31 December 2012

Anii trec ca norii


Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc, 
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare, 
zilnic se preface tot ce-i pământesc 
— numai Adevărul este-acelaşi soare.

Iarba se usucă, frunza cade iar
apa-şi face vaduri, altele într-una,
peste toate-n lume plânge-un “în zadar”
— numai în iubire cânt-un “totdeauna”.

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier
— numai conştiinţa sfântă e uşoară.

Toţi sunt ca şi tine: slabi şi schimbători
cei aproape astăzi, ţi-s departe mâne
oamenii, ca anii-s aburi trecători
— numai Domnul singur neschimbat rămâne.

...Nu-ţi lega de nimeni inima acum
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine,
leagă-ţi-o de Domnul — lumea-i vis şi fum
singur El rămâne veşnic lângă tine.


Traian Dorz

BINECUVINTARI DE AN NOU...

     Ma preocupa de ceva timp...poate de citiva ani...binecuvintarile. In special biecuvintarile parintilor. Este un lucru biblic dar care nu l-am vazut practicat de loc. Nu in sensul in care il gasim in Biblie.
     Cind ma gindesc la aceste binecuvintari, imediat ma duce mintea la Iacov si la felul cum l-a inselat pe fratele sau Esau sa-i ia binecuvintarile. Ce pretuite erau binecuvintarile tatalui lui pentru el...Si cit a pus in joc ca sa le obtina.
     De cind Deb a devenit asa bolnava am simtit nevoia nu numai sa ma rog pentru ea dar de cite ori ma cheama seara simt nevoia sa o binecuvintez. La inceput mi s-a parut peste mina...parca suna cumva fals. Mi-am zis la inceput..."da, cine ma cred eu sa o binecuvintez?" Tot eu mi-am raspuns..."sint mama ei"...am dreptul- si nu numai - am datoria sa-mi binecuvintez copiii. Si o fac - si ma bucur de acest prilej pentruca de cele mai multe ori cind ma simt neputincioasa in fata unei situatii, aceste binecuvintari sint singurul lucru pe care-l mai pot face, pe care-l mai pot da - pe linga rugaciuni.
      De ce m-am apucat sa vorbesc despre binecuvintari? Ascultam astazi pe drum  de la lucru despre un  muzician crestin care a inceput la un moment dat sa isi binecuvinteze audienta. Si efectul a fost atit de puternic incit oamenii au simtit o putere, o schimbare , o bucurie...o mingaiere...in cuvintele pe care le-au auzit. Unii s-au intarit in credinta...si altii au invins boli si probleme si depresii. Tot ce ne trebuie este o inima curata si plina de dragostea Lui Christos. Si ce-i cu asta? Cum ce?
     Este sfirsit de an...si unii dintre cei care se abat pe acest blog mi-ati lasat sau mi-ati trimis e-mailuri in care imi spuneti ca cititi si va bucurati de unele mesaje. Ce as putea sa va dau eu, ce as putea sa fac pentru voi acum la sfirsit de ani decit sa va binecuvintez cu binecuvintarile Domnului meu, care este atit de bogat incit bogatiile Lui nu scad niciodata. Si El este atit de darnic incit are si vrea sa dea tuturor din belsug. Va binecuvintez sa aveti un an plin de bucurii, curate si sfinte, sa fiti sanatosi in trup si suflet si sa va traiti viata in curatie. Va binecuvintez sa fiti si voi insiva o binecuvintare pentru casele voastre, prieteni si cunoscuti si toti sa stie ca sinteti fii si fiice ale Celui Prea inalt. Va binecuvintez sa traiti in lumina si sa fiti sarea pamintului...si tot ce este bun, si drept si folositor si demn de urmat - aceea sa va insoteasca.

INDELETNICIRI PLACUTE...


Cind eram in Romania urmaream revista "Femeia" pentru unele din sfaturile practice pe care le avea undeva pe la ultimele pagini. Am gasit citeva idei frumoase si...practice si am imprumutat pozele ca sa vi le prezint.







DUMNEZEU NU SE SCHIMBA NICI IN 2013...


