MULTUMESC CA M-ATI INTIMIDAT CU EVANGHELIA

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 29 septembrie 2011

NOTA: Dintr-o greseala a mea, editia aceasta a scrisorii saptamanale a AFR care trebuia sa apara joi a aparut cu o zi mai tarziu. Imi cer scuze pentru intarziere.

Leonard Farauanu, AFR Cluj


MULTUMESC CA M-ATI INTIMIDAT CU EVANGHELIA

Ocazional la AFR primim, in confidenta, corespondenta din partea unor tineri romani din Romania sau Moldova, unii dintre ei plecati in tarile Scandinave, Marea Britanie sau Olanda, in care ne comunica lucruri diverse legate de viata lor, printre care si unele intime. Ne scriu pentru ca au nevoie de ajutor. Le multumim pentru increderea pe care o au in noi si in dorinta sincera pe care o avem sa-i ajutam in masura in care putem. Ii incurajam sa continue sa ne scrie. Una din problemele cu care unii dintre ei se confrunta e atractia catre persoane de aceleasi sex. Citim cu atentie si ingrijorare mesajele sincere ale acestor tineri care doresc sa scape de aceasta anomalie.

Unii ne scriu ca au biruit, altii ca au falimentat, dar ca nu se lasa. Mesajele lor ne provoaca la o si mai multa seriozitate pentru valori si soarta tinerei generatii. Majoritatea acestor tineri sunt dusi in eroare de propaganda la care sunt expusi in media ori in cercurile de prieteni pe care le au. Unii sunt impinsi de curiozitate si apoi regreta.

Istoria acestor tineri nu este unica. Este un fenomen raspindit in societatile occidentale, si incepe sa fie simtit chiar si in biserici. Crestinii americani au lansat cu citeva decade in urma conferinte si cursuri speciale pentru tinerii care doresc sa-si elimine simtamintele pentru persoane de acelasi sex. Astfel de tineri traiesc si in Romania si in comunitatile romane din strainatate. Poate unii dintre ei ne sunt vecini, copii, locuiesc in acelasi bloc cu noi, pe aceasi strada, ori stam langa ei in biserica Duminica. Indraznim sa spunem ca poate unii dintre ei sunt chiar preoti ori pastori. Toti suntem tinta ispitelor si a lucrarii celui rau. Avem insa datoria sa ne preocupe situatia unor astfel de tineri. Sa ii ajutam sa iasa si sa scape. Ostracizarea lor nu este o solutie si nici nu trebuie luati in ras ori batjocoriti. Dar nici aprobarea modului lor de viata nu e. Trebuie ajutati sa iasa din capcana in care au cazut. Asta cere efort, rabdare si  perseverenta.

Privind acest subiect am dat peste marturia alaturata a unui pastor din Texas. Familia lui insa nu l-a abandonat, nici sotia nu a divortat de el. Dimpotriva, toti s-au strins in jurul lui si l-au sprijinit ani de zile sa isi revina la identitatea data lui de Dumnezeu. Astazi e sot si tata fericit. Motivul, spune el, este ca atunci cind traia in pacat, cei din jurul lui nu l-au aplaudat ci l-au “ofensat cu Evanghelia.” Astazi multumeste tuturor pentra ca fost “ofensat.”

Marturia lui a fost tradusa si prelucrata de Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. A fost publicata pe 29 august in publicatia americana Baptist Press cu titlul “Thanks for offending me with the Gospel.” In engleza poate fi citit aici: http://www.bpnews.net/BPFirstPerson.asp?ID=36014

Mulţumesc că m-aţi intimidat cu Evanghelia

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc după Mike Goeke

Problema
În calitate de persoană implicată în misionarismul creştin, am observat o anumită tendinţă în creştere în ultimii ani. Se pare că noi, ca creştini, individual, şi ca Biserică, colectiv, suntem foarte preocupaţi să ne diminuăm exprimarea exterioară a credinţei noastre, de teamă să nu îi incomodăm pe alţii. Uneori, cei ce vorbesc în sprijinul credinţei îşi diluează cumva credinţa şi mesajul pentru a fi siguri că nimeni nu se simte ofensat. Oamenii ignoră unele comportamente greşite ale prietenilor lor ca să nu îi jignească. Se caută acele relaţii şi medii sociale în care se evită posibilele situaţii conflictuale, pentru ca nimeni să nu se simtă incomod.

În ultima vreme m-am întâlnit cu situaţii in care conflictul de idei părea iminent, dar nici una dintre părţi nu a vrut să facă pasul de deschidere. Asta m-a făcut să mă gândesc la credinţa mea. În ce măsură cred în Hristos? Dacă cred, de ce îmi este teamă să le vorbesc deschis altora despre credinţa în El? Dacă îmi pasă de aproapele meu, nu ar trebui să risc incomodarea lor atunci când e vorba de mântuirea lor?

Eram „Ofensat”

Adevărul e că Evanghelia lui Hristos şi Adevărul lui Dumnezeu sunt prin natura lor intimidante. Sunt asemenea unei săbii care desparte, aduce la suprafaţă şi pătrunde până în cele mai ascunse locuri. Ne conduce la Dumnezeu, la adevăr, la vindecare, la împlinire şi la libertate. Gândindu-mă la asta, mi-am amintit de o perioadă din viaţa mea în care mă simţeam foarte ofensat de prietenii şi familia mea. Îmi părăsisem soţia pentru a-mi construi o viaţă definită de atracţia mea faţă de acelaşi sex. Voiam ca prietenii şi familia să accepte ce fac, să mă încurajeze şi să nu pună la îndoială comportamentele mele. M-am simţit incomodat de creştinismul lor şi, pentru o vreme, m-am îndepărtat de cei ce mă iubeau şi de Biserică.

