|
31 January 2013
ANUNT IMPORTANT - COPII CU PROBLEME CARDIACE
ASCULTIND TACEREA...
VA ESTE FOAME?
Mie mai intotdeauna mi-este foame. Prietena mea Viorica Osan mi-a recomandat un link...delicios.
http://mybisque.wordpress.com/
Incercati si voi sa vedeti ce bunatati sint pe-acolo...numai sa nu ma invinuiti daca cumva adaugati la kg...atit!!!
IMBRATISAREA...
Un lucru am auzit azi-dimineata despre imbratisari. S-a
facut un studiu din care a rezultat ca acest simplu gest – imbratisarea - are un
efect nemaipomenit asupra sanatatii, atit fizice, cit si emotionale a omului.
Reduce stresul, inlatura depresia, lucreaza asupra tensiunii… si lista cu binefacerile
imbratisarilor a fost luuuuunga.
Cei ce am avut
copii mici stim ca cei mici – in special bebelasii - apreciaza cind sint luati
in brate si nu rareori inceteaza sa mai plinga… sau pling pentru ca au nevoie sa
fie imbratisati - ca doar atunci se simt in siguranta. Amintiti-va de copiii
orfani care n-au fost atinsi, sau mingaiati, sau imbratisati niciodata… si ce
repercursiuni poate avea lipsa imbratisarilor in viata lor - cum nu se dezvolta
normal, ci ramin pentru totdeauna cu probleme psihice. Mi-am mai amintit ca Ioan… tinarul
apostol isi odihnea capul pe pieptul Domnului Isus. Ce mult imi spune acest
gest!…
Si uitindu-ma in
jur la societatea emancipata in care traim, mi-am dat seama cit de ingorata
este imbratisarea. Ce multa nevoie avem de doua brate care sa ne infasoare
puternic cu siguranta lor… Nu degeaba Domnul Isus ne-a invatat sa spunem Tatal
Nostru… Poate tocmai ca sa ne aminteasca ca sintem la distanta unei imbratisari
de Dumnezeu - de aceea n-a gasit alt termen mai apropiat decit sa Il cheme pe
Dumnezeu, Tata. Si astfel, de fiecare data cind buzele noastre rostesc aceasta
rugaciune facuta Tatalui… sa primim imbratisarea Lui, care sa ne reduca stresul,
depresia, si orice forma de teama sau ingrijorare.
Si acum, o
intrebare simpla… ai imbratisat pe cineva astazi?
Cititi acest articol despre muzica si stres...http://radoinicolae.blogspot.com/2013/01/muzica-si-puterea-ei-terapeutica.html
Cititi acest articol despre muzica si stres...http://radoinicolae.blogspot.com/2013/01/muzica-si-puterea-ei-terapeutica.html
30 January 2013
10 INCHES DE APA...
Un baietel statea pe o banca intr-un parc, cu o mina odihnindu-se pe o Biblie deschisa. Cu mare entuziasm lauda pe Dumnezeu. "Aleluia! Aleluia! Dumnezeu e puternic" zbiera el cit il tinea gura fara sa-i pese daca il aude cineva.
Un tip care de curind terminase ceva studii la universitatea din oras, trecu pe-acolo. Simtindu-se plin de intelepciune din cauza atitor studii, si fiind tare dispus sa-si etaleze cunostiintele, se oprii si il intreba pe baietel despre sursa acestei bucurii nestapinite ...
Copilul, plin de entuziasm copilaresc ii zise...
-Domnule, nu cred ca ai idee ce poate Dumnezeu sa faca. Numai ce am citit ca a desfacut Marea Rosie in doua, si a oprit valurile , ca sa lase natiunea Israel sa treaca pe uscat chiar prin mijlocul marii.
Tinarul nostru educat, zimbii cu inteles, se aseza pe banca linga baiat si incepu sa-i explice ca sa ii deschida ochii baiatului la "realitatile" acestor miracole din Biblie.
-Lucrurile astea se explica foarte usor , zise el. Scolarii moderni ne spun ca Marea Rosie n-a fost adinca in portiunea respectiva, nu mai mult de 10 -inches asa ca n-a fost nici o problema pentru Israeliti sa treaca pe-acolo.
Fata baiatului deveni serioasa pentru moment. Ochii i se miscara de la om la Biblia ce o tinea pe genunchi. Tinarul, multumit ca a luminat cu intelepciunea lui pe acest copil naiv cu stiinta lui zimbii multumit si pleca. Dar nu se departa mai mult de doi pasi si il auzi pe micul evanghelist strigind laude lui Dumnezeu si mai cu foc decit inainte. Se intoarse contrariat sa-l intrebe care-i motivul acestui jubileu?!
-Iti imaginezi, zise copilul fericit!!! Dumnezeu este chiar mai mare si mai puternic decit am crezut la inceput. Nu numai ca a condus intreaga natiune a lui Israel prin mijlocul Marii Rosii dar a si inecat toata armata Egipteana in doar 10 inches de apa!!!
Un tip care de curind terminase ceva studii la universitatea din oras, trecu pe-acolo. Simtindu-se plin de intelepciune din cauza atitor studii, si fiind tare dispus sa-si etaleze cunostiintele, se oprii si il intreba pe baietel despre sursa acestei bucurii nestapinite ...
Copilul, plin de entuziasm copilaresc ii zise...
-Domnule, nu cred ca ai idee ce poate Dumnezeu sa faca. Numai ce am citit ca a desfacut Marea Rosie in doua, si a oprit valurile , ca sa lase natiunea Israel sa treaca pe uscat chiar prin mijlocul marii.
Tinarul nostru educat, zimbii cu inteles, se aseza pe banca linga baiat si incepu sa-i explice ca sa ii deschida ochii baiatului la "realitatile" acestor miracole din Biblie.
-Lucrurile astea se explica foarte usor , zise el. Scolarii moderni ne spun ca Marea Rosie n-a fost adinca in portiunea respectiva, nu mai mult de 10 -inches asa ca n-a fost nici o problema pentru Israeliti sa treaca pe-acolo.
Fata baiatului deveni serioasa pentru moment. Ochii i se miscara de la om la Biblia ce o tinea pe genunchi. Tinarul, multumit ca a luminat cu intelepciunea lui pe acest copil naiv cu stiinta lui zimbii multumit si pleca. Dar nu se departa mai mult de doi pasi si il auzi pe micul evanghelist strigind laude lui Dumnezeu si mai cu foc decit inainte. Se intoarse contrariat sa-l intrebe care-i motivul acestui jubileu?!
-Iti imaginezi, zise copilul fericit!!! Dumnezeu este chiar mai mare si mai puternic decit am crezut la inceput. Nu numai ca a condus intreaga natiune a lui Israel prin mijlocul Marii Rosii dar a si inecat toata armata Egipteana in doar 10 inches de apa!!!
CEA MAI FRUMOASA ZI...
traducere Rodica Botan
In lumina slaba din pod , un om batrin, inalt si adus de spate, se indoia aproape in doua facindu-si loc intre niste cutii ce se aflau chiar linga o ferestruica mica. Dind cu mina la o parte o multime de pinze de paienjeni , asezate acolo de ani si ani de zile, apleca una dintre cutii catre lumina ca sa poata sa se uite inauntru, vazu ca cutia era plina de albume vechi si incepu sa le scoata afara si sa le priveasca unul cite unul. Ochii lui, care i-au fost atit de credinciosi odata ...abia mai puteau sa identifice figura din poza care era sursa motivului care l-a atras in podul asta prafuit.
Si incepu sa-si aminteasca despre dragostea vietii lui...cea care era acum dusa de asa multa vreme...si undeva in albumele astea era o poza anume a ei pe care dorea din suflet sa o gaseasca. Tacut ca un soarece, cu multa rabdare deschise albumele...unul dupa altul...aceste tezaure ingropate de asa de multa vreme...si curind fu dus de valurile amintirilor...Cu toate ca lumea lui n-a incetat sa-si duca cursul cind sotia lui a plecat din lumea lui, parca trecutul era prezent mai mult in inima lui decit in lumea lui singuratica in care traia.
Punind deoparte unul dintre aceste albume pline de praf, lua din cutie, ceva ce parea a fi un jurnal al fiului lui, deja matur acum, de pe vremea copilariei. Nici macar nu-si amintea sa-l fi vazut vreodata, si nici nu credea ca ar fi stiut vreodata ca copilul lui tine un asemenea jurnal.Oare de ce Elizabeta a pastrat toate gunoaiele de la copii? Se gindea el dind din cap...nelamurit?
Deschizind insa jurnalul si privind paginile lui galbene, ochii ii cazura pe un fragment scurt, si isi tuguie inconstient buzele intr-un zimbet...Chiar si ochii ii devenira mai luminosi citind cuvintele care ii spuneau vorbe dulci sufletului lui. Era parca vocea acelui baietel care a crescut mult prea repede in chiar casa asta, si a carui voce parca s-a pierdut...si a auzit-o, din ce in ce mai putin in ultimii ani . In tacerea podului, cuvintele acelea scrise de un copil de 6 ani si-au lucrat magicul si l-au dus pe batrinel intr-un timp si o epoca total uitata.
Citind intrare dupa intrare in acel jurnal, foamea sentimentala a inimii lui incepuse sa fie nerabdatoare...ca si gradinarul care abia asteapta sa treaca iarna si sa ajunga la florile si miresmele primaverii. Cu durere insa realiza ca amintirile copilului lui, despre unele evenimente petrecute in acei ani...erau total diferite de cum isi amintea el ca s-au intimplat...Oare cit de diferite?
Isi amintii insa ca si el a avut in aceasta perioada din cauza businessului lui, un jurnal zilnic de activitati...asa ca inchise jurnalul fiului sau si se intoarse sa plece, uitind de poza dupa care plecase in cautare cu putin timp inainte. Se indoi din nou sa nu-si loveasca capul de structura de lemn a podului, se cobori incet pe scarita de lemn si o lua pe un coridorul care ducea la den.
