Rodica Botan spune:
joi, 10 noiembrie 2011 la 2 |
Oamenii care simt multa durere pot simtii si multa bucurie…De obicei sint cei care inteleg realitatea din jurul lor si le pasa. Glumele cele mai bune sint cele care le faci pe cont propriu ca sa nu superi pe nimeni. Atunci toata lumea ride voioasa…e ca si cum le dai ceva pe gratis…
Mi-a venit in minte ceva ce s-a intimplat cu 13 ani in urma. Buna mea era pe moarte si din spital am dus-o la un nursing home. Cum nu puteam sa ne lasam nici unul de servici am pus-o acolo ca sa fie ingrijita si de la servici veneam si o luam pe Deb care isi lua lectiile si stateam acolo pina noaptea- uneori in weekend si peste noapte . Sora mea la fel. Ceilalti o vizitau cind eram noi la servici asa ca era mai tot timpul cu cineva linga ea. Dar era acolo de vreo doua luni si ajunsesem la capatul puterilor…obosite, necajite…
Intr-o zi m-am gindit sa fac ceva ca sa scot fetele din starea in care erau si am chemat-o pe sora mea sa ma intilneasca la un restaurant inainte de a merge la Buna la nursing si am rugat-o s-o ia si pe Deb de la scoala. Eu m-am dus la un magazin unde vazusem eu mai demult ca au multe chestii hazlii si unele chiar iesite din comun . Si am cumparat…un “rahat” de plastic. Cafeniu…vioi, cu un mot in sus…nu ziceai ca nu-i real. M-am dus la restaurantul la care invitasem fetele mai devreme si am vorbit cu chelnerita si i-am dat obiectul respectiv, rugind-o sa il aseze in farfuria sorei mele- si i-am descris-o…
Au venit fetele, au comandat si…a venit si mincarea. Nu mai stiu ce a comandat sora mea dar a fost ceva tocmai bun de a pune in jurul motului de care am vorbit mai sus. Chelnerita a venit cu inca o prietena – fata cu o conduita ireprosabila…n-a schitat un zimbet – a fost superba.
Eu eram cu ochii pe sora mea si ma uitam sa vad ce face…A luat furculita si tot impungea in motat…pina cind m-a bufnit risul. A ris intreg restaurantul cu noi. Si aveam asa de multa nevoie de putina veselie…la ora aia. Citeva saptamini mai tirziu Buna noastra s-a dus la Creatorul ei. Am fost triste si…bucuroase in acelasi timp ca n-o mai puteam vedea suferind. Viata se intinde intre aceste extreme…Nu traiesti daca nu le simti. Dulapii si fixistii trec pe linga viata…
…………
In acelasi gind, Napoleaon zicea ca de la sublim pina la ridicol nu este decit un pas…Uneori l-am facut…voi?
Mi-a venit in minte ceva ce s-a intimplat cu 13 ani in urma. Buna mea era pe moarte si din spital am dus-o la un nursing home. Cum nu puteam sa ne lasam nici unul de servici am pus-o acolo ca sa fie ingrijita si de la servici veneam si o luam pe Deb care isi lua lectiile si stateam acolo pina noaptea- uneori in weekend si peste noapte . Sora mea la fel. Ceilalti o vizitau cind eram noi la servici asa ca era mai tot timpul cu cineva linga ea. Dar era acolo de vreo doua luni si ajunsesem la capatul puterilor…obosite, necajite…
Intr-o zi m-am gindit sa fac ceva ca sa scot fetele din starea in care erau si am chemat-o pe sora mea sa ma intilneasca la un restaurant inainte de a merge la Buna la nursing si am rugat-o s-o ia si pe Deb de la scoala. Eu m-am dus la un magazin unde vazusem eu mai demult ca au multe chestii hazlii si unele chiar iesite din comun . Si am cumparat…un “rahat” de plastic. Cafeniu…vioi, cu un mot in sus…nu ziceai ca nu-i real. M-am dus la restaurantul la care invitasem fetele mai devreme si am vorbit cu chelnerita si i-am dat obiectul respectiv, rugind-o sa il aseze in farfuria sorei mele- si i-am descris-o…
Au venit fetele, au comandat si…a venit si mincarea. Nu mai stiu ce a comandat sora mea dar a fost ceva tocmai bun de a pune in jurul motului de care am vorbit mai sus. Chelnerita a venit cu inca o prietena – fata cu o conduita ireprosabila…n-a schitat un zimbet – a fost superba.
Eu eram cu ochii pe sora mea si ma uitam sa vad ce face…A luat furculita si tot impungea in motat…pina cind m-a bufnit risul. A ris intreg restaurantul cu noi. Si aveam asa de multa nevoie de putina veselie…la ora aia. Citeva saptamini mai tirziu Buna noastra s-a dus la Creatorul ei. Am fost triste si…bucuroase in acelasi timp ca n-o mai puteam vedea suferind. Viata se intinde intre aceste extreme…Nu traiesti daca nu le simti. Dulapii si fixistii trec pe linga viata…
…………
In acelasi gind, Napoleaon zicea ca de la sublim pina la ridicol nu este decit un pas…Uneori l-am facut…voi?
2 comments:
Nu m-am gandit nicodata sa pregatesc o farsa... dar savurez momentele de veselie chiar cand sunt la limita ridicolului....
Viata iti ofera atatea momente de acest fel.
Si eu la fel cherie...dar mai mult cind le provoc eu si stiu cum o sa iasa pina la urma...altfel ma tem de ridicol...
Post a Comment