DEZAMAGIRE...

     Din tot ce avem pe pamintul asta nu ducem nimic cu noi... cu toate ca unele lucruri le tinem la mare stima... aproape de inima noastra: carti, obiecte de tot felul... pina si haine (zdrente). Ceea ce ducem cu noi din cite stiu eu sint doar relatiile (tot ce legati pe pamint... va fi legat si in ceruri). Si poate aceste relatii sint cel mai putin ingrijite de noi. Sint obiecte pe care le-am mingaiat stergindu-le de praf de mii de ori... si imi amintesc vitrinele noastre cu bibelouri din Romania...si sint oameni pe care i-am tratat cu mai putina importanta decit aceste obiecte - oameni pe care i-am ocolit sau i-am neglijat sau...i-am necajit si dezamagit...
     Cea mai dificila dintre toate mi se pare dezamagirea. Cum poti repara dezamagirea cuiva in dreptul tau? Pina si faptul ca ai incerca sa repari mi se pare o noua jignire la adresa celui dezamagit. Si nici tu nu arati mai bine.
      Nici nu stiu cine ajunge sa sufere mai mult?! Cel dezamagit sau cel care dezamageste...ca daca este sincer afectat de ceea ce a facut cel care a dezamagit are si el durerile lui de suflet...si pina la urma nici intr-o directie nu poate exista o stare de bine. Iar daca asa stau lucrurile cind ii dezamagim pe oameni...cum este cind il dezamagim pe Dumnezeu? Si cit de des o facem fara chiar sa fim constienti? Cum si cit il intristam pe Dumnezeu cu atitudinea noastra?
     Am avut sansa sa ma uit intr-o oglinda noua...sa-mi vad vechea fata. Cineva mi-a sugerat sa fac diferenta dintre adevar si realitate in dreptul meu. M-am grabit sa spun ce stiam despre Adevar...ca exista in afara oricarei influente omenesti. El este Cel ce este - Adevarul...si chiar si atunci cind sintem absolut siguri ca cunoastem adevarul si atunci ne mintim singuri. In parte...cunoastem in parte...asa zice Biblia. Ce-i atunci realitatea? In dreptul meu bineinteles. Eu pot vedea realitatea mea intr-un fel si altul se uita la mine si vede realitatea mea exact in partea opusa. Eu simt ca pozitia mea sociala este proasta si altul care ar dori sa fie unde sint eu crede ca pozitia mea este excelenta. Realitatea este ca un obiect pe care vreau sa-l cumpar mi se pare scump si altei persoane i se pare ieftin...Ce este realitatea?
     Daca n-ar fi Cuvintul Lui Dumnezeu sa ne stea ca etalon in asa de multe lucruri ne-am intelege ca la Turnul Babel.
     Sa revin la dezamagire...Poate realitatea in care traiesc oamenii ( fiecare cu realitatea lui) sa fie motiv pentru dezamagiri atunci cind nu doresc neaparat sa se supere unii pe altii? Eu cred ca poate...pentru ca ceea ce eu vad de bine poate fi interpretat altfel de altcineva care are o alta viziune. Si de aici putem sa incepem si sa ne judecam unii pe altii...
      Bineinteles ca am un motiv pentru care vorbesc despre dezamagiri...nu de putine ori m-am dezamagit si eu pe mine chiar...am crezut ca sint mai buna, mai inteleapta, mai sensibila, mai ingaduitoare , mai credincioasa decit am fost...
      Dar am ajuns la concluzia ca este inevitabil sa nu dezamagesc...ca ma prezint mereu in realitatea mea defecta - in conceptiile mele strimbe, in adevarul meu partial...Si daca nu am pe Christos in mine, etalon al dragostei si bunatatii si milei si tot ce sta in dreptul Lui... nu am nici o sansa decit sa dezamagesc pe toata lumea si sa ma includ si pe mine printre dezamagiti... si asta am facut de o vreme...
     Sint sigura ca si cei care ati rezistat si ati citit pina la capat acest articol ati fost tot dezamagiti...