Acolo, deschise un cabinet cu usi de sticla, si lua de pe raft un jurnal vechi . Se aseza pe scaun la biroul lui si puse cele doua jurnale unul linga altul. Jurnalul lui, imbracat in piele si cu litere de aur si jurnalul fiului sau botit si cu multe indoituri si insemnari cu numele simplu “Jimmy” aproape sters de folosinta si de vreme. Isi trecu usor degetele slabe peste coperta si peste numele fiului sau, parca vrind sa reconditioneze ceea ce timpul si folosinta i-a luat...
Cum deschise jurnalul, ochii batrini au cazut peste o inscriptie care parca iti sarea in ochi...pentruca era asa de diferita de celelalte zile...si in scrisul lui elegant citi urmatoarea fraza...”Am pierdut o zi intreaga la pescuit cu Jimmy...si nici macar n-am prins ceva.”
Cu un suspin si cu o mina tremurinda lua jurnalul lui Jimmy si gasi intrarea copilului lui pentru aceeasi zi de Junie 4. Cu litere mari si apasat ...vesele iti sareau in ochi cuvintele...”Am fost la pescuit cu tata. Cea mai frumoasa zi din viata mea!!!”
The story you just read is the introduction for To A Child Love is Spelled T-I-M-E. It was written by my co-author Lance Wubbles, a best selling author for inspirational books.
In lumina slaba din pod , un om batrin, inalt si adus de spate, se indoia aproape in doua facindu-si loc intre niste cutii ce se aflau chiar linga o ferestruica mica. Dind cu mina la o parte o multime de pinze de paienjeni , asezate acolo de ani si ani de zile, apleca una dintre cutii catre lumina ca sa poata sa se uite inauntru, vazu ca cutia era plina de albume vechi si incepu sa le scoata afara si sa le priveasca unul cite unul. Ochii lui, care i-au fost atit de credinciosi odata ...abia mai puteau sa identifice figura din poza care era sursa motivului care l-a atras in podul asta prafuit.
Si incepu sa-si aminteasca despre dragostea vietii lui...cea care era acum dusa de asa multa vreme...si undeva in albumele astea era o poza anume a ei pe care dorea din suflet sa o gaseasca. Tacut ca un soarece, cu multa rabdare deschise albumele...unul dupa altul...aceste tezaure ingropate de asa de multa vreme...si curind fu dus de valurile amintirilor...Cu toate ca lumea lui n-a incetat sa-si duca cursul cind sotia lui a plecat din lumea lui, parca trecutul era prezent mai mult in inima lui decit in lumea lui singuratica in care traia.
Punind deoparte unul dintre aceste albume pline de praf, lua din cutie, ceva ce parea a fi un jurnal al fiului lui, deja matur acum, de pe vremea copilariei. Nici macar nu-si amintea sa-l fi vazut vreodata, si nici nu credea ca ar fi stiut vreodata ca copilul lui tine un asemenea jurnal.Oare de ce Elizabeta a pastrat toate gunoaiele de la copii? Se gindea el dind din cap...nelamurit?
Deschizind insa jurnalul si privind paginile lui galbene, ochii ii cazura pe un fragment scurt, si isi tuguie inconstient buzele intr-un zimbet...Chiar si ochii ii devenira mai luminosi citind cuvintele care ii spuneau vorbe dulci sufletului lui. Era parca vocea acelui baietel care a crescut mult prea repede in chiar casa asta, si a carui voce parca s-a pierdut...si a auzit-o, din ce in ce mai putin in ultimii ani . In tacerea podului, cuvintele acelea scrise de un copil de 6 ani si-au lucrat magicul si l-au dus pe batrinel intr-un timp si o epoca total uitata.
Citind intrare dupa intrare in acel jurnal, foamea sentimentala a inimii lui incepuse sa fie nerabdatoare...ca si gradinarul care abia asteapta sa treaca iarna si sa ajunga la florile si miresmele primaverii. Cu durere insa realiza ca amintirile copilului lui, despre unele evenimente petrecute in acei ani...erau total diferite de cum isi amintea el ca s-au intimplat...Oare cit de diferite?
Isi amintii insa ca si el a avut in aceasta perioada din cauza businessului lui, un jurnal zilnic de activitati...asa ca inchise jurnalul fiului sau si se intoarse sa plece, uitind de poza dupa care plecase in cautare cu putin timp inainte. Se indoi din nou sa nu-si loveasca capul de structura de lemn a podului, se cobori incet pe scarita de lemn si o lua pe un coridorul care ducea la den.
Acolo, deschise un cabinet cu usi de sticla, si lua de pe raft un jurnal vechi . Se aseza pe scaun la biroul lui si puse cele doua jurnale unul linga altul. Jurnalul lui, imbracat in piele si cu litere de aur si jurnalul fiului sau botit si cu multe indoituri si insemnari cu numele simplu “Jimmy” aproape sters de folosinta si de vreme. Isi trecu usor degetele slabe peste coperta si peste numele fiului sau, parca vrind sa reconditioneze ceea ce timpul si folosinta i-a luat...
Cum deschise jurnalul, ochii batrini au cazut peste o inscriptie care parca iti sarea in ochi...pentruca era asa de diferita de celelalte zile...si in scrisul lui elegant citi urmatoarea fraza...”Am pierdut o zi intreaga la pescuit cu Jimmy...si nici macar n-am prins ceva.”
Cu un suspin si cu o mina tremurinda lua jurnalul lui Jimmy si gasi intrarea copilului lui pentru aceeasi zi de Junie 4. Cu litere mari si apasat ...vesele iti sareau in ochi cuvintele...”Am fost la pescuit cu tata. Cea mai frumoasa zi din viata mea!!!”
The story you just read is the introduction for To A Child Love is Spelled T-I-M-E. It was written by my co-author Lance Wubbles, a best selling author for inspirational books.
29 January 2013
UN CAPAT DE SFOARA...
Dupa ce s-au cintat citeva imnuri in seara aceea, Pastorul Bisericii s-a ridicat incet, s-a dus la pupitru si inainte de a-si tine predica din acea seara, a introdus scurt un pastor venit in vizita si care era in audienta in acea seara.
In mica lui introducere, Pastorul a spus congregatiei lui ca persoana pe care le-o introduce in acea seara este una dintre cele mai dragi persoane din copilaria lui si ca ar vrea ca inainte de predica ce o s-o tina, aceasta persoana sa aiba citeva cuvinte de spus, si sa impartaseasca cu ei, ce va simti de cuviinta.
Si cu aceste cuvinte, un om batrin se scula din audienta si se indrepta catre pupitru sa vorbeasca.
El spuse…
Un tata, fiul sau si prietenul fiului sau navigau pe coasta Pacificului…deodata o furtuna puternica se napusti asupra lor si bloca orice posibilitate ca sa se poata intoarce la tarm. Valurile erau atit de uriase, si desi tatal era un navigator expert, n-a putut sa tina barca la linia de plutire si toti trei au fost aruncati in valuri in timp ce barca s-a rasturnat.
Batrinul a ezitat un moment…s-a uitat peste audienta si a facut contact cu doi adolescenti care pentru prima data de la inceputul serviciului au fost captati parca si interesati de povestea care se spunea de la pupitru. Pastorul cel batrin continua apoi povestea…si spuse… Prinzind in miini o funie de salvare, tatal a trebuit sa faca cea mai grea decizie din viata lui: carui baiat ii va arunca celalalt capat de funie…pe care dintre cei doi il va salva?
A avut doar citeva secunde sa decida.Tatal a stiut ca fiul sau este credincios. De asemenea a stiut ca prietenul fiului lui nu era inca. Agonia deciziei lui nu a putut fi intrecuta nici macar de torentul si valurile care il loveau. Si in timp ce tatal i-a strigat fiului sau “Te iubesc, fiule!!!”, a aruncat celalalt capat de fringhie prietenului fiului sau…
Pe cind tatal l-a tras pe prietenul fiului sau inapoi la barca… fiul sau deja disparuse in apa involburata… Corpul lui n-a fost gasit niciodata.
In timpul asta cei doi tineri din audienta deja stateau drepti si nemiscati in banca ascultind povestea… asteptind ca ultimele cuvinte ale pastorului batrin sa finalizeze aceasta poveste interesanta. Tatal… continua batrinul pastor, stia ca fiul lui va pasi in eternitate cu Isus si nu a putut sa il lase pe prietenul fiului sau sa isi petreaca eternitatea in iad, nemintuit… fara Isus. Asadar …si-a sacrificat fiul, ca sa-l salveze pe prietenul fiului sau…
Cit este de mare dragostea Lui Dumnezeu!, mai zise el, care a facut acelasi lucru pentru noi. Tatal nostru din ceruri a sacrificat singurul sau Fiu, ca noi sa fim rascumparati. Va implor primiti aceasta oferta si prindeti-va de capatul de fringhie care vi se arunca in acest serviciu divin. Si cu asta, s-a coborit de la pupitru si s-a asezat inapoi in banca intr-o tacere profunda.
Pastorul acelei biserici din nou, a urcat la amvon si a tinut o predica scurta cu o invitatie la sfirsit. Dar… nimeni nu a raspuns la apel.
Cind serviciul s-a sfirsit, in citeva minute, cei doi tineri din audienta s-au dus direct la batrinul predicator. Unul dintre ei s-a apropiat …
-”Povestea ta a fost o poveste frumoasa”… a zis el politicos…”dar nu cred ca a fost foarte realista… adica …cum?… un tata sa lase sa moara singurul sau fiu in speranta ca celalalt baiat va deveni crestin?”
-Ai dreptate in ce spui… raspunse batrinul… si uitindu-se in jos la Biblia lui batrina… un zimbet larg i se asternu pe fata. Ridica din nou privirea la cei doi baieti si le spuse…
-E adevarat ca nu este foarte realista… nu-i asa? Dar stau aici astazi ca un fel de dovada… cum s-a simtit Dumnezeu cind Si-a dat pe singurul Sau Fiu pentru mine. Pentru ca… vedeti voi… eu am fost acel tata… iar pastorul vostru a fost prietenul fiului meu.
