Citeam astazi la amiaz ceva din Biblie…2 Cronici 21. Era vorba de Ioram, imparatul lui Iuda. Ajuns la domnie, el si-a omorit pe toti fratii lui de corp si ca sa fie sigur si pentru o masura buna de siguranta a mai omorit si citeva dintre capeteniile mai de vaza. Sa fie omul linistit ca n-are competitie. Apoi a facut cite rele i-a ajuns timpul sa le faca. Pentru faptele sale Dumnezeu il pedepseste pina la urma si ii ia toata casa , neveste si copii si ii lasa numai unul - pe cel mai mic plus ca-i da o boala grea de-i iasa lui Ioram maruntaiele afara si moare in dureri groaznice.
Ce m-a pus pe ginduri insa a fost ultima parte a ultimului verset…”A murit fara sa lase parere de rau in urma…”. M-au trecut fiori reci…Pe voi nu va cutremura gindul asta? Numele blogului meu este “Pe Ginduri”- si unde nu cred ca pot face mare brinza cu activitatea mea pe internet, as dori mult sa pot sa va pun macar din cind in cind pe ginduri. Si versetul asta in deosebi as vrea sa-l puneti la inima.
De murit, murim toti…nu-i un secret. Dar parca nu sintem chiar indiferenti ce lasam in urma, nu-i asa?. Aveam 38 de ani cind am intilnit moartea fata in fata…pentru prima data, mai reala decit tot ce-am stiut real pina atunci. Ca inainte de intilnirea asta nu ca n-am stiut de existenta ei dar nu i-am dat asa importanta ca nu m-am gindit la moarte decit ca la ceva atit de indepartat ca nu merita sa-mi obosesc “creierul meu cel scump”( vorba de-a lui Buna)…ceva cu care am sa ma ocup …mai tirziu…cit se poate de tirziu in viata – nu stiu exact data; cu cit mai tirziu cu atit mai bine….
Da…au murit unii…si unii apropiati chiar. Varul meu Flavius Botan a murit la 18 ani - dar dupa ce l-am plins o vreme, am ramas doar cu un album mintal …si mi-au secat emotiile cum seaca lacrimile dupa un plins bun…si dupa o vreme incet, incet m-am gindit tot mai rar la el si …l-am uitat ….
Moartea este un factor real …si cum nu avem o programare exacta a acestui eveniment neplacut si cu consecinte permanente, ar merita sa ne facem cite o analiza din cind in cind . Ok, poate unora nu le pasa ce lasa in urma. Sint si altii carora cica …nu le pasa unde se duc. Absolut ok …Dar voi…cei carora va pasa…voua va propun sa stati cu mine putin…pe ginduri.
Daca moartea nu ne anunta din vreme si nu stim exact momentul- si in multe cazuri apare prin surprindere…nu ar fi oare intelept sa traim in asa fel incit sa lasam macar putina parere de rau in urma? Sau daca nu ne intereseaza nici asta…sa nu cumva sa dam unora prilejul sa se bucure ca au scapat de noi?
Am realizat acu vreo doi ani ca daca eu mor fetele mele o sa aiba de-a face cu toate gunoaiele ce le-am adunat pe lumea asta. Mi s-a parut comic gindul ca le pun la treaba si dupa ce nu mai sint pe-aci…dar in scurt timp am realizat ce tortura va fi sa cotrobaiasca peste tot si sa adune si sa sorteze cite chestii am adunat eu pe linga mine. Asa ca sint in process de a-mi simplifica viata…si de a scapa de unele boarfe ce le-am adunat. Dar asta-i doar un aspect…Toata viata adunam acele momente si acele relatii care atunci cind vom fi pe punctual de a pleca din lumea asta vor indica daca suntem din neamul lui Ioram sau daca dintr-a lui Dorca pe care o plingeau toti…
Ca uite…in citeva minute ma duc sa iau prinzul si nu stiu daca nu m-oi ineca sau daca nu m-a lovi vreo masina pe drum…si nu-s sigura cita parere de rau las in urma…
1 comment:
Frumos...și ...te pune pe ganduri.
Post a Comment