Era o vreme cind doream sa imi organizez atit de bine viata ca sa traiesc apoi fericita...Nu stiu ce era in capul meu si la ce fel de fericire speram?! Astazi de pilda ...cum stau lucrurile la minutul asta as putea sa fac una dintre lucrurile pe care le-am spus mai inainte...sa iau o carte in mina, sa ies afara in gradina si sa fac planuri de primavara...Ce pom o sa sadesc anul asta? Dar stau aici in casa si astept...Nu stiu de ce nu deschid si umbrela sa fiu pregatita in caz ca ma ploua in livingroom...
Sint copilul Domnului, il iubesc si il astept. Ma bucur de faptul ca-mi poarta de grija si vad in fiecare zi acest lucru. Viata se scurge cu urcusurile si coborisurile ei- dar El este acela care ma tine de mina la tot pasul. Atunci ce-i cu atitudinea asta? Nu stiu daca numai eu sint cuprinsa de starea asta ciudata ...de un fel de dezorientare in spatiu si timp ...de neliniste. Nu ii stiu neaparat sursa...sau doar o banuiesc?
Dupa atacurile tot mai dese ale celui rau asupra copiilor Lui Dumnezeu, dupa starea generala a lumii in care traim, dupa toate semnele despre care Biblia ne vorbeste atit de clar...ne apropiem de Ziua mare a Venirii Lui, iar diavolul stie ca i-a mai ramas putin timp.
Nu de mult am primit un e-mail de la o companie la care m-am asigurat impotriva celor care fura din accounturi prin intermediul internetului. Ei m-au anuntat ca un rapist s-a mutat undeva in vecinatatea locuintei mele...nu stiu exact ce raza . Tot asa gindesc ca este si cu cel rau care se muta tot mai aproape si mai aproape de noi si de cei dragi ai nostrii in cautarea acelei fisuri pe care s-o foloseasca ca sa intre in relatie cu noi, ca sa poata sa ne faca rau. Prezenta lui ne nelinisteste...si eu cred ca uneori prin actiunile noastre ii chiar usuram apropierea; atunci cind ne ingaduim lucruri nepotrivite, cind acceptam situatii neingaduite...Si aspoi ne miram de truda sufleteasca pe care o avem...
Si daca avem nevoie de ceva in zilele astea...avem nevoie de odihna sufleteasca...Ma gindesc adesea la Eva in gradina Edenului; la lipsa totala de grijuri pe care o avea...n-avea de pus la spalat, sau calcat...de gatit...de cusut, de mers la servici...Sa stai intins pe iarba unde nici gizele nu indraznesc sa te deranjeze ca nici ele nu cred ca-si faceau de cap pe vremea aia...Sa adie un vintulet...numa bun...nici prea cald si nici prea racoros...sa-ti simti sufletul descatusat de orice griji...sa nu mai existe nici macar un miine de care sa te ingrijorezi ci doar bucuria zilei de astazi...
1 comment:
Rodica, va purtam in rugaciune si stim ca DOmnul va v-a intari, pe tine sufleteste si pe Deb trupeste. El e singura noastra mingaiere si stiu ca El va raspunde rugaciunilor. We love you!!
Post a Comment