TUNELELE VIETII...

    Ieri, Deb scria pe blogul ei cum simtamintele noastre ne trec uneori prin locuri intunecate. Acuma cind scriu imi si imaginez un tunel luuuuuung. N-am mai calatorit de mult cu trenul dar imi amintesc ca orideciteori intram intr-un tunel ( si pe Defileul Jiului erau multe tunele) se auzea in compartiment un…ohhh… urmat de o tacere. Daca oamenii discutau la intrarea in tunel…conversatia se oprea parca in loc …si pe moment…pentruca intunericul stinjenea discutia…si asteptam cu totii, fara grai sa treaca tunelul ca sa ne continuam conversatia. Nu rareori se auzea un ahhhh…plin de entuziasm cind in sfirsit aparea lumina.

     Azi dimineata am auzit ceva care m-a facut sa ma gindesc la postul lui Deb de ieri. Ideea era ca odihna unui credincios se afla in credinta lui. Si mi s-a parut fantastic de adevarat- cel putin in dreptul meu. Nu exista department in viata mea unde sa nu fi experimentat oboseala, deznadejde, ingrijorare, exasperare chiar. Pina si miinile de care ma folosesc zilnic refuza asa de multe ori sa isi faca treaba- cu toate ca sint binecuvintata sa le am. Cind am fost electrocutata, curentul a intrat prin mina dreapta undeva intre cot si palma. Am avut acolo o gaura cit un ou. Imi amintesc ca trei zile dupa accident n-am plins…dar cind mami mi-a adus supa de gaina si nursa mi-a pus lingura in mina si am realizat ca n-o pot duce la gura…abia atunci am inteles starea de fapt a lucrurilor. Sa nu te poti folosi de miini…mi s-a parut imposibil sa si gindesc. Dar au trecut ceva ani de atunci…din 1992…si m-am folosit de miinile mele – lucru pentru care multumesc din inima Lui Dumnezeu ca nu mi le-a luat…Doar ca au avut de atunci intotdeauna o amorteala in ele si si-au pierdut din abilitate, sensibilitate chiar diligenta. Cintatul la vioara, brodatul sau cusutul…nu mai sint la fel.

Miinile mele au nevoie de odihna- si nu mai sint cum erau- dar…credinta ca intr-o zi voi avea doua miini noi, puternice, vioaie - si care o sa aiba finete din nou, credinta intr-o lume noua, perfecta, intr-un trup nou, viguros, plin de energie…oh…astfel de ginduri ma ajuta sa trec prin tunele mai usor – tunelele fiind perioadele de timp in care ceva nu functioneaza bine…Si chiar daca nu vad inca lumina, stiu ca ea exista si in ceva timp se va arata.

     La fel este si cu sufletul asta obosit de dezamagiri si de necazuri, de neimpliniri si nerealizari si scopuri pierdute . Daca ne uitam bine la viata, putine lucruri sint asa cum am dori; si nici sperante de schimbari nu exista. Uneori schimbarile vin dar nu in directia in care le dorim si asteptam. Cum ar fi sa stim sa ne odihnim in El? In credinta ca El stie si El va rezolva in FINAL toate necunoscutele ecuatiei vietii noastre?

    Nu demult, o matusa de-a mea plingea necajita. Unul dintre copiii ei a avut un accident pe freeway. O masina a intrat in fiul ei si soferul a murit. Desi fiul ei nu era vinovat, apucase ca sa vada ultimele clipe din viata ale acelui om care s-a uitat fix, adinc si intens in ochii lui inainte de a muri. Dupa accident varul meu nu mai putea sa isi scoata din memorie aceea privire. Spuneti acuma ce lucru bun poate sa fie asta? Sa ai o asemenea imagine in minte…Si totusi, Dumnezeu poate sa faca si dintr-o imagine ca asta ceva bun. El poate sa ne aminteasca ca viata este trecatoare si ca trebuie sa o traim cu grija, pentruca nu stim nici ziua si nici ceasul cind acest dar de la El , viata, ne poate fi luat. Si ne astepta o vesnicie …care este un timp absolut nelimitat. Unde o s-o petrecem?

     Si revin la ideea care as dori sa reiasa din fiecare fraza ce o scriu astazi. Odihna noastra este in Christos. Prin El am capatat speranta sigura a iertarii noastre. Nu este om sa nu fi pacatuit si toti am fi fost destinati iadului daca nu ar fi fost Christos sa moara pentru noi. Ne putem salva sufletele atit de usor, recunoscind acest adevar, renuntind la viata pe care am dus-o si incercind sa traim o viata care sa il onoreze pe El. Nu vom fi perfecti dar El stie si nu ne-a chemat la sfintenia noastra ci la sfintenia pe care ne-a dat-o El. Stiu ca unii se straduiesc sa arate lumii cum pot ei trai de frumos si de curat- si nu e nimic rau in asta daca nu uita ca si faptele lor bune sint ca o cirpa murdara pentru Dumnezeu. Daca nu uita ca salvarea si-o datoreaza si ei tot Lui Christos si jertfei Lui, daca nu-si asuma caracteristici pe care le-au primit si nu le-au dobindit singuri.

     Sintem o generatie de oameni obositi. Si nu exista nici o scapare …am incercat masajul si e bun pentru organism …dar dupa doua ore pina si muschii au uitat de masaj. Vacantele uneori sint asa de obositoare ca atunci cind venim din vacanta ne-am lua inca o vacanta sa ne recuperam. Ne este sufletul stors de vlaga. Urechea este obosita de galagie, de dimineata de cind suna ceasul pina seara cind stingem televizorul sau computerul. Capul este plin de probleme si griji…si facem liste cu lucruri de care sa ne amintim ca altfel sint prea multe sa le retinem …Am inventat tot felul de lucruri si obiecte care sa ne ajute si sa ne usureze viata- si lucrurile astea parca ne aglomereaza si mai mult…Sintem parca intr-un concurs …”cine trece mai repede prin viata”?  Uneori ar fi lucruri frumoase in jur sa ne bucuram de ele dar sintem prea preocupati sa le vedem…si toti…dar absolut toti sintem obositi. Uneori ma oblig sa ma opresc din fuga si sa ma odihnesc putin dar si atunci mintea imi alearga in toate directiile cintarind si cautind solutii la diverse probleme…ce-i de facut?

   Fraza de azi dimineta suna ca un raspuns la toate aceste intrebari. Christos este odihna noastra. El ne spune sa aruncam asuptr Lui toate ingrijorarile noastre- oricare ar fi el. Biblia ne mai spune ca “toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce se incred in El”…Si daca cineva cauta astazi odihna…asta este secretul zilei. Aruncati asupra Lui ingrijorarile si aveti credinta ca El va face ceva bun chiar si din cele mai obscure, tragice, urite situatii. Incercati si vedeti ce bun este Domnul…ca oricum va-ti face socotelile, solutie mai buna nu gasiti . Si pina la urma…ce aveti de pierdut daca incercati?