi putut ei sa-l cunoasca cu adevarat, propriile lor boli li s-ar fi parut mai usor de indurat. Stiu ca familia mea s-a simtit totdeauna onorata si binecuvintata sa-l fi cunoscut. De la el am invatat sa acceptam si cele rele fara sa cirtim si cele bune cu multumiri Lui Dumnezeu.
Nu demult am vizitat o prietena care avea o mica sera. Si cum imi arata toate florile ei, ne-am indreptat catre una care era mult mai frumoasa decit toate celelalte care le vazusem acolo…o crizantema galbena, ca o explozie de flori minunate…Spre surprinderea mea, prietena mea o pusese intr-o galeata dubita si ruginita. M-am gindit in sinea mea…''daca asta ar fi fost a mea, o puneam in cel mai frumos ghiveci de flori".
Prietena mea insa m-a facut sa-mi schimb pozitia. "N-am mai avut ghivece", mi-a zis ea, "si stiind cit o sa fie de frumoasa, m-am gindit ca n-o sa se supere sa stea in galeata asta ruginita, pina o sa o plantez in gradina…"
Cred ca s-a fi intrebat de ce rid cu atita placere…dar eu imi imaginam scena care s-a petrecut in cer…si cum Dumnezeu poate o fi zis cind a trebuit sa trimita sufletul acestui pescar sa se nasca pe planeta noastra…"Un suflet asa nobil...n-o sa se supere sa inceapa viata in corpul asta asa de mic"…
Toate astea s-au petrecut cu mult timp in urma…si imi imaginez cum in gradina lui Dumnezeu, acel suflet minunat o fi crescut deja inalt si frumos…
Dumnezeu nu se uita la lucrurile la care ne uitam noi. Oamenii se uita la omul dinafara, dar Dumnezeu ne cunoaste inima...
19 September 2011
BROASCA SURDA...
Un grup de broaste calatoreau printr-o padure; la un moment dat, doua dintre ele au cazut intr-o groapa adinca. Cind celelalte broaste au realizat cit de adinca este groapa in care au cazut cele doua broaste, au inceput sa se agite pe margine , sa faca multa galagie sa le spuna celor din groapa ca situatia lor este imposibila…si ca sint deja ca si moarte. Cele doua broaste au ignorat insa ceea ce li se spunea si sareau cit puteau de sus, sperind ca au sa ajunga sa sara pe marginea groapei si sa se salveze. Broastele de pe margine continuau sa se vaiete si sa le spuna ca nu-i nici o speranta…distanta e mult prea mare si asta le este soarta…vor muri in groapa, precis. In cele din urma, una dintre broaste, obosita, s-a oprit sa se odihneasca si auzind ce spun broastele de pe margini, s-a apucat de plins si…n-a mai sarit; si curind a murit, de inima rea.
Cealalta broasca insa a continuat sa sara tot mai sus…cit putea de sus. Pline de bunavointa, broastele de pe margine s-au unit intr-un cor si o rugau pe broasca sa accepte ca asta ii este destinul si sa stea linistita sa astepte si ea sa moara. Dar broasca din groapa, incapatinata a sarit din ce in ce mai sus, pina cind una din sarituri a fost pe marginea gropii…reusise sa sara afara, sa se salveze. Cind au vazut-o afara, celelalte broaste , uimite au intrebat-o …
-Nu ne-ai auzit strigind la tine?
-Nu, raspunse broscuta…ca...sint surda…si sufla greu sarmana gifiind de oboseala. Am crezut ca ma incurajati si de aia saream din ce in ce mai tare!
………………
Doua lectii importante invatate de la citeva broaste galagioase:
1. Limba este un madular mic dar…puternic. Un cuvint de incurajare unei persoane care este cazuta, in necaz, in durere, poate sa o ridice, sa dea energii noi, sa o faca sa razbeasca prin greutati.
