Am fost ca o sugativa care la atingere absoarbe tot ce este lichid…asa si eu am absorbit muzica si entuziasmul celor din jur…si bucuria…Si ce forma mai potrivita sa ne aratam bucuria decit zimbetul si risul…? Stiu oameni care cred ca risul vine de la diavolul. Nu este nimic mai departe de adevar. Undeva in Biblie scrie chiar ca si Dumnezeu ride…si El ride de cel rau. Dar am fost alcatuiti dupa chipul si asemanarea Lui…si ce lucru minunat sa semanam cu El…
Undeva in mijlocul acestor bucurii marunte care au alcatuit impreuna tesatura zilelor in care am sarbatorit Craciunul, am primit drept cadou o amintire…Cineva mi-a spus ca cele mai frumoase cadouri sint amintirile pentruca ele sint daruri pe care odata ce le primim nu le mai pierdem niciodata. Cit de mult adevar…
Si amintirea asta este destul de veche. Persoana respectiva mi-a amintit ca in urma cu vreo 25 de ani, casa mea era pentru ea locul unde s-a simtit intotdeauna bine, pentruca spre deosebire de alte case, eu n-am pus prêt pe lucrurile din casa ci pe oameni. Si oridecite ori venea stia ca poate sa se simta in largul ei fara grija ca atinge sau sifoneaza sau deranjeaza vreun obiect.
Mi-a picat asa de bine , ca nu pot sa va spun. Unele lucruri le faci in viata cu scopuri si cu motive multiple si crezi uneori ca nimeni nu observa si nimanui nu-i pasa si tot ceea ce faci pare zadarnic. Bineinteles nu ma refer la faptul ca neaparat trebuie cineva sa te complimenteze …ci parca ai vrea sa sti ca efortul tau a facut o diferenta pentru cineva- una cit de mica.
M-a pus pe ginduri amintirea asta si m-am apucat sa scormonesc in memorie sa-mi amintesc exact ce m-a determinat sa am atritudinea asta fata de lucruri si fata de oameni- - pentruca intr-adevar chestia asta nu era ceva innascut- ci a trebuit in mod constient sa-mi redirectionez mintea- ca si eu am apreciere pentru lucrurile frumoase ca orice alta persoana( poate chiar mai mult) si eu muncesc pentru foecare obiect si deci s-ar cuveni sa am grija de proprietatea mea…
Si cum m-am dus in urma cu gindurile , am ajuns la faza unde eram tinara …cu un copil…parasita de sot si …disperata. Si mi-am amintit cum toate usile s-au inchis dintr-o data pentru mine. Pot sa vorbesc de amintirile astea pentruca nu mai dor, si pentruca le pot folosi sa invatam ceva din ele. In Romania, ca femeie tinara, crestina, divortata, in afara de rude a mai existat o singura casa unde am fost primita, acceptata si apreciata chiar …si unde m-am simtit bine. Tinara familie care m-a primut asa cum eram si cu care am legat o prietenie de viata sint Rely si Costel Cristea – prietenii mei din New York. Si ma opresc aici ca stiu ca nu le place sa-i perii prea mult – ei fac multe alte lucruri poate putin stiute de restul lumii- dar le fac nu “ca” pentru Domnul- ci le fac “pentru Domnul”.
In America imi amintesc de multe ori cind din parcarea bisericii fratii se invitau unii pe altii duminica de duminica unii la altii…si eu imi luam fetele si mergeam acasa. Atunci am hotarit ca am sa muncesc sa am eu o casa – oriunde ar fi ea, si oricit de modesta ar fi- unde altii ca mine sau ca ei…sa se simta bine. Si ce binecuvintata a fost aceasta decizie…
Ma bucur ca si altii pot sa spuna ca au amintiri frumoase ca urmare a acestei decizii- dar pot sa va spun ca eu am fost cea care am cules binecuvintare dupa binecuvintare din afacerea asta. Si ce minunat sa aud dupa atita timp ca totusi …si altii au gustat din micile bucurii pe care Dumnezeu m-a ajutat sa le pot oferii. In economia Lui Dumnezeu nu se pierde nici un bob oricit de mic…El nu stinge un muc care fumega…El nu trece nepasator pe linga o nevoie oricit de mica - El nu uita binele si nu-si aminteste greselile pentru care i-am cerut iertare…Ne copleseste bunatatea Lui la fiecare pas…
Daca nu ma credeti cautati sa vedeti si voi ce bun este Domnul…Cereti si va va da, cautati si veti gasi, bateti…si va va raspunde…
No comments:
Post a Comment