Ieri a fost vineri si mi-am luat zi libera. Trebuia sa vina Deb de la Fresno pentru o programare la doctor si m-am decis sa-mi petrec ziua cu ea. Si a plecat fata de acasa, si eram la telefon cu ea cind mi-a spus: "Mami, e mare trafic... am s-o iau pe Frontage Road - drumul paralel cu Freeway, sa vad daca pot trece de aglomeratia asta." Si incearca ea, si merge ce merge, dar se opreste si drumul ala... si cautind pe internet, vede ca circulatia este oprita. A intrat cineva cu un tractor intr-o linie principala de gaz si s-a facut o explozie, asa ca zona a fost izolata pe o arie oarecare si traficul s-a oprit complet pentru citeva ore in amindoua directiile.
Primul lucru a fost sa ma bucur ca nu eram pe drumuri ieri. Apoi sa ma intristez ca fata mea trebuie sa se reintoarca - si uite ca am pierdut o zi de pomana. Nu e insa chiar de pomana - citeodata ce avem nevoie este odihna, dar catiri cum sintem, nu intelegem acest lucru, si Domnul care ne numara si firele de par din cap stie ca mai trebuie sa ne oprim din alergare... si... ne opreste El.
Am cam lalait toata ziua... in afara de culesul fructelor de care am vorbit si un pic de asta, si de cealalta... n-am prea facut mare lucru. Ies insa la un moment dat din casa si vad peste gard o masina pe proprietatea vecina care era vandalizata. Si ma gindesc ca iara a furat cineva o masina si au adus-o acolo ca s-o demonteze - ia sa-mi bag eu nasul si sa chem autoritatile (ma gindesc). Vad ca masina pleaca incet... si ma duc la drum sa termin de inspectat ce se intimpla acolo. Nu ca as fi "curious George", dar vandalii astia cind termina de scos ultima teava din casa vecina s-or da la tevile mele de apa si la boarfele mele. Nu-i las... nici moarta... ma gindesc eu tantosa.
Dar ce vad la volan este o femeie batrina cu tub de oxigen la nas. Ba mai mult, cind ma zareste, aduce masina in fata portii mele si ma intreaba despre casa vecina - daca locuieste cineva acolo. Imi mai spune ca fata ei se ocupa de imobiliare. No... tocmai bine, ma gindesc eu... poate aflu daca cumpara cineva darapanaturile alea si scap de probleme. Stam de vorba despre proprietate si cum ne suceam amindoua giturile, o invit inauntru sa stam de vorba linistite.
Si accepta... si vine. O aud zicind... "Sa-ti arat revista". Si eu zic "Ok", ca ma gindeam ca este vreo revista de case de vinzare - ca asta era tema pe care vorbisem pina atunci - casele din vecinatate... si mi-a dat si cartea de vizita a fiicei ei, ca-i Real State Agent. De la masina pina in casa - nu mai mult de 20 de pasi, s-a obosit asa de tare, ca nu putea sa mai respire. Ii ofer sa stea jos, o las sa-si traga sufletul si ma apropii si cu o mina ii masez umerii incovoiati sperind sa o ajut sa se relaxeze. Imi cad ochii pe ceea ce tinea in mina linga tubul de oxigen si cirja... o Biblie si revista Martorilor dupa Iehova.Imi pica fisa. Am simtaminte contradictorii... Pe de o parte... si pe de alta parte. O las sa-si revina si ii spun ca stiu cine este si am inteles ce vrea, dar ii arat Biblia de pe biroul meu. Si ii spun ca nu sint in necunostinta de cauza nici despre Cuvintul Domnului, dar nici despre procedurile lor. Intr-un fel nu batjocoritor, dar parca arogant ma intreaba... "Dar o studiezi?" Se uita apoi la biblioteca... "Citesti mult...", imi zice. "Citesc cit pot", zic eu... O asigur ca stiu destul si invat intruna, si ca discutia noastra n-ar duce la niciun rezultat pentru ca eu stiu ce cred, si stiu si cum cred ei, si nu sint de acord. I-am mai spus ca nu vreau s-o jignesc, dar eu cred ca ei gresesc. Ii amintesc despre prorociile declarate in revista ce o tine in mina - prorocii care nu s-au implinit. Imi spune ca s-a gresit la socoteala facuta. Ii spun ca nu era treaba lor sa faca socoteli din moment ce Domnul Isus ne spune ca nici Fiul nu stie precis aceste amanunte, numai Tatal. Si mai adaug ca eu cred ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu - parte din dumnezeire si din Trinitate. Zice ca si ei tot asa cred... Puteam s-o lungesc, dar macaroana asta era tare lunga si am scurtat-o...
I-am spus ca e prea eleganta doamna ca sa ma cert cu ea - "Hai sa fim de acord ca nu suntem de acord"... am mai adaugat eu. Deodata si-a amintit ca avea ceva uitat pe soba. Am condus-o la usa si la masina. Am deschis poarta, si acolo, la geamul masinii i-am vazut lista. M-a intrebat de numarul de la casa, daca chiriasii mei au si ei numar separat, m-a pus sa-i spun numele pe litere ca sa-l scrie corect... Si am avut la poarta un moment de admiratie pentru aceasta femeie batrina si bolnava, cu tubul de oxigen dupa ea, care luase pe strada mea casele la rind, in ordine, sa nu-i scape una... ca sa duca un mesaj... fals.
Si stau aici cu nasul pe sus, criticind... Dar cit nu sint de acord cu mesajul ce-l duce, atit sint de captivata de munca, si rivna, si devotamentul acestor oameni pentru un christos... fals. Sint de admirat!
Da... mintuirea e gratuita - dar daca nu facem nimic, sintem niste ingrati carora ni s-a dat totul, dar nu dam semne de recunostinta sau de multumire. Ca doar nu ni-s morti... nu inca...
Femeia asta abia isi tira picioarele... eu ma zbenguiam pe linga ea. Ce sa va mai spun - ar trebui sa-mi vedeti fata acuma cind scriu aici, ca imi simt strimbatura si stiu ca am asa o mutra de lehamite. Daca vreti sa va insusiti si voi acest simtamint... vi-l daruiesc din toata inima...
1 comment:
si mie imi place ...m-am cam mutat acolo si din toata casa - asta este locul favorit
Post a Comment