Dupa cutremur, cind echipele de salvare au inceput sa caute printre ruine dupa supravietuitori, au ajuns la casa unei tinere femei, si printre crapaturile casei darimate i-au vazut corpul. Pozitia ei insa era cam ciudata, ca era parca ingenuncheata pentru rugaciune; corpul era inclinat inainte - miinile parca erau suport pentru un obiect. In cadere, acoperisul i-a zdrobit spatele si capul.
Intimpinand atitea dificultati pentru a o scoate de acolo, comandantul operatiunii de salvare isi intinse totusi mina printr-o crapatura ingusta, ca sa o atinga. Spera ca femeia sa mai fie in viata. Dar corpul rece si teapan l-a convins ca femeia murise.
Impreuna cu ceilalti membri din echipa lui s-au departat de casa femeii indreptindu-se spre o alta cladire ca sa caute dupa supravietuitori acolo. Dar ceva parca l-a atras inapoi, ca sa se mai uite o data. Din nou a ingenuncheat linga crapatura aceea ingusta pe unde vazuse femeia si a intins mina sa caute in spatiul de sub corpul femeii. Dintr-odata a scos un tipat …
-Un copil!… Am gasit un copil!…
Cu totii au inceput sa lucreze impreuna sa inlature gramezile de materiale si obiecte din jurul corpului acestei femei. Un baietel de 3 luni, infasat intr-o paturica cu floricele, era inca sub corpul neinsufletit al mamei lui. Era clar ca femeia facuse un ultim efort si un ultim sacrificiu ca sa-si salveze fiul. Cind casa a inceput sa se naruie, ea si-a adapostit copilul cu propriul ei corp. Baietelul inca dormea cind echipa de salvare l-a scos de acolo. Un doctor a venit si l-a examinat. Cind i-au deschis paturica, au gasit un telefon celular. El avea scris in el un mesaj. Mesajul spunea…”Daca ai sa supravietuiesti, sa stii ca te iubesc”. Cei prezenti si-au dat unul altuia celularul ca sa citeasca mesajul. Toti cei care au citit mesajul aveau lacrimi in ochi… ”Daca supravietuiesti, sa stii ca te iubesc”… asa este dragostea unei mame…
8 comments:
M-ai emotionat pana la lacrimi Rodica.Extraordinara dragostea mamei!
Mi-au dat lacrimile ....si nu gasesc cuvinte potrivite....
Rodica, povestea este emotionanta, dar, scuze, nu mi se pare 100% adevarata...
Stim cu toti ce inseamna un cutremur, nu-si anunta venirea cu surle si trambite, inainte.
De-ar fi fost asa, multi ar mai fi fost in viata :(
Sunt convinsa ca aceasta mama, primul ei gand a fost sa-si ocroteasca pruncul.
Dar, daca ne punem putin logica in functiune, nu a mai fost timp sa scrie mesaj pe telefon si inca sa il puna in paturica copilului.
Un cutremur (si inca unul de asa intensitate cum a fost acolo), nu lasa decat cateva secunde de gandire logica.
Nu este timp decat de a cauta cat mai urgent un punct de salvare, nu de scris mesaje...
De faptul ca si-a ocrotit copilul chiar cu pretul vietii ei, sunt sigura. Si pt asta, nu pot sa am decat respect.
Elena...ce nu face o mama?
Carmen, asa am simtit si eu...
b.d.
Am tradus povestea...si nu m-am gindit ca nu poate fi adevarata ca nu stii niciodata intreaga poveste. Poatre a avut timp sa scrie mesajul Omul nu moare imediat...cine stie...O fi avut spatiu sa scrie...dar a stiut ca e pe moarte...Cutremurele astea pun oamenii in tot felul de situatii ciudate...
Dar nu pot baga mina in foc ca n-am fost acolo. Pot insa sa spun, fiind si eu mama si bunicam ca mamele au spirit jertitor in ele...si asta conteaza. Ma bucur sa te vad din nou pe-aci...
Rodica, mi-am imaginat ca tu doar ai tradus, nu vin cu pretentii la tine.
Eu doar ma gandeam ca pozitia in care-a fost gasita femeia, si starea ei, (cu capul zdrobit), nu cred ca i-a mai oferit posibilitatea de a mai face altceva in afara de a-si acoperi cu propriul trup, copilul...
Nu este pt prima oara cand media infloreste o poveste...
Si, stiu si eu ce inseamna a fi mama, si bunica :)
Eu sunt mereu aici, dar nu prea intervin ;)
Iti citesc blogul zilnic...
b.d. n-as vrea sa folosesc cuvinte mari si complimente ieftine...dar m-am bucurat sincer sa stiu ca treci pe blogul meu din cind in cind. Si imi place si sa-ti citesc gindurile...e ca si cind as bea dintr-o fintina curata. Zilele astea absolut totul este poluat...
Post a Comment