     Ieri, pastoral meu spunea ca anul care vine este cel mai nelinistitor an pe care l-a contemplat vreodata . Omul are vreo 73 de ani si nu are copii…si cu siguranta nelinistea lui nu era raportata la starea lui sufleteasca - ci se gindea la omenire in general. Bineinteles ca predica n-a urmat pe tema asta depresanta ci ne-a amintit la rind si organizat de toate promisiunile Domnului. Cind a terminat predica deja uitasem de fraza asta patetica cu care si-a inceput dimineata, pentruca ne-a dus cu mintea si cu simturile toate acolo unde trebuie sa fim- pe stinca care este Isus Domnul nostru.
      In minte cu toate promisiunile de ieri, cu o foaie de hirtie impaturata in poseta care sa-mi aminteasca cele invatate…astazi ma duceam de dimineta la lucru. Tirziu…foarte tirziu- ca am intirziat mult. Dar nu fara folos. Am putut sa vad pe cer la rasaritul soarelui, toate promisiunile Domnului insirate intr-un scris marunt de nori…fisii, fisii. Si printre rindurile ordonate scrise pe cer un rasarit de soare maret…impunator…parca sa-mi spuna…Sint neclintit…sint la postul meu din vesnicie in vesnicie…si “cu nici un chip” nu te voi parasi, pui de om ingrijorat…
Iata un verset care sa ne aminteasca ca Dumnezeu nu se schimba…
-Maleahi 3:16…”Caci Eu sint Domnul, Eu nu Ma schimb…” Cu toate ca lumea se schimba ca sintem ametiti de atita schimbare…cu toate ca Obama a cistigat a doua oara presidentia cu lozinca asta …CHANGE…SCHIMBARE…La inceput a fost o promisiune. Acuma suna a amenintare. Vin peate noi schimbari din toate partile. Dumnezeu insa ramine neschimbat. Neschimbat in ce? Ieremia 29:11 ne spune…””Caci Eu stiu gindurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ginduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.”
     Oh…minunate sint lucrarile Lui …si ele nu vor inceta pina cind va veni sa ne ia la El. Asa ca …fruntea sus …vom intra cu El biruitori si in acest an…

30 December 2012

REVELION 2013...

Cine zice ca trebuie sa-ti petreci revelionul musai in seara de revelion. Eu mi-am propus sa mi-l petrec astazi la prinz cu sora mea si familia ei. Asa ca dupa Biserica ne-am intilnit la un restaurant japonez. Lor le place sushi...mie...deloc. Dar mi-a placut aranjamentul. Stai la bar si prin fata sint niste jgheaburi cu apa prin care trec niste barcute cu citeva farfurioare mici cu suhi pe care bucatarii japonezi din centru le completeaza pe masura ce consumatorii se servesc...
   Aho, aho...copii si frati
   Mincati sushi? Sau nu mincati?







 

IN ASTEPTAREA LUI 2013...

