MA BATE GINDUL...

     Citeodata stau "pe ginduri"...alteori "imi trece ceva prin cap"...si uneori chiar "ma bate gindul"...Asa ma bate de o vreme un gind. Cit pot sa viseze parintii in dreptul copiilor lor? Pare inocenta si plina de virtuti fraza pe care am scris-o ...dar uneori duce la conflicte teribile.
     Pot vorbi si din perspectiva unui copil si din perspectiva unui parinte cu copii maturi. De pe pozitia de copil n-am apucat sa fac mai nimic sa implinesc visele tatalui meu. Din perspectiva de parinte am impins de car cit am putut uneori tinind cont de talentele si dorintele copiilor mei, alteori...poate doar imaginindu-mi ca asta ar dori si fetele mele.
     Nu vorbesc de educatia primara - generala absolut obligatorie. Nu vorbesc de o educatie crestina pe care Biblia cere ca parintele sa o faca copiilor lui. Vorbesc poate de o era trecuta in Romania in care nu exista parinte sa nu viseze sa-si faca copilul doctor sau inginer. Era plina lumea de ingineri pe vremea tineretii mele. Avea copilul sau nu inclinatii catre stiintele fixe, "babacu" hotara ca fiul lui se face inginer- si impingea la bani si la dreapta si la stinga pina ajungea copilul lui inginer. Citi ca ei? Multi! Stiu ca vremile alea s-au dus, dar exemplul asta ne poate lumina asupra intrebarii de mai sus.
     Pina cind trebuie un parinte sa viseze pentru copilul lui si cind trebuie sa-l lase pe acesta sa-si urmeze propriile lui vise? Si vorbesc si pentru copii si pentru parinti. Unde este limita la care un parinte trebuie sa se opreasca de a fi nefericit si de a suspina si de a se simti lezat in amorul lui propriu ca copilul lui nu ii urmeaza reteta vietii?
- Daca ascultai de mine, astazi ajungeai...zice parintele fiului sau fiicei trecute de 40 de ani. Se merita?
     Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi. Si nu ne-a dat planul sa-l studiem in prealabil ci ne calauzeste zi de zi si ne pune in cale situatiile pe care le-a pregatit EL dinainte. Uneori ele nu par a fi parte din visul parintilor si deseori nu sint nici parte din visele noastre. Biblia zice ca noi facem planuri dar Dumnezeu aduce implinirea lor. Cit de scutiti am fi de dureri de inima si regrete daca am intelege aceste adevaruri. Cit de usor am calatori pe cararea aleasa de El si ne-am bucura de partile frumoase ale calatoriei si ne-am stradui sa trecem biruitori prin partile greu incercate...stiind ca destinatia este lucrul cel mai important.
     In mod personal cred ca n-am atins nici pe departe visele parintilor mei - ci dimpotriva. Ca parinte ...am investit 12 ani de ore de pian particulare in Deb de exemplu...stie si poate sa cinte la un nivel avansat muzica clasica. Dar rar imi este data placerea sa o aud cintind. Mi-a fost greu sa renunt la visul meu de a o vedea cintind la pian...dar in ultimii ani a trebuit sa invat ca visele mele si visele copiilor mei nu sint aceleasi. Mi se pare foarte greu sa renunt la visele pe care le-am hranit o viata intreaga...dar cred ca nu este sanatos sa continui sa visez cai verzi pe pereti. Mai degraba sa ma rog ca fetele mele sa implineasca destinul pregatit de Dumnezeu pentru ele...si gindul asta imi da usurare; ca stiu ca Dumnezeu imi iubeste copiii chiar mai mult decit ii iubesc eu. El a dat pe Fiul Sau pentru ele nu eu...si stiu ca le doreste binele.
     Acuma intelegeti de ce "gindul" de la inceputul acestor rinduri nu "mi-a trecut prin cap", nu am "cazut pe ginduri" ci cu adevarat ...m-a "batut gindul"!!