AM O CARTE...NECITITA...

N-am disparut cu totul…doar temporar-renovari. Dar sa  intru in subiect...Prietenii mei mai vechi stiu ca imi plac grozav povestile. Nu umblatul cu povesti…ci imi place o poveste cu miez - o poveste  care                                                                                            sa-mi explice si sa ma faca sa inteleg o situatie, un gind, o treaba sensibila… Unele intimplari ma invata ceva. Unele povesti imi explica cite o treaba mai greu de inteles...

In viata mea de crestin ma poticnesc adesea in umblarea mea zilnica. As vrea sa fiu mai buna, as vrea sa fiu mai atenta cu lucrurile sfinte dar ma pomenesc ca dau prioritate lucrurilor mai putin importante si le neglijez pe cele vitale. In lunga mea lista de lucruri in care sint corigenta este si cititul Bibliei. Nu stiu cum fac si cum dreg, dar nu-mi ramine timp suficient. Consum fiecare picatura de nisip din clepsidra zilei pe orice  activitate ...si cind vine vremea de citit …sint obosita… e tirziu…etc.

Nu sint o persoana care se scoala dimineata usor… sint morocanoasa, ma trezesc cu un minut mai devreme de cind trebuie sa plec la munca, ma imbrac ca la armata si ce mai… dimineata nu-i un timp prea potrivit...                                                                                                                                       sint prea obosita …Atunci cind sa citesc? Si daca  nu citesc  zilnic  Biblia... este asta o asa mare tragedie?

Sa va povestesc insa despre o intimplare de care am auzit acum citeva zile… si ne-om dumiri impreuna daca este necesar cititul Bibliei. Un tinar ii spune pastorului care-l indemna sa citeasca Scriptura si  sa memoreze versete biblice…

-Pastore…n-are rost sa tot insisti ca si asa nu pot sa memorez nimic…

-Citeste totusi… ii zise acesta… Dar tinarul insista in decizia lui…

Intr-o zi, pastorul il intreba pe tinar…

-Ai zece minute sa ma ajuti cu ceva?…

-Am, cum sa nu… raspunse tinarul.

-Uite…zise pastoral, tine oala asta sub robinet 10 minute…

-Dar oala are gauri…replica tinarul ...uitindu-se uimit cind la oala gaurita cind la pastorul lui. N-are nici un rost s-o tin sub robinet…

-Ai zis ca ai zece minute… raspunse pastorul…

-Am ...dar n-are nici o noima ceea ce fac…

-Ba are… raspunse pastoral… tine-o numai sub robinet 10 minute…

Vrind nevrind, tinarul asculta si pentru 10 minute tinu oala aceea gaurita la robinet. Intr-un tirziu aparu si pastorul, si tinerelul ii spuze zimbind…

-Sper ca acuma sa realizati si dumneavoastra ca am irosit 10 minute degeaba… oala tot fara apa este…

-Da… a raspuns pastorul… dar uite ce curata s-a facut…

………………………….

Morala la ideea de la inceput este ca …indiferent cit de mult sau de putin intelegem cuvintul Domnului… indiferent daca reusim sa memoram sau nu versete biblice, cititul Scripturii ne va ajuta sa raminem curati in gindire. Si asa cum ne spalam si iara ne spalam, si tot mai avem nevoie sa ne spalam - zilnic, periodic…asa avem nevoie sa si citim Cuvintul Sfint.

Seth, nepotelul meu are 9 ani si citeste la nivel de liceu. Intr-o zi, saptaminile trecute a fost pedepsit de invatatoare pentru ca n-a raspuns cind aceasta l-a chemat. Era asa de absorbit de cartea pe care o citea, ca n-a auzit cind l-a chemat invatatoarea. Asa as vrea sa fiu  si eu - si asa ma rog ca sa ajung sa iubesc Cuvintul Sfint. Sa  citesc  cu si de placere...sa caut orice clipa posibila a zilei ca sa imi clatesc ochii, inima si mintea...sa le spal in Cuvint. Nu sint acolo insa…oh...ce departe sint.... sint in starea de care v-am spus la inceput - cind inca simt o obligatie sa citesc si cind, de ocupata ce sint cu alte activitati nu gasesc timp de citit Biblia. Logic stiu ca nu e bine si incerc sa indrept- dar asta nu-i suficient. Vreau sa am asa un drag de Cartea asta, incit sa ajung ca si Seth…sa nu aud cind ma striga si ma cheama oricine sau orice altceva…Si stiu ca prin puterile mele nu se poate... dar este Unul care face minuni... si astept sa faca minuni si in viata mea. A mai facut si altadata si stiu ca se poate... Si cind o sa se intimple minunea asta, o sa stiti si voi ca precis o sa se vada...Oala tot ciobita o sa fie... dar va fi mult mai curata...

CITEODATA, UN PICIOR IN SPATE POATE SA REZULTE INTR-UN...PAS INAINTE...

N-am mai scris de o vreme. Acum sint in lunch si m-am apucat sa-i raspund lui abbu...Ea are puterea sa ma zgiltiie citeodata sa-mi vin in fire si sa ma apuc de treaba. Vad ca si de data asta a areusit. Sint ocupata cu ...ocupatii. Pina nu da caldura sa ma naduse de tot, m-am apucat sa vopsesc si sa mut catrafusele prin casa. O fac de data asta cu chef. De citiva ani fetele mele s-au tot mutat cind in casa cind afara...si m-am imprastiat intr-un hal fara de hal. Acuma, cu putina energie ce o am , m-am apucat sa-mi rindui posesiile care le maninca moliile si rugina. Daca mor...numa' bine nu las gunoi in urma si daca traiesc...trag nadejde sa ma bucur de putina organizare in casa.
Ok...si in circumstantele astea...mai trag cu ochiul pe blog sa vad daca mai trece careva pe-aci...Astazi a trecut abbu...dar asa cum trece ea...si mi-a dat un ghiot sa ma trezesc. Unul prietenesc...si nu glumesc abbu- ca parca eram in coma de-o vreme...Si uite asa i-am raspuns la comment. Multumiri pentru vizita abbu...Mi-ar fi placut sa nu fie virtuala ci una reala...sa putem sa ridem in voie, sa bem o ceasca aburinda de cafea...si sa ne contrazicem- cu folos...
...................
Si iata scurta noastra conversatie de pe blog...

viorica abbu said...

