CUTIA CU BIJUTERII ( Concurs Nov 2012 - nr 1)

De Liliana Corbu
De vreo cativa ani în lunile de toamna-iarna ma cuprinde melancolia amintirilor. O terapie fara de care sufletul meu nu ar mai avea vigoare si nici speranta. In vara aceasta am fost cu copiii in vacanta, in casa in care am copilarit. De acolo si-au ales cateva lucruri pe care le-au luat drept amintire. Noris si-a dorit…cutia de bijuterii. O cutie frumos impodobita, ce are o poveste simpla. Desi am fost infiata si extrem de iubita de parintii mei, nu am fost un copil crescut in Lux. Totusi, intr-o vacanta de vara, mama m-a lasat pentru intaia dată in tabara la mare…la Marea Neagra. Am plecat in tabara cu regretatul domn învatator Lepadatu, si cu alte doua invatatoare ..la Tuzla. Prima mea ”despartire ”de parinti. Deja eram obisnuita cu bataia de joc a colegilor pe seama poreclei ce mi-o purtam ”Infiata” , in acea tabara…toti ma strigau la randul lor….Infiata. Nu a fost o tabara prea draguta, mai ales ca m-am ranit intr-o scoica…si acum port cicatricea pe piciorul stang. Mama, femeie simpla, nu fusese in viata ei la mare așa că, nestiind ce se petrece pe-acolo, nu mi-a dat bani prea multi la mine. Din cateva sucuri si gogosi cumparate, am reusit sa-mi termin rezerva ”financiara”. Se apropia ziua plecarii. Vazusem pe tarabele de pe plaja diverse cadouri-amintiri dar cel mai mult mi-a placut o cutie de bijuterii, pe care ma gandeam sa o cumpar cadou pentru mama. Cum nu mai aveam suficienti bani am impumutat de la invatator si am cumparat cutia. Stiam ca mama nu avea bijuterii dar speram cumva că deîndată ce va avea cutia isi va cumpara macar o brosa, un inel…ceva. Am ajuns acasa si i-am dat cadoul. Mare i-a fost mirarea intrebandu-ma : ”de ce i-am adus o cutie de bijuterii? ” – cand stiam bine ca ea nu avea asa ceva. Calma si zambitoare mi-a spus ca va pastra cutia ca pe propria ei bijuterie… Asa a facut. A pastrat cutia , dar in ea niciodata nu a fost vreo bijuterie. Au trecut de-atunci mai bine de 30 de ani. Privesc adesea cutia si-mi dau seama ca sunt nu sunt atat de diferita de mama. Bijuterii nu prea am – dar imi plac . Totusi, cutia aceea imi pare atat de valoroasa… De fapt , cutia nu a fost niciodata goala. A purtat si poarta in ea parfumul sufletului mamei… Poate ca nu voi avea niciodata bijuteria sclipitoare din vitrina vreunui magazin dar, am cea mai pretioasa bijuterie- viata mea alaturi de toti cei dragi mie, si amintirea mamei. MAMA, simpla femeie, cu aroma de cozonaci si placinte poale-n-brau in locul parfumurilor delicate, cu tot ceea ce insemna COPILARIE….si ca orice copil …visez la lucrurile din vitrină.