31 July 2012
SINT FERICIT...CHIAR DAC-AM LACRIMI PE-OBRAZ...
UN NOU CONCURS...
Pina simbata va rog sa veniti cu idei noi si frumoase. Apoi vom avea un concurs si...hai sa zicem ca premiul sa fie...100 de dolari. Si asa n-am mai avut un concurs de mult. Va rog sa va grabiti...si va astept!!!
27 July 2012
DESPRE SIMTURI...
Am auzit astazi un proverb indian care zicea ca …
“Degeaba ii dai omului
un trandafr sa miroase dupa ce i-ai taiat nasul!”.
Pai…chiar asa…
Si-mi si vine sa stranut ...si nu mai am cum…
Si-mi si vine sa stranut ...si nu mai am cum…
Ginduri...la alte ginduri...
Era obiceiul pe atunci ca servitorul casei in care se intra sa spele picioarele celor ce intrau in casa... si daca nu aveai servitor atunci cineva trebuia sa fie modest si umil suficient sa-si puna stergarul si sa treaca la treaba. Trebuia sa fii capabil si sa vrei …trebuia sa te poti indoi de sale si la propriu si la figurat. De ce exista acest obicei? Exista dintr-o necesitate… asa cum exista majoritatea obiceiurilor care le avem. Pentruca se mergea mult pe jos si pentruca era mult praf. Apoi oamenii sedeau la niste masute mici sa manince, intinsi pe niste perini. Acum vreo trei ani am fost la Istambul si unul dintre restaurantele unde am mincat de citeva ori era un astfel de restaurant. Cind stai pe covor in jurul unei mese scunde de inaltimea meselor noastre de cafea, picioarele unora nu sint departe de fetele celorlalti – asa ca spalatul pe picioare isi are rostul lui. Dar necesitatea asta fizica a fost pentru ei atunci – ca pentru noi astazi nu mai exista o astfel de necesitate . Ca sa intelegem insa simbolul acestui tablou trebuie sa ne uitam la conditiile de atunci … si astfel semnificatia acestui act devine foarte adinca…Si cind vad in mintea mea tabloul…niste picioare murdare si poate rau mirositoare aproape de fata unor oaspeti dragi…simbolul acestui tablou este imposibil sa nu ma afecteze, sa nu ma faca sa inteleg ce a vrut Domnul Isus sa ne invete. Nu-i asa ca tabloul asta nu…”miroase” tocmai bine?
Sint dintre noi frati care fac spalarea picioarelor la cina...dar parca ar fi mai nimerit sa ne facem “spalarea picioarelor” in toate relatiile pe care le avem – adica…sa nu ne punem picioarele incaltate sau murdare in fata nimanui…simbolic vorbind. Sa avem decenta si sa respectam pe fratii nostrii si sa ne spalam picioarele si daca sintem cuprinsi de un duh placut de umilinta sa incercam sa spalam si picioarele altora …sa-i prezentam si pe ei curati in jurul mesii. In realitate altfel se intimpla. Ca nu putem noi arata bine daca nu-i murdarim pe ceilalti sa arate rau.
E tare greu…tare greu sa te umilesti… si unii au niste picioare…si mai si sint atit de aroganti ca nu-ti vine nici sa te uiti la picioarele lor, nu-i asa? Probabil de aroganti ce sint nu se uita nici ei la propriile picioare si cine stie prin ce au mai calcat si cita mizerie au adunat …sa nu mai vorbesc ca degetele de la picioare nu au cele mai frumoase unghii. Si iara zic- nu vorbesc de picioarele fizice…
Cite exemple ne-a mai dat Domnul nostru inainte de a pleca?! Cind ucenicii Lui s-au certat intre ei incercind sa stabileasca care este mai mare, El a decis sa ia stergarul si sa le dea o lectie de umilinta. Si nu-i drept…uite, nu e drept sa te apleci in fata unora…Ca mie drept sa va spun nici la bucatarie nu-mi vine sa-mi pun sortul prea des…si nu ma vad in pozitia aia nicicum...