In mica lui introducere, Pastorul a spus congregatiei lui ca persoana pe care le-o introduce in acea seara este una dintre cele mai dragi persoane din copilaria lui si ca ar vrea ca inainte de predica ce o s-o tina, aceasta persoana sa aiba citeva cuvinte de spus, si sa impartaseasca cu ei, ce va simti de cuviinta.
Si cu aceste cuvinte, un om batrin se scula din audienta si se indrepta catre pupitru sa vorbeasca.
El spuse…
Un tata, fiul sau si prietenul fiului sau navigau pe coasta Pacificului…deodata o furtuna puternica se napusti asupra lor si bloca orice posibilitate ca sa se poata intoarce la tarm. Valurile erau atit de uriase, si desi tatal era un navigator expert, n-a putut sa tina barca la linia de plutire si toti trei au fost aruncati in valuri in timp ce barca s-a rasturnat.
Batrinul a ezitat un moment…s-a uitat peste audienta si a facut contact cu doi adolescenti care pentru prima data de la inceputul serviciului au fost captati parca si interesati de povestea care se spunea de la pupitru. Pastorul cel batrin continua apoi povestea…si spuse… Prinzind in miini o funie de salvare, tatal a trebuit sa faca cea mai grea decizie din viata lui: carui baiat ii va arunca celalalt capat de funie…pe care dintre cei doi il va salva?
A avut doar citeva secunde sa decida.Tatal a stiut ca fiul sau este credincios. De asemenea a stiut ca prietenul fiului lui nu era inca. Agonia deciziei lui nu a putut fi intrecuta nici macar de torentul si valurile care il loveau. Si in timp ce tatal i-a strigat fiului sau “Te iubesc, fiule!!!”, a aruncat celalalt capat de fringhie prietenului fiului sau…
Pe cind tatal l-a tras pe prietenul fiului sau inapoi la barca… fiul sau deja disparuse in apa involburata… Corpul lui n-a fost gasit niciodata.
In timpul asta cei doi tineri din audienta deja stateau drepti si nemiscati in banca ascultind povestea… asteptind ca ultimele cuvinte ale pastorului batrin sa finalizeze aceasta poveste interesanta. Tatal… continua batrinul pastor, stia ca fiul lui va pasi in eternitate cu Isus si nu a putut sa il lase pe prietenul fiului sau sa isi petreaca eternitatea in iad, nemintuit… fara Isus. Asadar …si-a sacrificat fiul, ca sa-l salveze pe prietenul fiului sau…
Cit este de mare dragostea Lui Dumnezeu!, mai zise el, care a facut acelasi lucru pentru noi. Tatal nostru din ceruri a sacrificat singurul sau Fiu, ca noi sa fim rascumparati. Va implor primiti aceasta oferta si prindeti-va de capatul de fringhie care vi se arunca in acest serviciu divin. Si cu asta, s-a coborit de la pupitru si s-a asezat inapoi in banca intr-o tacere profunda.
Pastorul acelei biserici din nou, a urcat la amvon si a tinut o predica scurta cu o invitatie la sfirsit. Dar… nimeni nu a raspuns la apel.
Cind serviciul s-a sfirsit, in citeva minute, cei doi tineri din audienta s-au dus direct la batrinul predicator. Unul dintre ei s-a apropiat …
-”Povestea ta a fost o poveste frumoasa”… a zis el politicos…”dar nu cred ca a fost foarte realista… adica …cum?… un tata sa lase sa moara singurul sau fiu in speranta ca celalalt baiat va deveni crestin?”
-Ai dreptate in ce spui… raspunse batrinul… si uitindu-se in jos la Biblia lui batrina… un zimbet larg i se asternu pe fata. Ridica din nou privirea la cei doi baieti si le spuse…
-E adevarat ca nu este foarte realista… nu-i asa? Dar stau aici astazi ca un fel de dovada… cum s-a simtit Dumnezeu cind Si-a dat pe singurul Sau Fiu pentru mine. Pentru ca… vedeti voi… eu am fost acel tata… iar pastorul vostru a fost prietenul fiului meu.
GENUNCHII SI...RELIGIA?!
Doctorul orthopedic
mi-a examinat genunchiul care ma durea si m-a intrebat la ce miscare ma
doare cel mai mult? I-am spus ca ma doare mai rau cind ingenunchez sa ma rog-
asa cum fac episcopii in fiecare duminica la biserica.
Dupa ce tehnicianul lui mi-a facut x-ray la genunchi,
doctorul a revenit in cabinet cu filmele si dind din cap mi-a spus…
-Cred ca ar trebui sa treci la baptisti…
CIND JINDUIESC...
de Marjorie Holmes
tradus Rodica Botan
Oh, Doamne, da-mi mai multa credinta sa vad bogatia, abundenta Ta. Ajuta-ma sa nu ma mai ingrijorez despre bani atit de mult. Lasa-ma sa imi petrec mai putin timp gindindu-ma la cele materiale. Adesea mi se intimpla ca jinduiesc la ceea ce au altii. Iarta-ma.
Citeodata aproape ca simt o durere reala in prezenta altor oameni a caror imbracaminte si comportare vorbesc de o viata usoara si de bogatie. Iarta-mi te rog acest pacat real. Nu-mi doresc bunurile lor…nu…pentru ca nu vreau ca ei sa aiba mai putin. Numai ca vreau mai mult pentru mine…mai mult…mai mult… Si asta ma ingrijoreaza.
Dau atit de multa importanta lucrurilor care nu merita. Asta vorbeste asa de mult de lipsa mea de credinta. Doamne, ajuta-ma sa-mi aduc aminte cit de generos ai fost cind ai dotat acest pamint cu tot ce ne trebuia.
Tu ne-ai dat mai multa mincare decit putem noi sa consumam. Mai multe haine decit putem sa imbracam. Si voia Ta a fost ca fiecare dintre noi sa aiba o portie. O portie buna, plina, sa acopere nevoile noastre ale fiecaruia. Ajuta-ma sa inteleg care imi sint nevoile. Si ajuta-ma sa iti fiu multumitoare. Pentru ca atita timp cit ma incred in Tine toate aceste nevoi imi sint si imi vor fi acoperite. (Tu ai spus ca este greu pentru un bogat sa intre in imparatia cerurilor. Poate ca e chiar mai greu pentru unul sarac care vrea atit de mult sa devina bogat…)
tradus Rodica Botan
Oh, Doamne, da-mi mai multa credinta sa vad bogatia, abundenta Ta. Ajuta-ma sa nu ma mai ingrijorez despre bani atit de mult. Lasa-ma sa imi petrec mai putin timp gindindu-ma la cele materiale. Adesea mi se intimpla ca jinduiesc la ceea ce au altii. Iarta-ma.
Citeodata aproape ca simt o durere reala in prezenta altor oameni a caror imbracaminte si comportare vorbesc de o viata usoara si de bogatie. Iarta-mi te rog acest pacat real. Nu-mi doresc bunurile lor…nu…pentru ca nu vreau ca ei sa aiba mai putin. Numai ca vreau mai mult pentru mine…mai mult…mai mult… Si asta ma ingrijoreaza.
Dau atit de multa importanta lucrurilor care nu merita. Asta vorbeste asa de mult de lipsa mea de credinta. Doamne, ajuta-ma sa-mi aduc aminte cit de generos ai fost cind ai dotat acest pamint cu tot ce ne trebuia.
Tu ne-ai dat mai multa mincare decit putem noi sa consumam. Mai multe haine decit putem sa imbracam. Si voia Ta a fost ca fiecare dintre noi sa aiba o portie. O portie buna, plina, sa acopere nevoile noastre ale fiecaruia. Ajuta-ma sa inteleg care imi sint nevoile. Si ajuta-ma sa iti fiu multumitoare. Pentru ca atita timp cit ma incred in Tine toate aceste nevoi imi sint si imi vor fi acoperite. (Tu ai spus ca este greu pentru un bogat sa intre in imparatia cerurilor. Poate ca e chiar mai greu pentru unul sarac care vrea atit de mult sa devina bogat…)
28 January 2013
SINTEM IN LUMEA LUI...
Mi-am imaginat ca
sint in vizita la cineva… si cum ma comport in casa omului?! Nu intru cu
pantofii murdari, sa nu fac mizerie, nu ma asez unde vreau, ci unde sint poftit.
Nu ma zbengui peste tot, ci stau linistit si absorb obiceiurile casei si incerc
sa ma conformez pe cit posibil felului in care se comporta oamenii casei…Vorbesc
cumpatat… nu mai mult si nu mai tare decit gazdele. Imi permit unele libertati
cind sint invitat sa o fac… si povestea poate sa mearga asa o vreme… pur si
simplu ma controlez in totului tot.
Cum ma comport
insa in lumea lui Dumnezeu este o alta treaba?! Ai zice ca eu am inventat si am
creat toate lucrurile pe care pun mina. N-am nici o grija si nici o stringere
de inima. Sub soarele Lui si la lumina lunii create de El imi permit sa fac tot
felul de lucruri care nu se potrivesc cu starea mea de vizitator pe planeta
asta… ca asta sintem - doar in trecere, in vizita… doar pentru o vreme. Venim, traim
oleaca si ne ducem… Poate este suficient sa va amintesc doar atit - ca sintem in
lumea Lui… unde legile si regulile Lui conteaza… si de unde putem sa fim dati
afara urgent daca nu ne comportam ca atare. Avem noroc ca Dumnezeu este
indelung rabdator, ca este plin de bunatate si ne-a dat o sansa ca atunci cind
nu ne comportam corect, sa ne putem reabilita… prin jertfa Fiului Sau. Dar sa nu
abuzam… nu vad un om care ar lasa la infinit ca Fiul Sau si in special
sacrificiile Fiului Sau sa fie ignorate de niste nemernici… asa ca de ce ar face Dumnezeu?
Nu cred ca pot da
un sfirsit mai bun acestui post decit gindul cu care am inceput… Sintem in lumea
Lui…
Nu Te Teme...Sa Cresti!!!
