Sint multe lucruri pe care nu le inteleg pe lumea asta. Sint sigura ca exista raspunsuri la toate intrebarile pe care le avem; doar ca pentru unele raspunsuri va trebui sa asteptam pina cind il vom vedea pe Dumnezeu si pina cind vom primi un nou trup cu noi atribute si caracteristici si o minte nou nouta si curata cu care sa putem pricepe mai bine...
Uite nu inteleg de pilda de ce durerea ne apropie de El...si cum de bucuria ne indeparteaza. S-ar putea sa... experimentam o bucurie gresita? Daca am fi bucurosi in El...am fi aproape de El. Doar ca bucuriile noastre sint toate de natura fizica, materiala...si nu ne putem conecta cu Dumnezeu pe orizontala. Imi pare rau ca nu experimentez o bucurie care sa il includa pe Dumnezeu. Cind ma uit la cite bucurii am experimentat pe lume, majoritatea au de-a face cu ceva...firesc. Am cumparat o casa, o masina, o poseta...o brosa...un pix...o agrafa... Iti vine sa rizi cit de superficiali putem fi. Ai cumparat o cana de pepsi la masina automata si ti-au venit banii inapoi. Si te gidila un zimbet de satisfactie...citiva centi. Nu conteaza ca dupa o secunda ii dai pe o alta prostie de la storul de 99 de centi...Dar ai luat ceva pe gratis...
Dar...cum da durerea de noi...cum sintem inruditi cu Christos si copiii ai Celui Prea Inalt... Nu va faceti griji ca nu critic pe nimeni. Vorbesc de-ale mele. Si intrebind asa, fara sa stiu raspunsul si scriindu-mi aici nelamuririle, parca am inceput sa vad o raza de lumina si de intelegere in chestiunea asta care ma framinta.
Din cind in cind cind ma duc la servici pe ora obisnuita, prind cite un rasarit fantastic de soare. Si-mi amintesc atunci cine este Cel care a pus strajeri si luminatori si semne peste tot ca El exista si este in controlul acestei planete. Uneori cind vin de la lucru tirziu...ma cuprinde din nou bucuria cind vad cu ce maiestrie a colorat Dumnezeu cerul...si uneori ma apuca si cintarea . E o stare de bucurie. Una care nu are de-a face cu nimic palpabil...ca inca n-am reusit sa ating orizontul cu mina.
Dar durerea...de ce ne trebuie durere? De ce nu ocolim ...ca uneori cred ca am putea ocolii unele dureri...De ce a trebuit fiul risipitor sa ajunga de pilda la roscove? De ce nu s-a dezmeticit un pic mai devreme? De ce nu a fost lamurit de situatie cind si-a pierdut banii...sau prietenii? De ce a asteptat sa ajunga la porci ca sa capete intelepciune?
Dar intrebarile astea suna parca mai mult pentru noi...nu intrebari pe care sa putem sa I le punem Domnului?! Problema nu e la El...ci la noi. El ne primeste oricind...doar ca starea in care trebuie sa venim la El trebuie sa fie o stare smerita...El iubeste o inima zdrobita...Stiu asta...Si cum mai sughiti de durere cind ti-e inima zdrobita...ca nu-i durere pe lumea asta care sa doara mai mult...
Am deschis din nou Biblia la intimplare. Stiu ca Biblia trebuie studiata la rind si ca nu trebuie sa facem din ea un zodiac. Dar cum in ultima vreme orice Cuvint pe care l-am citit mi-a adus speranta si alinare, iata-ma citind acuma din Isaia 43, despre neascultatorul popor Israel. Multe lectii si invataturi personale le putem desprinde din Istoria trecuta, prezenta sau chiar viitoare a acestui popor. Si iata ce scrie ...
"Acum, asa vorbeste Domnul, care te-a facut, Iacove, si Cel ce te-a intocmit Israele!" Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume, esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine: si riurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sint Domnul Dumnezeul tau, Sfintul Lui Israel, Mintuitorul tau!"
Cautam innebunita dupa raspunsuri...si ele erau chiar in fata mea...
2 comments:
Eu sunt altfel, dar si mai pacatoasa. Cand am o suparare nu ma apropii de Dumnezeu ci ma indepartez de el, ma cert cu el... Ma supar! Asta fac imediat...Il invinuiesc de toate...
Dupa aceea imi mai cer scuze, sau imi dau seama ca lucrurile stau altfel... dar primul lucru ce il fac la suparare este sa ma cert cu Dumnezeu. Nu ma rog sa indrepte lucrurile ci ii cer socoteala dece m-a pedepsit ! Asta fac dintr-un impuls de moment.
Deci ma indepartez de el.
Dar cand am o bucurie sunt numai miere...ii multumesc si imi cer scuze si promit ca de acum voi fi cuminte, etc....
Nu este bine cum sunt eu... chiar daca atunci cand sunt multumita nu stiu cum sa-i multumesc mai mult, de fapt ma tem sa nu se schimbe situatia asa ca repede ii fac promisiuni... :))
Cherie...tu esti altfel dar nu poti fi mai pacatoasa. Toti sintem pacatosi. Toti sintem vinovati de ceva. Diferite vinovatii- dar cine poate sa faca o socoteala corecta si sa spuna care pacat e mai mare si cu cit?
Stii, atitudinea ta cu certatul cu Dumnezeu nu este unica...si Dumnezeu nu se supara de o astfel de atitudine. El vrea conversatie cu noi. Adu-ti aminte de Iov...Iov care era unul dintre cei mai smeriti si corecti oameni care a trait pe pamint, cind i s-au intimplat toate nenorocirile acelea a vrut sa aiba o stare de vorba cu Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a putut raspunde imediat pentruca toata situatia ar fi fost schimbata si motivul pentru care Iov era in starea respectiva si demonstratia pe care Dumnezeu o dorea sa o faca in fata diavolului nu si-ar mai fi avut rostul. Citeodata raspunsul intirzie...dar nu fara motiv.
Important este sa ii recunoastem Lui Dumnezeu suveranitatea- ca si El ne recunoaste si ne intelege personalitatea. A ta este diferita de a mea si a altuia de noi. Asa am fost creati...nu dupa calapod ci diferiti...unici...deosebiti.
Si ai de grija cu promisiunile. Mai bine nu fa daca nu te tii de ele. La Dumnezeu cuvintul are o importanta foarte mare. Prin Cuvint El a creiat lumea si tot ce este in jurul nostru si prin Cuvint vom fii odata eliberati de vina sau condamnati pentru eternitate. Noi oamenii nu dam atentia cuvenita acestui detaliu...dar din ce citesc dintr-aia ma cutremur cite vorbe anapoda mi-au iesit din gura si pentru cite va trebui sa dau socoteala...si cite promisiuni pe care nu le-am tinut...Ma cutremur...
Post a Comment