Draga Rodica,cam rar mai trec pe aici.Lasa ca ultima data te-am cam dezamagit,dar asta sunt -din fericire,sau din pacate.

Ce vreau sa-ti spun :
-nu se poate trai 24 de ore in pilde si invataturi.Nu se poate raporta viata zilnica numai la ce scrie in carti, sau au enuntat diverse persoane.
Viata e altfel si specifica fiecaruia.Personala si impletita cu experienta fiecaruia

Daca nu stiam ca o cunosti IN REALITATE nici nu mai treceam pe aici.
Dar stiu.
Stiu ca esti realista,ancorata in viata si dependenta de viata -pamanteasca si dorindu-ti si una cereasca.
Dar ce e prea mult strica,mai mult, aduce efectul invers.

Proportia...
Proportia este secretul tuturor retelelor,inainte de a socoti materialele,tava,cuptorul.
Proportia.

21 May, 2012 12:36

 

22 May, 2012 12:02

 

 Rodica Botan said...

abbu- tu nu ma dezamagesti cit ma faci sa gindesc si sa reactionez. Uneori sint atit de lipsita de energie ca imi prieste cite un brinci- mai ales venit din "prietenie"...  :)
Proportia...uite asta spune si Biblia. Unii care fac pe sfintii sint sfatuiti sa se potoleasca. Traim pe pamint si deci supusi legilor acestei planete. De la gravitatie la "cine-si face lui isi face"-  ca eventual te intilnesti pe lumea asta si cu piinea care ai aruncat-o pe ape( binele ce-l facem) dar si cu picioarele in fund pe care i le-am dat cuiva - ca pe toate le primim inapoi. Timpul insa este un element care nu este controlat de noi...
Biblia spune sa ne gindim la suflet...la viata vesnica; asta ca o tinta permanenta; dar nu zice sa nu ne ocupam si de nevoile noastre zilnice. Si in perspectiva asta ai pus punctul pe i.
Ce spun eu aici nu se deosebeste mult de ce spui tu. Doar ca am o alta perspectiva. Unde tu te pronunti mai mult despre acum si aici, eu ma uit un pic mai departe sa fiu sigura ca merg in directia pe care mi-am ales-o. N-as vrea sa ma fure peisajul ( si citeodata ma fura)...asa ca mereu stau cu ochiul pe busola.
Navigam abbu...navigam intr-o lume plina de greutati, pericole, dar si bucurii si situatii placute. Ne clatim ochii cu cele bune, ne hranim sufletul cu ce gasim bun, ne ascundem sau ne aparam de mizerii - dar mergem...inaintam. Intrebarea ramine valabila...catre ce inaintam? Care e directia? Ca de calatorit toti calatorim catre un liman...

22 May, 2012 12:11

 

LA MULTI ANI , LAURA!!! LOVE, MOM...

CU RABDAREA...TRECI MAREA...

by Charles R. Swindoll
tradus Rodica Botan

Ecclesiastes 3:1-4 “Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de supt ceruri isi are ceasul lui. Nasterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei. Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; darimarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei; plinsul isi are vremea lui, si risul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;…”

Hippocrates a fost un physician grec considerat de multi ca fiind "Tatal Medicinii". El este cel care, daca va amintiti, a scris imortalul juramint a lui Hippocrates si inca si astazi cei care incep sa practice medicina depun acest juramint.

Acest Physician antic a trait undeva intre 450 BC si 375 BC. El a scris mult mai mult decit faimosul juramint care ii poarta numele. Alte lucrari literare faimoase au curs din penita lui, si multe din ele exista inca. Marea majoritate a lucrarilor lui, asa cum este de asteptat, vorbesc despre anatomia fiintei umane si despre vindecare.

Intr-o lucrare intitulata "Aphorisms", de exemplu, el scrie "Sint recomandate remedii extreme - folosite in mod potrivit, pentru cazuri si boli extreme"( “Extreme remedies are very appropriate for extreme diseases.”). In alta ocazie in "Precepts", aceste cuvinte apar chiar in primul capitol..." Vindecarea cere timp" (“Healing is a matter of time.”).

Recent, in timp ce citeam aceste ginduri, am realizat ca aceste idei pot fi conectate si parafrazate din plin cu multa semnificatie si pentru timpurile care le traim acum. " Recuperarea din dificultati extreme, de obicei cere un timp extrem de lung ( “Recovering from extreme difficulties usually requires an extreme amount of time.” )

In cultura noastra de microunde, aceasta fraza nu poate sa sune prea incurajator. Cuvintul "Incet" nu prea isi gaseste locul in vocabularul nostru. Avem foarte putina rabdare pentru activitati sau lucrari care ne obliga sa asteptam. Dar cel mai adesea, recuperarea este inceata. Si cu cit este rana mai adinca, cu cit pagubele sau trauma mai coplesitoare, mai cuprinzatoare, cu atit este nevoie de mai mult timp de recuperare, de vindecare...

Bun sfat Hippocrates! Avem tendinta sa uitam acest sfat plin de intelepciune. O puternica cunostiinta a Cuvintului Lui Dumnezeu ne poate da rabdarea si intelepciunea sa trecem prin perioada de timp necesara oricarei recuperari.