Prima saminta isi spuse” Vreau sa cresc! Vreau sa-mi implint radacinile adinc in pamintul de sub mine si sa imi trimit tulpina sa taie pamintul de deasupra mea…Vreau sa-mi desfac mugurii mei gingasi ca niste stegulete sa anunt intreaga lume ca a venit primavara…Vreau sa simt caldura soarelui pe fata mea si binecuvintata roua pe petalele mele”.
Si astfel saminta crescu!
A doua saminta zise: ”Mi-e teama! Daca o sa-mi trimit radacinile in pamintul de sub mine, cine stie ce pericole am sa intilnesc, ca-i tare intuneric pe-acolo…si daca ma ridic in sus pamintul este greu si nemilos si am sa-mi distrug mugurii mei cei gingasi. Si daca imi voi deschide mugurii la suprafata cine stie ce melc va incerca sa mi-i manince!!! Iar daca voi inflori orice copil ma poate rupe …nu, e mult mai bine sa astept aici pina cind n-o sa mai fie nici un pericol prinprejur!!!
Si asa a stat in asteptare!
O gaina, scociorind cu ghiarele prin pamintul proaspat si afinat , in acea zi de dulce primavara, cautind dupa mincare, gasi saminta si o ciuguli.
Morala: acei dintre noi care refuza sa riste si sa creasca…sint ciuguliti si inghititi de insasi …viata lor!!!
……………………………………
Ti-e teama sa risti?
Isaia 41:10 iti spune…
”Nu te teme, caci Eu sint cu tine; nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sint Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
27 January 2013
Luxul de-a vorbi... se plateste...
http://radoinicolae.blogspot.com/2013/01/cine-influenteaza-cel-mai-mult-limba.html
Linkul de mai sus ne spune despre o stare, o situatie actuala in America. Dar tot atit de bine ne putem gindi un pic si la felul in care noi ne exprimam... in decursul zilei. Mai ales atunci cind lucrurile nu merg tocmai cum am vrea noi...
N-a trebuit sa ma gindesc mult sa stiu exact unde si ce ...si cit de des gresesc... Si vom da socoteala de fiecare cuvint rostit? Unii dintre noi mai bine ne nasteam muti...
Linkul de mai sus ne spune despre o stare, o situatie actuala in America. Dar tot atit de bine ne putem gindi un pic si la felul in care noi ne exprimam... in decursul zilei. Mai ales atunci cind lucrurile nu merg tocmai cum am vrea noi...
N-a trebuit sa ma gindesc mult sa stiu exact unde si ce ...si cit de des gresesc... Si vom da socoteala de fiecare cuvint rostit? Unii dintre noi mai bine ne nasteam muti...
NU MAI E MULT...
"Mijlocul sa va fie incins, si facliile aprinse. Si sa fiti ca niste oameni, cari asteapta pe stapinul lor sa se intoarca de la nunta, ca sa-i deschida indata, cind va veni si va bate la usa."
-Luca 12:35-36
26 January 2013
GINDURI...DE VIATA...
Am citit un articol de Dacian Palladi aici http://www.dacianpalladi.com/ce-regrete-au-multi-oameni-aflati-pe-patul-de-moarte/...si am inceput sa ma gindesc si eu vizavi de ideea asta a mortii. Au fost perioade din viata mea cind acest gind nu m-a parasit de loc...si nici acum nu sint altfel doar ca traiesc in pace cu acest gind. Stiu unde ma duc si sint pregatita atit cit se poate sa fiu pentru momentul de trecere. Toata viata de fapt avem nevoie de Hospice - pentruca toti murim eventual doar ca nu stim cind. Hospice fiind o organizatie care se ocupa cu tot ce este necesar omului inainte de moarte - atit de omul care moare si de nevoile lui cit si a celor din jurul lui, familie si prieteni. Acesti oameni au studiat procesul mortii si sint familiari cu etapele si situatiile creeate de acest capat de drum. Dacian spune...
" Eu am sa fac o sinteza a articolului prezentat mai sus( linkul mai jos), nu doar cu titlu de informare ci si cu titlu de invitatie, meditatie si actiune ca raspuns la intrebarea : ” Cum traiesti ? “
" Eu am sa fac o sinteza a articolului prezentat mai sus( linkul mai jos), nu doar cu titlu de informare ci si cu titlu de invitatie, meditatie si actiune ca raspuns la intrebarea : ” Cum traiesti ? “
Astfel, din experienta sa in medicina paleativa, doamna Broonie War, a constatat ca multi oameni aflati pe patul de moarte regreta cel mai mult urmatoarele :
- Faptul ca nu au avut curajul sa traiasca asa cum au vrut, ci mai degraba asa cum lumea se astepta de la ei
- Faptul ca au muncit prea mult, ratand astfel anii fragezi ai copiilor lor si compania partenerului de viata
- Faptul ca n-au avut curajul sa-si exprime sentimentele, multumindu-se cu o viata mediocra in locul fericirii
- Faptul ca au lasat prietenii sa se indeparteze de ei
- Faptul ca nu si-au permis sa fie fericiti, fiind infricosati de schimbare si preferand sa ramana blocati in obieceiuri
La final, autoarea incheie : Viata este o alegere.
Asa zic si eu.
Tu ce alegi ?
........
Si acum sa revin la gindurile mele. Am revazut ideile principale de mai sus si m-am gasit interesata de unele dintre ele - idei pe care le-am rumegat si eu, dar la care la ora asta am concluzionat un pic diferit fata de concluziile de mai sus...
"nu au avut curajul sa traiasca asa cum au vrut"
Da, o parte din viata nu am avut curajul sa traiesc asa cum am vrut. Dar... de unde sint acuma vad ca nici asta nu ar fi fost o solutie. Ca daca ne indepartam de adevaratele valori pe care Dumnezeu ni le-a dat, felul in care vrem noi sa ne traim viata se schimba de la sezon la sezon si daca am trait cum am vrut la tinerete, n-o sa fim prea incintati la batrinete de acest fel de viata, chiar daca a fost alegerea noastra. Eu as zice ca invataturile Bibliei pot crea un plan de vietuire care sa ramina constant in a aduce satisfactie, pace si bucurie pe tot parcursul vietii. Nu de altceva dar noi nu putem decit sa contemplam trecutul, sa ne confruntam cu prezentul si sa intuim si sa asteptam viitorul, fara sa cunoastem ce anume va aduce . Dar Dumnezeu cunoaste toate cele trei dimensiuni ale vietii noastre si El poate sa ne dirijeze in asa fel incit sa nu avem regrete la sfirsit...
"au muncit prea mult..."
Da, ma recunosc si aici, dar simt ca nu ma pot opri... trebuie sa ma gindesc mai mult la treaba asta. Unii au iesit la pensie si dupa o luna au murit, ca n-au mai avut nici un scop. Dar noi avem un scop bine determinat in viata si in "via Domnului" este lucru si de dimineata, si la amiaza, si este chiar si seara... Important este sa lucrezi la ce trebuie si unde trebuie.. .si cu scop.
"n-au avut curajul sa-si exprime sentimentele..."
Da, o parte le-am exprimat si nu trebuia, altele trebuia si nu le-am exprimat... la capitolul asta este atita confuzie... Luind in considerare ca Dumnezeu si-a exprimat in toate felurile sentimentele Lui fata de noi, pina la sacrificiul Fiului Sau, ma intreb acuma daca am reusit pe partea asta de viata sa exprim ceva pentru El...??? Poate este vremea sa-mi exprim aceste sentimente mai clar si mai mult...
"au lasat prietenii sa se indeparteze..."
Da... mi-s vinovata si de acest lucru... desi nu in totalitate. Am fost binecuvintata cu prieteni si prietenii pe care le pretuiesc. Se zice ca daca ai 5 prieteni buni intr-o viata de om esti bogat. Am convingerea ca sint bogata din punctul asta de vedere...
"nu si-au permis sa fie fericiti..."Da... am citit ...pare a fi o chestie interesanta... sa-ti permiti sa fii fericit?! Cum ar veni treaba asta? M-am gindit la predica de pe munte..."Ferice de cei saraci in duh, ferice de cei ce pling, ferice de cei blinzi, ferice de cei flaminzi si insetati dupa neprihanire, ferice de cei milostivi, ferice de cei cu inima curata, ferice de cei impaciuitori, ferice de noi cind din pricina Lui vom suferi... Si e drept... mi-am permis mult prea putina fericire in viata... ar fi timpul sa fac schimbari...
( Pentru cei care stiti citi in engleza, va invit a accesa linkul de mai jos pentru a lectura integral articolul scris de doamna Bronnie Ware :
........
Si acum sa revin la gindurile mele. Am revazut ideile principale de mai sus si m-am gasit interesata de unele dintre ele - idei pe care le-am rumegat si eu, dar la care la ora asta am concluzionat un pic diferit fata de concluziile de mai sus...
"nu au avut curajul sa traiasca asa cum au vrut"
Da, o parte din viata nu am avut curajul sa traiesc asa cum am vrut. Dar... de unde sint acuma vad ca nici asta nu ar fi fost o solutie. Ca daca ne indepartam de adevaratele valori pe care Dumnezeu ni le-a dat, felul in care vrem noi sa ne traim viata se schimba de la sezon la sezon si daca am trait cum am vrut la tinerete, n-o sa fim prea incintati la batrinete de acest fel de viata, chiar daca a fost alegerea noastra. Eu as zice ca invataturile Bibliei pot crea un plan de vietuire care sa ramina constant in a aduce satisfactie, pace si bucurie pe tot parcursul vietii. Nu de altceva dar noi nu putem decit sa contemplam trecutul, sa ne confruntam cu prezentul si sa intuim si sa asteptam viitorul, fara sa cunoastem ce anume va aduce . Dar Dumnezeu cunoaste toate cele trei dimensiuni ale vietii noastre si El poate sa ne dirijeze in asa fel incit sa nu avem regrete la sfirsit...
"au muncit prea mult..."
