LOVE LETTER

Pre-misiune o numesc.
O, daca as sti temenii exacti ar fi mai bine.
Dar sa ma explic. Intre negarea totala si admisia totala trebuie sa existe ceva intermediar, neaparat ca trebuie sa existe.
Acea faza cand daca aveai raspuns la intrebare, acum nu te mai satisface. Situatia aceea dificila in care te consideri total pe afara si te surprinzi stergand praful pe dinauntru.

Adica facand curatenie.
Adica simtindu-te ca acasa....

Uaaa !! Cum se intampla asta ?
Farfurii zburatoare nu am vazut nici glas de profeti nu am auzit si nici coruri de ingeri.
Cum m-am trezit in faza asta cand eu stiam ca am platosa de nepatruns a demonstrarii veridicitatii lucrurilor si a neacceptului a ceva ipotetic ??
Sunt surptinsa chiar mai mult decat voi.
Dar si linistita. Locul unde am ajuns-asa numita de catre mine - pre-misiune - nu-mi mai produce spaimele pierderii autonomiei si personalitatii.
Nu mai am senzatia fizica a sablonului lemnos si sec, conventional, superficial.

Rodica, iti jur ca nu am interese.
Nici sa te vizitez, nici sa facem picnic impreuna, nici sa ma introduci ici sau colo.
Nici-un interes.
Asa ca ma poti crede ca asa simt si asta datorita absolut exceptionalei tale dragoste de oameni. Si intelegerii si rabdarii si usii deschise ce ai tinut-o totdeauna pentru mine desi ai stiut ca n-am sa ajung niciodata.

Fericita familia ta, fericiti prietenii tai, fericita sa fi si tu.
Amin.

Viorica Abbu
...................................
     Wow...Abbu, tu imi dai lectii...Trebuie sa-mi aleg bine cuvintele...ca am ramas fara cuvinte. Trebuie sa-ti spun ca prin tine Dumnezeu imi incearca sau imi valideaza credinta...ma invata ca tot ceea ce ceri de la El dupa voia Lui, conform Bibliei, va capata un raspuns. Nu pot spune ca El lucreaza la viata ta numai, pentruca simt cum ceea ce se desfasoara sub ochii mei lucreaza adinc la viata mea si ma face sa ma rusinez de faptul ca m-am rugat dar n-am avut suficienta credinta sa cred - total...absolut...in ceea ce ma rugam.
     Sint o femeie care a pasit cu stingul in asa de multe directii...sint copilul Lui Dumnezeu pentruca El m-a iubit inca de pe vremea cind tinjeam dupa roscove ( ma gindesc la parabola fiului risipitor)...si n-am absolut nici un merit - tot ce am bun in mine am invatat de la El...dar pina la urma cred ca asta este exact starea in care ne vrea Dumnezeu- ca atita vreme cit credem ca mai avem un miligram de merite personale - acest miligram altereaza natura Lui Divina pe care vrea s-o instaleze in noi...TU ESTI UN RASPUNS PENTRU MINE ...un raspuns la slaba mea rugaciune. Nu stiu exact ce planuri are El cu noi...dar sint gata sa pasesc in ele...si sint ...oh...de m-ai vedea...zimbete si lacrimi...

     Ce dar mi-ai facut...ce minune mi-ai descoperit...
     In ultima vreme ma tot gindeam ca mi-am pierdut directia - ca nu am un scop definit in viata ...ca fac umbra pamintului degeaba. Sint un om de actiune dar totdeauna am pe cineva in minte cind ma apuc de vreo treaba. Si sint - sau mai bine zis am fost dezorientata in ultima vreme. Abbu...m-am rugat mereu pentru tine. Putini oameni sinceri ca tine pe lumea asta. Uneori nu mi-a placut ce ai spus dar mi-a placut ca nu te-ai ascuns si nu te-ai prefacut ca sa placi nimanui, chiar daca se putea intelege ca nu ti-e indiferent chiar felul cum vei fi privita.  Stiu ca mesajul tau este fara interese. La un moment dat imi amintesc ca vroiam sa-ti trimit un premiu pentru ceva ce ai scris si ai renuntat gratios in favoarea lui Sali Sabri si lucrarii pe care o face el acolo in Alibaba. Un gest marunt cu semnificatie mare daca cineva vrea sa- inteleaga ceva...
      Nu stiu ce planuri are Dumnezeu cu tine. Dar imi pot imagina...El poate face aceleasi minuni si in lumea macro si in lumea micro...Cindva am lucrat intr-un laborator de geologie si faceam sectiuni prin roci. Sectiuni pe care le lucram la microscop. Nu pot sa-ti spun ce lume fantastica exista la nivelul micronilor. El, Creatorul are un plan specific cu fiecare individ in parte. Sint curioasa si plina de entuziasm sa vad ce lucruri minunate o sa faca pentru tine...Deocamdata ti-a deschis ochii si ai inceput sa-ti exerseti unele simturi pe care nu stiai ca le ai...Abbu...te-am vazut pe vremea cind demolai...si stiu ce energie ai. As vrea sa vad ce poti construi. Bineinteles ca demolatul era necesar. Ca sa construiesti ceva nou si magnific, trebuie sa demolezi si sa nivelezi locul...si tu ai nivelat o portiune - o suprafata destul de mare. Astept sa construiesti acuma. Si continui sa te port in gindurile mele si in rugaciunile mele slabe. Oh...as vrea sa cresti in cunoasterea si intelegerea acestui Creator...care conform Psalmului 139, te-a creiat intr-un mod atit de minunat si care te supraveghea si iti cunostea chipul inca de pe vremea cind nici ultrasunetele nu ar fi putut sa detecteze prea mult din fiinta ta...
 Scriu in graba pentruca copiii astia ma asteapta sa mergem la un parc...Te imbratisez abbu...cu mintea si sufletul meu si multumesc Tatalui meu ca mi-a facut ONOAREA sa te cunosc...si sa fiu martora la aceste momente minunate...