CADOUL LUI SETH PENTRU MAMA LUI...

http://www.facebook.com/photo.php?v=10150836816933375

DE ZIUA NOASTRA...

Știam de câteva săptămâni că trebuie să scriu ceva de Ziua Mamei. În România, sărbătoarea deja a trecut, dar în SUA, Ziua Mamei se sărbătorește pe la mijlocul lunii Mai. Există tot felul de povestioare siropoase care circulă de Ziua Mamei așa că n-am vrut să mai scriu și eu încă una. Mamele sunt unele dintre cele mai venerate persoane și nu degeaba, pentru că rolul mamei și influența ei în familie, societate, națiune… începând cu viața personală a fiecărui individ este copleșitor.
Ne aflăm în plină activitate pentru alegerile prezidențiale și, în acest context, mi-a atras atenția un incident care s-a petrecut cu soția unuia dintre candidați, care este casnică. Femeia și-a spus părerea privitor la câteva aspecte legate de situația economică și a fost amarnic insultată de femeile care au serviciu și care au o contribuție – cel puțin în accepțiunea lor – la viața economică și politică a țării. S-a făcut însă un studiu care a demonstrat că o mamă care ”stă acasă” ar trebui să primească pentru munca pe care o face întreținând casa, îngrijind de copii și pentru tot ce face ea zilnic pentru toți ai casei, suma anuală de peste 112.000 de dolari. Un salariu care ar pune-o pe scara economică undeva, poate, mai sus de multe femei profesioniste.
Avem atâtea eroine despre care să vorbim de Ziua Mamei… Cartea Proverbelor are multe versete minunate care să onoreze calitățile unei femei devotate. M-am gândit însă, să vă împărtășesc câte ceva din gândurile mele personale despre ce simt și cum văd și ce știu eu despre responsabilitatea asta uriașă, pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, femeilor.
În primul rând, la inceput, când copilul nu este decât un “plod fără chip”, Dumnezeu îl așează undeva sub inima mamei – la adăpost. N-a găsit Dumnezeu un loc mai bun să-l plaseze decât acolo - ca să fie iubit și... vai de mamele care își leapădă copilul pus sub inima lor. Și, la ora asta, această crimă hidoasă, acceptată și cerută ca un drept personal de mii de femei in lumea asta este mai răspândită decât crimele lui Nero sau ale lui Hitler…
Apoi, este imposibil ca, în deciziile ce le luăm zilnic, în poziția noastră de mame, să nu greșim undeva în educația copiilor noștri. M-am gândit mult, privind în urmă, la ce aș fi putut să fac diferit, pentru ca rezultatele să fi fost mai bune. La un moment dat, mi-am spus : ”Păi, dacă aș fi avut atâta literatură de specialitate privitoare la creșterea copiilor câtă există acuma, aș fi știut și eu să procedez mai bine…” Dar, oare, chiar informațiile ne lipsesc? Și dacă ne lipsesc, care sunt acelea, pentru că internetul și librăriile sunt pline cu cărți care ne sfătuiesc în toate privințele...??...!!
Și atunci, gândul mi-a alergat la cel mai bun Părinte, la Tatăl Ceresc și la felul cum procedează El cu noi. Dacă aș fi fost mai receptivă, dacă aș fi căutat mai mult după răspunsuri și dacă le-aș fi căutat unde trebuia, cu siguranță că le-aș fi găsit. M-am gândit la Ana, mama lui Samuel și la faptul că ea l-a adus pe Samuel și l-a lăsat la templu când avea doar 7 ani. Mă întreb, care dintre noi am avea “inima” să facem așa ceva ? Mamele credincioase vor să-și crească copiii pentru Domnul… Și, atunci, cum de ideea de a da Domnului un copil așa de ”crud” ni se pare… deplasată ? Mie așa mi s-ar fi părut…
Una dintre greșelile majore pe care le-am făcut eu crescându-mi fetele a fost faptul că mereu, mereu m-am pomenit că mă interpun să nu le las să simtă consecințele greșelilor lor. La început, greșelile au fost minore și consecințele au fost pe măsură. Dacă atunci le-aș fi lăsat să constate, pe piele proprie, unde duce o greșeală cât de mică, ar fi învățat că, în viață se plătește pentru orice faci.
Tatăl și Fiul risipitor este un tablou care explică foarte bine despre ce vorbesc. Tatăl a dat fiului său mai mic libertatea de a alege ce dorește și i-a onorat decizia. Acel fiu avea nevoie să ajungă la roșcove cât mai repede, ca să-și completeze “studiile” despre viață. Ana a fost o femeie curajoasă, echilibrată și sensibilă. Ea l-a iubit pe Samuel atât de mult încât l-a dat Domnului, știind că ea nu poate să-l educe sau să-l crească atât de bine cât poate El. Mă întreb dacă noi suntem gata să facem la fel cu copiii noștri și dacă avem încredere că Cel căruia i-am încredințat poate și vrea să-i crească spre slava Lui. Sau, poate, credem că noi știm mai bine…
Gândul meu de Ziua Mamelor este unul de îmbărbătare. Nimeni nu este perfect… o să facem uneori și greșeli. Dar, să avem curajul să dăm copiii noștri Domnului și să-I acordăm Lui toată încrederea, că El o merită. El poate să schimbe și să construiască un caracter puternic în copiii noștri, El poate să îi schimbe și să îi modeleze într-un chip minunat… însă… folosind metodele Lui, cu care noi, mamele, nu suntem întotdeauna de acord, pentru că ni se par dure, uneori chiar nedrepte… Dar metodele folosite de Dumnezeu dau randament. Și El îi iubește pe copiii noștri chiar mai mult decât îi iubim noi pentru că, în dragostea Lui pentru noi și pentru ei, El a dat ce a avut mai scump… pe Domnul Isus.
Imaginați-vă că, la un moment dat, unul dintre copiii noștri are nevoie de o operație ca să scape cu viață. Ce s-ar întâmpla dacă am refuza să fie operat ? Copiii noștri au nevoie de Domnul și, uneori Domnul îi trece și pe ei prin necazuri, tocmai pentru că lucrează la formarea lor, așa cum un sculptor lucrează la o capodoperă… Îmi spun mie și vă spun și vouă, mamelor… cred că i-a fost greu Anei să îl lase pe micul Samuel la Templu… și, uneori, ne este și nouă greu să renunțăm să ne dădăcim copiii dar, mai mult decât de ajutorul nostru, ei au nevoie de ajutorul Domnului. Să le facem o tunică țesută din firul rugăciunilor noastre și să-i lăsăm în slujba Lui !
Și, de Ziua mamelor, aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre și gustați din odihna Lui. V-o spun vouă, pentru că mi-o spun mie… Mamele sunt întotdeauna obosite și pot beneficia de eliberarea și odihna venite de sus

