O LECTIE PRETIOASA...

    De Robert J. McMullen Jr
tradus Rodica Botan

      In primul meu an la seminar, am facut practica la o inchisoare din Richmond, Virginia - un loc rece si neprietenos, cu usi de fier care, cind se deschideau sau se inchideau scirtiiau asa de sinistru de te treceau fiorii . In infirmerie era un tinar cam de virsta mea. Cu privire rece, minioasa si purtindu-se ca un animal incoltit. Mi-a urat de bun venit cu o voce acra si batjocoritoare..."Iaca ca vine inca un predicator ipocrit. Sinteti toti niste impocriti..."
-Ai dreptate, i-am raspuns. Dar si tu tot un ipocit esti. Poti sa te faci membru la acelasi club...
A continuat prin a-mi arunca in fata obisnuitele acuzatii...doar ca nu i-am raspuns asa cum ar fi asteptat. Asa a inceput acest ritual saptaminal unde noi conversam in timp ce bolnavii din celelalte paturi ascultau atenti la noi. Si pina la urma povestea acestui tinar a inceput sa se depene de la sine.
     Parintii lui s-au despartit si el a crescut traind pe strada, intretinindu-se singur. Pentru asta a fost nevoit sa fure masini. Era in inchisoare pentru ca furase mai multe masini. Ca sa nu lucreze in inchisoare s-a injectat in picior cu gazolina- doar ca a intrecut masura si acum isi pierduse definitiv piciorul. Era de inteles acuma de ce era atit de furios. M-a durut inima pentru el...
     Incet, incet am invatat sa ne respectam unul pe altul si chiar sa avem si momente mai vesele. Peste putin am ajuns sa discutam despre scopul vietii noastre pe pamint. Tonul cu care vorbea isi pierdea asprimea din ce in ce mai mult. Ba a inceput sa se considere el insusi a fii credincios...
     Tocmai imi venise timpul sa ma transfer din postul acesta in orasul vecin. M-am gindit la aceasta mutare cu parere de rau si mi-am dat seama ca si noul meu prieten era la fel de trist...
- Pastore...asta este ultima ta zi?...intreba el soptit?
-Si eu am sa-ti duc dorul...i-am raspuns din toata inima.
M-a rugat sa ma apropii de patul lui si mi-a pus o mina pe dupa cap si m-a tras catre el pina a putut sa-mi sopteasca la ureche. Si in soapta mi-a explicat cu detalii doua dintre metodele cele mai bune de a fura o masina...si care masini sint mai usor de furat.
     Mi-a venit aproape sa rid. Eu...pastor ...sa ma apuc acuma de furat masini? Apoi mi-am dat seama ce  se intimpla cu adevarat. Acest om imi dadea ce avea el mai scump...cea mai pretioasa avere a lui...singurul talent pe care si-l dezvoltase in viata lui.
     Cind am realizat acest lucru...mi-au dat lacrimile. Tot ce am putut sa fac a fost sa ii bilbii un multumesc si sa-i spun ca daca vreodata ma incui afara am sa stiu cum sa imi deschid din nou masina . I-am urat de bine apoi...si m-am departat repede ca sa nu vada nimeni ca am lacrimi in ochi. Si lectia pe care am invatat-o a fost pretioasa. Am invatat ca dragostea poate sa se manifeste in multe feluri...
.......................
Pe Golgota au fost crucificati acum doua mii de ani trei oameni. Unul in mijloc si doi pe de laturi. Cel din mijloc, Fiu de Dumnezeu dadea totul pentru toti...chiar si pentru cei doi tilhari ce il strajuiau de-o parte si de alta. Unul dintre tilhari isi traia ultimele clipe...si impresionat de felul cum murea Christos a inteles ca acesta era Fiu de Dumnezeu si a primit mesajul in inima. Si automat dragostea ce abia s-a nascut in inima lui a avut ceva bun de dat mai departe. Ultimele lui cuvinte pot sa dea speranta oricui vrea sa se intoarca la Christos. Asa este dragostea...ea are totdeauna ceva de dat...