     Sintem pe ultima suta de metrii...consumind cu repeziciune ultimele ore ale anului. Din punct de vedere fiscal fiecare an se termina cu un fel de calcul, se face o balanta si platim guvernului taxele pe care le datoram pe anul respectiv. Din punct de vedere spiritual sintem liberi sa facem ce vrem - cel putin deocamdata... Cunoastem regula , stim ce avem de facut dar Dumnezeu ne-a dat timp sa ne maturizam suficient ca sa stim sa facem alegeri potrivite. Emotional...sintem care cum ne prinde noul an...unii bucurosi altii tristi - numai ca starea asta este atit de relativa si se poate schimba precum vremea...Ne da careva un bobirnac si ne apuca risul. Ne da altul un bobirnac si zicem ca-i sfirsitul lumii...Cine mai intelege?
     Ma uit la ultimul an si simt nevoia sa imi numar binecuvintarile inainte de a ma uita la scadintele ce le-am avut- pentruca El Domnul meu a fost credincios inca un an promisiunilor facute - pe cind daca stau sa ma uit la mine ...cad iarasi in depresie.
     Ce ma bucura azi e faptul ca mi-am amintit la timp ca Biblia mea imi spune..."lasind in urma toate"...si "privind inainte la premiul" promis...si asta trebuie sa ne fie atitudinea la sfirsitul acestui an.
A fost cum a fost...am facut si bine si rau. E bine sa ne uitam la partea rea doar ca sa ne cerem iertare si apoi sa le lasam toate neajunsurile, nemultumirile, nelegiuirile, nelamuririle, nesimtirile si alte "ne"uri la crucea din Dealul Iubirii...
     Si vreau ca anul asta sa imi iau zborul...Cineva imi amintea ca a zburat cindva cu aparate de zbor fara motor ...Va dati seama ce simtamint o sa avem cind gravitatia o sa lipsesasca , cind atractia spre rele o sa inceteze, cind totul o sa fie lumina si adevar si bucurie si dragoste? Se scurge vremea catre eternitate. O eternitate pe care o vom petrece ori cu Dumnezeu ori fara El. Cine stie citi ani o sa mai avem sa numaram de acum incolo? Sfirsitul este aproape...sau...Inceputul este aproape.
     Cind gongul va suna ora 12.00 si ultimul an va icni plecind spre trecut...am sa ma bucur de plecarea lui ...si am sa cint "tot mai aproape Doamne, catre Tine". Noi traim cu imaginile create de noi in trecut fara sa ne gindim la viitor. Da, pe pamint lucrurile nu vor merge mai bine ci mai rau. Asa scrie! Dar...pentru cei care asteapta venirea Domnului este un timp de freamat si de bucurie. Sa citim mai des parabola celor zece fecioare...sa luam hotarirea sa fim din cele intelepte si sa cautam urgent dupa ulei pentru candela. Nu dupa mincare, nu dupa fineturi, nu dupa proprietati noi ( usor de dat sfat la altii insa cind camara e plina...) ci scrie ACOLO ca de ulei in lampa s-a dus lipsa in perioada respectiva. In loc de economia lui Obama sau a Europei sau a Romaniei, sa ne gindim la economia uleiului din candela, ca acolo o sa avem cele mai mari probleme.
     Ca orologiul va suna inceputul lui 2013...si ne vom zbengui fericiti...nu stiu exact de ce- poate pentruca asa face toata lumea si sintem prinsi in iuresul acestei lumi. Dar cind va suna goarna...si nu mai este mult...nu stiu precis cum vom reactiona. Iar daca nu ne pregatim din vreme este si mai clar cum vom reactiona...si muntii vor refuza sa ne acopere...si marea sa ne inghita...
     Va scriu doar ce-mi trece mie prin cap la sfirsitul acestui an. Poate voua va trece prin cap altceva. E bine sa ne gindim putin la unde sintem, pe ce drum mergem, incotro ne indreptam...Cel putin sa fim orientati ca facem noi alegerea in viata si nu lumea...ca nu ne luam dupa multime, ca sintem cel putin stapini pe vointa noastra.
      In speranta ca cei care veti citi veti decide sa faceti o analiza si sa luati decizii potrivite, va doresc tuturor sa intrati cu bine in noul an, sa va umpleti bine candela si sa luati si rezerve ca sa nu ne gaseasca Mirele pe intuneric.
   

29 December 2012

GINDURI DE SFIRSIT DE AN...(2011)

    Se sfirseste inca un an. M-am gindit la toate bilanturile si promisiunile pe care le fac oamenii la fiecare trecere de an.Si m-am gindit sa scriu si eu ceva...asa ca m-am uitat in urma la anul care a trecut. La probleme, dar si la izbinzi; la necazuri, dar si la bucurii...
     La incheierea unui an nu ne gindim la numarul zilelor ce le-am parcurs, la ore, minute si secunde... ci la evenimentele pe care le-am trait. Ba mai mult, cind ne uitam la copiii nostri le masuram cresterea ce se vede de la an la an...
     In masura timpului Lui Dumnezeu, oare noi, copiii Lui am crescut cu ceva de anul trecut? Am crescut in intelegere, in mila, in bunatate sau in dragoste? In rabdare, in sfintenie...in curatie? Am scazut eu oare in ochii mei ca sa cresc in ochii Lui? Am ales sa fac faptele pe care le-a pregatit El pentru mine sau am alergat sa-mi fac ambitiile, sa-mi implinesc visele si astfel sa irosesc timpul Lui ingaduit si programat pentru mine? Chiar mai am, si chiar mai aveti aceleasi dorinti si vise pe care le-ati avut in tinerete? Sau...in scurgerea timpului am realizat ca alergarea dupa anumite lucruri ne umple pumnii cu vint...? Daca am realizat acest lucru- asta inseamna ca am crescut.
     Sora mea are pe usciorul usii de la bucatarie niste liniute si cu data cind l-a masurat pe Seth, fiul ei - de-alungul anilor. Oare si Dumnezeu are un loc unde ne masoara cresterea?
     A mai trecut inca un an...si sintem cu atit mai aproape de venirea Lui. Poate ca ar fi mai usor sa facem numaratoarea inversa. Anul asta dupa socotelile unora trebuia sa vina sfirsitul. N-a venit. Dar sint altii care prezic ca 2012 va aduce clipa finala. Adevarul este ca traim clipe imprumutate...am mai trait inca un an si numai bunul Dumnezeu stie citi ani (daca) vor mai trece. Timpul este al Lui- ca El l-a stabilit. Dar important nu este cit timp mai avem. Important este ce facem cu fiecare clipa pe care o mai avem. Important este sa nu stam pe loc- ci sa crestem...cu fiecare gind, cu fiecare fapta...