2 .Un cuvint de descurajare, poate sa fie marsul mortuar al cuiva…
Sa fim atenti ce vorbim. E greu de inteles cum, cite un cuvint de incurajare poate sa faca miracole. De vorbit aiurea poate oricine…dar e speciala persoana care stie si vrea sa incurajeze…
Cealalta broasca insa a continuat sa sara tot mai sus…cit putea de sus. Pline de bunavointa, broastele de pe margine s-au unit intr-un cor si o rugau pe broasca sa accepte ca asta ii este destinul si sa stea linistita sa astepte si ea sa moara. Dar broasca din groapa, incapatinata a sarit din ce in ce mai sus, pina cind una din sarituri a fost pe marginea gropii…reusise sa sara afara, sa se salveze. Cind au vazut-o afara, celelalte broaste , uimite au intrebat-o …
-Nu ne-ai auzit strigind la tine?
-Nu, raspunse broscuta…ca...sint surda…si sufla greu sarmana gifiind de oboseala. Am crezut ca ma incurajati si de aia saream din ce in ce mai tare!
………………
Doua lectii importante invatate de la citeva broaste galagioase:
1. Limba este un madular mic dar…puternic. Un cuvint de incurajare unei persoane care este cazuta, in necaz, in durere, poate sa o ridice, sa dea energii noi, sa o faca sa razbeasca prin greutati.
2 .Un cuvint de descurajare, poate sa fie marsul mortuar al cuiva…
Sa fim atenti ce vorbim. E greu de inteles cum, cite un cuvint de incurajare poate sa faca miracole. De vorbit aiurea poate oricine…dar e speciala persoana care stie si vrea sa incurajeze…
GINDUL DIMINETII...( ar putea fi si al serii...)
Vrem sau nu in relatia cu Dumnezeu, El este atit de mare si de necuprins si noi atit de mici si de nestiutori incit relatia este o vesnica calatorie inspre a-L cunoaste. Cu cit ne apropiem cu atita il cunoastem mai mult si mai bine. Cu cit sintem mai modesti si mai adevarati in sentimentele noastre cu atit calatoria spre El este mai usoara si cunoastem mai mult- cu cit sintem mai “importanti” in ochii nostrii cu atit sintem stagnati in relatia cu El. Dintre toti pacatosii cu care
Domnul Isus a avut de-a face numai de farisei s-a indepartat…de restul s-a apropiat de fiecare pacatos in parte.
Si mai cred ca unii cunoastem o parte si altii alta parte a Lui Dumnezeu si citeodata de-acolo vin certurile de vorbe. Raspunsurile nu le gasim intre noi- raspunsurile corecte sint la El si in Cuvintul Lui. Biblia spune ca cine-L cauta il va gasi ca El “se lasa gasit” Doar sa vrem…
Domnul Isus a avut de-a face numai de farisei s-a indepartat…de restul s-a apropiat de fiecare pacatos in parte.
Si mai cred ca unii cunoastem o parte si altii alta parte a Lui Dumnezeu si citeodata de-acolo vin certurile de vorbe. Raspunsurile nu le gasim intre noi- raspunsurile corecte sint la El si in Cuvintul Lui. Biblia spune ca cine-L cauta il va gasi ca El “se lasa gasit” Doar sa vrem…
NU NE UITATI...
Vä salutäm cu Pace si Bucurie in Domnul nostru! Fiti binecuvåntati voi si Casa voasträ !Multumiri fie aduse Lui ! GIVE THANKS!
P.S.Circulara aceasta este scrisä de cätre Pästorul nostru George Cojocaru,om mult incercat si iubit de EL,de DUMNEZEU.
Much Grace!
, Monica O. Un caz sever de miopie spiritualå ( Matei 7:3-5)
Realitatea nu este åntodeauna plåcutå.La nivel fizic,lumesc realitatea må readuce cu picioarele pe påmånt amintindu-mi nu numai de faimoasa frazå a lui Goya cå somnul ratiuni zåmisleste monstri dar totodatå si de starea mea de fragilitate si dependentå de alti oameni. Dependenta ånsotitå de fragilitate si de urgenta satisfacerea a nevoilor este un lucru dificil de manevrat pentru un crestin si nu rar scoate ån evidenta faptul real cå mai toti avem surcele in ochi. Ar fi fost OK dacå ar fi fost numai atåt.
