CUI II MULTUMESC DE ZIUA MULTUMIRII? (2008)

In curind este ziua multumirii. O sa o sarbatorim din nou cu tot fastul. O sa cautam un curcan potrivit…organic daca se poate. Sintem grijulii – mincam tot ce este mai bun. Linga curcan le sta bine la tot felul de alte mincaruri gustoase. Sa fie masa cit se poate de eleganta...si delicioasa si compania cit mai vesela ; nu facem economie la nimic ...dimpotriva - lasa sa fie mai mult sa ne ajunga - sa ne saturam - sa mai si ramina pentru a doua zi . Este doar “ziua multumirii”.


Cind Sora Aurelia Gabor mi-a trimis mesajul in care ne cerea sa scriem ceva de ziua multumirii, m-am gindit ca aproape tot ce facem de ziua multumirii este ca sa ne multumim noua… si... nu stiu exact pentru ce ?!

Banuiesc ca nu sint singura vinovata. Pare ca intreaga rasa umana are o problema in ce priveste multumirea. Mi-am amintit de poporul evreu scos din Egipt cu mina puternica , trecut prin mijlocul Marii Rosii ca pe uscat…hranit cu mana din cer si cu apa din stinca…si cum au multumit Domnului? Au cirtit…40 de ani…

Ilie…cere foc din cer si i se da…si in loc sa multumeasca Domnului pentru victorie , se depreseaza omul lui Dumnezeu …

Solomon…cere si primeste intelepciune…si nu orice intelepciune ci intelepciunea care sa il ajute sa faca alegeri potrivite pentru el si pentru poporul Lui Dumnezeu …si ce face pina la urma? Cum multumeste Lui Dumnezeu pentru toata bogatia si prestigiul si puterea care i s-a dat? Traieste intr-un huzur nemaiauzit si isi "da voie" ...gaseste de cuviinta , isi dea friu liber oricarei dorinte de a acumula si de a incerca tot ce crede ca l-ar putea face fericit...Si in nebunia asta da voie nevestelor lui straine sa construiasca altare la alti dumnezei...la dumnezeii lor…

Nu, ca nu sintem nici noi mai breji – nicidecum. Profitam de orice ocazie ca sa ne simtim noi bine…si credem ca in felul asta ii multumim Domnului. Sa fiu sincera …am stat si m-am gindit cum ar trebui sa fie multumirea care sa o aduc Domnului anul asta…si am realizat ca nimic din ce fac nu seamana a multumire. M-a trecut biruitoare prin atitea incercari si multumirea mea este o stare permanenta de ingrijorare- ai zice ca n-a facut absolut nimic pentru mine, niciodata. Starea depresiva a lui Ilie este ceva la moda nu numai la mine dar si la cei care ca si mine au fost hraniti de corbi de-atitea ori. Cit despre altare la dumnezei straini…nu-i mai cinstim pe Baali cei vechi…avem noi altii moderni. Unul dintre ei este eul nostru…caruia ne straduim sa nu-i lipseasca absolut nimic.

Unul imi vine in minte care a stiut sa multumeasca…tilharul de pe cruce. El si-a recunoscut starea, si in durerile si chinurile lui a putut sa il mustre pe celalalt tilhar pentru felul cum vorbea cu Domnul Isus… N-a mai fost preocupat de el personal - ca recunostea sarmanul ca el isi merita soarta. Si pentru mine cel putin asta este misterul; nu putem sa fim multumitori pina nu recunoastem ce meritam – abia atunci putem evalua ce am primit si abia atunci putem cu adevarat multumii.

Apoi cea care sta ca un tablou de multumire ...la picioarele Domnului Isus - Maria Magdalena...spalindu-I picioarele cu lacrimile ei si stergindu-le cu parul capului ei. Asta este cu adevarat un tablou de multumire...

Doresc ca de aceasta zi de multumire sa am atitudinea tilharului; sa accept si sa recunosc ce merit; si ce merit eu este pedeapsa…dar dragostea Lui Dumnezeu a fost atit de mare ca a jertfit ce a avut mai scump - pe Domnul Isus, pentru mine…Cum sa ii multumesc oare Aceluia care m-a salvat de la moarte? Poate o sa invat putin de la Maria Magdalena...