O NUNTA CA-N POVESTI...

http://mariuscruceru.ro/2012/05/09/ceea-ce-hollywood-ul-nu-are-si-nu-va-avea-niciodata-povestea-lui-ian-si-a-larissei/

MOMENTE FERICITE...

DIN PERSPECTIVA UNEI OALE DE PAMINT...(2)

   
(Urmare de aici...http://www.peginduri.com/2012/05/din-perspectiva-unei-oale-de-pamint.html)
Aerul conditionat in capela nu a functionat corect peste noapte si majoritatea florilor s-au ofilit...Din culoarea aceea placuta aproape nedefinita de multimea tonului de roz si alb, florile ajunsesera la o culoare negricioasa aproape ...si cu capetele plecate aratau jalnic...
    - Ce ma fac?...ingina mama in culmea disperarii? De unde sa iau flori? Nunta este in mai putin de doua ore. De mers inapoi la prietenii ei nici vorba- timpul n-ar fi permis...iar in oraselul asta nu cunostea pe nimeni. Mintea i-o lua la fuga si n-o mai putea stapinii. Trecea rapid de la o idee la alta...In cele din urma se hotari sa o porneasca pe strazi in cautarea unui pom de magnolia. Se gindii ca poate isi va explica situatia si va gasii pe cineva cu bunatatea Lui Dumnezeu in el sa o lase sa ia destule flori ca sa inlocuiasca pe cele vestede din capela.
     Si pornii hotarita. O lua pe linga capela si facu la dreapta pe prima strada...doar sa vada ca in fata ei la ceva distanta se zarea intr-o gradina , chiar linga gard ce credeti? Un pom urias de magnolia. Si nu numai ca ar fi avut flori suficiente dar parca pomul a stiut sa-si lase crengile in jos, pina la pamint, ca intr-o chemare tacuta...ca si cind ar fii intimpinat-o cu bratele deschise sa-i ofere florile lui.
     Spuse o rugaciune in minte si batu la usa. Dupa citeva batai un batrinel incovoiat de spate deschise usa incet si o privii cu mirare. Femeia nu mai avea timp mult de pierdut asa ca incepu sa-i spuna povestea si necazul ei...si ii spuse ca el i-ar putea salva nunta fiicei ei...Privirile batrinelului la inceput fura pierdute in gol si femeia se gindii ca poate nici n-o intelege ce spune - atit arata de confuz...dar pe ce vorbea pe atit ochii incepusa sa-i straluceasca si parca isi revenii la viata dintr-o data.
-Cum sa nu...zise el...ia cite poftesti. Daca vrei poti sa iei toate florile de pe pom.
-Oh...cum sa va multumesc...nici nu stiti ce mare favoare imi faceti...zise ea...
-Dar nu-i adevarat - zise mosul care isi revenii din starea in care fusese inainte de-abinelea. Cind ai batut la usa tocmai ma rugam. Eram tare deznadajduit. Saptamina trecuta doar ce am ingropat-o pe sotia mea. Am ingrijit-o in ultimii ani - dar si daca a fost greu, aveam cel putin pe cineva care avea nevoie de mine. Acuma...nimeni nu mai are nevoie de serviciile mele...si ma simteam atit de singur si de inutil. M-am rugat Domnului sa ma foloseasca la ceva...orice...sa gaseasca El ceva ce pot sa fac - sa fiu folositor cuiva...si uite...dumneata ai batut la usa mea si mi-ai adus raspunsul la intrebarea mea. Ia cite flori doresti...ca am o gradina plina de flori. Si miine...oh...miine de dimineata am sa ma pregatesc sa fac buchete de flori si sa le duc pe la spitale si la case funerale si oriunde oamenii au nevoie de un zimbet, o floare  si o vorba buna de incurajare. Asta pot sa fac si eu...si Dumnezeu te-a trimis la usa mea cu atita urgenta sa-mi dai raspuns la rugaciunea mea. Eu iti multumesc si mai mult chiar - multumesc Domnului pentru tine. Nici nu stii ce fericit m-ai facut...
........................
Va imaginati ca in scurt timp capela a fost din nou plina de flori...mai plina ca inainte, mai eleganta parca- si florile astea parca aveau o si mai mare semnifcatie. Ca din tragedia florilor ofilite a iesit nu o binecuvintare dar mai multe binecuvintari- exact asa cum Dumnezeu adesea face; El face ca un rau...sa fie doar punctul de plecare a multor lucruri bune. Asa lucreaza Dumnezeu...si olarita ne-a spus ca Dumnezeu se poate folosii nu numai de oalele bune, dar si de cele ciobite si vechi si mai putin aratoase...ca El stie cum si cind sa le intrebuinteze...In economia Lui nimic nu se pierde...
     Iata dar ca nu avem nici o scuza sa stam la o parte, dezamagiti si depresati ca pe noi nu ne foloseste Dumnezeu- ca nu sintem destul de talentati, destul de puternici, de sanatosi, de tineri, de aratosi...Dumnezeu are un dar si un plan pentru fiecare om- doar atit ca omul trebuie sa vrea sa se lase folosit...ca si batrinelul din povestea de mai sus...
    Tu nu vrei sa te lasi folosit? Sau  vrei sa stai bosumflat pe o etajera...ascuns dupa o carte...suparat ca nu esti in mijlocul mesei...?! Lasa-te folosit si lasa ca din inima ta( interiorul unei oale se numeste inima) sa curga binecuvintari pentru cei din jur...

