E tirziu in noapte...aici in California...si am cazut iara...pe ginduri. Era sa ma lovesc...in cadere. M-am gindit cit ne straduim noi oamenii sa facem ceva ...sa-I aratam Lui Dumnezeu dragostea noastra. Si ne simtim apoi bine si cumva eliberati de obligatie...sau ceva in genul asta.
Dar mi-a venit acuma in minte ca relatia "Om-Dumnezeu" a fost explicata de Domnul Isus ca relatia dintre Tata si fiu sau fiica. Acuma pentru ca sint mama...am stat si m-am gindit de pilda la ultima mea zi de nastere...sau orice alta imprejurare in care fetele mele au facut (sau nu) vre-un efort mare sau mic sa-mi produca vreo bucurie; si am realizat urmatorul lucru. Am realizat ca nu am nevoie sa primesc nimic de la copiii mei daca nu primesc dragostea lor, daca nu se uita in ochii mei, petrec ceva timp cu mine si o fac nu de obligatie ci de placere. Nu ma satisfac florile...nici cadourile. Ba daca imi cumpara ceva scump si stiu ca au facut sacrificii mari - ma simt prost (din cauza cheltuielii facute- nu vorbesc de prostie omeneasca)...
Pe pozitia de copii ai Lui Dumnezeu...oare nu ne-am putea imagina ca si El - Dumnezeul Creator nu are nevoie de lucrurile noastre; ca n-avem nimic a-I da care nu este a Lui...in afara de timpul nostru ...ci El vrea ceva ce vine din adincul inimii...nu costa bani si nici oboseala - nu cere nici efort, ca daca dragostea nu curge singura fara efort...El n-are nevoie de ea...Cum ar fi sa-I dam exact ceea ce noi ca parinti tinjim sa primim de la copiii nostri?!
Mi-ar place sa nu uite de mine si din cind in cind sa tina legatura cu mine...si...asa ii place si Lui Dumnezeu. Mi-ar placeacind vorbesc cu mine sa nu aud fraze de lemn care nu spun nimic decit ca au fost dedicate de cineva sa poarte o lozinca de politete si...atit. Nici Dumnezeu nu cred ca apreciaza frazele goale lipsite de continut. Ma satisface mai degraba o discutie scurta, dar intima si traita... decit o discutie lunga in care plictiseala este evidenta si care are menirea implinirii unei obligatii. De fapt...chestia asta de "obligatie" ma deranjeaza cel mai mult.
Fiecare sintem insa diferiti...de aia cind ne gindim la relatia ce o avem cu Dumnezeu sa ne gindim un pic la relatia cu copiii nostri. Si daca ceva din ce primim de la copiii nostri nu ne place - ar fi de dorit sa nu practicam in relatia cu Tatal Ceresc. Nu fiti ingrijorati, ca nu va dau voua sfaturi. Mi-am spus-o mie...ca trebuia sa mi-o spun...
7 comments:
o comparaţie a relaţiilor care apare si in Biblie, redescoperita de tine :)
chiar aseara am citit ca avem foarte multe de invatat de la copii, e o mica coincidenta cu titlul articolului tau. "Idiotul" lui Dostoievsky spune asta.
E bine să fim ca niște copii, dar să nu ne compotm în mod copilăresc.
Radule tot invat si tot mai am de invatat. Ne obisnuim sa facem anumite lucruri fara sa gindim prea mult....de forma. Dumnezeu n-are nevoie de forme- El vrea continut.
Corneliu Olan...mi se mai intimpla sa fac chiar si gresala aia...citeodata...
Nici o problemă, nu sunteți nici prima și nici singura :)
Corneliu...ar trebui sa facem un "club" al copiilor in virsta.
:)
Da...dar... o să avem probleme la alegerile de președinte :)
Post a Comment