Da, ma recunosc si aici, dar simt ca nu ma pot opri... trebuie sa ma gindesc mai mult la treaba asta. Unii au iesit la pensie si dupa o luna au murit, ca n-au mai avut nici un scop. Dar noi avem un scop bine determinat in viata si in "via Domnului" este lucru si de dimineata, si la amiaza, si este chiar si seara... Important este sa lucrezi la ce trebuie si unde trebuie.. .si cu scop.
"n-au avut curajul sa-si exprime sentimentele..."
Da, o parte le-am exprimat si nu trebuia, altele trebuia si nu le-am exprimat... la capitolul asta este atita confuzie... Luind in considerare ca Dumnezeu si-a exprimat in toate felurile sentimentele Lui fata de noi, pina la sacrificiul Fiului Sau, ma intreb acuma daca am reusit pe partea asta de viata sa exprim ceva pentru El...??? Poate este vremea sa-mi exprim aceste sentimente mai clar si mai mult...
"au lasat prietenii sa se indeparteze..."
Da... mi-s vinovata si de acest lucru... desi nu in totalitate. Am fost binecuvintata cu prieteni si prietenii pe care le pretuiesc. Se zice ca daca ai 5 prieteni buni intr-o viata de om esti bogat. Am convingerea ca sint bogata din punctul asta de vedere...
"nu si-au permis sa fie fericiti..."Da... am citit ...pare a fi o chestie interesanta... sa-ti permiti sa fii fericit?! Cum ar veni treaba asta? M-am gindit la predica de pe munte..."Ferice de cei saraci in duh, ferice de cei ce pling, ferice de cei blinzi, ferice de cei flaminzi si insetati dupa neprihanire, ferice de cei milostivi, ferice de cei cu inima curata, ferice de cei impaciuitori, ferice de noi cind din pricina Lui vom suferi... Si e drept... mi-am permis mult prea putina fericire in viata... ar fi timpul sa fac schimbari...
PLOAIE BINECUVINTATA...
"Sa picure cerurile de sus si sa ploaie norii neprihanirea! Sa se deschida pamintul, sa dea din el mintuirea, si sa iasa totodata din el izbavirea! Eu, Domnul fac aceste lucruri."
Isaia 45:8
CERERI CU...MULTUMIRI!
25 January 2013
TATII MAI UITA...
W Livingston Larned
Tradus Rodica Botan
(Atentiune - versiunea corectata pe blogul lui Alin Cristea - Bizdicul Evanghelic, care intra pe aici din cind in cind, lasind in urma un aer de "inalta" tinuta. Imi cer scuze din nou cititorilor pentru greeselile de ortografie sau de exprimare; eu sint plecata din Romania de 32 de ani si nu mai stiu romaneste nici cit stiam atunci. Nu pot sa dau numai ceea ce am. Timpul imi este si el limitat pentru ca unii dintre noi trebuie sa munceasca, nu sint mari moguli si nici n-au pretentii. Sper sa ma fi facut inteleasa... Multumesc)
Asculta, fiule! Iti vorbesc acum cind esti deja culcat, cu o minuta indoita sub barbie si cu cirliontii tai blonzi usor umezi pe fruntea transpirata. M-am ascuns in camera ta de unul singur. Doar cu citeva minute inainte, pe cind stateam in biblioteca mea citindu-mi ziarul, a venit asa peste mine un val de regret. Si incet am venit aici la patutul tau...
Si uite la ce ma gindeam... Am fost rau cu tine astazi. Te-am certat de dimineata pe cind te imbracai de scoala pentru ca mi s-a parut ca ai dat doar de mintuiala cu apa pe ochi. Apoi te-am certat ca nu ti-ai curatat bine pantofii. M-am infuriat chiar la tine cind ti-ai trintit ceva lucruri pe jos.
La micul dejun, am mai gasit si alte motive sa te cert. Faci prea multa mizerie si scapi mincarea pe masa. Apoi faci galagie cind maninci asa ca un lup flamind. Iti pui untul prea gros pe felia de piine. Sa nu mai spun ca iti pui coatele pe masa. Si pe cind te pregateai sa te duci la joaca si eu sa plec la autobuz, te-ai intors si ai fluturat minuta strigind..."La revedere, tati", iar eu incruntat ti-am zis..."trage-ti umerii inapoi si stai drept"...
Apoi am inceput din nou partida mai tirziu dupa-amiaza. Cum veneam spre casa, pe drum te-am gasit in genunchi jucindu-te cu bilutele de sticla. In ciorapi aveai gauri; si eu te-am umilit in fata prietenilor tai cind te-am facut sa marsaluiesti in fata mea pina acasa. Ciorapii sint scumpi- si daca ai plati tu pentru ei, ai fi in mod sigur mai grijuliu.
Ti-amintesti ca mai tirziu, pe cind citeam o carte in biblioteca, ai intrat timid si parca cu ceva tristete in ochi? Cind m-am uitat la tine peste carte, grabit si deranjat, ai ezitat putin in usa..."Ce vrei?" ti-am spus pe un ton rautacios...
N-ai spus nimic, ci ai alergat in salturi mari peste intinderea covorului si mi-ai sarit in brate si m-ai sarutat, iar miinile tale mici m-au imbratisat strins si cu dragostea pe care Dumnezeu a facut -o sa creasca in inimioara ta mica - dragoste pe care nici macar neglijenta mea n-a putut s-o alunge. Apoi, in urmatoarea secunda, ai fost deja sus pe scari ...
Fiule... nu mult dupa acest moment, cartea mi-a cazut din miini si un fel de rau de la stomac a venit peste mine. Ce a facut obisnuinta cu mine? Obisnuinta de a-ti cauta greseli, de a te corecta tot timpul... asta a fost rasplata mea pentru tine doar pentru ca esti si te porti ca un baiat... Nu pentru ca nu te iubesc, ci pentru ca astept prea mult de la tine. Si pentru ca te judec si te masor ca pe un om matur... asa cum o fac cu mine.
Si este atit de multa bunatate si frumusete in caracterul tau. Si inimioara ta este asa de mare, cit orizontul la asfintit. Asta mi-ai demonstrat cind ai sarit la mine, si m-ai imbratisat, si m-ai sarutat, si mi-ai spus noapte buna. Dar in seara asta, fiul meu, nimic nu mai are importanta in afara de tine. Am venit acuma pe intuneric in camera ta si am ingenuncheat la patutul tau rusinat de mine.
Este un moment de slabiciune - stiu ca tu nu intelegi inca astfel de momente, chiar daca as incerca sa ti le explic. Dar miine... miine promit ca am sa fiu un tatic adevarat. Am sa rid cu tine si am sa sufar cind esti intristat. Am sa-mi musc buzele cind o sa-mi vina sa-ti spun cuvinte grele de nerabdare. Dar am sa rostesc in schimb alte cuvinte si am sa le spun ca un fel de ritual... "fiul meu este doar un baietel - am sa-l las sa fie doar un baietel."
Cred ca eu te-am vazut deja un om mare, dar asa cum ma uit la tine acum, ghemuit si cu minutele sub barbie, parca esti inca un bebelus. Parca ieri erai in bratele mamei si cu capul plecat pe umarul ei. Am pretins prea mult de la tine si prea ...mult prea putin de la mine. Promite-mi ca in timp ce eu o sa te invat sa devii barbat, tu ai sa ma inveti cum sa am spiritul iubitor al unui copil!...
Tradus Rodica Botan
(Atentiune - versiunea corectata pe blogul lui Alin Cristea - Bizdicul Evanghelic, care intra pe aici din cind in cind, lasind in urma un aer de "inalta" tinuta. Imi cer scuze din nou cititorilor pentru greeselile de ortografie sau de exprimare; eu sint plecata din Romania de 32 de ani si nu mai stiu romaneste nici cit stiam atunci. Nu pot sa dau numai ceea ce am. Timpul imi este si el limitat pentru ca unii dintre noi trebuie sa munceasca, nu sint mari moguli si nici n-au pretentii. Sper sa ma fi facut inteleasa... Multumesc)
Asculta, fiule! Iti vorbesc acum cind esti deja culcat, cu o minuta indoita sub barbie si cu cirliontii tai blonzi usor umezi pe fruntea transpirata. M-am ascuns in camera ta de unul singur. Doar cu citeva minute inainte, pe cind stateam in biblioteca mea citindu-mi ziarul, a venit asa peste mine un val de regret. Si incet am venit aici la patutul tau...
Si uite la ce ma gindeam... Am fost rau cu tine astazi. Te-am certat de dimineata pe cind te imbracai de scoala pentru ca mi s-a parut ca ai dat doar de mintuiala cu apa pe ochi. Apoi te-am certat ca nu ti-ai curatat bine pantofii. M-am infuriat chiar la tine cind ti-ai trintit ceva lucruri pe jos.
La micul dejun, am mai gasit si alte motive sa te cert. Faci prea multa mizerie si scapi mincarea pe masa. Apoi faci galagie cind maninci asa ca un lup flamind. Iti pui untul prea gros pe felia de piine. Sa nu mai spun ca iti pui coatele pe masa. Si pe cind te pregateai sa te duci la joaca si eu sa plec la autobuz, te-ai intors si ai fluturat minuta strigind..."La revedere, tati", iar eu incruntat ti-am zis..."trage-ti umerii inapoi si stai drept"...
Apoi am inceput din nou partida mai tirziu dupa-amiaza. Cum veneam spre casa, pe drum te-am gasit in genunchi jucindu-te cu bilutele de sticla. In ciorapi aveai gauri; si eu te-am umilit in fata prietenilor tai cind te-am facut sa marsaluiesti in fata mea pina acasa. Ciorapii sint scumpi- si daca ai plati tu pentru ei, ai fi in mod sigur mai grijuliu.
Ti-amintesti ca mai tirziu, pe cind citeam o carte in biblioteca, ai intrat timid si parca cu ceva tristete in ochi? Cind m-am uitat la tine peste carte, grabit si deranjat, ai ezitat putin in usa..."Ce vrei?" ti-am spus pe un ton rautacios...