VIATA SAU MOARTE

http://www.youtube.com/watch?v=qbsCqXaIEtc&feature=youtu.be

primita pe e-mail...




"Calugarii si-au facut meserie din rugat pentru ca ei au vazut ca nu poate sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu Dumnezeu." ( 9 ani)

"Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca daca il lasa pe Dumnezeu sa le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte - ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu." ( 8 ani)

"Biserica e sfanta si ramane sfanta chiar daca intra in ea multi pacatosi, ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca acolo antene pentru Dumnezeu." ( 12 ani)

"Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa stai."( 10 ani)

"Biserica nu iubeste placerea , ca placerea iti aduce sa spui mereu ca mai vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge." ( 9 ani)

"Ingerii nu ne spun cum e in Rrai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori e ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte cum arata cadoul pe care il primesti pentru ca strica toata ziua." ( 10 ani)

" Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca pacatul din tine sa nu faca pui de pacati." ( 10 ani)

"Preotii vin in casele oamenilor inainte de paste si Craciun ca sa sfinteasca toate camerele, ca le curata cu aghiazma care e un foarte bun detergent impotriva dracilor." ( 11 ani)

"Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai gandim si la gustul de Dumnezeu." ( 11 ani)

"Cei care nu-l gasesc pe D-zeu sunt cei care il cauta din interes." ( 12 ani)

"Milostivul e rar ca mila n-o gasesti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivata." ( 14 ani)

"Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi cu Dumnezeu." ( 10 ani)

"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei." ( 13 ani)

"Sfintii au aureola rotunda si nu patrata ca sa nu faca vreun rau nici macar din greseala - ca poate cine stie, cand se ridica la cer, sa nu intepe cu vreun colt o pasare in zbor." ( 13 ani)

"Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti oameni, pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul." ( 15 ani)

" Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, ca daca te desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare si te ajuta la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El." ( 11 ani)

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, el ti-o aprinde din nou in Cer." ( 9 ani)

"Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu pot, pentu ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii."( 9 ani)

"Daca ii ascultam atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda, pentru ca nu le este gata capul."( 11 ani)

27 December 2012

PAUZA DE...COMPUTER!


   

Cred ca anul asta am cam spus tot ce aveam sa spun...si pentru o vreme iau o pauza de scris sa incerc sa vad cum este si tacerea...Va doresc un an nou plin de binecuvintari! Nu uitati ca indurarea Domnului nu s-a sfirsit iar dragostea Lui este vesnica!
 

INTELEPCIUNE IN VERSURI

Am mai citit poezia asta mai de mult, dar cred ca trebuie sa ne amintim cit de des posibil gindurile pline de substanta care se dezvolta aici. Si ii multumesc lui Cherie pentru ca ni le-a trimis...

In loc de SARBATORI FERICITE ! 
Ceva foarte dragut primit pe un e-mail....
Cherie...

Autor, Traian Dorz

O iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni, 
Prin care-ţi cer doar pâine, pază şi minuni. 
Căci am făcut, adesea din Tine, robul meu, 
Nu eu s-ascult de Tine, Ci Tu, de ce spun eu.
In loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta, 
Iti cer, îţi cer într-una să faci Tu voia mea ! 
Îţi cer s-alungi necazul, să-mi laşi un loc în rai. 
Şi să-mi slujeşti în toate; să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai ! 
Gândindu-mă că dacă îţi cânt şi Te slăvesc, 
Am drept să-ţi cer într-una să faci ce îmi doresc. 
O, iartă-mi felul acesta nebun de-a mă ruga, 
Si-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta; 
Nu tot cerându-ţi Tie să fii Tu robul meu, 
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu, 
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga 
E să doresc ca-n toate, să fie voia Ta !