Dar daca ma gindesc ce bine este sa ai picioarele curate…si ce usurare iti poate aduce un lighean cu apa si o baie calduta la picioare… Ati fost vreodata sa va faceti pedichiura? Poate domnii mai putin- dar doamnele trebuie sa stie cit de placut te simti dupa. Ce usurare…
In vacanta asta din care am venit, am umblat mult in fiecare zi. Am alergat prin aeropoarte si prin orase ...saracele picioarele mele. Am si nimerit niste zile toride...Cit as fii pretuit un astfel de serviciu...
Inapoi la tabloul nostru...la alergarile noastre prin lume...si nevoia sa ne racorim picioarele sau sa ii ajutam pe altii punindu-ne stergarul. Un pahar cu apa dat in Numele Lui pretuieste mult...cind ne punem sortul si ii servim pe cei din jur intr-un fel in care sa le usureze viata, sa le aduca putin confort si bucurie...pretuieste imens. Si cind te gindesti din nou ca un Fiu de Dumnezeu S-a coborit din stralucire ca sa se ocupe de noi in cel mai intim fel...sa ne dea lectii de viata de o valoare pe care nici n-o putem pricepe...sa ne racoreasca picioarele infierbintate si murdare de alergarile noastre zilnice...Ba mai mult decit atit...singele Lui ne spala pe de-antregul si ne prezinta curati si primeniti in fata Tatalui...Toate astea ca sa putem sa stam la masa...la masa cu El...Si sintem toti invitati...toti...Numai sa vrem sa ne prezentam...
25 July 2012
CE-MI MAI TRECE PRIN CAP...
Alte ginduri care mi se clarifica. In fiecare zi ascult cite ceva, vad cite ceva care modifica si ajusteaza vechile mele conceptii sau concluzii...in fiecare zi mai primesc un pic de invatatura sanatoasa... dar numai cind sint receptiva la Cuvintul Lui. Poate nu face mult sens ce am sa scriu acuma dar ...am pe inima sa scriu despre oful asta...si am sa scriu. As putea la ora asta sa vorbesc chiar fara multa patima de subiectul cu pricina, fiind un subiect deja chinuit mult si invechit pentru mine - si pentru care trebuie sa marturisesc ca m-am rugat ceva vreme. M-am rugat ca sa ma scape Domnul de simtamintul ala urit pe care il ai cind ti se face o nedreptate... sau ...crezi ca ti s-a facut una. Unii dintre noi sintem sau am fost bolnavi spiritual. Trebuie sa recunoastem. Acuma vinovati sau nu, asta nu mai conteaza - ca de suferit sufera si cei vinovati si cei nevinovati. Bolnavul e bolnav...Si cine-l depisteaza ca-i bolnav? Si cine sa se ocupe de astfel de indivizi? Si cum? Care-i tratamentul? Care este procedura?
Toti - dar absolut toti - daca sintem sinceri trebuie sa recunoastem ca am fost bolnavi odata de vreo boala sufleteasca...si in procesul care a urmat mai toti am suferit pina la vindecare. De multe ori cei din jur vr sa te ajute...dar uneori te lovesc mai rau, te jignesc in loc sa se apropie cu gingasie ca de un om ranit...si...din nefericire nu totdeauna o fac din rautate - uneori doar din nestiinta- iar alteori trebuie ca cineva sa aiba stomacul si sa opereze. Si dintre cei care te-ar putea jigni, sau indurera in felul asta culmea este ca...nimeni nu te poate jigni sau lovi in soarta mai usor si mai adinc decit cei apropiati: fie familie, fie prieteni fie frati de credinta. Si vai...lungi si dureroase sint ranile facute de cei pe care ii iubesti. Nu intotdeauna insa cei care te iubesc vor sa te faca sa suferi - si nu intotdeauna o fac cu placere - uneori este asa cum am zis- necesar. Si nu intotdeauna intelegem exact cum stau lucrurile - cind sintem in mijlocul durerii si al depresiei, de multe ori avem o perspectiva bolnava si nu una sanatoasa, reala si obiectiva a situatiei in care ne aflam.
