GINDESC CU VOCE TARE...

     Ce aroganti trebuie sa fim cind credem ca stim totul deja despre viata. Indiferent la ce virsta sintem si chiar daca am trecut prin viata un pic, am mai si citit si experimentat un pic- tot mai ramine mult de parcurs si de invatat. Cit traieste omul tot invata- spun batrinii…Ca doar nu sintem plante de casa.  Avem un scop, o directie in viata, ambitii si planuri mari…Dar…Chiar asa sa fie? Biblia zice ca sintem …ca iarba…ca avem un sezon de viata si apoi ne aplecam in tarina si ne ofilim. Si uitarea se asterne peste firul ala de iarba. Nu mai stie nimeni ca a fost odata pe locul ala.

     Azi de diminetaa am auzit urmaroarul lucru care mi-a dat …de gindit. Se vorbea din perspectiva unui crestin- a unuia care cunoaste un pic Scriptura. Si ideea era ca scopul nostru n-ar trebui sa fie sa ajungem in cer - pentruca asta este deja o realitate de care a avut grija Isus Christos la Golgota. Ci scopul nostru pe pamint ar trebui sa fie sa ajungem sa fim ca Isus…cit mai aproape de caracterul si comportamentul si toate atributele Lui. Vom putea sa fim exact ca El? Sa traim perfectiunea Lui? Nu- niciodata- in trupul asta neputincios. Dar asta ar trebui sa fie scopul fiecarei zile, fiecarui minut…sa ne apropiem de acel ideal…

    Acuma nu va predict eu…ci va spun ce am auzit. Si uite ce am auzit…

    Ca sintem suparati pe lume uneori…Si ne uitam cu dispret ca oamenii din lume au stricat pamintul asta, societatea in care traim…Ar trebui oare sa fim suparati pe cei dinafara? Ca e posibil ca noi cei dinauntru, din biserica sa avem mai multa vinovatie decit restul lumii; ca am acceptat si ne-am complacut cu lucrurile dinafara sau ne-am izolat sa nu ne sifonam…si am devenit ipocriti si plini de sine. Ok…nu am pacatuit ca ei ( unii cel putin) dar am dat de pacatele mindriei si a lenei si in loc sa traim ca o lumina ( nu sa explicam lumina ci sa facem lumina prin viata noastra) si sa fim sare ( nu sa facem analize chimice ci sa dam gust) ne-am trezit ca ne-am ridicat nasul pe sus si ne-am simtit mai buni, mai indreptatiti mai grozavi ca restul lumii. Parabola cu Samariteanul este valabila si astazi. De cite ori ati trecut de cealalta parte de strada ca sa nu vedeti ceva ce v-ar fi obligat sa va opriti si sa initiati un gest de ajutor? Sau numai mie mi se intimpla? Dar asta nu este atit de grav cit este faptul ca nu vedem- pur si simplu nu vedem unde sa punem lumina…Credem ca toata energia aia de luminat este personala…poate ca sa ne punem beculete sa aratam ca pomul de craciun. In primul rind nu este lumina noastra si apoi ea trebuie sa lumineze pentru altii…sa faca lumina in jurul nostru. Asta nu se face prin faptul ca acumulam cunostiinte ci prin felul cum traim. Ni s-au pregatit fapte de trait…Dumnezeu are un plan cu fiecare…scris de mina Lui. Trebuie doar sa citim manuscrisul…Trebuie sa il traim…Trebuie sa ne deschidem ochii si apoi inima…si sa nu trecem pe partea cealalta de strada, cind Dumnezeu a planuit sa ne implice intr-o treaba pe partea asta de drum…

     Ca mi-am facut eu planuri sa traiesc bine si frumos…nu e rau. Dar daca nu respectam planurile Lui cu privire la noi, o sa pierdem scopul real al acestei vieti. Repet…pentru mine cel putin. Nu am fost creata sa ramin o planta de casa…intr-o bidoaga ruginita pe un pervaz. Am fost creata cu un scop deosebit. Il voi afla doar daca citesc manuscrisul Lui…doar daca sint atenta la detaliile acestui manuscris…abia atunci viata mea v-a implinii planul Lui. Ca dupa ce trece viata ( si trece…asta-i sigur) , e prea tirziu si am pierdut ocazia unica de a investi pentru eternitate.

     Si cum nimic nu se petrece intr-o zi…si cum inca sintem pe coordinatele acestei planete…mai avem inca timp sa ne cautam rostul vietii si sa traim in asa fel incit sa aratam cit mai mult ca El…

Nu va supere gindurile astea ca nu le-am initiat eu. Eu doar le-am mestecat pentru mine din ceea ce am auzit. Sper sa nu fi intrat sunetele pe o ureche si sa iasa praf pe cealalta… Sper sa-mi ramina ceva intre cele doua urechi si sa ma oblige la schimbari.