DINCOLO DE ZIMBETE...

     Am fost plecata weekendul asta la un retreat in munti. Am avut un timp excelent: atit starea vremii de afara cit si starea de spirit a doamnelor cu care am fost. Cum cazarea se face in camere de cel putin 6 paturi, trebuie sa existe un pic de intelegere si chiar armonie intre ocupantii camerei pe durata sederii. Una dintre doamne a avut-o pe nepoata ei cu ea- si nepoata a implinit acolo 30 de ani. Deci va imaginati media de virsta si situatiile tragi-comice create …celelalte cucoane intre 57 si 77 de ani…

      Am sa ma descarc de informatiile pe care le-am adunat in zilele care urmeaza– si nu-s putine- dar am sa vorbesc ceva si despre noi, femeile pe care le-ati vazut (o parte) in pozele pe care le-am pus ieri pe blog. Am sa va vorbesc despre femeile de la conferinta asta, cele ce am cintat si ne-am rugat…ne-am odihnit si am mincat si am stat de vorba pina noaptea tirziu…( si in munti parese ca apetitul creste atit la mincare cit si dorinta de a te descatusa de problemele vietii- oricare ar fii ele)…si unele dintre noi au chiar si dormit.

     Problema cu dormitul a fost chiar draguta. Una dintre doamnele care a fost anul trecut mi-a spus acu’ citeva saptamini ca-i pare rau ca nu poate sa participle anul asta, ca a avut un timp excelent anul trecut si ca sforaitul meu n-a deranjat-o deloc. Am facut ochii cit cepele …Eu? Sforai? Asta-i culmea… Sa nu mint…Deb mi-a mai spus dar cum fata mea e asa de sensibila ca si daca respir fac galagie- am crezut ca ce-mi spune  este doar inca unul dintre mofturile ei…Se vede treaba ca nu-i chiar asa si ca ar trebui sa-mi deschid mai bine urechile, si sa imi asum criticile …

      Anticipind deci ca am sa sforai, m-am dus la farmacie si am consultat un farmacist care mi-a recomandat niste chestii de pus pe nas. Nu mica mi-a fost mirarea cind am intrebat daca stie cineva cum trebuie folosite – ca mai toate doamnele din camera erau in cunostiinta de cauza. Si sa nu va spun cit sint chestiile astea de caraghioase- si am dat si o groaza de bani pe ele. Pur si simplu este o clema de plastic cu lipici care trage de nari sa le deschida mai mult ca sa poti respira mai bine. Imaginati-ca ce bine ii sta cuiva cu narile …in vint!!! Dupa ce s-au marturisit si doamnele mele ca si ele sforaie, am trecut pe la paturile lor si le-am impartit cite una fiecareia - cum ai servii bomboane. Am mai ris o portie buna- si de data asta risul a fost si mai sanatos ca am ris una de alta si…dup-aia ne-am dus la culcare. Monique, nepoata lui Luana , o filipineza mica si vesela , era singura care zicea ca nu sforaie si pentruca stia ca bunica ei sforaie si-a adus casca sa-si acopere urechile. Am mai tras o portie de ris sip e chestia asta…Monique insa ne-a spus ca cine ride la urma ride mai bine si s-a dus la culcare.

      N-a trecut mult si camera s-a umplut de zumzait…Ca si risul, fiecare persoana are un sforait diferit…aparte, unic…M-am tot foit eu dar…ce sa poti dormii? Si da…bunica lui Monoque intr-adevar sforaia mai puternic dintre toate. Ai fi zis ca intra trenul in gara cu vagoanele incarcate la maxim asa pufaia sarmana. La un moment dat s-au trezit cu toatele ( ne-am trezit fiecare de sforaitul celorlalte) - in afara de Luana bineinteles care era ocupata serios si tragea de vagoane sa le duca la destinatie…

Zice Monique…

-O aud cu toate ca am castile pe urechi…ce ma fac? Pina la urma am dormit cumva -  ca aerul tare de munte si oboseala ne-a rapus pe toate.

………………………………..