Dar Isus spune cå realitatea are un nivel spiritual. Adevårata realitatea spune El apartine lui Dumnezeu. Acesta e un adevår prea dificil pentru mine, care åntodeaun sånt tentat så må mint pe mine ånsumi. Inseamnå oare aceasta cå eu tråiesc concomitent ån aceste douå forme de realitate? Intrebarea asta åmi pune probleme serioase pentru cå då nastere la o altå intrebare; Care realitate dominå in mine? Simt realitatea Lui ca un perpetum mobile. Incearcå så-te acunzi! Unde? Cuvintele lui Isus å-mi cauzeazå dureri de cap cånd El sustine mare si tare cå o cascadå de cuvinte si de prefåcåtorie nu au nici cel mai mic efect asupra acestei realitåti. Aici este sursa noastrå de angoaså! Luånd cuvintele Lui ån serios ajung la ciudata concluzie cå realitatea lui Dumnezeu poate fi mai brutalå decåt realitatea lumii. Dacå ar sti comitetul de la bisericå asta cred cå m-ar exmatricula si infiera ca eretic.
Ieri am fost readus la realitatea Lui de cineva care a deschis usa biroului meu. O fiintå frumoaså. Picatå din cer dupå metafora romåneascå. Dar cånd zågazurile sufletului au fost deschise fluvii de månie imbuteliatå dealungul anilor au schimonosit aceea frumusete åntr-un monstru al råzbunåri. Bårfe ån bisericå, infidelitate, pretentii egoiste, perfectionism spiritual si un duh de suspiciune pot transforma inima unui crestin åntr-un cimitir al måniei. Realitatea umanå contra realitåtii lui Dumnezeu.
Cartea spune: Måniati-va dar nu påcåtuiti! Nu låsa soarele så apunå peste månia ta! Esti suspicios despre comportamentul altora? Nu uita cå suspiciunea este o oglindå ån care te vezi pe tine ånsusi. Vai de mine! Realitatea lui Dumnezeu si bårna mea! Faimosul botanist,teolog si filosof Carl von Linne´ må impresioneazå cu profunda sa sensibilitate despre realitatea lui Dumnezeu. Ån limba stråmosilor nostri el zice: Naturam non facem saltum. Natura nu face salturi ( trad.mea) Nici Dumnezeunu face. Asa este natura Lui. El este meticulos. El nu trece niciodatå peste lucruri pe care noi le ignoråm. De exemplu peste bårne. Am de gånd så fac un control oftamologic spiritual. Am de gånd så revåd relatiile mele si unde gåsesc un nod gordian al måniei ,o nedreptate suferitå, surcele aici, surcele acolo, surcele pretutindeni ..……!!!. Mai bine må concentrez pe bårna mea. Ån concluzie realitatea lui Dumnezeu este probabil mai brutalå si mai onestå decåt realitatea lumii. Dar este mai sånåtoaså si aduce binecuvåntåri in aceastå lume si ån lumea care va veni.
George
P.S. Am fost reamintit de Monica O si de Vasile S. de importanta rugåciunii. Stiu ca majoritatea dintre voi se roagå mai mult decåt mine dar pentru såptåmåna aceasta doresc cel putini trei voluntari care au timp si bucurie så decice o orå pe zi acestei teme de rugåciune: Fiecare dintre noi så fim pe deplin constienti care sånt darurile spirituale ale fiecåruia si cum acestea functioneazå in grupul nostru. Care sånt darurile care functioneazå si cu care så glorificåm Numele Domnului aici in Göteborg.Trupul Lui Isus este ån deplinå armonie si toate mådularele au nevoie unul de celålat pentru lucrare. Vå doresc minunate aventuri ån lumea rugåciuni si de abia astept så vå våd si så vå aud ce descoperiri a-ti primit de la Domnul.
18 September 2011
FA-TI BINE SOCOTELILE...
…am auzit astazi o remarca despre intoarcerea obrazului. Cel care intorcea obrazul a anuntat…
-Ai grija ca am numai doi obraji…Fa-ti bine socotelile!
CIT DE MINUNATE SINT LUCRARILE TALE DOAMNE...
"Oamenii calatoresc in dorinta de a se minuna de inaltimea muntilor si de marimea valurilor marii, de lungimea cursurilor riurilor, de cit de vasta este suprafata oceanelor, de miscarea circulara a stelelor; si trec unul pe linga altul fara sa se mire deloc."
Augustine
............................
Subscribe to:
Posts (Atom)