Durerile fizice sint adinci - dar nici durerile de suflet nu sint mai prejos. Uneori un os se vindeca mai usor decit o inima ranita...sau un suflet dezamagit. Unele boli ni le cauzam noi...din neatentie. Chiar si cele fizice. Alunecam si ne rupem o mina...ne zbenguim aiurea...nu sintem atenti...nu mergem pe drumuri bune...atingem lucruri murdare...
Imaginati-va acuma o mina fracturata...si deplasata de la loc. Am inteles astazi ca asa cum un os rupt are nevoie ca sa se vindece sa fie pus din nou in pozitia dinainte de a se rupe...tot asa si emotional sau spiritual avem nevoie sa rearanjam bucatile care s-au rupt...Si tot asa cum a pune un os la loc cere o interventie exterioara ( ca omul cu mina rupta si osul deplasat de la loc nu va putea singur sa-si alinieze osul ca sa-l pregateasca de vindecare)- tot asa este necesar ca cineva care se pricepe, cu finete si dibacie sa lucreze la problema sufleteasca pe care o avem. Ne plac asemenea interventii? Nu...dar sint absolut necesare.
Problemele fizice, bolile fizice nu sint ceva de ascuns - pentruca daca cineva are galbenare si o sa se machieze nu o sa faca altceva decit sa prelungeasca boala si sa riste sa nu se mai poata insanatosi.
Cu problemele spirituale insa de cele mai multe ori un pic de "fond de ten" si de pudra...ne scapa de privirile celorlalti. De bolile fizice nu ne este rusine si oamenii ne arata simpatie. De cele spirituale insa...adesea rid si ne determina sa ne ascundem mai departe sub coaja groasa a machiajului sau mastii ce o purtam...
Oh...se poate vorbi atit de mult la subiectul asta. Si din prisma celor care vor sa ajute pe cei bolnavi spiritual si nu stiu cum, sau vor doar sa-si bage nasul in ceva ce nu inteleg doar ca sa se simta ei mai bine ca vezi Doamne, pe ei nu i-a lovit boala respectiva...sau simplu indiferenta sau prea multa comoditate...sau spirit de judecata mai ascutit decit bisturiul si fara sa puna linga bisturiu si un pic de balsam al dragostei...
Si apoi sint bolnavi spiritual care s-au imbolnavit accidental, au cazut din neatentie, si le este frica sa si ceara ajutor de teama batjocoritorilor. Si sint si din cei care vor sa traiasca si cu cei sanatosi si cu cei betegi...ca nu se pot astimpara si ar vrea sa traiasca in doua lumi.
Dar pentru cei care ar vrea insanatosire...pentru aia ar trebui cred eu mai multa atentie. Nu-ti baga domnule miinile aspre sau pline de microbi in sufletul nimanui - si nu te apuca cu manusile de box sa faci o interventie chirurgicala la inima sau sufletul nimanui. Si nu te nici amesteca daca nu stii ce faci- lasa-i pe cei priceputi. Si nu fa praf in jur batindu-ti gura - ca sa nu infectezi rana celui bolnav. Oh...cite sint de invatat.
Si noi ne ranim unii pe altii zilnic, si avem prieteni si cunoscuti care duc pe picioare rani adinci si de multa vreme. Sint istoviti...si gata sa cada. Au nevoie de interventii...si cineva trebuie sa ii priveasca cu atentie si sa-i iubeasca suficient ca sa-i duca la doctor...Dar Cine?
Daca am putea sa ne vedem uneori cum aratam pe dinauntru...Daca am stii sa oblojim rana cuiva cu dragoste si mult simt si finete...Daca...nu am fi nepasatori de cei din jur si de durerile lor...Daca...
Adevarata vindecare o da Dumnezeu. Cind un os e rupt, tot ce pot face oamenii este sa puna osul in pozitia lui si sa-l lege, sa cvurete locul cit pot - apoi sa astepte vindecarea. Cu cele spirituale este acelasi lucru...
