MILA VOIESC SI NU JUDECATA...

Am de impartasit o ...poveste adevarata. De fapt nu este o poveste...ci am sa va povestesc ceva real ce s-a intimplat acum citeva zile. Am citiva verisori la Sacramento...mai tinerei...Unul dintre ei, Daniel Cartacai a istorisit ceva pe facebook si am sa va traduc ce a scris...

................................................

     Cit este de ciudat momentul in care ai inceput sa realizezi ca tu judeci oamnenii mai ceva decit Dumnezeu insusi. Astazi la prinz m-am intilnit cu o prietena veche. O fata pe care am cunoscut-o de foarte multa vreme...timp suficient ca sa fi ajuns sa amintesc in discutiile noastre cel putin odata numele Lui Dumnezeu; din nefericire insa zbenguiala si distractia au fost lucruri mult mai importante pe atunci. Cred ca ultima data am vazut-o prin 2006. Asa ca astazi am intrebat-o ..."ce mai e nou?". Mi-a raspuns..."Sint mintuita"..."L-am primit pe Isus in inima mea si El mi-a schimbat complect viata."

     Ce soc am avut...am ramas cu gura cascata... stiind cine a fost fata asta inainte...Si cum stateam in fata ei asa...mut...fara cuvinte...m-a coplesit deodata un simtamint puternic de vinovatie. Ma intrebam in mintea mea -"de ce nu i-am spus niciodata despre Christos"? Si tot in minte imi raspundeam..."pentruca nici tu nu traiai viata asa cum ar fi trebuit - dar tu stiai care este calea cea buna chiar daca tu nu erai pe ea in acel moment"...

Si iara ma intrebam..."de ce n-am invitat-o niciodata la biserica...macar sa-i fi dat si ei sansa, oportunitatea pe care o aveai tu". Iara mi-am raspuns..."pai...ca sa nu le dau sansa celor de la biserica sa zica ceva de felul cum era imbracata..."

     Acuma stau si ma gindesc..."dar daca Dumnezeu s-ar fi uitat la mine cu aceiasi ochi critici si nu mi-ar fi dat o oportunitate, o sansa?". Nu am facut eu pacatele pe care le-a facut ea, e drept - dar pacatul este pacat, si am pacatuit si eu destul si inca mai pacatuiesc... si Dumnezeu m-a iertat si m-a acceptat asa cum sint. Eu am eliminat aceasta persoana de la gindul salvarii dar Dumnezeu a vrut-o si a murit ca sa-i ofere mintuirea. Ba mi-a dat sansa sa-mi intersectez drumurile cu acest suflet cu ani in urma, doar, doar voi spune ceva si sa-i arat drumul catre o viata mai buna scapind-o din mizeria in care se zbatea in timpul acela.

    A fost oportunitatea mea ...o oportunitate pierduta doar pentruca in loc s-o indrum catre Christos m-am pus s-o judec...Si acuma...lectia mea este...Toti oamenii merita salvarea nu conteaza cit sint de rai- ca si pe tine te-a salvat Dumnezeu asa rau cum erai...

    Sa multumim Domnului mai bine si sa ne lasam de judecati...si am simtit nevoia sa impartasesc aceste ginduri cu voi toti...

.................................

Draga Dani...nici gind sa te judec pentru cele scrise. M-am regasit si eu in cuvintele tale si cred ca nu sint singura. Daca ne facem o analiza mai serioasa o sa gasim ca fiecare din noi am ratat ocazii numeroase...pe care Dumnezeu in dragostea Lui le-a pus in fata noastra dorind sa-i fim ascultatori si implinitori ...dorind sa-i facem lucrarea pe acest pamint. Ne-am obisnuit sa ne credem mai buni, mai importanti, mai valorosi decit alti oameni. Ne-am obisnuit sa ne interesam doar de confortul nostru, de viitorul nostru, de starea noastra de bine. Ne-am cumparat loc de veci pentru aici si ne gindim sa ne asiguram vesnicia si dincolo...Sintem absorbiti si preocupati doar cu noi si cei dragi ai nostrii...si am uitat ca cei din jur mor si se duc in iad si n-are cine sa le spuna ...sa-i avertizeze, sa-i faca sa inteleaga gravitatea situatiei. Iti multumesc ca mi-ai dat voie sa pun gindurile tale pe blog...si trag nadejde ca cei care vor citi si care simt ca si noi, vor lua masuri sa nu repete gresala asta in continuare. Vreau de asemenea sa-ti spun ca scrii foarte frumos si sa ma angajez sa-ti traduc si alte bucati daca mai ai...sint frinturi de viata pretioase...

......................................