DIN PERSPECTIVA UNEI OALE DE PAMINT...(1)

     In sfirsit sa ma astern la scris. Oameni vechi, idei noi de la retreat…Sincera sa fiu simt schimbarea nu numai in oase dar si in spirit. Dar daca as fi stat mai mult? Ma bate gindul sa ma duc in munti mai des…poate pina la urma ma mut pe-acolo…

Olarita mea draga a inceput sa ne povesteasca de data asta de-ale vietii, Data trecuta gindurile ei au fost din perspectiva olarului. De data asta insa ne-a vorbit din perspectiva oalelor de pamint. Nu mai putin interesant…

     Si stind la roata olarului , cu miinile pline de mocirla aia care o face lutul cu apa…a inceput sa ne spuna o poveste atit de simpla,si de fapt o intimplare adevarata. Si nu numai ca povestea este reala, adevarata dar  gindurile pe care le putem trage fiecare din noi, care ne pot schimba felul in care gindim viata si felul cum ne putem schimba viata datorita acestor ginduri este grozava. Lucruri atit de mici…intimplari asa de obisnuite- dar dintr-o perspectiva noua... Efectul luminii asupra unui tablou…cu cit mai multa lumina cu atit observi mai multe detalii…si povestea asta da o lumina speciala unui aspect marunt din viata, dar cu ramificatii atit de puternice.

………………………….

Iata povestea…

     O mama care si-a crescut singura fetita…Nu conteaza cum a ajuns singura. In zilele noastre sint multe vaduve, si din motive diverse. Motivele pentru care cineva este singur, sau isi creste copiii singur sau singura, nu schimba starea de fapt a persoanei sau situatia ei si a copiilor ei…tot singuri sint si tot neajutorati in mare parte. Mamica asta a crescut fetita frumos si fetita ei este de acum o domnisoara placuta la vedere si matura din toate punctele de vedere. De fapt…in ziua urmatoare fetita ei va avea nunta…si mamica ei este un ghem intreg de emotii.

     Ca vedeti voi…fiecare mamica vrea ca nunta fiicei ei sa fie un eveniment unic, a carui amintire sa aduca doar zimbete si bucurie in anii ce urmeaza.Si…fiecare mamica a avut un vis al ei…si chiar daca visul ei personal a ramas neimplinit- ea doreste ca visul printesei ei dragi sa ajunga sa fie fructificat. Doar ca …in cazul mamicilor singure, cel mai adesea imaginatia si ideile si dorintele lor nu au un suport financiar care sa le poata sustine toate planurile care le fac. Si atunci…ce-i de facut?

     Mamica asta si-a asumat multe…multe din functiile atit de multiple si variate de care are nevoie o nunta ca sa devina o pagina de legenda- si mamicile nu vor nimic mai putin decit extraordinarul si fantastical pentru printesele lor. Astfel ca a cusut cu mina ei rochita alba de tafta folosindu-se de un tipar din 1940…cind gusturile erau mai rafinate si mai fine si aspectul unei rochite mult mai elegant. Si a cumparat voalul si coronita- dupa gustul si dorintele printesei din casa ei. Si acum se ocupa de flori…Sint tare scumpe aranjamentele de flori …dar ea, mamica asta priceputa care a trebuit sa se educe s isa caute solutii la toate problemele familiei ei, a gasit o solutie si pentru aranjamente. Fiind sezonul florilor de magnolia, mama are suficiente prietene care au in gradina astfel de pomi- si…cu bratele pline de flori si galetile pline cu apa si-a umplut scaunele din spate ale masinii si portbagajul cu crengute de magnolia. Iar acum se indreapta catre mica capela din orasul vecin unde o sa aranjeze toate aceste flori cum numai ea stie sa o faca…

     Si iat-o la usa capelei. Si-a terminat munca…si e obosita dar multumita. Mica capela arata ca un loc de vis…si florile de magnolia au schimbat complect infatisarea capelei. Se mai uita odata in urma cu placere la truda ei de dupa amiaza si apoi inchide usa fericita. Inca o treaba terminata…inca un pas mai aproape de momentul implinirii unui vis.

     A doua zi, imbracata cu rochita ei cea mai buna, si lasind in urma  mireasa inconjurata de prietenele ei care sa-i aranjeze parul si s-o imbrace cu rochia de mireasa si sa petreaca cu ea ultimele clipe inaintea marelui eveniment, mama este in drum catre capela sa inspecteze daca toate lucrurile sint in perfecta ordine.

     Ajunsa la destinatie , deschide usa si …o caldura si un miros straniu sau… lipsa de oxigen sau…ceva neplacut  ii lovesc fata…si o singura privire inauntrul capelei o fac sa intre in panica…si se clatina pe picioare ca si ametita…( va urma-http://www.peginduri.com/2012/05/din-perspectiva-unei-oale-de-pamint_10.html)

FARA CUVINTE...

DINCOLO DE ZIMBETE...