N-ai spus nimic, ci ai alergat in salturi mari peste intinderea covorului si mi-ai sarit in brate si m-ai sarutat, iar miinile tale mici m-au imbratisat strins si cu dragostea pe care Dumnezeu a facut -o sa creasca in inimioara ta mica - dragoste pe care nici macar neglijenta mea n-a putut s-o alunge. Apoi, in urmatoarea secunda, ai fost deja sus pe scari ...
Fiule... nu mult dupa acest moment, cartea mi-a cazut din miini si un fel de rau de la stomac a venit peste mine. Ce a facut obisnuinta cu mine? Obisnuinta de a-ti cauta greseli, de a te corecta tot timpul... asta a fost rasplata mea pentru tine doar pentru ca esti si te porti ca un baiat... Nu pentru ca nu te iubesc, ci pentru ca astept prea mult de la tine. Si pentru ca te judec si te masor ca pe un om matur... asa cum o fac cu mine.
Si este atit de multa bunatate si frumusete in caracterul tau. Si inimioara ta este asa de mare, cit orizontul la asfintit. Asta mi-ai demonstrat cind ai sarit la mine, si m-ai imbratisat, si m-ai sarutat, si mi-ai spus noapte buna. Dar in seara asta, fiul meu, nimic nu mai are importanta in afara de tine. Am venit acuma pe intuneric in camera ta si am ingenuncheat la patutul tau rusinat de mine.
Este un moment de slabiciune - stiu ca tu nu intelegi inca astfel de momente, chiar daca as incerca sa ti le explic. Dar miine... miine promit ca am sa fiu un tatic adevarat. Am sa rid cu tine si am sa sufar cind esti intristat. Am sa-mi musc buzele cind o sa-mi vina sa-ti spun cuvinte grele de nerabdare. Dar am sa rostesc in schimb alte cuvinte si am sa le spun ca un fel de ritual... "fiul meu este doar un baietel - am sa-l las sa fie doar un baietel."
Cred ca eu te-am vazut deja un om mare, dar asa cum ma uit la tine acum, ghemuit si cu minutele sub barbie, parca esti inca un bebelus. Parca ieri erai in bratele mamei si cu capul plecat pe umarul ei. Am pretins prea mult de la tine si prea ...mult prea putin de la mine. Promite-mi ca in timp ce eu o sa te invat sa devii barbat, tu ai sa ma inveti cum sa am spiritul iubitor al unui copil!...
PERSPECTIVA CORECTA
Unde sint doi sau
trei adunati in Numele Lui, Domnul promite sa fie acolo. E clar ca mersul la
Biserica ar trebui sa insemne cel putin…CEL PUTIN atit - un timp petrecut cu
Domnul, in partasie cu El, in conversatie cu El.
Dar, daca ne-ar
asculta cineva ce vorbim despre serviciile de la Biserica n-ar prea intelege ca
asta a fost intentia noastra. Iata un exemplu de discutie in privinta asta…
-Draga…ai fost ieri la Biserica?
-Am fost…dar mai bine nu m-as fi dus…
-Da, de ce? S-a intimplat ceva neplacut?
-Nu draga…ce sa se intimple? Dar a fost asa…plictisitor ca
de obicei…cintari comune, o predica luuuunga si plictisitoare…am venit acasa
tare obosita…
- Eu de aia nu ma duc asa des…mai ales cind predica X…am
fost saptamina trecuta la Biserica in Y LOCATION…si a fost tare frumos…
Cineva mi-a
descuiat mintea azi dimineata sa inteleg ca la Biserica de fapt nu noi sintem
audienta – ci Domnul Isus. El a promis sa fie acolo si El este cel ce ne
cerceteaza inimile in timp ce stam in fata Lui. Noi am inteles serviciile de la
Biserica total gresit. Cuvintul Domnului ne este dat si inimile noastre sint
expuse Cuvintului exact asa cum ar fi expuse unor examene X-RAY…Cind Ana, mama
lui Samuel a intrat in templu sa se
roage, nu a fost audienta, ci dimpotriva. Dumnezeu S-a uitat la inima ei
indurerata si i-a ascultat cererea. Daca scopul nostru de a merge la templu ar
fi cel pe care L-a intentionat Dumnezeu sa fie, am inceta cu critica si am fi
mai pretentiosi cu felul cum noi insine ne vom infatisa in fata Domnului. Ne-am controla mai mult
tinuta, atitudinea, comportamentul si starea inimii. Am avea emotii cum ne
gaseste El pe noi si n-am fi atit de grabiti sa ne exprimam dezamagirea,
dezaprobarea si dezinteresul nostru pentru atmosfera din biserica. Am sti précis
ca noi sintem cei care determina aceasta atmosfera. Piosenia si smerenia si
evlavia si dragostea noastra ar pluti in atmosfera si ar ridica spiritele si ar
creea o stare de bine si de multumire si fericire greu de inteles dar usor de
simtit.
Asa ca …data
viitoare cind vom simti nevoia sa comentam negativ despre atmosfera din
biserica…sa ne amintim ca noi am creat-o si sa ne cerem iertare Domnului
pentru ca trebuie sa-I fi creat o stare tare neplacuta uitindu-se la noi si
la tinuta noastra de duminica.
24 January 2013
Perseverenta
In confruntarea dintre piriu
si piatra, piriul invinge intotdeauna - nu prin putere ci prin perseverenta.
-H.Jackson Brown, A Father’s Book of Wisdom
INCURAJARE!!!
Cind ne este dor de o viata fara probleme, amintiti-ne de stejarii care cresc puternici in vinturile impotrivitoare si de diamantele lucrate sub presiune.
…………………...
"When we long for life without difficulties, remind us that oaks grow strong in contrary winds and diamonds are made under pressure."
– Peter Marshall
…………………...
"When we long for life without difficulties, remind us that oaks grow strong in contrary winds and diamonds are made under pressure."
– Peter Marshall
23 January 2013
DACA N-ATI STIUT...
Vreti sa stiti cum se fac copiii? Fotograful Canadian Patrice Laroche n-o sa aiba nici o problema explicind copiilor lui despre pasari si abine. In perioada cind sotia lui Sandra Denis a fost insarcinata fotograful a creat un colaj de fotografii cu titlul..."Cum se fac copiii"
CE ESTE NORMAL IN...AMERICA?
...tradusa de undeva...cu ceva timp in urma...
Ce este normal? Normalul zilelor de astazi pare ca a luat-o la picior pe niste strazi tare intortochiate. Doar sa citez o veche reclama de masini “Asta nu este vechiul Oldsmobile a lui taica-tau”. Totul pare ca se schimba. Ce era gresit deunazi, astazi este la moda. Ceea ce nu demult ne facea sa ne rosim a devenit o conversatie “normala”.
Lucruri care nu se discutau niciodata de la amvon, cum ar fi sex, dificultati in casatorie, divort, abuz si avort, fac parte acum din seriile serioase de predici. Probleme si moduri de viata despre care odata se vorbea doar pe soptite sint zbierate acuma pe strada si puse in parada televiziunilor nationale. Te face sa te intrebi...mai este cineva “normal” in ziua de azi?
Iata o lista mica a ceea ce este “normal” la Americani. Uitati-va peste ea si vedeti daca conform acestei liste sinteti o persoana “normala”.
-30% dintre noi umflam usor narile.(Doar ca sa ne dam “mari” sau cind sintem infuriati).
-91% dintre noi mintim in mod regulat. (Daca Satan este tatal mincinosilor, inseamna ca are o groaza de copii).
-82% cred in viata de dupa moarte. Nu toti cei ce cred ca exista cer o sa ajunga acolo. Adevarul este ca 100% dintre noi o sa experimentam viata dupa moarte: cer sau iad. Si totul depinde de un singur lucru-ce faci cu Domnul Isus Christos.
-13% au petrecut o noapte in inchisoare. Am putea adauga intrebarea asta cind inminam chestionarul celor care vor sa devina diaconi? Bineinteles ca toata lumea care a fost arestata pretinde ca “sint nevinovati”.
-29% sint virgini cind se casatoresc. Daca nu putem sa transmitem mesajul ca “adevarata dragoste asteapta” si principiile biblice despre abstinenta la tinerii nostrii, acest numar va scadea si mai mult.
-35% fac darnicii caritabile cel putin odata pe luna. Uitindu-ne la bugetele bisericilor, acest procentaj pare putin ridicat. Daca fiecare membru al unei biserici obisnuite da 10% din venit si daca venitul anual a fost $12,000 anul trecut, socotelile ar iesi gresite in fiecare an; pentruca normal in America de astazi este sa furi pe Dumnezeu si sa tii pentru tine.
-Snickers este cel mai popular candy bar. Si asta este pentruca cei mai multi americani n-au gustat niciodata Butternut.
-30% refuza sa stea pe o toaleta publica. Exista o persoana care sa curete in casa?
-39% dintre noi daca mergem in vizita, cind sintem in baie deschidem cabinetul gazdei sa vedem ce are inauntru. Bineinteles ca exista un aparat de filmat in baie, ca sa se stie... cine se uita in cabinet...?!
-81.3% ar spune unei cunostinte sa-si ridice fermoarul la pantaloni. Intr-un alt survei insa numai 3% ar spune unui birfitor sa-si inchida fermoarul la gura!!!
-71.6% dintre noi asculta pe la usi. Ce ai spus? Poti sa vorbesti un pic mai tare? Am o problema inregistrind misconceptiile mele despre aceasta conversatie ca sa le repet si altora care n-au nici un business nici ei sa-si bage nasul in ceea ce vorbim!!!
-44% refolosesc foita de aluminiu. Asta include cumva si foita de pe guma de mestecat?
-57% pastreaza hirtia de impachetat cadouri daca este frumoasa, ca sa o refoloseasca. Si sint sigur ca un procentaj si mai mare pastreaza pungile de cadouri pentruca le este prea lene sa impacheteze cadourile...
-53% citesc horoscopul in mod regulat. Ar trebui sa se numeasca “horror scopes” Este de speriat citi oameni isi aranjeaza cursul zilelor consultind stelele si nu “soarele” .
