BATRINETE... UN ANOTIMP DE SEZON...

     Am citit un articol scris de o doamna neurolog - Orly Avitzur. Ea scrie despre descoperirile lui Oliver Sacks un alt neurolog foarte cunoscut. Titlul articolului m-a facut curioasa: “Creierul tau: foloseste-l sau l-ai pierdut”. Si respectivul medic spune ca si-a consumat 40 de ani din viata studiind creierul uman, incercind sa inteleaga misterele mintii si adunind in mod cronologic si organizat tot felul de informatii legate de anumite cazuri reale. In momentul cind Orly ii lua interviu acestui neurolog, el avea deja 71 de ani, dar avea o energie tinereasca, entuziasm si vitalitate, desi se batuse deja cu citeva boli serioase la virsta lui. Purta aparat auditiv si isi pierduse vederea de la un ochi, avea reumatism si alte boli specifice virstei, dar isi pastrase dragostea de viata si facea planuri sa calatoreasca in alte tari.

     In timpul vietii lui, datorita studiilor pe care le facea asupra acestui subiect, si-a facut un fel de plan cum sa imbatrineasca frumos si… cit mai bine. Iata citeva practici care i-au folosit:

     -Insuseste-ti o noua indeletnicire sau imbunatateste una veche. El a cintat la pian pina la 14 ani, si-a amintit ca i-a placut sa cinte la pian si a reluat cintatul la pian la 75 de ani. El spune ca avind intelectul activ, nu este numai distractiv, dar este si un exercitiu pentru creier - un exercitiu care tine creierul sanatos.

     - Maninca mai putina carne, si mai mult peste.

     - Fii productiv si activ spiritual

     - Stai activ din punct de vedere fizic - si inotul este un sport recomandat pentru cei mai in virsta.

     - Bucura-te de intelepciunea acumulata, in loc sa plingi dupa tineretea pierduta. Si anii batrinetii pot fi plini de frumusete.

…………………………………..

     Asta spune unul din lume… si spune bine. Biblia ne invata insa cum sa imbatrinim frumos. Copiii Domnului au activitati pina in ultimele momente din viata. Au fost unii credinciosi care si pe patul de moarte L-au marturisit pe Christos, iar prin atitudinea lor i-au intarit pe cei din jur si au radiat de bucurie in momentele de mare tristete. Copiii Domnului intineresc ca vulturii… si au zborul inalt si maiestuos. Pina si natura ne spune ca toamna se culeg roadele… ca pina cind vine acel sezon, fructele nu sint coapte. Care fructe? Galateni ne spune in 5:22-23… ”Roada Duhului dimpotriva este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blindetea, infrinarea poftelor….” Acestea ar trebui sa fie podoabele batrinetii noastre (deci ne putem alege ceva indeletniciri din lista asta). Femeile in virsta au sarcina sa le invete pe cele tinere si sa impartaseasca din experienta si intelepciunea acumulata intr-o viata intreaga… cei batrini sa-i invete pe cei tineri Calea Domnului.

     America este insa tara in care oamenii batrini nu mai au nicio intrebuintare. In nicio alta cultura parca nu este asa de evidenta lipsa de respect pentru cei in virsta si pentru tot ce reprezinta ei. Culturile asiatice in special, chinezii, japonezii au o atitudine deosebit de frumoasa, chiar reverenta pentru parintii si stramosii lor. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne inchinam stramosilor cum se intimpla prin diferite parti ale lumii; dar este asa o lipsa de intelepciune sa nu inveti din greselile altora - sau din succesele lor. Si cine ar putea mai sincer si mai deschis sa iti arate cicatricele experientelor proaste sau succesele experientelor bune, ca sa poti lua invatatura din ele – daca nu cei apropiati… parinti, frati in credinta…

     Poate nu m-am gindit suficient la acest subiect in anii cind imi ziceam ca inca sint tinara. Dar pe ce trece vremea trebuie sa accept schimbarile pe care le lasa trecerea timpului si peste mine. Si ma gindesc ca trebuie sa o fac cu gratie. Am vazut batrini nesuferiti si nu vreau sa fiu o astfel de batrina. Am avut si un exemplu deosebit in bunica mea, Botan Ana. Intotdeauna am vrut sa fiu ca ea… pina si atunci cind isi pierduse simtul realitatii si uitase aproape tot din ultimii ani traiti, si creierul ei functiona cu informatia anilor tineretii ei… pina si in acele momente cosea, tesea, croseta si facea mincare - sau cel putin asa credea ea. Imi amintesc ca am venit de la serviciu odata si m-am apropiat de patul ei. Deja nu-si mai amintea multe nume… dar am avut placerea sa ma stie pina in ultimele ei clipe lucide. Si cum am ajuns linga pat, a pus mina pe sfetarul cu care eram imbracata si a inceput sa numere ochiurile. Nu stiam ce se intimpla si am intrebat-o ce face… si mi-a zis cumva suparata…

-Pai cum sa-ti tricotez sfetar daca nu stiu cite ochiuri sa pun pe ace…?

Am stat cuminte sa imi numere ochiurile la sfetar. Apoi a pus mina pe cearceaful cu care era acoperita si m-a intrebat cite camasi sa-mi faca din el. M-am acomodat suituatiei. I-am spus sa faca atitea cite ies din material. N-a trecut un minut si m-a trimis sa curat fasolea si s-o pun la foc. Am fost foarte ocupate in seara aia, amindoua… Si asa vreau si eu sa ma duc… ocupata! Asa trebuie sa traim… ocupati cu cele bune, ca sa nu apucam sa facem prostii. Si mai am un gind de incheiere. Am citiva pomi in gradina care de atita roada au crengile frinte. Ma intreb daca exista credinciosi care sufera din cauza ca au prea multa roada... ma intreb... Crengile mele nu sint in pericol de rupere. Tu cum stai cu crengile? Dar cu roadele?