     Am fost plecata weekendul asta la un retreat in munti. Am avut un timp excelent: atit starea vremii de afara cit si starea de spirit a doamnelor cu care am fost. Cum cazarea se face in camere de cel putin 6 paturi, trebuie sa existe un pic de intelegere si chiar armonie intre ocupantii camerei pe durata sederii. Una dintre doamne a avut-o pe nepoata ei cu ea- si nepoata a implinit acolo 30 de ani. Deci va imaginati media de virsta si situatiile tragi-comice create …celelalte cucoane intre 57 si 77 de ani…

      Am sa ma descarc de informatiile pe care le-am adunat in zilele care urmeaza– si nu-s putine- dar am sa vorbesc ceva si despre noi, femeile pe care le-ati vazut (o parte) in pozele pe care le-am pus ieri pe blog. Am sa va vorbesc despre femeile de la conferinta asta, cele ce am cintat si ne-am rugat…ne-am odihnit si am mincat si am stat de vorba pina noaptea tirziu…( si in munti parese ca apetitul creste atit la mincare cit si dorinta de a te descatusa de problemele vietii- oricare ar fii ele)…si unele dintre noi au chiar si dormit.

     Problema cu dormitul a fost chiar draguta. Una dintre doamnele care a fost anul trecut mi-a spus acu’ citeva saptamini ca-i pare rau ca nu poate sa participle anul asta, ca a avut un timp excelent anul trecut si ca sforaitul meu n-a deranjat-o deloc. Am facut ochii cit cepele …Eu? Sforai? Asta-i culmea… Sa nu mint…Deb mi-a mai spus dar cum fata mea e asa de sensibila ca si daca respir fac galagie- am crezut ca ce-mi spune  este doar inca unul dintre mofturile ei…Se vede treaba ca nu-i chiar asa si ca ar trebui sa-mi deschid mai bine urechile, si sa imi asum criticile …

      Anticipind deci ca am sa sforai, m-am dus la farmacie si am consultat un farmacist care mi-a recomandat niste chestii de pus pe nas. Nu mica mi-a fost mirarea cind am intrebat daca stie cineva cum trebuie folosite – ca mai toate doamnele din camera erau in cunostiinta de cauza. Si sa nu va spun cit sint chestiile astea de caraghioase- si am dat si o groaza de bani pe ele. Pur si simplu este o clema de plastic cu lipici care trage de nari sa le deschida mai mult ca sa poti respira mai bine. Imaginati-ca ce bine ii sta cuiva cu narile …in vint!!! Dupa ce s-au marturisit si doamnele mele ca si ele sforaie, am trecut pe la paturile lor si le-am impartit cite una fiecareia - cum ai servii bomboane. Am mai ris o portie buna- si de data asta risul a fost si mai sanatos ca am ris una de alta si…dup-aia ne-am dus la culcare. Monique, nepoata lui Luana , o filipineza mica si vesela , era singura care zicea ca nu sforaie si pentruca stia ca bunica ei sforaie si-a adus casca sa-si acopere urechile. Am mai tras o portie de ris sip e chestia asta…Monique insa ne-a spus ca cine ride la urma ride mai bine si s-a dus la culcare.

      N-a trecut mult si camera s-a umplut de zumzait…Ca si risul, fiecare persoana are un sforait diferit…aparte, unic…M-am tot foit eu dar…ce sa poti dormii? Si da…bunica lui Monoque intr-adevar sforaia mai puternic dintre toate. Ai fi zis ca intra trenul in gara cu vagoanele incarcate la maxim asa pufaia sarmana. La un moment dat s-au trezit cu toatele ( ne-am trezit fiecare de sforaitul celorlalte) - in afara de Luana bineinteles care era ocupata serios si tragea de vagoane sa le duca la destinatie…

Zice Monique…

-O aud cu toate ca am castile pe urechi…ce ma fac? Pina la urma am dormit cumva -  ca aerul tare de munte si oboseala ne-a rapus pe toate.

………………………………..

     Dar…lasind la o parte partea comica a situatiei, am aflat cita durere se ascunde sub fiecare zimbet. Si nu conteaza cit de elegante erau unele dintre aceste doamne, sau cit de zimbarete- multe dintre ele sint experte in a ascunde sub acele zimbete dragute tot felul de probleme si dureri de neinchipuit. Doar asa ca sa intelegeti: trei dintre doamnele din biserica mea au copii sau nepoti care folosesc droguri si acesti tineri sint atit de adinc cazuti pe panta asta ca sint pe punctul de a isi pierde viata din cauza lor. A fost suficient ca una sa-si deschida inima si sa isi spuna durerea, ca celelalte s-au folosit de ocazie spunind ca si ele sint in situatii similare si ca le pare bine ca pot sa-si deserte necazurile si ele. De cele mai multe ori judecam omul dupa infatisare- dar ambalajul unui pachet poate duce in eroare. Si ne-am obisnuit sa acoperim si sa ambalam si sa ascundem realitatea in asa fel incit uitindu-ne in oglinda si noua ni se pare ca sintem ce am vrea sa fim…omul cu viata pusa la punct si aproape de perfectiune…

     Am gasit printre grupurile marunte de activitati unul care avea titlul…”bipolar” . Fiind o persoana cu o personalitate complexa, vesnic oscilind intre extreme: cind depresii cind portiuni de timp bogate in energie ; cind letargica si cind plina de creatie…m-am gindit sa merg sa intilnesc astfel de persoane si sa-mi dau singura un diagnostic. Am aflat astfel de un grup de oameni a caror imbalanta chimica in creier sau mai stiu eu ce alte probleme de care nu sint ei responsabili, ii fac sa aiba extrem de grele probleme emotive, caderi adinci in depresie care pur si simplu ii imobilizeaza la pat si rabufniri puternice si passionate de minie, sau sint lipsiti de o stabilitate si un discernamint din cauza emotiilor devastatoare pe care le incearca chiar daca logic inteleg o situatie…oh…am fost coplesita de cele auzite…Era o fata de 18 ani care spunea ca a fost diagnosticata la 15 ani si a carei boala era atit de profunda ca nu stia ce o sa faca…Majoritatea nu aveau servicii si nici asigurare medicala. O mama avea un baiat de 17 ani si isi pierduse serviciul cu economia asta proasta si nu stia ce si cum sa faca sa-l ajute pe fiul ei. Asemenea persoane au nevoie de medicamente si de un doctor care sa le schimbe medicamentele dupa nevoie- pentruca situatia lor nu este aceeasi totdeauna si au nevoie sa fie periodic controlati ca sa ajusteze medicamentele dupa nevoi.

