GINDURI ...PE DRUM...

     Aveam astazi articolul pe care sa-l scriu - il aveam in minte...Dar mi se intimpla zilele astea sa uit. S-ar putea sa fie un semn rau- dar daca stau bine sa ma gindesc, s-ar putea sa fie si spre bine...Unele lucruri am vrea ca Domnul sa le arunce in Marea Uitarii...altele am vrea noi sa le aruncam...tot acolo.
     Am avut acu' seara cina cu babutele din biserica mea. Cred ca am fost vreo 16. Dintre ele numai eu lucrez, restul sint la pensie. E drept ca una are 99 de ani...si una este cu citiva ani mai tinara ca mine. Am fost la casa unei nemtoaice...mincarea buna, atmosfera placuta...Luana a vorbit despre prieteni- si despre felul cum Dumnezeu aduce in viata noastra oamenii de care avem nevoie in momentele cind avem nevoie de ei. Uneori unii oameni pleaca din viata noastra- si chiar si plecarea lor este dirijata de Cel care controleaza si numara si firele de par din capul copiilor lui.
     Am ascultat si la urma le-am spus si eu cit de mult apreciez partasia cu ele- faptul ca m-au acceptat asa cum sint, cu scadintele si ciudateniile mele. Sincera sa fiu...in Biserica Romana mi-am purtat sentinta in frunte toata viata. Si nu ma mir- noi romanii tinem toate minte- nu uitam nimic, si nu rareori nu iertam nimic...
     E buna uitarea? E rea uitarea? Ca orice lucru...depinde cum o folosim...In ce ma priveste as vrea ca Dumnezeu sa ma ajute sa iert ...si sa mearga un pic mai departe chiar...dupa ce iert sa ma faca sa si uit si sa nu-mi amintesc unele lucruri care stau in moara gindurilor mele adesea si se macina....si ma macina...
     Dar in marea uitarii doar Dumnezeu poate sa arunce...Uite , daca am inceput sa scriu  mi-am amintit si de gindurile ce le aveam in dupa amiaza asta venind spre casa...Era vorba despre spovedanie, sau marturisirea pacatelor cum spunem noi protestantii. O martiurisire a pacatelor sau o spovedanie ar trebui sa aduca o eliberare aceluia care o face- dar- numai in cazul in care aceasta marturisire este urmata de o schimbare in persoana respectiva. Spre exemplu...vrei sa mergi de la punctul A la punctul B. Sa zicem ca esti pe freeway si ai gresit iesirea. Doar faptul ca recunosti ca ai gresit drumul nu te poate ajuta cu nimic. Trebuie neaparat sa te intorci si sa iesi unde trebuie sa iesi ca sa ajungi la destinatie. Asa este si cu marturisirea sau spovedania. Daca nu faci o schimbare in viata si daca nu te intorci inapoi la puncul unde ai luat-o razna...marturisirea singura nu te ajuta cu nimic pentruca tu continui sa fii pe un drum gresit.
    Cam astea sint gindurile mele de azi...si sint uneori obosita de atitea intoarceri- dar ele sint absolut necesare ca sa ajung la destinatie.