CIND IUBESTI CU IUBIREA LUI...

…Devotions …
“Utmost for His Highest” by
Oswald Chambers – tradus Rodica Botan

Dragostea pentru cei mai multi dintre noi nu are o definitie clara; chiar daca vorbim adesea despre ea, nu stim exact ce inseamna. Dragostea este preferinta suprema a unei persoane pentru alta persoana, iar in mod spiritual, Isus doreste ca aceasta preferinta sa fie pentru El (Luca 14;26) .


Cind dragostea Lui Dumnezeu ne copleseste inimile prin Duhul Sfint, Isus Christos ia primul loc in viata noastra fara nici un effort; apoi urmeaza ca noi sa practicam lucrurile mentionate de Apostolul Petru.


Primul lucru pe care-L face Dumnezeu este sa ne scape de ifose si sa scoata pozele pioase si pretentiile din fiintele noastre. Duhul Sfint ne descopera ca Dumnezeu ne-a iubit si ne iubeste nu pentru ca eram sau sintem noi atragatori ci pentru ca este in natura Lui Dumnezeu sa ne iubeasca.


-“Acuma”…imi zice El…”este vremea sa arati si tu aceeasi dragoste altora. Iubeste-i cu dragostea cu care te-am iubit Eu. Am sa-ti aduc in fata un numar de oameni pe care nu poti sa-i respecti dar pentru care trebuie sa arati dragoste exact asa cum ti-am aratat Eu tie.”


Si nu poti sa umbli in virful degetelor in situatiile astea- multi au incercat dar au obosit repede.


“Indurarea Domnului nu s-a sfirsit…” este foarte lunga…Dar sa ma uit sa vad cum S-a purtat El cu mine. Faptul ca Dumnezeu mi-a aratat suprema Lui iubire ma trimite si pe mine in lume sa iubesc pe oameni in acelasi fel. Dragostea Lui pentru mine este nesfirsita si…asa trebuie sa ii iubesc si eu pe cei din jur. Cresterea mea spirituala se opreste insa atunci cind incep sa dau semne de nerabdare si sa ma minii. Ma minii pentru ca traiesc cu o persoana ciudata ( eu).Numai imaginati-va cit de dezagreabil am fost eu cu Dumnezeu pina acuma…sint eu pregatit oare sa fiu atit de identificat cu Domnul Isus incit viata Lui si dulceata Lui sa fie turnate prin mine catre cei din jur in orice imprejurare?


Nici dragostea naturala si nici cea divina nu vor ramine in noi daca nu sint cultivate, Dragostea apare spontan dar trebuie sa fie hranita si mentinuta prin disciplina continua.

26 December 2012

DE SARBATORIT AM SARBATORIT...DAR PE CINE?

     Azi dimineata in drum spre lucru m-am gindit putin la sarbatoarea care tocmai a trecut. In Romania stiu ca pe vremuri se umbla cu colindul cel putin 3 zile si oamenii prelungeau cit se poate de mult sarbatoarea. Aici insa in America...deja se scot decoratiile de craciun si se pun cele de valentin's day. Ca doar comerciantii vor sa faca bani, nu?
    Dar nu toti sintem comercianti. Nu toti umblam dupa beneficii- sau cel putin nu dupa beneficii monetare. M-am intrebat sincer azi dimineata daca Domnul Isus a fost prezent la sarbatoarea Lui...si m-am trezit ca in rugaciunea mea mi-am cerut iertare pentruca am sarbatorit in mare parte - fara El.
     Eu nu stiu cum ati sarbatorit voi...si e posibil sa fi sarbatorit frumos si sa fi fost sarbatoare peste tot in jurul vostru. Dar inauntru...in inima...ati sarbatorit?
     Ca m-am gindit la faptul ca nu exista loc pentru Domnul Isus sa se nasca ...nici atunci si nici acuma. O nastere are nevoie de intimitate - de un loc gol...iar ca sa se nasca in inima noastra Domnul Isus are nevoie de aceleasi conditii ca si in Bethleem...sa fie loc - sa fie spatiu - sa fie intimitate...
     Eu stiu ca am sarbatorit Craciunul...dar n-am siguranta ca L-am sarbatorit pe El...voi ce-ati sarbatorit?

MASURA MEA...SI MASURA LUI...