     Majoritatea acestor femei cred ca erau trimise de biserici pe costul bisericilor…asta dupa felul in care isi descriau situatia financiara. Si aici li se creiase un mediu prielnic in care sa poata sa-si spuna durerile. Si va spun eu…face mare diferenta pentru cineva sa se simta confortabil sa-si spuna necazul intr-un grup restrins de oameni care nu-s dispusi sa birfeasca si nici nu au printre ei oameni perfecti gata sa ii judece – ci oameni care sa aiba intelegere si eventual sa poata sa le dea un sfat… Asta este misiunea noastra in lume…nu sa ne falim ca nu avem cu ce in afara de jertfa Domnului nostru Isus…Cu totii avem sau am avut problem. S-ar cuveni sa acceptam cine sintem, sau cine am fost si sa ne marturisim. Marturiile noastre pot fii de mare folos cuiva care nu mai are nici o speranta. Le putem spune ce mult bine ne-a facut Domnul si de unde ne-a scos…le putem spune ca desi in lume sint necazuri de tot felul, nu sintem nici parasiti si nici singuri…sic a El este inca in control- si va fii pina la sfirsit…

     Si cam atita despre multimea de femei care au fost acolo…Am sa incerc sa scriu in zilele urmatoare ce am mai invatat si ce am mai experimentat…lucruri vechi dar noi…ginduri si impresii. 

RETREAT- SILVER SPUR 2012

INCEPE-TI ZIUA CU O CINTARE DE LAUDA...

GATA...MA DUC IN MUNTI PE VREO CITEVA ZILE...

    Cind eram mai tinara nu stiam ce-i aia oboseala. Si daca aflam din cind in cind, era suficient sa dorm o noapte si imi reveneam repede. Cu trecerea timpului observ o groaza de schimbari. Si cum schimbarile la copiii mici se produc rapid ca ii vezi cum cresc cu ochii, asa pare ca in ultimii ani am simtit schimbarile si le-am vazut si le-am urmarit...pentruca sint din ce in ce mai frecvente si mai vizibile. Necazul este ca tt la fel de repede cum crestem la inceput, "descrestem" acuma...
     Daca stau acasa trei zile si ma odihnesc...a patra zi am o alta tinuta si ma simt in stare sa fac din nou unele lucruri de care altadata nu stateam sa ma gindesc de doua ori si treceam repede la actiune. "Pina nu incep stilpii sa se clatine"...zice un verset...pina atunci este cazul si avem timpul sa facem lucruile pe care le dorim sa ramina in istoria noastra ca le-am facut. In cazul meu...daca vreau sa mai fac ceva trebuie sa ma odihnesc mai intii. Si interesant ca treaba asta nu este numai fizica. Odihna noastra spirituala o aflam in Christos si se poate vedea lincezeala cuiva si oboseala si lipsa de inspiratie si se poate banui si cauza. De aia...ma bucur ca dupa amiaza ma duc sa mai iau vreo trei doamne si ne ducem la un "retreat" la Silver Spoor" undeva in Muntii Sonorei. E un loc minunat unde in fiecare an imi incarc bateriile. Si ca o incurajare, daca ni se pare ca si pastorul nostru se cam repeta si pare obosit...poate n-ar fi rau sa-i facem surpriza sa-l trimitem undeva sa se mai odihneasca si el...si sa nu-l mai criticam atita ca si el este tot om...si fitilul lui trebuie sa se 'moaie in ceva ulei. Cineva trebuie sa procure uleiul...
     Acolo in munti...vem un grup - acelasi grup de citeva muzicante si de fiecare data o alta vorbitoare. De data asta este Olarita si am sa pun un link( http://rodicabotan.blogspot.com/search/label/CASA%20OLARULUI) unde puteti sa gasiti articolele mele scrise data trecuta cind am ascultat-o vorbind. Este o comoara de intelepciune si talent. In timp ce vorbeste face oale de pamint. Cind am sa ies la pensie - aia vreau sa fac. Trebuie sa vorbesc mai mult despre asta cu fetele mele- poate capat o roata de olar si un cuptor cadou peste citiva ani...cine stie? Daca ma port bine sau nu?! Si am uitat sa va spun...au acolo o bucatarie fantastica...adica un "bucatar" exceptional...Este singurul barbat in toata manajeria aia...ca ...de...cineva trebuia sa fie si la bucatarie...
     Asa ca...va dau un sfat daca stati rau cu bateriile. Aviz la Cherie care are o alta metoda de a se recupera, sau de atacat subiectul asta- eu zic sa incarci bateriile- cel mai sigur lucru. Lamentarile nu ajuta cu nimic. Cum... de unde stiu? Crezi ca eu nu m-am lamentat suficient? Dar n-am realizat nimic decit ca am devenit cumplit de plictisitoare chiar pentru propriile-mi urechi. Odihna noastra este in El. Pentruca sint probleme care ne chinuie si nu exista rezolvarer pe partea asta de viata. Cind ne adunam si ne orientam intreaga noastra incredere spre Cel ce poate sa ia povara gindurilor si ingrijorarilor noastre, ne mai usuram. Imaginati-va un copil care vine sa se plinga la tata de ceva. Si tata ii spune ca rezolva el ...si vezi copilul cum isi sterge lacrimile ca el stie ca odata ce i-a spus tatei- acesta o sa-i rezolve problema. Daca nu ne comportam ca acest micut ( auzi Rodica?) inseamna ca nu avem incredere in Tatal Ceresc. Ok...e drept- rezolvarile Lui nu sint rezolvarile noastre- dar orice ar alege El ca rezolvare este mult mai bun si mult mai pretios pina la urma; pentruca El vede in viitor- acolo unde ochiul si inima noastra nu pot sa patrunda...si aduce rezolvare conform intelepciunii Lui si indurarii Lui si dragostei Lui care intotdeauna vrea binele pacatosului...
    Si acum...imi curat masina si-mi arunc in geanta citeva schimburi..si...va salut din mers doamnelor si domnilor...Nu uitati sa mergeti la Biserica. Cautati un loc unde Cuvintul se predica asa cum este El, nu alterat si chinuit si modificat sa placa urechii...ci cu toate vitaminele spirituale in El...ca sa faca bine sufletului si sa-l mentina in viata...