Este o lume plina de bolnavi spiritual...Ce facem? Avem vreo responsabilitate fata de ei? Domnul Isus i-a cautat si i-a gasit peste tot. El a privit pe pacatosi cu dragoste si i-a tratat cu gingasie. Cine sintem noi sa-i tratam altfel? Cine?
Toti - dar absolut toti - daca sintem sinceri trebuie sa recunoastem ca am fost bolnavi odata de vreo boala sufleteasca...si in procesul care a urmat mai toti am suferit pina la vindecare. De multe ori cei din jur vr sa te ajute...dar uneori te lovesc mai rau, te jignesc in loc sa se apropie cu gingasie ca de un om ranit...si...din nefericire nu totdeauna o fac din rautate - uneori doar din nestiinta- iar alteori trebuie ca cineva sa aiba stomacul si sa opereze. Si dintre cei care te-ar putea jigni, sau indurera in felul asta culmea este ca...nimeni nu te poate jigni sau lovi in soarta mai usor si mai adinc decit cei apropiati: fie familie, fie prieteni fie frati de credinta. Si vai...lungi si dureroase sint ranile facute de cei pe care ii iubesti. Nu intotdeauna insa cei care te iubesc vor sa te faca sa suferi - si nu intotdeauna o fac cu placere - uneori este asa cum am zis- necesar. Si nu intotdeauna intelegem exact cum stau lucrurile - cind sintem in mijlocul durerii si al depresiei, de multe ori avem o perspectiva bolnava si nu una sanatoasa, reala si obiectiva a situatiei in care ne aflam.
Durerile fizice sint adinci - dar nici durerile de suflet nu sint mai prejos. Uneori un os se vindeca mai usor decit o inima ranita...sau un suflet dezamagit. Unele boli ni le cauzam noi...din neatentie. Chiar si cele fizice. Alunecam si ne rupem o mina...ne zbenguim aiurea...nu sintem atenti...nu mergem pe drumuri bune...atingem lucruri murdare...
Imaginati-va acuma o mina fracturata...si deplasata de la loc. Am inteles astazi ca asa cum un os rupt are nevoie ca sa se vindece sa fie pus din nou in pozitia dinainte de a se rupe...tot asa si emotional sau spiritual avem nevoie sa rearanjam bucatile care s-au rupt...Si tot asa cum a pune un os la loc cere o interventie exterioara ( ca omul cu mina rupta si osul deplasat de la loc nu va putea singur sa-si alinieze osul ca sa-l pregateasca de vindecare)- tot asa este necesar ca cineva care se pricepe, cu finete si dibacie sa lucreze la problema sufleteasca pe care o avem. Ne plac asemenea interventii? Nu...dar sint absolut necesare.
Problemele fizice, bolile fizice nu sint ceva de ascuns - pentruca daca cineva are galbenare si o sa se machieze nu o sa faca altceva decit sa prelungeasca boala si sa riste sa nu se mai poata insanatosi.
Cu problemele spirituale insa de cele mai multe ori un pic de "fond de ten" si de pudra...ne scapa de privirile celorlalti. De bolile fizice nu ne este rusine si oamenii ne arata simpatie. De cele spirituale insa...adesea rid si ne determina sa ne ascundem mai departe sub coaja groasa a machiajului sau mastii ce o purtam...
Oh...se poate vorbi atit de mult la subiectul asta. Si din prisma celor care vor sa ajute pe cei bolnavi spiritual si nu stiu cum, sau vor doar sa-si bage nasul in ceva ce nu inteleg doar ca sa se simta ei mai bine ca vezi Doamne, pe ei nu i-a lovit boala respectiva...sau simplu indiferenta sau prea multa comoditate...sau spirit de judecata mai ascutit decit bisturiul si fara sa puna linga bisturiu si un pic de balsam al dragostei...