-59% dintre noi aratam “obisnuit”. Daca asta este cazul, atunci cu siguranta avem nevoie de oglinzi mai bune...
-40% s-au casatorit la prima dragoste.
-20% dintre barbati, au cerut in casatorie coborindu-se intr-un genunchi. Si inclin sa cred ca daca se facea o si mai buna cercetare, procentajul ar fi fost mai mare. Si acei care erau intr-un genunchi cind tatal fetei i-a gasit cu fata lor si le-a pus pusca la timpla ar mari procentajul in mod substantial.
-6% au propus casatorie, la telefon. Cu aparitia internetului, au fost si dintre cei care si-au parasit familiile, sotiile pentru cineva intilnit in chat room. Ce nebunie mai e si asta?!
-80% dintre noi, cinta in masina. Si bine ca nu se aude afara din masina. Bine ca avem aer conditionat si putem sa inchidem geamurile la masina, si pentru izolatia care tine sunetul inauntru. Unele lucruri sint bine sa nu fie auzite.
Din nefericire, crestinul normal este anormal in ochii lumii. Crestinul normal nu citeste Cuvintul, isi petrece putin timp in rugaciune, foarte rar impartaseste cuiva ceva despre credinta lui, nu ia poruncile Lui Dumnezeu in serios la lucru sau in familie si cu siguranta ca n-ar trece cu succes un examen de elemente de baza din Biblie. Acesta este un comentariu trist despre credinta pentru care atitia altii inaintea noastra au platit cu viata lor. Atazi ne apuca somnul cind ni se spun aceste lucruri. Nu degeaba Americanul normal este un pagin ce se indreapta grabit spre iad.
Crestinul normal a pierdut in trairea pe care Biblia o cere a fi standard si normala. Normalitatea Biblica este o persoana care este plina de Duh, care aduce roada, iubeste pe Dumnezeu din toata inima si pe vecinii lui ca pe el insusi, este un martor credincios, nu amina pocainta si doreste sa se sfinteasca.
Ce este normal? Normalul zilelor de astazi pare ca a luat-o la picior pe niste strazi tare intortochiate. Doar sa citez o veche reclama de masini “Asta nu este vechiul Oldsmobile a lui taica-tau”. Totul pare ca se schimba. Ce era gresit deunazi, astazi este la moda. Ceea ce nu demult ne facea sa ne rosim a devenit o conversatie “normala”.
Lucruri care nu se discutau niciodata de la amvon, cum ar fi sex, dificultati in casatorie, divort, abuz si avort, fac parte acum din seriile serioase de predici. Probleme si moduri de viata despre care odata se vorbea doar pe soptite sint zbierate acuma pe strada si puse in parada televiziunilor nationale. Te face sa te intrebi...mai este cineva “normal” in ziua de azi?
Iata o lista mica a ceea ce este “normal” la Americani. Uitati-va peste ea si vedeti daca conform acestei liste sinteti o persoana “normala”.
-30% dintre noi umflam usor narile.(Doar ca sa ne dam “mari” sau cind sintem infuriati).
-91% dintre noi mintim in mod regulat. (Daca Satan este tatal mincinosilor, inseamna ca are o groaza de copii).
-82% cred in viata de dupa moarte. Nu toti cei ce cred ca exista cer o sa ajunga acolo. Adevarul este ca 100% dintre noi o sa experimentam viata dupa moarte: cer sau iad. Si totul depinde de un singur lucru-ce faci cu Domnul Isus Christos.
-13% au petrecut o noapte in inchisoare. Am putea adauga intrebarea asta cind inminam chestionarul celor care vor sa devina diaconi? Bineinteles ca toata lumea care a fost arestata pretinde ca “sint nevinovati”.
-29% sint virgini cind se casatoresc. Daca nu putem sa transmitem mesajul ca “adevarata dragoste asteapta” si principiile biblice despre abstinenta la tinerii nostrii, acest numar va scadea si mai mult.
-35% fac darnicii caritabile cel putin odata pe luna. Uitindu-ne la bugetele bisericilor, acest procentaj pare putin ridicat. Daca fiecare membru al unei biserici obisnuite da 10% din venit si daca venitul anual a fost $12,000 anul trecut, socotelile ar iesi gresite in fiecare an; pentruca normal in America de astazi este sa furi pe Dumnezeu si sa tii pentru tine.
-Snickers este cel mai popular candy bar. Si asta este pentruca cei mai multi americani n-au gustat niciodata Butternut.
-30% refuza sa stea pe o toaleta publica. Exista o persoana care sa curete in casa?
-39% dintre noi daca mergem in vizita, cind sintem in baie deschidem cabinetul gazdei sa vedem ce are inauntru. Bineinteles ca exista un aparat de filmat in baie, ca sa se stie... cine se uita in cabinet...?!
-81.3% ar spune unei cunostinte sa-si ridice fermoarul la pantaloni. Intr-un alt survei insa numai 3% ar spune unui birfitor sa-si inchida fermoarul la gura!!!
-71.6% dintre noi asculta pe la usi. Ce ai spus? Poti sa vorbesti un pic mai tare? Am o problema inregistrind misconceptiile mele despre aceasta conversatie ca sa le repet si altora care n-au nici un business nici ei sa-si bage nasul in ceea ce vorbim!!!
-44% refolosesc foita de aluminiu. Asta include cumva si foita de pe guma de mestecat?
-57% pastreaza hirtia de impachetat cadouri daca este frumoasa, ca sa o refoloseasca. Si sint sigur ca un procentaj si mai mare pastreaza pungile de cadouri pentruca le este prea lene sa impacheteze cadourile...
-53% citesc horoscopul in mod regulat. Ar trebui sa se numeasca “horror scopes” Este de speriat citi oameni isi aranjeaza cursul zilelor consultind stelele si nu “soarele” .
-59% dintre noi aratam “obisnuit”. Daca asta este cazul, atunci cu siguranta avem nevoie de oglinzi mai bune...
-40% s-au casatorit la prima dragoste.
-20% dintre barbati, au cerut in casatorie coborindu-se intr-un genunchi. Si inclin sa cred ca daca se facea o si mai buna cercetare, procentajul ar fi fost mai mare. Si acei care erau intr-un genunchi cind tatal fetei i-a gasit cu fata lor si le-a pus pusca la timpla ar mari procentajul in mod substantial.
-6% au propus casatorie, la telefon. Cu aparitia internetului, au fost si dintre cei care si-au parasit familiile, sotiile pentru cineva intilnit in chat room. Ce nebunie mai e si asta?!
-80% dintre noi, cinta in masina. Si bine ca nu se aude afara din masina. Bine ca avem aer conditionat si putem sa inchidem geamurile la masina, si pentru izolatia care tine sunetul inauntru. Unele lucruri sint bine sa nu fie auzite.
Din nefericire, crestinul normal este anormal in ochii lumii. Crestinul normal nu citeste Cuvintul, isi petrece putin timp in rugaciune, foarte rar impartaseste cuiva ceva despre credinta lui, nu ia poruncile Lui Dumnezeu in serios la lucru sau in familie si cu siguranta ca n-ar trece cu succes un examen de elemente de baza din Biblie. Acesta este un comentariu trist despre credinta pentru care atitia altii inaintea noastra au platit cu viata lor. Atazi ne apuca somnul cind ni se spun aceste lucruri. Nu degeaba Americanul normal este un pagin ce se indreapta grabit spre iad.
Crestinul normal a pierdut in trairea pe care Biblia o cere a fi standard si normala. Normalitatea Biblica este o persoana care este plina de Duh, care aduce roada, iubeste pe Dumnezeu din toata inima si pe vecinii lui ca pe el insusi, este un martor credincios, nu amina pocainta si doreste sa se sfinteasca.
22 January 2013
CIND DUMNEZEU ITI POARTA DE GRIJA...
Acesta este al doilea accident major in ultimele citeva luni. Sami Cartacai, varul meu din Sacramento in seara asta a avut inca un accident...din care a iesit zimbind, desi masina nu arata prea bine ...Dar cind Domnul te pazeste si in clipe din acestea ...nu poti decit sa zimbesti minunii si sa fi multumitor. Iata citeva poze...si...gindesc eu acuma ca Dumnezeu trebuie sa aiba un plan cu el...ce ziceti?
NOI NU I-AM SPUS CA EL N-O SA POATA...
de Kathy Lamancusatradus Rodica Botan
“They can because they think they can” –Virgil
“Ei pot, pentruca ei gindesc ca pot!!!”
Cind fiul meu Joey s-a nascut, picioarele lui au fost sucite cu partea de jos odihnindu-se pe stomacul lui. Cum eram mamica pentru prima data, am inteles ca nu arata bine dar n-am inteles ce insemna asta. Si acesta era un indiciu ca Joey avea “club feet”. Doctorii ne-au asigurat ca, in urma unui tratament va fi posibil ca in timp sa mearga normal, dar probabil nu va putea niciodata sa alerge foarte bine.
Primii trei ani ai vietii lui, Joey si i-a petrecut prin spitale cu operatii, cu picioarele in ghips si cu braces. Picioarele lui au fost masate, au lucrat la ele, le-au exersat si…pe cind a ajuns sa fie de sapte sau opt ani, nu ai fi stiut ca ar fi avut vreo problema daca l-ai fi privit mergind.
