In Ezechiel sint citeva versete atit de reale pentru mine, desi sint adresate Ierusalimului. Saptamina asta, premergatoare evenimentelor ce le comemoram sau sarbatorim, este imposibil ca uitindu-ne la cruce sa nu analizam motivele acestui eveniment. Moartea Domnului Isus nu este o moarte obisnuita - este moartea mea – sau felul in care ar fi trebuit sa mor eu... Moartea Domnului Isus este de fapt pedeapsa mea… El doar S-a oferit sa o ia in locul meu.
Si iata unul din versetele care zugravesc starea in care ar trebui sa fim uitindu-ne la cruce - la acest tablou care ne poate provoca cele mei puternice sentimente - sentimente de tot felul: de dragoste (fata de El), de ura (fata de pacat, fata de dusmanii Lui), de teama (teama mortii), de groaza (pentru felul cum arata batut si dispretuit… sau perspectiva iadului si a eternitatii petrecute departe de fata Domnului...), de speranta (prin moartea Lui am fost achitati de pedeapsa noastra - avem promisa o eternitate cu El), de duiosie (fata de suferintele Lui si felul demn in care le-a purtat) …de recunostinta (pentru ca am fost iertati)…
“Voi face Legamintul Meu cu tine si vei sti ca Eu sint Domnul, ca sa-ti aduci aminte de trecut si sa rosesti, si sa nu mai deschizi gura de rusine, cind iti voi ierta tot ce ai facut, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 16:62-63)
Cam asta simt eu ... privind la cruce…
2 comments:
parca gindesti cu inima mea asa mi se potrivesc ...
daca suntem sinceri cu noi si percepem corect la adevarata valoare a iertarii noastre asa trebuie sa fie reactia noastra...mi-au ajuns la inima reflectiile tale legate de acest profunde versete...
Carmen
Post a Comment