Si apoi sint bolnavi spiritual care s-au imbolnavit accidental, au cazut din neatentie, si le este frica sa si ceara ajutor de teama batjocoritorilor. Si sint si din cei care vor sa traiasca si cu cei sanatosi si cu cei betegi...ca nu se pot astimpara si ar vrea sa traiasca in doua lumi.
Dar pentru cei care ar vrea insanatosire...pentru aia ar trebui cred eu mai multa atentie. Nu-ti baga domnule miinile aspre sau pline de microbi in sufletul nimanui - si nu te apuca cu manusile de box sa faci o interventie chirurgicala la inima sau sufletul nimanui. Si nu te nici amesteca daca nu stii ce faci- lasa-i pe cei priceputi. Si nu fa praf in jur batindu-ti gura - ca sa nu infectezi rana celui bolnav. Oh...cite sint de invatat.
Si noi ne ranim unii pe altii zilnic, si avem prieteni si cunoscuti care duc pe picioare rani adinci si de multa vreme. Sint istoviti...si gata sa cada. Au nevoie de interventii...si cineva trebuie sa ii priveasca cu atentie si sa-i iubeasca suficient ca sa-i duca la doctor...Dar Cine?
Daca am putea sa ne vedem uneori cum aratam pe dinauntru...Daca am stii sa oblojim rana cuiva cu dragoste si mult simt si finete...Daca...nu am fi nepasatori de cei din jur si de durerile lor...Daca...
Adevarata vindecare o da Dumnezeu. Cind un os e rupt, tot ce pot face oamenii este sa puna osul in pozitia lui si sa-l lege, sa cvurete locul cit pot - apoi sa astepte vindecarea. Cu cele spirituale este acelasi lucru...
Este o lume plina de bolnavi spiritual...Ce facem? Avem vreo responsabilitate fata de ei? Domnul Isus i-a cautat si i-a gasit peste tot. El a privit pe pacatosi cu dragoste si i-a tratat cu gingasie. Cine sintem noi sa-i tratam altfel? Cine?
24 July 2012
22 July 2012
NOTA FINALA...NU NOTA DE PLATA...
Am auzit aseara o expresie care mi-a ramas intiparita in minte. De obicei trebuie sa scriu jos astfel de expresii auzite sau ideile care-mi vin ca sa nu le uit - dar n-am uitat ce-am auzit aeara - era prea puternica imaginea ce mi-a creeat in minte . Era prea...convingator gindul - prea actuala ideea.
Am auzit expresia..."sint ca si un cintec fara sfirsit..." Si mi s-a parut ca asa ma simt si eu de cele mai multe ori...
Si poate nu numai eu simt asa - poate ca noi toti oamenii in general...fiecare in felul nostru...cu visele nostre neimplinite si vietile noastre neispravite si visele pentru copiii si nepotii nostrii neterminate sau imposibil de realizat...poate mai toti oamenii simt asa...
Sintem de cele mai multe ori ca si niste melodii frumoase pe unele locuri - pe la unele masuri muzicale, promitatoare chiar...armonii pe ici si colo... dar...de cele mai multe ori cintece neterminate. Este imposibil sa traiesti de unul singur o viata echilibrata. Uneori ne amagim ca sintem ok...dar ne raportam tot la noi: la valorile noastre , la constiinta noastra, la educatia ce am primit-o, sau la oamenii cu care ne-am inconjurat. Toate astea pot sa fie insa defecte, pe rind sau chiar toate deodata... La ce ne raportam ca sa stim ca ducem o viata echilibrata? Ce facem cind visele noastre devin cosmaruri si cind nimic din ceea ce am dorit, am luptat sau ne-am obosit si epuizat pentru...nu face sens? Arata ca o melodie fara sfirsit...ca un crimpei de note melodioase fara inceput si fara sfirsit?
Singuri n-o sa putem uneori nici depista in ce gama cintam...sintem adesea prinsi intr-un refren care ne place dar si ala trebuie sa se incheie la un punct oarecare. Sau ne-am oprit din nebagare de seama, de oboseala sau pura prostie- pe o nota falsa? Cine ne va corecta partitura? Cine va face oare ca acest cintec care este insasi viata noastra sa aiba nu numai un inceput dar si un final armonios?
