VIATA-I UNEORI... SI ASA CUM NE-O FACEM...

Azi-dimineata i-am auzit pe doi colegi de-ai mei discutind… Pentru ca sintem in aceeasi incapere parcelata… fiecare in cubul lui… este imposibil sa nu te gasesti ascultind la discutiile celor din jur – doar ca de data asta m-am oprit mai mult asupra unui detaliu al conversatiei lor.

Natura profesiei mele face ca majoritatea colegilor mei sint barbati - in afara de o secretara, un clerk si inca o doamna care lucreaza intr-un alt department. Lucrez cu un grup de oameni deosebiti. Nu sintem toti la fel… de fapt citi oameni atitea personalitati – dar am inteles de-a lungul anilor ca ne petrecem o parte din viata la lucru si ca este important sa avem relatii placute. Fiecare isi vede de treaba lui. M-am gindit odata ca daca ar fi mai multe femei, s-ar putea sa fie si altfel… si la un moment dat, cu ceva timp in urma, a si fost altfel - si tot o femeie a fost motivul pentru atmosfera agitata de atunci… N-o spun cu bucurie, si nici cu placere – si eu sint femeie. Dar exista o realitate pe care n-o putem tagadui - aceea ca femeile se uita mai mult peste gard, le intereseaza mai mult ca pe barbati ce face restul lumii etc. Cunoastem noi mai bine cum stau lucrurile.


Dar ce m-a surprins in mod placut astazi a fost faptul ca cei doi colegi ai mei discutau… nici nu-mi amintesc ce - dar din cind in cind spuneau: "Sotia mea a zis..." sau "Si sotiei mele i-a placut…" ceva… nu stiu exact ce, dar asta nu prezinta importanta -  important a fost ca parerea sotiei lui era un detaliu important pentru conversatia ce o avea respectivul sot. Si de ce oare mi s-a parut deosebit? Pentru ca o faceau cu atita usurinta si cu naturalete lasau ca ceea ce a spus "ea" sa fie parte din cine sint ei – dadeau valoare parerii sotiei – dar in acelasi timp isi stabileau si identitatea fara sa fie lezati sau deranjati ca isi impart totul cu "ea". Era ca si cum ei doi au stabilit ceva - sint parteneri… si oriunde sint si cu oricine discuta, lumea trebuie sa il stie si sa-l accepte si pe celalalt…

Ca uite… stau si ma mir… ca sint si altii… si i-am auzit si pe aia, care de cite ori amintesc de sotiile lor o fac in batjocura… si toata lumea in jur ride: nu stiu precis de cine… banuiesc ca intentia este sa rida de sotiile lor, dar pina la urma cred ca rid si de ei…

Unii se victimizeaza… altii vor sa para autoritari - si chiar daca au o relatie buna cu sotiile lor, totusi in public vor sa se stie ca ei poarta palaria… Eu ii prefer pe cei care sint atit de siguri pe pozitia lor, incit nu sint intimidate, ci dimpotriva liberi si degajati sa spuna lucrurilor pe nume, sa-i permita sotiei lor sa ia locul si pozitia pe care o are in realitate in viata lor; le face chiar placere sa vorbeasca de jumatatea lor care nu este prezenta cu respect si admiratie…
……………………
Din pozitia mea de observator am tras concluziile mele. Pe mine nu ma mai ajuta la nimic ,dar pe unii dintre cei ce citesc… s-ar putea sa-i ajute daca trag concluziile corecte. Uneori… viata ne e si asa cum ne-o facem; si asta este valabil si pentru femei ,si pentru barbati.


Concluzia mea este mai mult ca o umbra a unui vechi regret… a ce mi-as fi dorit… pe vremea cind doream. Si consolarea ce o am: ca cel putin nu mai victimizez sau amuz pe nimeni… Si e drept ca… viata-i uneori… si asa cum ne-o facem…