Dar n-a fost asa...N-am ajuns la starea aia minunata in care sa doresc sa tac ca sa pot sa-L aud numai pe El. Nu sint fara respect - nu... ma minunez de Slava Lui, de Dragostea Lui, de Rabdarea care o are cu mine, ca apoi sa imi aduc repede, repede lista mea de pobleme sa I le spun. Si I-am spus de-atitea ori. I-am spus chiar si cum sa mi le rezolve. Numai de m-ar asculta...Se pare insa ca Dumnezeu crede ca El stie mai bine cum sa-mi rezolve nerezolvatele mele...ca sa nu zic necunoscutele.
Dar de data asta am tacut ca am ramas si fara idei...Imaginati-va un labirint lung si intortochiat in care ati alergat de v-ati scos sufletul ca sa iesiti din incilceala aia...doar ca sa realizati ca sinteti la capatul puterilor si nici vorba de iesire...Si nu mai esti nici minios, nici plingaret, nici nu mai dai vina pe nu stiu cine care te-a facut sa intri in labirintul respectiv- pur si simplu te trintesti jos si mintea ti-e goala...ba esti asa de istovit ca nici nu-ti mai pasa daca iesi de-acolo...Tacerea unui infrint...
Culmea este ca e cald si bine in California...am deschis draperiile si a navalit lumina inauntru; am deschis geamurile si aerul de toamna nici prea, prea si nici foarte, foarte te imbie sa-l respiri...o respiratie adinca care sa-ti umple plaminii . Tot lucruri pentru care nu multumesc ...nu-mi aduc aminte sa multumesc Domnului pentru cele ce-mi da. Doar daca n-as vedea lumina si daca n-as putea respira, doar atunci m-as gindi la binecuvintarea care o am atunci cind imi deschid ochii sa vad lumina sau cind iau o gura de aer si pot sa respir.
Am avut in dimineata asta micul dejun la mine acasa cu sora mea. Mi-a povestit de un copil din clasa ei care are cancer - o tumoare la cap...si care se straduieste sa nu lipseasca de la scoala, sta in prima banca, fiindca nu mai vede bine la tabla si are 4.0 la invatatura (cum ar fi fost la noi 10 pe linie). Aseara l-au transportat de urgenta cu elicopterul din Modesto la San Francisco sa il opereze. In perspectiva asta...iti piere cheful sa te mai plingi de ceva- ca nu mai face sens plingerea noastra.
Cum am zis...e o zi obisnuita aici in Modesto, California...Aer suficient de respirat, lumina, apa, mincare si restul dupa nevoi. Labirintul de care incepusem sa ma pling la inceput este pina la urma chiar frumos ornat...se aud voci de pe celelalte alei...am auzit si citeva hohote de ris...Mersul pe jos este un exercitiu bun pentru orice virsta si apoi mi-am adus aminte de o cintare ...m-am ridicat de jos unde ma trintisem ca unul care nu mai vrea sa lupte si am inceput sa fluier...Melodia pare chiar vesela...
Cuvintele cintecului imi staruie in minte chiar daca buzele numai le fluera...si parca am aprins un bec si s-a facut dintr-o data lumina si in mintea mea...
"De sint citeodata-ntristat
Si-n inima mea disperat
Pe cind n-am ce sa ma-ntristez
De lucrul pamintesc...
Atunci strig catre Dumnezeu
Sa-mi stimpere necazul meu
Ca grijurile-astea lumesti
Nu sint daruri ceresti..."
No comments:
Post a Comment