Dar sa va traduc mai intii ce scrie alaturi...
"Exista un punct in viata cind ajungi prea obosit ca sa mai incerci sa repari tot ce-i stricat in jurul tau si sa incerci sa faci pe toata lumea fericita. Exista un moment in care te decizi sa te opresti. Asta nu inseamna ca te-ai resemnat...inseamna doar ca ai realizat ca nu ai neaparata nevoie de anumiti oameni si de tot r-----l ce ti-l aduc in viata."
Mentionez aici ca nu am scris eu aceste rinduri...dar citindu-le mi-am amintit portiuni din viata in care m-am stors la maxim sa fac reparatii...sau am incercat macar sa multumesc pe toata lumea daca nu am reusit sa-i fac fericiti. Cita oboseala si cita dezamagire...o munca absolut zadarnica.
Cred ca cei trecuti un pic de anii tineretii, cei cu ceva experienta la bord...pot sa gaseasca in propria lor viata perioade de genul asta. Dar ce scrie mai sus este doar parerea unui om si ma intrebam ...oare ce ar spune Biblia despre acest subiect?
In primul rind despre ce este vorba ? Este vorba de relatiile dintre oameni. Crestinismul insusi nu este o religie ci este o relatie - o relatie cu Isus Christos. Este cea mai pura si perfecta relatie pe care o putem avea; El este singurul care poate sa umple toate golurile din relatia noastra. Ceea ce noi nu avem El compenseaza prin prezenta Lui si aceasta face ca relatia sa fie perfecta.
Ce ni se cere noua este sa traim in pace cu toti oamenii. Cu unii insa ca sa traiesti in pace trebuie sa fii un pic mai la distanta. Asadar ca sa te ai bine cu ei...te muti mai incolo...si pui distanta necesara ca sa ai pace cu ei. Si distantele sint diferite pentru diferiti oameni. Cu unii chiar si un ocean distanta este prea putin...
Si mi-am amintit despre ce auzisem ieri. Discutia era despre felul cum credinciosii trebuie sa vorbeasca cu necredinciosii, cu ateii si ceilalti care au o alta viziune , o alta religie, etc. Si raspunsul era mai simplu decit mi-am imaginat. Dumnezeu este Lumina, si noi trebuie sa transmitem lumina lui. Dar asta nu inseamna ca odata cu lumina trebuie sa punem si flacara pe oameni si sa-i prajim. Nu vi se pare insa ca uneori asta facem? Daca nu sint de acord cu noi insistam si vrem sa-i convingem si o facem de multe ori in mod dizgratios? Parca Dumnezeu daca ar vrea nu ar putea El sa foloseasca metode chiar mai drastice sa ii convinga pe oameni de existenta si dragostea Lui. Daca El nu o face...de ce ne muncim noi? Oricum oamenii au libertatea de alegere data de Dumnezeu si o sa si-o exerseze cu sau fara aprobarea noastra.
Am mai invatat recent ca a iubi pe toti oamenii nu inseamna sa ii iei in brate si sa-i dragalesti. Ci numai sa ii respecti si sa nu le faci rau- ba chiar este recomandat sa le faci bine cit poti . Sa nu fim nici nepasatori de sufletul lor, care este dat de Dumnezeu fiecarui individ dar nici sa ne bagam cu forta pe gitul nimanui.
Cred ca "jugul" lui Christos este mai usor decit ne-am imaginat. Se zice ca la un car se pune un bou puternic si unul mai putin... ca cel puternic cara de fapt greul si celalalt doar merge alaturi. Dar asta se potriveste la relatia pe care o avem cu Christos.
Dumnezeu face ca unele relatii proaste la care am incercat in zadar sa reparam o viata intreaga sa se rezolve asa...din senin. Sau altele sa se stinga - pentruca nu erau bune de la inceput. Din nou ...trebuie sa acceptam planul Lui...oricare ar fii situatia. Asadar ce trebuie (si ce ar fi trebuit) sa fac este sa il las pe Dumnezeu sa duca pina si relatiile mele omenesti la o destinatie aleasa de El. Citatul din poza de sus vorbeste despre stradaniile fara rost ale cuiva de a mentine relatii cu anumiti oameni. Dumnezeu poate schimba oamenii si sa faca dintr-o relatie rea una buna- dar numai Dumnezeu poate face schimbarea...nu noi. Noi nu sintem trimisi in lume sa schimbam oamenii ( si daca am putea sa-i schimbam ar fii o tragedie si mai mare ca i-am schimba dupa cum ne duce mintea noastra ) - sintem trimisi sa reflectam din adevarurile Lui si sa aprindem Lumina. Lumina nu este a noastra...noi sintem doar ...becul. Daca becul functioneaza, se aprinde, daca nu...nu.
Va tot explic aici dar de fapt eu imi explic mie. Si eu am tras si impins si incercat sa repar multe lucruri care mi s-au parut ca au nevoie de reparatii in jurul meu toata viata. Nu era treaba mea...si m-am ostenit degeaba. Treaba mea este sa las lucrurile in mina Domnului. Uneori sint lucruri care par atit de incurcate ca ni se pare ca nimeni niciodata nu le mai poate descurca. Cuvintul cheie este "par". Si par din punctul nostru de vedere...
N-am mai scris de mult si acuma nu ma mai pot oprii- sau poate m-am priponit aci linga computer ca am un gard care trebuie vopsit si incerc sa amin sa plec afara la treaba...Dar mai am de tras o concluzie - pentru mine. Cu cit trec prin ani cu atit nu mai alerg dupa fericire dar simt o nevoie din ce in ce mai mare sa am pace...Daca am momente de pace - sint multumita si multumitoare. Interesant ca asta au cintat ingerii cind s-a nascut Prunctul Isus. .."Pace pe pamint"...Ca mare nevoie avem de pace. Cind am pace nu numai partea emotionala a fiintei mele este bine dar si tensiunea singelui este corecta si respiratia si tot ce intretine si pastreaza viata pe pamint este in armonie. Si pentruca am inteles ca nu sint eu responsabila cu tot ce-i strimb sau ciobit in jurul meu...si pentruca am inteles ca am permisiunea sa iubesc dar sa nu asfixiez pe nimeni, sa fac bine dar sa nu ofensez pe nimeni si sa oblig cu binele meu...ca este ok sa stai mai departe de cineva doar ca sa obtii cu ei pacea - care este de altfel o porunca "traiti in pace cu toata lumea"...ma simt acuma atit de bine ca am sa merg afara si am sa vopsesc nu numai gardul meu...dar ma tem sa nu ma apuc si de gardul vecinilor...
No comments:
Post a Comment