INTRUPAREA

ÎNTRUPAREA

                        Şi Cuvântul s-a făcut trup,

 şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr.

Şi noi am privit slava lui...

Ioan 1:14

 Autor D.C

Doar gândul la noaptea aceea

şi toate temerile

în vestea cea bună

pe rând se topesc

Doar gândul la ieslea aceea

şi toate uimirile

cu bucuriile negrăite   

prind trup şi se înteţesc

Fenomenul –                fulminant şi

fosforic

iar pentru cei dotaţi cu credinţă –

fericitor

cu fuioare de fascinaţie ne frapează

În reverenţă

simţămintele se înfioară

Tresare gândirea

când vestea purtată pe aripi de îngeri

o contemplează

Se constată minunile

iar mintea săracă le memorează

şi tace

Slava se dăruie materiei

şi se îmbracă idilic

în scutece tare sărace

Spiritul imuabil şi desăvârşit

pentru totdeauna

se cuibăreşte în carne umană

Se reduce la finitudine Cel infinit

când întipăreşte în Sine a lumilor rană

Veşnicia se comprimă în vreo treizeci de ani

şi adastă în prozaică bătătură

Prin veste

ce înseamnă

pentru oamenii schilodiţi

bucurie

Creatorul se ipostaziază în creatură

Se umple timpul de cerească ispravă:

Actul – ce coboară Cuvântul pe învechita glie

Urcă                 omul – prin ere mâhnit cu

pământul – de obidă şi silă cernit

în slavă

Doar gândul la Pruncul Acela

şi Marea Speranţă – neînşelătoare şi vie

peste tragismul uitării şi

peste tristeţea adâncă a fiinţării

cu litere mari se înscrie