Si cum stateam gura-casca la orizonturi si colturi de nori purpurii, mi-a atras atentia vocea, tonul si spiritual jucaus al celei ce vorbea la radio.
Si spunea aceasta scriitoare ca intr-o duminica era intr-o biserica si se bucura de faptul ca nu avea de tinut nici o conferinta. In ultima vreme fusese foarte ocupata. Si statea linistita in banca, cind, deodata, il aude pe pastor ca-i spune numele si o roaga sa vina in fata sa spuna citeva cuvinte. Biserica era una dintre acele vechi biserici gen catedrala, cu un covor rosu pe mijlocul culoarului. Spunea ea ca oamenii venisera din timp ca sa se aseze pe scaunele din spate…si scaunele din fata erau goale. Pe cind avansa ea pe culoar, spuse in gind o rugaciune rapida, si se gindea… oare ce sa spuna? In acel moment, il aude din nou pe pastor spunind…
-De fapt, am sa o rog sa le spuna ceva copiilor nostri, ca tot este ora cind ei intra in biserica. Si cu asta, copiii au inceput sa intre si sa ocupe locurile din fata, in timp ce scriitoarea noastra incerca sa-si aduca aminte de un verset de aur din copilarie… ceva din care sa incropeasca o povestioara sau ceva sa le spuna copiilor. Nu mai vorbise niciodata pentru copii si se straduia disperata sa gaseasca ceva. Singurul verset care i-a venit in minte a fost Efeseni 4:29, dar pe cind il recita in gind, isi dadu seama ca versetul este lung, si complicat, si ca va fi greu sa scoata ceva potrivit pentru copii. Scurta ei analiza se termina repede cind ajunse in fata bisericii si, cum nu mai avea alte idei, …ii intreba pe copii daca ei cred ca sint in stare sa invete un cuvint de aur in dimineata aceea…
-Daaaa!!! Raspunsera ei in cor.
-Ei bine, zise ea…iata versetul… si incepu sa recite versetul …timp in care vazu cum entuziasmul grupului de copii scadea in fiecare secunda. Versetul nu era unul usor…
Dar …ce sa faca, scriitoarea noastra nu avea nimic altceva pregatit, asa ca trebui sa continue. Si le-a spus…
-Stiu ca versetul e greu, dar daca il impartim in bucati mai mici, sint sigura ca o sa ajungem sa il intelegem. Uite un cuvint pe care toti il stim… gura… zise ea… ce facem cu gura?
-Vorbim! fu raspunsul imediat al copiilor…
-Ok… vorbim… comunicam adica. Ca daca eu deschid usa la dulap si intru inauntru, si incep sa vorbesc singura, nu-mi ajuta la nimic…Versetul zice ca trebuie sa ma auda cineva - asta este comunicare. Deci ca sa comunici mai este nevoie si de… cineva sa asculte. Si asa comunicam: eu vorbesc si tu asculti, si apoi tu vorbesti si eu ascult. Comunicam…
-Sa mergem mai departe cu versetul… zice ca “niciun cuvint stricat sa nu va iasa din gura… ci unul bun pentru zidire” Ce intelegeti voi de-aici? O fetita ridica mina si vorbi in acelasi timp…
-Sa nu vorbim urit - sa vorbim frumos unii cu altii…
-Foarte bine …asa este… raspunse ea. Ca daca spui cuvinte urite cuiva, il necajesti si nici n-o sa vrea sa mai stea linga tine. Dar daca ii spui cuvinte frumoase, o sa te caute ca stie ca linga tine se simte bine. Voi ati auzit oameni care spun cuvinte urite? Unii dintre prietenii vostri aud acasa multe cuvinte urite si ce bine o sa le para daca atunci cind sint cu voi vor auzi cuvinte care sa-i faca sa se simta bine…asta inseamna ziditi… Un baietel de pe la ultima banca zise…
-Asa cum ne jucam cu cuburile si zidim, construim ceva? Ideea mi s-a parut salvatoare.
-Sigur ca da… si cind spui o vorba buna, mai pui un cub, cind spui o vorba rea… darimi ce a construit persoana cu care stai de vorba. Dupa cita foiala era printre copii, era clar ca au inteles conceptul.
-Si nu e frumos sa darimi ce a construit cineva… mai zise un mititel din spate.
-Chiar asa… si n-o sa mai vrea nimeni sa se joace cu tine atunci… Ok… sa trecem mai departe, zise scriitoarea.
-In ultima parte spune ca o vorbire buna da har … voi stiti ce este harul?
-Harul este un dar de la Dumnezeu … sari de bucurie ca stie raspunsul un alt baietel cu ochi vioi…Scriitoarea ramase cu gura cascata de un asa raspuns corect… Dar nici nu termina bine sa incuviinteze acest raspuns, cind o alta fetita sari din banca in mijlocul culoarului si se intoarse catre biserica, si vorbind si gesticulind spuse…
-Este ca o cutie de argint legata cu o fundita frumoasa …Si intreaga audienta a raspuns parca in cor cu toata admiratia…
-Oooooooooo…
Niciodata , spunea scriitoarea ca n-a fost mai convinsa ca in acel moment ca nici un suflet n-a plecat de acolo fara sa inteleaga deplin acest cuvint de aur. Iar ilustratia cutiutei de argint a ramas vie in mintea ei si a folosit-o cu succes adesea in prelegerile ce le-a tinut…
..........................
Daca si copiii au inteles... sigur inteleg si cei care citesc aici. M-am straduit si eu sa va dau o cutie de argint legata cu fundita... dati-o si voi mai departe!!!
No comments:
Post a Comment