Stiu ca am sa aud reprosul...iara Biblia? Iara Isus? Da, iara Biblia si iara Isus. Este singurul care a promis si a facut ceva pentru omenire - pentru mine si pentru tine. Allah tuna si fulgera din Paradisul lui amenintind pe oricine ii calca voia: Mahomed trimisul sau s-a preocupat de victoriile tribului lui in defavoarea altor triburi si de politica si insuratoare. Budha si-a trimis oamenii la cersit...Si ii putem lua la rind pe toti inventatorii de religii pagine. Toti au avut o agenda personala... Singurul Dumnezeu s-a gindit sa repare ce era strimb si s-a coborit in persoana Domnului Isus sa ne repare cintecul...sa putem sa avem un final la o melodie chinuita uneori...Singurul El s-a gindit sa ne dea o speranta si atunci cind n-o mai asteptam - n-o meritam si nu mai putem face nimic sa ne rascumparam cintecul vietii...Singurul El ne poate drege glasul si confidenta sa terminam cintecul pe o nota potrivita...
"Caci atit de mult a iubit Dumnezeu lumea , incit a dat pe Singurul Sau Fiu"...Pentruca niciunul sa nu piara...niciunul...si oricare vrea sa poata avea o nota finala la cintecul lui...si nu o "nota de plata".
Si poate nu numai eu simt asa - poate ca noi toti oamenii in general...fiecare in felul nostru...cu visele nostre neimplinite si vietile noastre neispravite si visele pentru copiii si nepotii nostrii neterminate sau imposibil de realizat...poate mai toti oamenii simt asa...
Singuri n-o sa putem uneori nici depista in ce gama cintam...sintem adesea prinsi intr-un refren care ne place dar si ala trebuie sa se incheie la un punct oarecare. Sau ne-am oprit din nebagare de seama, de oboseala sau pura prostie- pe o nota falsa? Cine ne va corecta partitura? Cine va face oare ca acest cintec care este insasi viata noastra sa aiba nu numai un inceput dar si un final armonios?
Stiu ca am sa aud reprosul...iara Biblia? Iara Isus? Da, iara Biblia si iara Isus. Este singurul care a promis si a facut ceva pentru omenire - pentru mine si pentru tine. Allah tuna si fulgera din Paradisul lui amenintind pe oricine ii calca voia: Mahomed trimisul sau s-a preocupat de victoriile tribului lui in defavoarea altor triburi si de politica si insuratoare. Budha si-a trimis oamenii la cersit...Si ii putem lua la rind pe toti inventatorii de religii pagine. Toti au avut o agenda personala... Singurul Dumnezeu s-a gindit sa repare ce era strimb si s-a coborit in persoana Domnului Isus sa ne repare cintecul...sa putem sa avem un final la o melodie chinuita uneori...Singurul El s-a gindit sa ne dea o speranta si atunci cind n-o mai asteptam - n-o meritam si nu mai putem face nimic sa ne rascumparam cintecul vietii...Singurul El ne poate drege glasul si confidenta sa terminam cintecul pe o nota potrivita...
"Caci atit de mult a iubit Dumnezeu lumea , incit a dat pe Singurul Sau Fiu"...Pentruca niciunul sa nu piara...niciunul...si oricare vrea sa poata avea o nota finala la cintecul lui...si nu o "nota de plata".
21 July 2012
FELICITARI ...( UNEI PRIETENE DRAGI)
http://frbct.net/index.php?option=com_content&task=view&id=948&Itemid=174
De citiva ani buni de cind am inceput sa scriu pe acest blog, am ajuns sa imi fac citeva prietene. Una dintre aceste prietene este Cristina Micsa. Inca de la primele mele postari am avut onoarea sa fiu luata la intrebari - direct si la subiect de Cristina. S-a putut vedea ca e interesata de unele lucruri pe care le spuneam dar inainte ca sa-si mai piarda timp de pomana cu mine, fata vroia sa stie exact unde stau in raport cu credinta si in pozitia mea vizavi de valorile sociale ale societatii noastre.