Astăzi însă, după 13 ani, aş vrea să le mulţumesc din inimă soţiei mele, părinţilor şi familiei, precum şi prietenilor cărora le-a păsat de mine suficient de mult ca să mă ofenseze. Mă cutremur când mă gândesc la implicaţiile din viaţa mea dacă cei din jurul meu ar fi acceptat minciuna că a iubi pe cineva înseamnă a-l încuraja în păcatele lui. Atunci când mi-am părăsit soţia, ea mi-a spus direct că ştie că Dumnezeu mă poate scăpa din căderea aceea şi că nu va intenta divorţ. Şi-a apărat interesele dar în acelaşi timp a continuat să mă iubească şi să mă ajute să-mi revin.

Părinţii mei (şi alţi membri ai familiei) mi-au spus că ce fac eu e greşit. Au cumpărat cărţi şi alte materiale şi au încercat să mă convingă să merg la un psiholog. De asemenea, mă sunau frecvent ca să vadă ce fac, îmi trimiteau bani când aveam nevoie, veneau la ziua mea de naştere şi îmi plăteau avionul ca să vin acasă de sărbători. Veneau cu avionul în oraşul meu şi mă invitau la cină ca să poată sta de vorbă cu mine şi să mă convingă să abandonez drumul pe care apucasem. De asemenea, îmi trimiteau cărţi poştale şi scrisori de dragoste şi confirmare a prieteniei noastre.

M-am simţit incomodat de fiecare dintre ei. Fiecare m-a enervat. Erau pentru mine nişte bigoţi, încuiaţi, ignoranţi şi plini de ură. Dacă chiar m-ar fi iubit, le-am spus eu, ar fi trebuit să mă accepte şi să mă susţină în stilul de viaţă pe care mi-l alesesem. Le-am ignorat telefoanele şi i-am privit cu scepticism. Am făcut tot ce am putut ca să rup legăturile cu cei ce mă ofensau. Ei însă nu au renunţat. Nu mi-am cântat în strună, dar nici nu au renunţat la mine.

O Viata Noua

La un moment dat am luat o carte de la tatăl meu. Nu am vrut-o – o consideram „propagandă extremistă de dreapta” – dar am luat-o ca să-l fac să tacă. Eram decis să trag o linie şi să rup orice legătură cu soţia mea, cu familia şi cu prietenii. Însă Dumnezeu nu dormea. Cartea de la tatăl meu nu mă condamna, dar îmi arăta că iubirea sentimentală şi siropoasă a lui Dumnezeu, pe care mi-o însuşisem eu ca credinţă, era o minciună. Îmi arăta dragostea puternică a unui Mântuitor înviat şi mă invita să răspund acelei iubiri. Oamenii ofensatori din viaţa mea erau acolo, cu dragoste şi răbdare ca întotdeauna, fără a-mi arunca în faţă păcatele mele, ci aşteptând să păşească împreună cu mine pe drumul de eliberare.

Astăzi căsnicia mea este refăcută şi consolidată. Am trei copii minunaţi şi îmi conduc viaţa după Cuvântul lui Dumnezeu. Relaţiile mele de familie s-au vindecat şi sunt mai apropiat acum de prietenii mei decât am fost vreodată. Atunci când îi ascult pe cei ce se frământă cum să nu îi intimideze pe alţii cu mesajul lor, când îi văd cum îşi schimbă întregul sistem de referinţă al credinţei lor pentru a-i face pe alţii să se simtă bine, când îi văd că îngăduie comportamente greşite doar că să evite conflicte, mă întreb unde aş fi fost eu astăzi dacă Stephanie ar fi înaintat divorţ aşa cum voiam eu să facă. Mă întreb unde aş fi fost acum dacă părinţii şi prietenii mei ar fi fost alături de mine când voiam să divorţez de ea, şi dacă m-ar fi susţinut în noua mea identitate. Mă întreb unde aş fi fost dacă creştinii din jurul meu ar fi fost „amabili” cu mine şi m-ar fi bătut aprobator pe umăr. Mă cutremur la gândul acesta. Ştiu că i-ar fi durut cumplit să mă piardă, dar m-au iubit suficient de mult ca să-şi asume acest risc.

Vă mulţumesc, prieteni, că m-aţi intimidat, indispus şi ofensat. Atunci, adevărul pe care mi l-aţi înfăţişat era „o mireasmă a morţii” pentru mine (2 Corinteni 2:15), dar astăzi este „o mireasmă a vieţii spre viaţă”.


PROGRAM AFR


Cu ani in urma AFR a demarat proiectul “Speranta si vindecare pentru homosexuali.”  http://www.homosexualitate.ro. A fost initiat si continua sa fie promovat de dl Bogdan Mateciuc. Cei interesati, sunt invitati se viziteze acest program la http://www.homosexualitate.ro Este, credem noi, cea mai amplă bază de documentare asupra homosexualităţii in limba romana, a cauzelor şi posibilităţilor de tratare a acesteia.