"Daca mintea mea are masura unei cani de soda si a Lui Dumnezeu cit apa unui ocean ar fi o prostie din partea mea ca spun ca El este numai atita cit cuprinde cutia mea de soda."

‎"If my mind is the size of a soda can and God is the size of all the oceans, it would be stupid for me to say He is only the small amount of water I can scoop into my little can."

- Francis Chan, Crazy Love

INTRUPAREA


ÎNTRUPAREA

                        Şi Cuvântul s-a făcut trup,
 şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr.
Şi noi am privit slava lui...
Ioan 1:14
 Autor D.C

Doar gândul la noaptea aceea
şi toate temerile
în vestea cea bună
pe rând se topesc
Doar gândul la ieslea aceea
şi toate uimirile
cu bucuriile negrăite   
prind trup şi se înteţesc

Fenomenul –                fulminant şi
fosforic
iar pentru cei dotaţi cu credinţă –
fericitor
cu fuioare de fascinaţie ne frapează
În reverenţă
simţămintele se înfioară
Tresare gândirea
când vestea purtată pe aripi de îngeri
o contemplează
Se constată minunile
iar mintea săracă le memorează
şi tace

Slava se dăruie materiei
şi se îmbracă idilic
în scutece tare sărace

Spiritul imuabil şi desăvârşit
pentru totdeauna
se cuibăreşte în carne umană
Se reduce la finitudine Cel infinit
când întipăreşte în Sine a lumilor rană
Veşnicia se comprimă în vreo treizeci de ani
şi adastă în prozaică bătătură

Prin veste
ce înseamnă
pentru oamenii schilodiţi
bucurie
Creatorul se ipostaziază în creatură

Se umple timpul de cerească ispravă:
Actul – ce coboară Cuvântul pe învechita glie
Urcă                 omul – prin ere mâhnit cu
pământul – de obidă şi silă cernit
în slavă

Doar gândul la Pruncul Acela
şi Marea Speranţă – neînşelătoare şi vie
peste tragismul uitării şi
peste tristeţea adâncă a fiinţării
cu litere mari se înscrie

FELICITARI DE CRACIUN...

Merry Christmas !
for Laura & family...
Mom

CA DUPA SARBATORI...

Sint gata sa plec la munca. As vrea sa chem la offiice sa le spun ca nu ma duc dar stiu ca astazi avem niste probleme urgente de rezolvat. Trebuie sa ma duc. In camera alaturata insa doarme inca fata mea cea mica. Cu atitea pregatiri pentru si cu atita straduinta dupa ...Craciunul a trecut din nou peste noi...nu tocmai prin noi. Ma simt un pic nelinistita. Fata mea va pleca din nou...abia de am vazut-o si se duce din nou la casa ei...Sint gata sa ies pe usa sa plec...si ma intorc. Am nevoie de un Cuvint care sa-mi potoleasca starea asta de jale care m-a cuprins asa...pe neasteptate si fara rost...
     Deschid Biblia...Psalmul 46...

  (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. De cîntat pe alamot. O cîntare.) 

1.       Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.
2        De aceea nu ne temem, chiar dacă s'ar zgudui pămîntul, şi s'ar clătina munţii în inima mărilor.
3        Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s'ar ridica pînă acolo de să se cutremure munţii. -
4        Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfîntul locaş al locuinţelor Celui Prea خnalt.
5        Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
6        Neamurile se frămîntă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pămîntul se topeşte de groază.
7        Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -
8        Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le -a făcut El pe pămînt.
9        El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. -
10      ,,Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt. -
11      Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -

Doamne, nici medicamentul cel mai bun, nici calmantul cel mai tare nu poate atinge puterea Cuvintului Tau. Tu stii grijile, ingrijorarile si temerile noastre cu sau fara rost...si ne opresti din nebunia mintii sau a inimii daca venim la Tine dupa ajutor.
Fa-ti tu lucrarea in inimile celor ce citesc acest Psalm...si indiferent in ce stare de neliniste sint, mingaie-i si sopteste-le ca Tu esti cu ei, oriunde ar fi. Pentru unii sarbatorile sint doar o amintire ca nu sint acolo unde ar dori sa fie,  sau unde ar trebui sa fie . Pentru unii sarbatorile sint mai stresante decit restul zilelor anului. Asculta Doamne rugaciunile celor ce te cheama din situatia vietii lor- oricare ar fi ea...Amin