     Dar…lasind la o parte partea comica a situatiei, am aflat cita durere se ascunde sub fiecare zimbet. Si nu conteaza cit de elegante erau unele dintre aceste doamne, sau cit de zimbarete- multe dintre ele sint experte in a ascunde sub acele zimbete dragute tot felul de probleme si dureri de neinchipuit. Doar asa ca sa intelegeti: trei dintre doamnele din biserica mea au copii sau nepoti care folosesc droguri si acesti tineri sint atit de adinc cazuti pe panta asta ca sint pe punctul de a isi pierde viata din cauza lor. A fost suficient ca una sa-si deschida inima si sa isi spuna durerea, ca celelalte s-au folosit de ocazie spunind ca si ele sint in situatii similare si ca le pare bine ca pot sa-si deserte necazurile si ele. De cele mai multe ori judecam omul dupa infatisare- dar ambalajul unui pachet poate duce in eroare. Si ne-am obisnuit sa acoperim si sa ambalam si sa ascundem realitatea in asa fel incit uitindu-ne in oglinda si noua ni se pare ca sintem ce am vrea sa fim…omul cu viata pusa la punct si aproape de perfectiune…

     Am gasit printre grupurile marunte de activitati unul care avea titlul…”bipolar” . Fiind o persoana cu o personalitate complexa, vesnic oscilind intre extreme: cind depresii cind portiuni de timp bogate in energie ; cind letargica si cind plina de creatie…m-am gindit sa merg sa intilnesc astfel de persoane si sa-mi dau singura un diagnostic. Am aflat astfel de un grup de oameni a caror imbalanta chimica in creier sau mai stiu eu ce alte probleme de care nu sint ei responsabili, ii fac sa aiba extrem de grele probleme emotive, caderi adinci in depresie care pur si simplu ii imobilizeaza la pat si rabufniri puternice si passionate de minie, sau sint lipsiti de o stabilitate si un discernamint din cauza emotiilor devastatoare pe care le incearca chiar daca logic inteleg o situatie…oh…am fost coplesita de cele auzite…Era o fata de 18 ani care spunea ca a fost diagnosticata la 15 ani si a carei boala era atit de profunda ca nu stia ce o sa faca…Majoritatea nu aveau servicii si nici asigurare medicala. O mama avea un baiat de 17 ani si isi pierduse serviciul cu economia asta proasta si nu stia ce si cum sa faca sa-l ajute pe fiul ei. Asemenea persoane au nevoie de medicamente si de un doctor care sa le schimbe medicamentele dupa nevoie- pentruca situatia lor nu este aceeasi totdeauna si au nevoie sa fie periodic controlati ca sa ajusteze medicamentele dupa nevoi.

     Majoritatea acestor femei cred ca erau trimise de biserici pe costul bisericilor…asta dupa felul in care isi descriau situatia financiara. Si aici li se creiase un mediu prielnic in care sa poata sa-si spuna durerile. Si va spun eu…face mare diferenta pentru cineva sa se simta confortabil sa-si spuna necazul intr-un grup restrins de oameni care nu-s dispusi sa birfeasca si nici nu au printre ei oameni perfecti gata sa ii judece – ci oameni care sa aiba intelegere si eventual sa poata sa le dea un sfat… Asta este misiunea noastra in lume…nu sa ne falim ca nu avem cu ce in afara de jertfa Domnului nostru Isus…Cu totii avem sau am avut problem. S-ar cuveni sa acceptam cine sintem, sau cine am fost si sa ne marturisim. Marturiile noastre pot fii de mare folos cuiva care nu mai are nici o speranta. Le putem spune ce mult bine ne-a facut Domnul si de unde ne-a scos…le putem spune ca desi in lume sint necazuri de tot felul, nu sintem nici parasiti si nici singuri…sic a El este inca in control- si va fii pina la sfirsit…

     Si cam atita despre multimea de femei care au fost acolo…Am sa incerc sa scriu in zilele urmatoare ce am mai invatat si ce am mai experimentat…lucruri vechi dar noi…ginduri si impresii.