COPILARIA NU-I CHIAR O JOACA (O COPILARIE)...

     Ce s-a intimplat cu copilaria? Adica-i vorba de copilaria perceputa de noi, cei mai in virsta? Unde sint jocurile alea vechi... de-a v-ati ascunselea... cu mingea pe perete... am pierdut o batistuta... sotronul... Unde sint excursiile la poiana, sau la padure, sau mai stiu eu unde? Ce s-a intimplat cu copilaria? Cum s-a schimbat asa de nu o mai recunosti? E mai buna copilaria micutilor din secolul XXI decit a fost copilaria noastra? Imi amintesc ce tratatie speciala era sa cumperi un con de hirtie cu bomboane - de 1 leu. Da nu mai vorbesc de ciocolata cu rom de 1.50 lei. 

     Dupa un numar de ani petrecuti in America, tusa Marta m-a intrebat la un moment dat ce sa-mi trimita din Romania. Nu stiu cine venea aici sau cum a fost situatia… I-am spus ca nu-mi trebuie nimic - ca n-am nevoie de nimic... dar dupa ce m-am gindit un pic, am realizat ca din ce avusesem in Romania imi parea rau dupa cartile mele. Pina si abecedarul meu de clasa intii as fi vrut sa-l am. Imi amintesc cum la inceput de fiecare an scolar rasfoiam cartile de limba romana si citeam povestile sau bucatile mai inspirate...

     Am cerut asadar ceva carti. Poeziile lui Minulescu, "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu… doar doua din cartile adolescentei mele – chiar daca imi este greu sa accept adevarul - este un fapt real ca am fost si eu odata tinara. Am primit bineinteles cartile mentionate. De Minulescu m-am simtit inca atasata. “La Medeleni” insa si-a pierdut parfumul ala de pere tamiioase din lada lui Mos Gheorghe. Nu stiu daca limbajul m-a dezamagit sau ce… Am citit un pic si mi s-a parut “blah”… Olguta nu mai avea farmec. Daca stau si ma gindesc... nici nu mai stiu bine daca numele era corect. Cred ca da: Olguta, Danut si Monica... (sper c-am nimerit). Asta s-a petrecut cu vreo 20 de ani in urma…

     M-am schimbat eu asa de mult? Este virsta vinovata sau celelalte schimbari din viata mea? O alta tara, alte obiceiuri, alte traditii? Secolul in care traiesc? Nu stiu precis… adevarul poate fi ca tineretea, copilaria au un parfum al lor aparte, o intelegere diferita a vietii si sperante dincolo de realitatea in care trebuie sa traim mai tirziu. Frumoasa ne ramine in minte copilaria!… Si multe lucruri folositoare astazi le-am invatat in anii aceia tineri…. foarte - chiar foarte, foarte multe lucruri.

     Discuta cineva mai deunazi despre copilaria copiilor de astazi. Parintii alearga cu ei de la o activitate la alta: de la muzica la fotbal, balet… tot felul… tot felul de activitati crezind ca asa isi fac copiii mai destepti, mai inzestrati cu calitati, mai priceputi si mai destoinici. Altii stau cu orele in fata unui ecran, fie el televizor sau computer… Pina si copiii credinciosilor nu mai merg la biserica la fel cum mergeam noi inainte - ca unele meciuri si unele activitati sint programate duminica. Cine-i educa in ale vietii pe copiii astia? Ca nu e important in viata numai sa ai o profesie - sint lucruri vitale pe care trebuie sa ni le insusim, ca nu avem nevoie doar de limba, si de matematica sau de stiinta. Avem nevoie de lucrurile alea marunte care sint absolut necesare, asa cum singele este necesar pentru trup, nu doar organele vitale.

    Iata de exemplu educatia spirituala. Americanii au majoritatea sali speciale pentru copii si acolo ii invata- zic ei – pe fiecare dupa virsta lor in timp ce parintii sint in biserica si asculta predica sau slujesc prin cintare. Si nu cred ca este gresit… doar ca nu multi copii absorb destule informatii acolo ca sa le ajunga in viata. Si la virsta cind ar putea sa stea linga parinti in biserica nu mai vor sa mai stea ca nu-i mai intereseaza… si parintii au pierdut in mare si controlul asupra lor. Eu nici nu stiu cind si cum am invatat ce stiu din Biblie - ca fiind dusa des si constant la biserica, mi-au intrat in cap lucruri mari si importante de pe cind eram copil. Poate nu le-am inteles suficient atunci, dar am inteles ceva… la care s-a adaugat mereu, mereu altceva… si s-a mai adaugat la ce aveam inainte ceva invatatura noua, si tot asa - cum construiesti o casa. Dar daca nu eram atunci acolo sa aud Cuvintul, poate nu mi-as fi facut timp niciodata sa ascult atit cit am ascultat. Ok… uneori m-am plictisit. Dar asa-i viata. Am experimentat si plictiseala (ce n-as da sa am timp si acuma sa ma mai plictisesc nitel!…)

     Asta este numai una dintre lipsurile majore pe care le vad eu. Pentru ca sint lucruri pe care le poti recupera - dar daca nu iti insusesti un stil de viata, valori de viata, intelepciune dumnezeiasca de mic copil... tot lucuri pe care parintii sint sfatuiti sa-i invete pe copii de mici... cind ajung mari nu au suportul necesar sa treaca prin relieful vietii cu curaj si speranta.

    Faceti doar un exercitiu scurt in care sa va amintiti cum ati petrecut copilaria si ce valori v-au fost incredintate spre invatatura si pastrare atunci! Si uitati-va la copiii de astazi sa vedeti ce si cit le lipseste. Sint aglomerati, suprasolicitati si asfixiati de gunoaiele secolului nostru - majoritatea tehnologic avansate. Poate ca unii parinti sa poata sa-si permita sa-si duca copiii intr-o excursie ca pe vremea copilariei lor… poate ca unii sa doreasca sa-si tina copiii linga ei in biserica, sa-i plictiseasca mai degraba decit sa nu stie cit si ce invata in sala de copii. Ca ceea ce invata astazi… s-ar putea sa fie cea mai importanta invatatura pe care sa si-o insuseasca vreodata. Si ca sa va convingeti, faceti o lista cu toate lucrurile pe care le-ati invatat de la parinti sau din biserica cind ati fost copii. O sa fiti surprinsi ca si mine…

     Ca uite... nu stiti ce aduce ziua de miine - daca sa zicem ceva o sa va desparta de copiii vostri - invatatura pe care le-ati dat-o va ramine vesnic cu ei. Imi amintesc cum le-am invatat pe fetele mele Psalmul 23 si le-am spus ca daca vor fi vreodata in vreun accident sau alta situatie - cutremur, act terorist etc. sa nu se sperie, ci sa repete Psalmul 23 si sa se gindeasca la ceea ce spune Psalmul. Asa am simtit eu ca le echipez pentru orice eventualitate. 

      Si in final, trebuie sa-I multumesc Domnului ca am crescut intr-o casa unde s-a citit Cuvintul, ca am fost dusa la o biserica unde s-a explicat Cuvintul, ca am fost martora la multe rugaciuni spuse la necaz si la multe raspunsuri la rugaciuni care au produs bucurie. Ca am trait cu speranta si ca aceasta speranta inca n-a murit. Daca a mai ramas ceva din mine astazi si nu m-am risipit de tot este pentru ca in copilarie mi-a fost semanat in minte si in inima Cuvintul Lui. Fara aceasta zestre n-as fi razbit in viata.