GINDURI DE DUMINICA DIMINEATA...

     V-am mai spus ca anul asta am luat hotarirea sa ma rog in fiecare zi rugaciunea "Tatal Nostru". Am ajuns la concluzia asta dupa multa framintare...stiind in inima mea ca nu-i aduc slava Lui Dumnezeu prea mult, ca nu ma inchin prea des si ca rugacunile mele sint doar cereri fara sfirsit...M-am simtit vinovata si mi-am adus aminte de rugaciunea copilariei mele care a fost atit de matura pe linga cuvintele care le gindesc sau rostesc in rugaciune astazi.
     Multe ginduri a stirnit recitarea acestei rugaciuni...pentru ca oridecite ori ma rog rugaciunea domneasca "Tatal Nostru" ma straduiesc sa n-o spun numai cu buzele dar sa-mi insusesc pe de-antregul pe cit posibil intentia, cuprinsul, insemnatatea celor ce spun. Si de fiecare data iau "ceva" nou la cunostinta.". Am mare problema in doua locuri...si vi le-am mai spus si inainte: "faca-se voia Ta"...si "iarta-ne precum si noi iertam". Multe ginduri se invirt in capul meu de fiecare data...si acum citeva zile ma gindeam ca aproape spun un blestem cind spun..."iarta-ma cum iert". Si de ce?...Nu ca nu iert...ca zic si vreau sa iert...dar cind ma intilnesc cu persoanele pe care le-am iertat, scene vechi imi vin in minte si ma simt asa o victima...si parca as vrea ca cei care nu s-au umilit sa imi ceara iertare sa o faca pentru ca asa e "drept", iar cei care au facut-o sa repete ca parca n-au facut-o indeajuns.      Si mi-am zis in gindul meu...
     -Ce ma fac daca Domnul o sa-mi ierte si mie asa? Daca va trebui o eternitate sa imi tot cer iertare si de cite ori o sa ma intilnesc cu El sa trebuiasca sa pun ochii in jos si sa amintesc din nou si din nou toate alea ( multe si grele) pe care le-am savirsit?
     Am auzit pe un predicator de la "Big Valley " din Modesto, vorbind la radio la un grup de dependenti: de alcool, sex, droguri...Si le spunea ca exista 12 trepte in "recovery"- reabilitare. Una dintre ele spunea el este sa-i ia o coala de hirtie si sa scrie jos toate pacatele de care se simt vinovati. Zicea el ca si-a amintit si de o ciocolata pe care a furat-o cind era de 6 ani. Si...chiar daca ti se pare ca-i o treaba nevinovata, din moment ce ti-o amintesti, inseamna ca pentru tine are insemnatate si te deranjeaza- asa ca pune-o pe lista. Si spunea el ca trebuie sa ne rugam pentru fiecare linie din lista noastra si sa o dam Domnului. Ca poate o sa ne ia ceva timp...dar ca rezultatul merita efortul. Asta pentru ca sa ne putem si noi ierta dupa ce ne-am incredintat ca am dat totul Domnului si am fost iertati. Si nu mai are rost sa amintim lucrurile respective- odata ce I le-am dat Lui...ne-am scapat de o povara.
    Cit despre felul cum iertam noi altora...este o treaba foarte serioasa. Ca Doamne fereste sa ajungem sa fim iertati de Dumnezeu asa cum iertam noi citeodata...
     Asa ca asta este piatra grea pe care trebuie s-o mut din fata mea...Si m-am rugat in mod special pentru asta, ca simteam ca nu fac nici un progres. Mai am de rugat, asta este cert- dar parca...parca m-am mai usurat de nevoia asta de a legitima faptele celor care m-au facut sa sufar cindva. Parca ecuatia asta in care apar si eu ca vinovat, egal in slabiciuni si rautate...m-a mai domolit. Lista aia lunga de pacate personale a fost ca un dus rece care m-a trezit din febra victimizatoare in care ma aflam...
     Nu numai ca doresc din suflet sa iert, dar m-as bucura daca Dumnezeu ar cobori o ceata si ar asterne uitarea...si as putea sa indepartez orice ginduri de amaraciune pe care le mai am... ca amaraciunea aia nu face rau nimanui altcuiva decit mie... ma amaraste aici si imi pune iertarea personala in pericol...