Incearca sa argumentezi...

In caz ca ma ataca patrula blogosferica...da...am luat poza de pe internet cu ceva vreme in urma, si da...nu mai stiu cui apartine. Mi s-a parut adevarul spus aici incontestabil si frumos reprezentat...
"Cu cit capacitatea de a iubi este mai mare, cu atit si capacitatea de a simtii durere..."

Sint in cautarea unei noi coafuri...ce ziceti?

un gind scurt...

E plina lumea de oameni religiosi...si e plina lumea si de orfani. Asta este un fel de contradictie...Dupa Biblie adevarata religie este sa avem grija de orfani si de vaduve...Acuma ori nu sintem religiosi...ori...si nu mai exista alt ORI- pentruca orfanii exista.

CU BATERIILE PE MOARTE...

     Stau cu bateriile prost in ultima vreme...cred ca s-au descarcat. Sau poate exista in viata un sezon potrivit pentru fiece lucru. Si cind sezonul s-a terminat...s-a terminat!
     Eu am avut intotdeauna perioade din astea...odata imi vine sa pictez, altadata cos o vreme, crosetez...citesc de nu ma pot desparti de carti- si apoi trece o vreme in care ma ocup de alte treburi, muzica, scris, te miri ce hobby ma mai cucereste...
     Cum este primavara afara, as sta tot timpul in gradina...dar parca nici acolo nu am energie suficienta sa fac tot ce trebuie facut. Si aici este o lectie de invatat. Exista o vreme in care Dumnezeu te vrea pentru El si a pregatit o treba pe care numai tu o poti face. Te impotrivesti? Te lenevesti? Te ocupi de altceva? Timpul nu sta dupa noi...si cu anumite oportunitati nu ne mai intilnim...
      Nu cred ca la intimplare Domnul Isus a vorbit de semanat si de cules roade, asemanind viata noastra cu a unor lucratori: ba in vie , ba pe ogoarele Evangheliei. Exista un sezon specific in care se fac anumite lucrari; si cind sezonul de semanat s-a dus...degeaba sameni ca soarele e prea puternic si nu mai este suficienta umiditate sa creasca planta. Asta cel putin am bagat eu de seama din putina mea cunostiinta de gradinar ...
      Am ascultat nu demult o predica despre visul lui Nabucadnetar...si explicatia despre imperiile care s-au perindat in istoria omenirii: pina la cele 10 degete- care ar trebui sa fie dupa toate probabilitatile Uniunea Europeana. Dar cum sint vreo 27 (daca nu ma insel ) de state in Uniune este un mare semn de intrebare cum va fi pina la urma. Explicatia care am auzit-o este ca unele state se unesc si formeaa grupul lor aparte si isi dau si un nume. Din nou din memorie mentionez Norvegia, Olanda si Danemarca care s-au unit intr-un grupulet ( un deget) al lor. Cum va fi nu stim. Acum 50 de ani sau chiar mai putin, nici nu se banuia ca asa ceva se poate intimpla- si cu toate astea traim zile interesante- istorice- apocaliptice...Va veni ziua cind ce am aminat sa facem va fi imposibil de facut. Stiu ca sintem cu totii letargici...lipsiti de vlaga...dar uneori si tirindu-ne am mai putea face ceva...
      De ce scriu cind sint atit de letargica? Peentruca m-am gindit sa va mai chem odata...pe toti cei obositi ca mine, satui de viata ca mine, necajiti ca mine, ingrijorati ca mine, ispititi ca mine, pacatosi ca mine...pe toti aceia care aveti nevoie de cineva mai mare si mai puternic decit voi la umbra caruia sa va adapostiti in vremile grele ce vor urma...voua va scriu...faceti cumva si nu aminati sa va predati viata , sufletul, sa va dati inima Aceluia care vine in curind sa ne ia la El...Va costa nimic- ca pe El l-a costat totul...si primiti totul pentru o eternitate. Cum sa renuntati la o astfel de oferta?

DEFINITII CARAGHIOASE...

Gravitatia: nu este o idee buna ci este o forta ; nu este o optiune ci o... lege.

Ignoranta crasa: de 144 de ori mai grava decit ignoranta obisnuita.

Ceas: un aparat mecanic mic de trezit dimineata oamenii care nu au copii.

Karaoke: un cuvint japonez care inseamna "lipsit de ureche muzicala".

Opera: unde un tip este injunghiat pe la spate si isi cinta experienta.

Prejudecatile rasiale: un pigment al imaginatiei.

"Normal": un ciclu al masinii de spalat.

Sanatatea: cel mai incet proces al mortii.

Saracia: prea multe zile ramase pina la urmatorul salariu.

Baiat: o galagie murdara.

Somn: momentul ala scurt dinainte de a suna alarma ceasului.

Cinic: cineva care atunci cind miroase o floare cu ochii cauta dupa un sicriu.

*Thanks to Pastor Tim for this joke!*
cybersalt.org/cleanlaugh