Am zimbit multumita intelegind instinctiv parca unde o sa duca acest mic interogatoriu. Si intr-adevar de-alungul anilor ce au urmat am legat cu ea o prietenie greu de explicat dat fiind faptul ca nu ne-am vazut niciodata. Dar tragem nadejde ca ziua aceea va veni. Familia ei mi-a devenit draga pe masura ce Cristina mi-a devenit din ce in ce mai apropiata.
Ea se ocupa de grupa mijlocie de copii la biserica ei si in linkul de mai sus la ultimul dintre punctele de acolo- la minutul 17 veti asculta discursul ei de sfirsit de an scolar. Un fel de dare de seama a ceea ce a calauzit-o in munca ei cu acesti copii din anul ce a trecut. Daca as fi mama ei as fi foarte mindra de ea...daca as fi sora ei la fel. Ca prietena nu pot decit sa imi arat admiratia si sa v-o prezint si voua pe Cristina. Asta este linkul blogului ei...http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/ si daca veti asculta pelicula, veti intelege pasiunea acestei mame pentru copii ei si pentru copiii bisericii si rivna cu care invata si se straduieste sa prezinte adevarul Scripturii acestor copiii care se izbesc la scoala zilnic de practici si idei straine de adevar- idei pagine.
Ii doresc succes in continuare si multe bucurii...
Am zimbit multumita intelegind instinctiv parca unde o sa duca acest mic interogatoriu. Si intr-adevar de-alungul anilor ce au urmat am legat cu ea o prietenie greu de explicat dat fiind faptul ca nu ne-am vazut niciodata. Dar tragem nadejde ca ziua aceea va veni. Familia ei mi-a devenit draga pe masura ce Cristina mi-a devenit din ce in ce mai apropiata.
Ea se ocupa de grupa mijlocie de copii la biserica ei si in linkul de mai sus la ultimul dintre punctele de acolo- la minutul 17 veti asculta discursul ei de sfirsit de an scolar. Un fel de dare de seama a ceea ce a calauzit-o in munca ei cu acesti copii din anul ce a trecut. Daca as fi mama ei as fi foarte mindra de ea...daca as fi sora ei la fel. Ca prietena nu pot decit sa imi arat admiratia si sa v-o prezint si voua pe Cristina. Asta este linkul blogului ei...http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/ si daca veti asculta pelicula, veti intelege pasiunea acestei mame pentru copii ei si pentru copiii bisericii si rivna cu care invata si se straduieste sa prezinte adevarul Scripturii acestor copiii care se izbesc la scoala zilnic de practici si idei straine de adevar- idei pagine.
Ii doresc succes in continuare si multe bucurii...
OAMENI BUNI...OAMENI FRUMOSI...
CEEA CE DA FRUMUSETE UNUI OM ESTE BUNATATEA LUI.
...Si eu am intilnit citiva oameni de felul acesta in calatoria mea prin Romania. M-am gindit sa va prezint si voua citiva dintre ei.
...Si eu am intilnit citiva oameni de felul acesta in calatoria mea prin Romania. M-am gindit sa va prezint si voua citiva dintre ei.
20 July 2012
19 July 2012
TOT DESPRE ROMANIA SI OAMENII EI...
Mama
20 Aprilie 2012
Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila.
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta.
Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”.
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”.
Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit.
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau.
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica.
-“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului.
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
_”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “
........................
Restul povestirii poate fi citit daca dati un click pe numele de mai sus al autorului...sau aici...
http://www.coffeechat.ro/2012/04/mama-7/
Restul povestirii poate fi citit daca dati un click pe numele de mai sus al autorului...sau aici...
http://www.coffeechat.ro/2012/04/mama-7/
18 July 2012
Subscribe to:
Posts (Atom)