Daca mergea mai mult insa ca de pilda la un parc de amuzament sau la gradina zoologica, se vaieta ca picioarele lui sint obosite. Ne opream atunci din mers luam o mica pauza cu o racoaritoare sau o inghetata si mai vorbeam despre ceea ce am vazut sau ceea ce vrem sa mai vedem in continuare. Noi nu i-am spus de ce il dor picioarele si de ce oboseste atit de repede. Noi nu i-am spus ca era de asteptat sa fie slab din cauza deformitatilor lui din nastere…noi nu i-am spus, asa ca el n-a stiut…
Copii din vecini fugeau tot timpul jucindu-se . Joey ii privea cum se joaca si bineinteles sarea de unde era si mergea si el la joaca. Noi nu i-am spus niciodata ca probabil el n-o sa poata sa fuga la fel de repede ca ceilalti copii. Noi nu i-am spus ca el este diferit. Noi nu i-am spus…asa ca el n-a stiut …
In clasa a saptea Joey s-a decis sa intre in competitie pentru echipa care va merge cross country. In fiecare zi facea exercitii cu clasa lui. Parca muncea mai mult si mai greu decit ceilalti copii. Probabil ca a simtit ca abilitatile care veneau asa de natural la ceilalti copii la el nu veneau in mod natural. Noi nu i-am spus ca desi poate sa fuga o sa fie probabil totdeauna la coada grupei…Noi nu i-am spus sa nu-si faca vise ca o sa fie ales in echipa respectiva. Echipa urma sa fie formata din primii sapte alergatori din scoala. Chiar daca toti alearga, doar primii sapte au sa aiba potentialul sa cistige puncte pentru scoala lor. Noi nu i-am spus ca e posibil sa nu poata sa fie destul de bun sa fie ales in echipa…noi nu i-am spus asa ca el n-a stiut …
A continuat sa alerge 4 sau 5 mile pe zi, in fiecare zi. N-am sa uit ca odata a fost bolnav si avea temperatura de 103 grade . Nu putea sa stea acasa ca avea practica. M-am ingrijorat de el toata ziua. Am crezut ca am sa primesc un telefon de la scoala ca sa merg sa-l iau acasa. Nimeni n-a chemat.
M-am dus acolo unde facea practica dupa scoala, gindind ca daca ma vede o sa se hotarasca sa vina acasa si sa nu faca practica in ziua respectiva. Cind am ajuns la scoala l-am vazut alergind de unul singur pe o strada paralela cu scoala . Am oprit masina linga el si am condus-o cu el la pas…l-am intrebat cum se simtye…”ok” mi-a zis. Mai avea doar doua mile ca sa-si termine practica din ziua aia. Sudoarea ii siroia pe fata si ochii ii luceau din cauza febrei. Dar se uita drept inainte si continua sa alerge. Noi nu i-am spus ca nu poate sa alerge ca are febra mare. Noi nu i-am spus…si el n-a stiut…
Doua saptamini mai tirziu numele celor sapte membrii ai echipei au fost chemati. Joey a fost al saselea de pe lista. A reusit sa intre in echipa care ii reprezenta scoala. Era in clasa a saptea. Ceilalti membrii ai echipei erau toti elevi de clasa a opta. Noi nu i-a
m spus sa nu se astepte sa fie ales in echipa…Noi nu i-am spus ca el n-o sa poata…noi nu i-am spus ca n-ar trebui sa incerce…asa ca el n-a stiut niciodata ca nu poate. Doar a incercat mereu si a putut!!!............................
Am un singur gind...acela ca de multe ori ne limitam si noi si ii limitam si pe copii nostrii...pentruca descurajarile nu sint bune la nimic...iar o vorba buna si o incurajare sint darurile pe care le putem darui mereu fara sa scada nimic din ce avem!!!
"Pot totul in Christos care ma intareste" este un verset pe care musai orice credincios trebuie sa-l stie pe de rost.
O rugaciune pentru urechile bunicii...
Un baietel era ingenunchiat linga patutul lui cu mamica si bunica lui si isi spunea incet rugaciunea de seara.
-Doamne te rog sa binecuvintezi pe mami si pe tati si pe toata familia mea si sa-mi dai la noapte un somn usor. Si deodata se uita in sus si incepu sa strige cit putu de tare…”si nu uita ca as vrea o bicicleta de ziua mea…”
-Nu-i nevoie sa tipi asa, zise mamica lui…Dumnezeu nu e surd!
-Nu…raspunse baiatul…dar bunica este.
-Doamne te rog sa binecuvintezi pe mami si pe tati si pe toata familia mea si sa-mi dai la noapte un somn usor. Si deodata se uita in sus si incepu sa strige cit putu de tare…”si nu uita ca as vrea o bicicleta de ziua mea…”
-Nu-i nevoie sa tipi asa, zise mamica lui…Dumnezeu nu e surd!
-Nu…raspunse baiatul…dar bunica este.
INSTINCTUL
"Instinct is the nose of the mind."– Delphine Gay de Girardin
Instinctul este "nasul" mintii.
Instinctul este "nasul" mintii.
21 January 2013
TOATE LUCRURILE LUCREAZA - DAR NUMAI PENTRU CEI CE SE INCRED IN EL 2.
In prima parte a acestui post, vorbeam de faptul ca exista consecinte pentru tot ce facem. Si ca ne-ar place ca odata cu iertarea sa dispara si consecitele; din nefericire nu se intimpla asa. Good Gospel de fapt in commentul lui spunea ca sint situatii in care apar dureri in viata cuiva fara ca aceste dureri sa fie neaparat o pedepsa…ci acei oameni au fost alesi de Dumnezeu sa serveasca prin durerea lor un scop anume; bune exemple ar fi Iov si Iosif. Ar fi frumos sa spun si eu acelasi lucru…din nefericire am motive serioase sa cred ca nu este asa in cazul meu.
Dar gindind la greseli si consecinte, un alt gind mi-a dat de lucru. Daca faci o anume gresala…sa zicem ca iei o nota mica la scoala - drept consecinta te poti astepta sa nu treci clasa. Nu-ti faci treaba la munca…ramii fara slujba. Incalci o lege…te sanctioneaza sistemul in care existi cu amenda sau daca e mai grava gresala, cu inchisoare. Unii oameni sint chiar pedepsiti cu moartea pentru faptele lor. Si toata lumea pare multumita si chiar doreste sa se faca dreptate - face sens, nu?
Cind insa este vorba de dreptatea facuta de Dumnezeu…la toti ni se pare ca este nepotrivit…cum sa ne pedepseasca Dumnezeu…ca doar Dumnezeu este bun???!!! Si ma gindeam ca pentru o buna intelegere a acestui fenomen trebuie doar sa ne uitam in jur la copii care au crescut fara sa fie pedepsiti de parinti. Exista oare oameni mai incapabili, mai obraznici mai lipsiti de bun simt in societate? Mi-amintesc de Nicu Ceausescu caruia probabil nu i s-a spus niciodata "nu" in viata lui…si ce fel de om de treaba a ajuns?
Dumnezeu este un Tata bun…si El ne pregateste atit pentru acest pamint, ca sa-L reprezentam pe El cit si pentru cer…unde vom avea o stare mai inalta chiar decit ingerii. Cindva Adam si Eva au optat pentru cunoasterea binelui si a raului. Consecinta a fost sudoare, durere si…iesirea din Paradisul pamintesc – Gradina Edenului. N-am putea cunoaste nici noi binele si raul decit gustind din consecinte. Ca sa ne corectam trebuie sa stim ca am gresit mai intii. Si toti avem nevoie sa ne corectam de greselile noastre. Si inca la urma , consecintele ...totusi ramin, cel putin pentru acum si aici.
Calci pe cineva pe picior…iti ceri iertare si omul te iarta; dar asta nu inseamna ca nu-l mai doare piciorul. Si vazindu-l suferind este imposibil sa te simti bine. Faci un accident si ranesti pe cineva. Pina la urma familia celui accidentat te va ierta …dar asta nu inlatura pagubele facute. Dintr-o neatentie iti tai degetul de la mina…Regreti…dar degetul este dus, si fara acel deget mina ta nu va functiona la fel. Te casatoresti fara sa consulti pe nimeni…fara sa te rogi pentru ca Dumnezeu sa-ti dea un ajutor potrivit…Urmarea este a ta…intreaga.
Un alt gind care l-am avut vizavi de acest accident a fost faptul ca Dumnezeu lucreaza la viata noastra cum lucreaza un sculptor la bucata lui de marmura . Am scris ceva in legatura cu asta cu ceva timp in urma…Iata ce am scris…
……………
Cind te uiti la acesti sclavi, dintr-o parte vezi o bucata de marmura...un bloc masiv, nelucrat, abstract. Te intorci dupa bucata aia de piatra si o mina perfecta de o finete si o gingasie nemaipomenita parca in miscare, sare din blocul de piatra...ce mai...parca statuia este gata sa iasa din bloc afara, parca este incatusata inauntru si cineva doar trebuie sa dea la o parte surplusul de pe linga ea...
Am simtit atunci ca sint o opera de arta in lucru; ca am o viata , cit o fi ea de lunga nu stiu, dar ala e timpul meu in care trebuie sa ma las modelata de imprejurari si situatii. Ca singurul lucru pe care pot sa-l fac de cele mai multe ori este sa am atitudinea cea mai potrivita...
Eu cred ca Dumnezeu a stabilit un traseu pentru mine, si a ales acele situatii care vor putea sa ma modeleze cel mai bine. De aceea incerc sa aleg cu intelepciune atitudinea care o am...
Cind mi-e greu citeodata...imi amintesc de brazii din padure; atunci cind cade zapada grea, ei isi lasa crengile usor in jos, si greutatea aluneca la vale...
Cind viata este plina de framintari...imi amintesc ca daca amesteci un pahar de apa oricit de mult, chiar asa de tare sa curga afara din pahar...ceea ce o sa curga este doar ceea ce este in pahar...si ma straduiesc sa-l tin curat...
Bineinteles ca inca sint un sclav al blocului de piatra pe care Maestrul cu dragoste il ciopleste...bineinteles ca sughit citeodata cind dalta loveste prea tare...dar intr-o zi, am sa fiu o lucrare terminata...iar Maestrul meu...Dumnezeu, nu face decit opere de arta…
………………
Am scris asta prin noiembrie 2008. Mi-a trebuit un timp destul de indelungat sa inteleg si sa disting dragostea lui Dumnezeu in cele mai ciudate , uneori grele, alteori capricioase situatii…Dar este asa o mare realizare sa stiu si sa inteleg ca nu m-a lepadat, nu m-a uitat…si inca lucreaza la mine…si da…pot zice cu convingere ca “Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce se incred in El.” Stiti insa care este secretul? Trebuie sa ne incredem in El…altfel fraza nu are nici o putere.
Subscribe to:
Posts (Atom)